h1

Impactul unor lecturi obligatorii

Martie 20, 2010

Când aveam de învăţat pentru titularizări aveam o problemă care ieşea la suprafaţă pe lângă problema învăţatului în sine. Simpatie prea mare pentru perioada renascentistă, iluministă, victoriană nu pot spune că aveam. Cu unele excepţii, desigur. În romantism îmi găsisem nişte opere care combinate cu realismul dădeau un rezultat satisfăcător.

Însă, de obicei, nu aveam răbdare pentru multă – şi nu am nici acum – descriere fizică: natură, context, aspect al personajelor. Sunt mai aproape de concepţia lui Andre Gide: „Precizia nu trebuie să fie obţinută prin detaliul relatării, ci prin imaginaţia cititorului.” (Falsificatorii de bani, RAO, pg. 90). Şi „De obicei, romancierul nu se încrede suficient în imaginaţia cititorului.” (pg. 81).

Mai degrabă prefer descrierile unor abstractităţi: cele emoţionale. Mişcarea gândurilor şi sentimentelor în mintea umană. Acestea îmi sunt mie mult mai uşor şi interesant de urmărit într-o lectură. Restul se poate deduce, restul sunt umplutură, restul sunt văzute de ochi vrând-nevrând. Culoarea panglicii de la rochie nu îmi va decide finalul poveştii.

Cei care reuşeau să atragă atenţia prin participarea la care mă invitau erau moderniştii, simboliştii, psihologii. Nu primeai toată acţiunea de-a gata sau n-o primeai cronologic; sau personajele aveau mai multe opţiuni şi autorul îţi prezenta mai multe; alegeai ce preferai. Da, chiar şi aşa se poate scrie. Fowles poate depune mărturie. 🙂

Sentimentul care mă cuprindea cercetând operele lor, în schimb, şi vieţile lor – pentru că există o conexiune mult prea strânsă între experienţa de viaţă a unui scriitor şi produsul lui pentru a fi trecută cu vederea – era deprimarea constantă. Prea multe finaluri negre, prea multă corupţie, murdărie, prea multe sinucideri, atât între personaje, cât şi între autori. Virginia Woolf s-a sinucis şi în ficţiune, şi în realitate. Hemingway s-a sinucis şi el după o viaţă în depresie şi multe sinucideri în familie. O’Neill cu mult pesimism etc. Nu degeaba generaţia americană a secolului 20 a fost denumită Generaţia Pierdută. Aceeaşi trăsătură, însă, ar putea fi extinsă şi asupra celor din Europa. Contextele perioadei explică mult din această stare de fapt, dar întrebarea care îmi revenea în minte era în mod constant… „astea îţi pot băga depresia în oase dacă mai stai mult cu ele”.

Dacă le negi existenţa şi importanţa e ca şi cum ai nega realitatea şi istoria. Asta se întâmplă în lume. E imposibil. Nu poţi să te prefaci că totul e vesel şi rotund sau că ele nu există, iar dacă există, nu te privesc. Dacă le studiezi, analizezi, cercetezi îndeaproape – iată impactul. Şi atunci… nu-mi dau seama care e atitudinea, reacţia potrivită faţă de ele. Sau dacă ar trebui incluse ca lecturi oblogatorii pentru examene sau nu. Pentru că, de la un punct încolo cel puţin…, ceea ce bagi în minte şi suflet e şi ceea ce scoţi. Şi vorbim totuşi de scrieri dintre care unele au premii literare  importante la activ. Dar să vedem şi alte opinii.

Anunțuri

9 comentarii

  1. ‘…nu-mi dau seama care e atitudinea, reacţia potrivită faţă de ele…’

    Reactia potrivita e…reactia. Daca nu-ti spune nimic culoarea rosie a panglicii personajului secundar si nici angoasa existentiala a primadonei atunci lectura nu poate fi obligatorie. Citirea, da.

    Evident ca lectura si uneori chiar si citirea are impact puternic asupra subiectului dar nu mult mai decat poate ‘duce’ el la momentul respectiv. Pentru un depresiv de exemplu spectacolul altor depresivi ii poate face bine pentru ca ii confirma faptul ca nu e singur, nu e un ciudat. Este si asta un fel de ‘partasie’ 🙂


  2. […] 30p 16. Emilia 26p 17. stelar 25p 18. ivory 23p 19. ajnanina 21p 20. Anca Vrinceanu 17p 21. Camix 11p 22. Mircea Popescu 10p 23. Florin9b 5p 24. Felix-Gabriel Lefter […]


  3. Sam,

    nu cred că e vorba de lipsa interpretării simbolurilor şi mesajelor unei cărţi. Cel puţin eu nu la aspectul ăsta mă refer. Se prea poate ca cititorul să nu fi experimentat personal angoasa exsitenţială a personajului, însă asta nu înseamnă (şi nici nu ar trebui să însemne) că nu poate fi considerată o experienţă importantă, esenţială, dramatică etc. sau că nu poate fi înţeleasă (cel puţin raţional, dacă nu şi empatic, pentru cazul în care experienţial – adică emoţional – nu).

    Hm, te referi la lectură ca la o citire la superlativ? 🙂 Pentru mine, şi citirea însemna tot asta. Adică, mă rog, eu celeilalte îi spun citire pe diagonală. 😀

    Da, să ştii că da: cei aflaţi în mijlocul trăirilor pe care se bate moneda în cărţile respective se simt consolaţi. Oarecum. Însă nu şi ajutaţi. de cele mai multe ori. din păcate. Mi s-a întâmplat să citesc unele cărţi la recomadarea unor prieteni care îmi spuneau cât de bine îi descrie respectivul personaj din respectiva carte; şi mă grăbeam să descopăr omul real cu ajutorul personajului (fictiv sau parţial fictiv). Au fost şi momente pe parcursul unei cărţi când am întors cartea invers şi mi-am spus că îmi ajunge şi mă opresc din cauza prea marii tragedii (pe care personal totuşi n-o trăisem) şi lipsei unei ieşiri. Lupul de stepă, for example. Hesse e un maestru în introducerea cititorului cu totul în atmosferă şi în simţirea fiecărui fir de disperare al personajului. dar – negăsind personal rezolvarea, ieşirea din criză – nu face decât să adauge la disperarea celui care se confruntă cu aceleaşi probleme şi simptome. Ba chiar îi adună argumente „pentru”: mai sunt şi alţii în aceeaşi situaţie, deci de ce să mă mai străduiesc să ies din ea? şi încă la case mai „mari”.

    Deci cred că se poate ca această „părtăşie” la care cititorul implicat crede că ia parte în mod terapeutic să aibă mai mult efecte nocive decât benefice. De dorit ar fi să nu fie aşa, dar asta ar însemna ca acele cărţi să poată oferi o soluţie reală la probleme. Să ofere Soluţia. Însă…


  4. Interesanta ideea „lecturilor obligatorii”. S-a cam uitat aceasta notiune in ultimii ani. Facem la scoala literatura, fara sa fi citit operele in cauza. Ma refer la elevi, desigur. De ce a disparut aceasta placere a lecturii? Unde mai e efervescenta aceea cu care cautam cartile bune? Cum le imprumutam de la unii la altii, dornici sa le citim, sa le savuram… Sau emotia aparitiilor editoriale mult asteptate… Fara aceste carti suntem tot mai saraci sufleteste…


  5. Alex,
    mult îmi trebuie să răspund. Acum, că am pătruns într-un spaţiu de vacanţă, sper să mă urnesc şi eu. 🙂 Şi ştii ce gândeam azi, în ultima zi de şcoală? Ce videoclip aş putea să le duc elevilor în prima zi după vacanţă care să-i stimuleze să citească. Ca să vezi! 🙂 termin şcoala, dar continuu să mă gândesc tot acolo. şi o fac cu plăcere, cu mare plăcere. Mă surprind şi mă surprinde atitudinea asta. 😀

    Contează să ai şi pe cine stimula. La unele proiecte sau simple lecţii pe care le ai cu ei, rămâi uimit cât de implicaţi sunt şi cum caută apoi pe cont propriu mai multe informaţii şi cum se străduiesc să facă bine. Nu ştiu dacă va avea efect ceea ce vreau să le insuflu; nu ştiu nici dacă va fi de durată în cazul că da. Dar trebuie să încerc. Şi trebuie să o fac folosindu-mă de metodele îndrăgite de ei, să îi întâlnesc pe terenul lor. Şi mai ales, să simtă că le vreau binele. pentru că asta vreau. e periculos să încep să vorbesc de ei. 🙂 nu mă mai opresc.


  6. […] să grăiască.Trăirea mea e a mea. Dacă-i pe “citate”, atunci suntem fiecare o adunătură de citate, şi trăirile noastre sunt zero împuşcat, că le-au trăit alţii înainte, de la prima uimire […]


  7. Iti doresc un Paste fericit, draga Cami! Tie si celor dragi, lumina Invierii Domnului sa va lumineze sufletele, viata.
    Hristos a inviat!


  8. Mulţumesc, Alex, aşa să fie! Şi eu îţi doresc un Paşte binecuvântat! Adevărat a-nviat!


  9. […] Vă reamintesc: votati PA-urile etapei […]



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: