h1

Nu ţi-e dor de Prado baci?

Aprilie 11, 2010

  • Prado baci! Mi-e dor de Prado baci, nu ţi-i dor de Prado baci?, strigă un bărbat de vârstă mijlocie în staţia de tramvai când se apropie de un om mai în vârstă.

Ca un apucat. Tare, mai ales primele cuvinte. Apoi se îndepărta, se uita înapoi la omul căruia îi striga cuvintele (ca pentru a vedea dacă au avut efect, parcă, sau că a fost înţeles) dar rămânea în staţie şi continua să facă paşi în toate direcţiile, fără stare, fără linişte. Ne gândeam că se va apropia şi de noi la un moment dat şi eram pregătite să nu ne speriem când va striga.

  • Ciorbă am mâncat şi bătaie multă! Ciorbă am mâncat!

Tot ne sperie impulsivitatea cu care îşi spuse gândurile. Şi imediat după ce trecu de noi, ne bufni râsul. E reacţia aceea de conştientizare că te-ai speriat din nimic (pentru că ne dădeam seama că omul probabil nu era unul periculos), dar că te-ai speriat totuşi şi ai părut comic. Ceilalţi din staţie reacţionau la fel.

  • Prado baci! Prado baci! Nu ţi-e dor de Prado baci?, continua să urle cui se nimerea să îi iasă în cale, apropiindu-se extrem de mult de ochii celuilalt; şi iar se depărta în grabă.

Omul căruia îi strigă în urechi prima dată se apropie de noi, simţindu-se într-un fel de solidaritate… în reacţii:

  • Zicea că o venit de la Buzău, de undeva. Cine ştie ce o fi fost acolo…

Mama mea replică:

  • Vai, rău îi e lui aşa; nu ştim mulţumi Domnului destul că ne-o ţinut cu mintea întreagă.
  • Nu îţi poţi nici pune mintea cu el că numai dacă îi faci atâta, sigur s-ar speria.
  • Destul îi el bătut de soartă şi aşa…

Şi, în amalgamul acela de reacţii ba distrate, ba speriate pe moment, observându-i într-o fracţiune de secundă ochii albaştri care se întorceau spre tine în timp ce se depărta, simţeai că te ia o profundă tristeţe, că se deschide sub tine un gol imens ca un ţipăt mut în faţa unei tragedii la care e părtaş şi pentru care nu poate face nimic. Ochii lui albaştri păreau să îţi spună că odată au văzut lumea aşa cum e, că a simţit bucuria şi tristeţea ca oricare altul.

Şi eu cred că nu ştim mulţumi destul…

And there are some things you cannot fix.

Anunțuri

7 comentarii

  1. Foarte interesantă asocierea dintre întâmplare şi piesă, Camix! 🙂
    Şi eu îmi propuneam să scriu despre astfel de persoane… am tot amânat. Citindu-te acum, mi-au revenit foarte proaspete amintirile.
    E greu de zis cât de fericit sau nefericit e un astfel de om. Când nu realizează toate tragediile care se întâmplă, îţi vine să zici că…
    Eu nu zic aşa… Nu zici nicicum.
    Doar să Se-ndure de noi în continuare!…
    .
    Nu pot să mă abţin acum, că tot am făcut asocierea… Era haios şi să zică: „Nu ţi-e dor de tanti Prada?”


  2. Asocierea cu piesa s-a făcut instantaneu în timp ce scriam. Multe legături se fac în timp ce procesul gândirii e deja în desfăşurare. Atunci când scriam că asişti şi nu poţi face nimic (să repari), … mi-am amintit.

    Mda, se poate pune şi problema conştientizării propriei tragedii sau nu. Din punctul lui de vedere. Pentru el, dacă e netratabil, e mai bine dacă nu realizează. Dar pentru noi care ştim, vedem, cunoaştem, realizăm, … nu e totuna. Pentru noi ar trebui să însemne multe, să ne ridice multe întrebări.
    Nu ştiu dacă e atât de mult vorba de zis. Poate majoritatea nu zic. Dar gândesc; ceva tot gândesc despre asta. Şi e important ce anume.


  3. Citind articolul, parca am simtit mila pentru personaj. Una din cele mai mari frici ale mele a fost (si este), de cand eram mic, sa nu ajung si eu cersetor. Omul tau nu este cersetor. Este un om nebun. Nu stim daca toata viata lui a fost asa sau daca a devenit nebun in urma unei tragedii. Nici nu conteaza. Ceea ce conteaza este sa te feresti de ei, pentru ca sunt foarte periculosi.


  4. Aşa e, nu era cerşetor. Şi aşa e, gândul posibilităţii de a deveni un cerşetor nu este dintre cele liniştitoare.
    Nu ştiu dacă sunt periculoşi toţi, cred că mai periculoşi sunt cei care în exterior par normali; cei care se văd de la o poştă că nu sunt normali tind să cred că sunt mai degrabă inofensivi. dar aştept să mă contrazică – dacă e cazul – cei în domeniu.

    Tendinţa obişnuită e de a ne feri de ei oricum. Nu eram singură, deci.. 🙂 dar, şi dacă aş fi fost singură, tot nu aş fi fost de fapt singură. 🙂
    (mulţumesc pentru grijă anyway 🙂 )


  5. Din comentariul tau inteleg ca Dumnezeu e cu tine mereu? Nu cred ca te refereai la oamenii din jur…ca in Romania nu cred ca s-ar baga nimeni. Nici aici nu se baga nimeni in anumite situatii.


  6. Da, ai înţeles foarte bine. 🙂 La asta mă refeream!

    Nu, nu prea ar sări lumea la aşa ceva, iar în străinezia cu atât mai puţin m-aş aştepta. Nu din vreo experienţă personală spun asta, ci din preocuparea fiecăruia de sine despre care aud mereu la unii şi alţii care vin dinspre acolo. Dar nu cred că în România ar fi şansele de ajutor mai puţine; dimpotrivă. Însă accept şi că mă pot înşela asupra chestiunii.


  7. […] Sirghie Cristina Airinei Maya Maria Roxana Achilianu Teodora Camix Dileda Giulia Szavo Mikka nabru vasilissa Zbor de […]



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: