h1

Quiz Show

iulie 21, 2010

– Ce-ar fi dacă ai participa la Twenty-One în loc de TicTac-Dough ? Ce-ar fi dacă ţi-am pune întrebări pe care le ştii? Să zicem… întrebările la care ai răspuns corect în dimineaţa asta.

– Adică…?

– Ne gândeam aşa doar… cu voce tare.

– Credeam că întrebările sunt securizate.

– Păi, da, într-un fel şi sunt. Dar vrei să câştigi, nu?

– Da, dar mai degrabă aş vrea să încerc să-l bat în mod onest.

– Ce nu e onest aici?

Aceasta era propunerea producătorilor emisiunii-divertisment de cultură generală Twenty-One viitorului participant la concurs, Charles van Doren. După ce îl avuseseră în prim-plan vreme de mai multe emisiuni pe mai puţin simpaticul evreu Herbert Stemple, au hotărât că e vremea să schimbe atmosfera din cauză că evreul nu reprezenta un model de intelectual cu care lumea să vrea să se identifice. Evreu, prea puţin elegant, prea puţin arătos, puţin ţicnit. Lumea televiziunii îşi permite să aleagă, mai ales când are în ce.

Îl găseşte pe americanul de familie foarte bună (ambii părinţi cu titluri) şi renumită Charles van Doren, profesor la universitate, frumos, deci multe atuuri. Ca să se descotorosească de Stemple, producătorii îi impun să răspundă greşit la o întrebare. Cu atât mai umilitor cu cât întrebarea era una extrem de simplă şi ştiută de către concurent. Van Doren, pus în confruntare cu Stemple, primeşte în final o întrebare ciudat de familiară. Umilitor şi pentru el. Era una dintre întrebările din proba lui de intrare în concurs. Producătorii, deci, vorbiseră serios. I-au servit întrebări la care au ştiut că el ştie răspunsul. Îi refuzase şi crezuse să fusese ferm. Aşa că ei se prefăcuseră a fi glumit. Doar până când începe dansul şi i se simte ritmul. Deci ăsta e jocul.

Însă umilinţa de la început se transformă pe parcurs în resemnare. Acceptă să răspundă la întrebări verificate deja. Apoi primeşte întrebările şi răspunsurile şi le discută împreună cu producătorii. Succesul şi continuitatea acestuia trebuie asigurate. Apoi preferă să primească doar întrebările, el urmând să caute răspunsurile pe cont propriu. Ca într-un fel de dorinţă de a se absolvi atât cât poate (dacă se poate asta) din mizeria uriaşă în care intrase cu totul. Ştia că nu există justificare sau ameliorare a înşelăciunii pe care o desfăşura deja ca pe un obicei în aplauzele tuturor. Era aclamat de toţi studenţii lui, era asaltat pe stradă de toţi necunoscuţii, devenise modelul întregii ţări, după cum fusese obiectivul.

Însă gluma se anunţă să ia sfârşit pe măsură ce avocatul Richard Goodwin (un nume ca predestinat) anchetează ciudăţeniile concursului şi reclamaţiile pe care le face Stemple. Stemple este sigur că van Doren primeşte întrebările şi răspunsurile înainte de emisiune iar faptul pe care se bazează este că lui însuşi i s-au dat de asemenea. De acum, recunoaşterea adevărului de către van Doren nici nu mai este atât de importantă. Refuză să recunoască atunci când avocatul îl confruntă direct.

Însă, cum lucrurile ţinute în ascuns ies la suprafaţă, va fi nevoit să apară în faţa curţii.

Înaintea înfăţişării lui van Doren la tribunal, poartă un dialog cu Goodwin. Goodwin îşi aminteşte:

– Îmi amintesc că acum 5-6 ani, unchiu-meu Harold i-a spus mătuşii că a înşelat-o în urmă cu ceva timp. A fost oarecum supărător acest lucru pentru familia mea.

– Hmm, oarecum doar?

– Păi, trebuie să înţelegi contextul. Aventura fusese cu mai bine de 8 ani în urmă. Şi ştiu că l-am întrebat: „De ce i-ai mai zis? Scăpaşi şi aşa.” N-o să uit niciodată ce mi-a zis: „Exact cu asta nu mă puteam împăca: să scap aşa.”

– S-ar putea să-mi asum acest risc.

Deznodământul filmului Quiz Show nu este pe de-a întregul cel aşteptat. „Pocăinţa” nu se face decât la o scară mică. Individuală. Singulară chiar. A lui van Doren. Deşi cu efecte (nedeterminate) asupra celor care îl admirau. Însă marele vinovat, marea caracatiţă de la care a pornit totul şi care a putut până la urmă continua totul, televiziunea, rămâne neatinsă, dreaptă ca un stâlp al inocenţei. Justificarea lor: noi facem un şou aici, nu educăm lumea.

Ce îmi convine la film e că ridică problema onestităţii faţă de tine şi faţă de ceilalţi în momentele de maximă slăbiciune: ispitirea pe care o aduce banul. Că pătrunde fără obstacol până în punctul acela din suflet în care se zbate conştiinţa care vrea să facă bine şi nu poate şi nu vrea. Iar personajul lui van Doren este un simpatizat al telespectatorului (atât cei din film, cât şi noi), chiar şi atunci când falimentează grav din punct de vedere etic. Dispreţuieşti înşelăciunea la care se pretează, urăşti felul în care se lasă tras spre fund, dar de el eşti aproape, cu el simţi împreună şi nu-ţi e antipatic. Adică îţi permite să îl tratezi aşa cum te tratezi pe tine, doar cu o doză de luciditate în plus: te invită să îţi condamni slăbiciunile, chiar să ţi le cauţi. Iar asta e un lucru pentru care merită văzut.

Filmul este produs şi regizat de către Robert Redford. Actori: John Tuturo, Ralph Fiennes, Rob Morrow. Şi e insipirat din realitate. Scris chiar de către Goodwin. Nu e de mirare că e adevărat, nu? Vizionare plăcută!

2 comentarii

  1. Pentru mine, ar fi interesant de văzut și din perspectiva: cu mască / fără mască.
    Ce afișăm în văzul tuturor.
    Suntem din când în când în situația concurenților… chiar dacă miza e mai mică.
    De altă parte, faptul că televiziunea urma să facă același lucru și după ce i-a fost dată pe față strategia mi-a amintit de lucrarea Celui Rău… Și când e prins, arătat cu degetul, continuă să facă același lucru… Cine să-l judece aici? Prea îs toți de-ai lui.

    Apreciază


  2. Este, este şi această dimensiune a măştii. Aparenţă şi esenţă, tema ce îl măcina pe Shakespeare. Şi pe mulţi alţii după el, de asemenea.
    Chiar dacă miza noastră e mai mică decât a lor (că „mărimea” greşelii e direct proporţională cu „mărimea” omului care o face), noi avem chestia asta obsedantă în cap de care nu putem scăpa: că aşa cum suntem în lucrurile mici, aşa suntem şi în lucrurile mari. Şi e bine că o avem.

    Să ne fie de folos!

    ps: producătorul emisiunii cică fusese exilat undeva o vreme (nu ştiu cât de departe), însă mai degrabă se merită să fie văzute aceste urmări de către fiecare. Sunt câteva secvenţe care merită văzute.

    Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: