h1

Gulliver în Bloggingland

August 26, 2010

Nu mai voia să călătorească. Îi fusese greu digerabilă ultima călătorie, i se întoarse stomacul cu susul în jos. N-avea de gând nici să-şi facă operaţie de schimbare de gen proxim într-un veritabil houyhnhnm, deşi i se părea singura soluţie suportabilă. Însă nu se inventaseră pe atunci asemenea operaţii. Nici vederea oamenilor nu îi era prea simpatică, yahoo-ii i-au reprezentat atât de bine… De ce acceptase?

Vaporul lor, se strică pe drum şi, în loc să ajungă în RealLand, se opri brusc în dreptul unei insule străine şi se încăpăţână să nu mai pornească. Aceleaşi defecţiuni din trecut. Deci, de ce acceptase? Deja e o obsesie sonoră, însă acum.. tot un şoarece. Vor locui câteva zile pe această insulă primitoare şi pustie, parcă, ce bine!

Ajunşi la mal, fură întâmpinaţi de casa impunătoare a unui scriitor. Multe flori de toate culorile la geamuri, o sumedenie de mărunţişuri drăguţe, dar orbitoare care făceau casa o amestecătură de frumuseţe cu oboseală instant, al cărei rezultat nu mai vrei să ştii ce e. Pe terasă, pesemne proprietarul, la o limonadă de unul singur, însă consumat constant de câte o cifră, o dată, strigându-i-le foii, pare-se. Fiecare casă avea câte un nume. Aceasta nu avea. Adică era doar denumirea insulei. Sau poate se confundau, nu e prea clară treaba. Bloggingland se numeşte. Casa şi insula, poate. O fi împăratul.

– Nu, nu şi nu! I-am repetat de 16,6 ori că nu admit ca terenul să fie construit decât cu 5 cm la stânga, pentru că, la apusul soarelui, razele vor bate exact pe locul postului meu de fundaş timp de exact 10 minute şi nu voi vedea nimic! Fatal pentru scor. Altfel, înseamnă că asta şi urmăresc, să pierd! Iar mă obligă să îi dau în judecată pentru memorie scurtă şi rea intenţie!

– Ce-i, măi blogging, iar vorbeşti singur? Iar n-ai mâncat lapte? Nu te prinzi sau nici nu ai liană de care să te prinzi?

– Ţăranule, laptele nu se mănâncă, ci se bea! La vârsta asta nu ştii încă? Nici nu ştiu de ce îmi pierd vremea cu ăştia care nu ştiu că laptele se bea! Mai ales când am atâtea plângeri de făcut!

– Lasă, blogging, că la tine laptele trebuie mâncat cu biscuiţi, încet, ca să nu te îneci şi să-şi facă digestia, că altfel nu procesezi informaţia. Ştii, graba strică plângerea.

– Mă, ţăranule, la câte plângeri am eu de scris, o să fac o excepţie şi o să-ţi acord şi ţie 5 minute, nu mai  mult că nu meriţi. O să mă sacrific pentru binele aşezării, dar stai la rând acum.

Un localnic tinerel, un copilandru, veni către Gulliver, văzându-l nedumerit între scriitori şi îl întrebă de unde vine. Ahaaa, şi acolo tot aşa comunică prin scrisori?

– Nu tocmai, îi răspunde Gulliver, nu atât de des. Noi preferăm să folosim gura mai mult. Economie de timp.

Copilul se ţinu scai de străin, găsind amuzantă mirarea constantă a lui Gulliver. Se auzi dintr-odată răsuflarea obosită a bloggingului cu peniţa pe hârtie:

– Mai am 112 plângeri, din care 75 fix sunt cele mai stupide: numai pentru meseriaşu deştept, ce plăcere!

Copilul îi arătă lui Gulliver unde era meseriaşu. Meseriaşu juca tenis cu un prieten în faţa casei, iar, între serve, scria câte o scrisoare de curtoazie amicilor.

Copilul:

– Ăsta e tare. Nu stă o clipă locului, e aşa rapid, că abia îl zăreşti când scrie câte o scrisoare. Uneori îi mai scapă câte o literă neimportantă. Deliciul bloggingului cu alte plângeri.

– Am auzit, blogging, îi strigă meseriaşu de pe teren. Să ştii că stupizeniile mele sunt mai deştepte decât deşteptăciunile tale! (către adversar) Match point! Dar ai jucat superb! (către blogging) Vezi că iar mă enervezi şi îţi scriu 3 eseuri cu care îţi baţi capul.

Ţăranul izbucni distrat:

– Lasă, meseriaşule, că-i scriu eu nişte tratate de nu le-a pricepe nici cu interpretatău dă exegeză!

Gulliver ameţea în a-i privi pe fiecare şi văzându-le scrisorile cum zburau deasupra capetelor şi, către copil:

– Dar voi numai asta faceţi toată ziua aici?

– Bineînţeles, ce altceva?

Gulliver îşi ridică ochii spre cer. Se întunecase. Nu mai distingea mai nimic. Şi un vuiet teribil îi umplea urechile. Era totuşi amiază, dar de atâtea scrisori, nu se mai vedea cerul. Soarele cu atât mai puţin. La mirările lui, copilul pufni în râs:

– Sunt doar certurile de fiecare zi dintre locuitori. Nu te speria, aşa e tot timpul. Ne-am obişnuit. Uneori ne mai amuzăm de răutăţile lor, că trebuie să trăieşti cumva şi cu răutăţile.

– Bine, copile, dar îţi strici vederea dacă stai atât de mult în întunericul ăsta. Văd că vin scrisori din toate părţile.

– Lumea e tot timpul nervoasă. Unii se supără foc dacă nu le ajung scrisorile la blogging şi atunci mai scriu una, încă una… Bine, bine, hai că te duc puţin mai încolo să te aeriseşti. Nu, nu se ajută între ei, nu, nu lasă nimic în urma lor, nu. Nici vorbă, ce întrebări sunt acestea, domnule străin? Ei sunt prea ocupaţi să se gândească la aşa ceva pentru că vine următoarea scrisoare. Bun, hai că te duc altundeva.

Copilul îl conduse spre capătul celălalt al insulei. Şi aici erau scrisori care zburau, dar nu atât de sus. Şi unii pictau. Se vedea cerul, în sfârşit! Ce zi se făcu! Copilul îl privi pe Gulliver încântat:

– Vezi? Aici e cer. Şi soare! Nu ştiu cum fac, dar ei nu întunecă ziua, ci o fac mai mare. Niciodată nu e cerul acoperit de scrisori. Lor le place să se uite la cer. Aici vin când vreau să aud liniştea. Sună frumos.

– Chiar aşa. Aceştia pictează?

– Da, pictează cer mulţi din ei. Nu prea le place gălăgia din sat. Mai vin uneori, dar nu stau mult. Ei spun că nu pot sta fără cer. Aşa ca tine. Şi stau aici şi pictează cer ca să le ducă şi celor din sat puţin cer, că nu mai este.

Gulliver căzu pe gânduri şi se întristă. Văzu pe unul din ei aşezat pe o bancă, în faţa oceanului. Avea şi un suport de tablou, pictase puţin, iar acum stătea trist. Copilul îl informă în şoaptă:

– E din cei mai talentaţi, dar nu prea e cine să vadă. Pictează foarte frumos cerul. Le duce uneori în sat şi le lasă cadou la casele oamenilor. Unii le admiră, le iau în casă. Dar cele mai multe sunt distruse. Că cică sigur au mesaj ascuns. Ce e acela mesaj ascuns? Iar el le face cu aşa multă iubire. Zice că îi place să se uite la cer.

Gulliver se aşeză lângă pictor:

– Nu mai pictaţi?

– Voi mai picta. Pentru asta trăiesc. Dar acum sunt obosit. Pentru că nu ştiu cum să fac să-mi pese mai puţin de cerul lor distrus. Dacă vor să-l distrugă, ar trebui să-i las, nu? Iar eu nu pot să-i las. Dacă s-ar iubi, ar putea lucra împreună. Fiecare ar putea avea farmecul lui…

Şi îşi întoarse ochii lui căprui către Gulliver, iar Gulliver simţi în ei o frumuseţe şi o durere greu imaginabilă. Simţi că vrea să se întoarcă acasă. Copilul îl duse să-i arate şi alte tablouri, să citească scrisori de-ale lor. Îşi luă şi el un tablou cu cer. Ştia că îi va aminti mereu de durerea acestor oameni, dar măcar îşi va aminti totodată şi de frumuseţea lor. Era o durere mai uşor de purtat decât lipsa cerului. Ajunseră la vapor care, pare-se, fusese reparat. Să doarmă, voia să doarmă. Sau să se uite la cer…

Anunțuri

4 comentarii

  1. De o vreme, scriu cu ochiul. Așa că vreau afară din sat. 😛

    De o vreme, am și obosit, așa că mănânc cer. Când ai scris replica aceea cu mâncatul laptelui, am crezut că ai greșit. Până am dat de replica următoare. 😀

    Da, e mai bine așa, să existe un loc de fugă. În poveștile lui Răsvan, totul se-ntâmplă într-un ritm alert și într-un spațiu închis. Unde să fugi? Tragi obloanele și te arată cu degetul? 🙂

    Totuși, mă întreb: după ce Gulliver vede tot, ar mai lua călătoria de la capăt?


  2. Bineînţeles că ai crezut că am greşit, ce ţi-e şi cu gramaticienii ăştia, nu te slăbesc. 🙂

    Scrii cu ochiul, bine faci, mulţi scriu cu ochiul, prost moment mi-am găsit să deşir sacul. deci din punctul acesta de vedere, ai dreptate, cu asta chiar am greşit. Dar mulţumesc pentru înfiinţarea în pustietate alături de mine şi pentru gura de apă, deja bate seceta şi nu se cunoaşte starea vremii pentru zilele următoare.
    Ce să zic, Gulliver are o călătorie reuşită între cele patru (originalele), după celelalte se întoarce scârbit. Acea călătorie mai senină e în ţara uriaşilor (cu suflet mare) din Brobdingnag, cel mai mult se ataşează de familia fermierului unde va locui şi mai ales de fiica acestuia de 9 ani care are grijă de el şi îl poartă peste tot.
    Aici, sunt şi aici mai mulţi, dar poate chiar şi pentru unul merită călătoria. Adicătelea, mie mi s-ar merita şi aşa. Dacă apuci să vezi ceva ce nu ai mai văzut înainte sau să-i spui ceva ce nu i-a mai spus nimeni înainte şi era exact ce avea nevoie, e o lume întreagă sau nu…?

    Contează deciziei tale dacă Gulliver s-ar întoarce? Nu ştiu, personajele mele sunt mai independente (obsesia lui Eliade şi nu numai), dar nu de tot. Însă să nu uităm că el voia totuşi să ajungă în RealLand, călătorie rămasă suspendată. Deocamdată. Who knows..


  3. Cammix drag,
    Mulțumesc pentru răspuns! Să știi că eu mă identificam cu Gulliver când puneam întrebarea din final. Oare m-aș întoarce înapoi în blogosferă după cele văzute?
    Tu la ce program de știri te uiți?
    Pe ulița noastră se anunță ploi. 😀


  4. Ştiu că la asta te gândeai, din motivul ăsta te întrebam retoric dacă e important ce ar face Gulliver. Sunt curioasă câtă influenţă. Nu mă uit la ştiri că de obicei mă deprimă ploile şi oricum le-am învăţat deja pe dinafară. Ştiu că întotdeauna este ceva ce nu am mai văzut pe ecran, dar fondul e mereu acelaşi şi mi se pare plictisitor. Nu mă uit, prefer să mă uit tablouri de data asta…



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: