h1

O carte. Of Eli.

Octombrie 31, 2010

După 30 de ani de la o explozie globală, mare parte din lume a rămas într-o paragină generalizată. O sărăcie care nu-ţi permite să reconstruieşti. Să renovezi, nici atât. Săpunuri nu se mai găsesc decât arar, apa e un lux şi pentru ea se ucide într-o veselie. Sau tragedie. Cărţi aproape că nu mai există şi puţini sunt cei care ştiu citi.

 

Cei puternici iau controlul asupra celor mai slabi, luându-le orice e folositor. Ba chiar duc o campanie de căutare a unei cărţi anume – nu ni se spune care – ce ar fi singura în măsură să salveze situaţia (însă nu situaţia tuturor). Iar pentru ea, îi jefuiesc pe toţi cei ce deţin cărţi. Se înţelege, jefuitorii nu ştiu citi; ei caută, dar nu ştiu ce; încearcă, dar o dau în bară. Merg să raporteze, predau marfa marelui puternic, dar nu nimeresc cartea. Şi cum ar putea, căutând ceva ce nu cunosc şi descifrând ceva ce nu pot? Singurul care ştie ce caută este acest şef al bandei de hoţi şi ucigaşi, Carnegie. Cu cât plebea cunoaşte mai puţin, cu atât e mai uşor de condus.

 

Printr-un orăşel de acest fel trece Eli (Denzel Washington), un călător care pare să cunoască lumea cu care are de a face zi de zi, care nu pare să se teamă de ceva, deşi e precaut; care poartă cu el lucruri nemaivăzute prin magazine, are o misiune clară şi poartă cu el o carte din care citeşte în fiecare zi şi pe care o protejează excesiv de bine.

 

Momentul în care Eli ajunge la barul lui Carnegie (Gary Oldman) e şi momentul în care aflăm că cei doi au nişte aptitudini comune – amândoi gândesc şi ştiu citi, lucruri pe cât de admirabile, pe atât de periculoase – şi pasiune pentru acelaşi obiect. Cartea lui Eli. Care e, de fapt, o Biblie, vesriunea King James. Singura supravieţuitoare pe pământ după distrugerea globală.

 

Eli are misiunea de a o transporta într-un alt loc, Carnegie o vânează pentru puterea pe care o are asupra oamenilor şi pe care ar căpăta-o şi el implicit, intrând în posesia ei. Câtă putere poate oferi un lucru Bun celui care vrea să facă Rău cu el? Sau, altfel, poate fi un Bun păcălit să lucreze pentru Rău? Sau, altfel chiar, poate Dumnezeu fi păcălit că lucrează în slujba Binelui, manipulând oamenii întru glorificarea unui om înfometat de putere pământească? Dar cum să punem problema unui Dumnezeu care ar sta în spatele unei Biblii considerată de Carnegie doar un instrument neutru spiritual (ce e acela spiritual?) şi supraaapreciat în mod prostesc (de oameni), precum o sabie găsită pe drum cu care poate ucide oricine?

 

Ceea ce urmează e lupta dintre un Eli căruia i s-a promis că nu va putea fi ucis câtă vreme are această misiune de îndeplinit şi un Carnegie care, atunci când pune mâna pe Biblie, crede că a poseda un obiect e egal (nici măcar echivalent) cu a-i poseda puterea. Eli va ajunge în vest, acolo unde cultura şi civilizaţia par a fi neatinse ori perfect refăcută după dezastru, unde – fără obiectul ca atare – dictează tot conţinutul Bibliei pentru a fi scrisă, tipărită, păstrată şi popularizată apoi în număr nenumărabil…

 

Primu lucru care surprinde la The Book of Eli e că… el există. Iar apoi că e produs în zilele noastre. Misiunea pe care o are un om de îndeplinit, protecţia divină pentru ca misiunea să fie dusă la capăt, imposibilitatea ca un Bun să fie controlat de un Rău. Câteva motive pentru a-l urmări.

 

Anunțuri

19 comentarii

  1. Hahaha, puteai adauga si ca filmu e in alb negru: doar ca Raul e Alb, iar Binele e Negru


    • Păi, lasă, că ai spus tu aci. Suficient. 🙂


    • Si cred ca i s-ar potrivi ca motto ultima fraza dintr-un roman de Buzura:Doamne, ce se intampla cu noi?Daca tot ai de gand sa iei lucrurile de la inceput, vino odata, nu mai pierde vremea!Pentru ca exista o limita dincolo de care omul nu mai este raspunzator de propriile sale fapte!” 😕


      • Se poate şi această reacţie, cu siguranţă. Şi cred că se chiar întâmplă deseori. Depinde de perspectiva pe care o ai asupra acelor lucruri care pot fi luate de la început, a faptelor noastre etc. Adică a vieţii. Asta e perspectiva „normală”. Ar mai fi pe lângă ea cea „anormală”, unde: „vă dau Pacea Mea, nu v-o dau cum o dă lumea” sau „îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” sau „nu te voi lăsa, cu nici un chip nu te voi părăsi” etc. Se pare că Eli a ales bine şi a decis să fie răspunzător de faptele sale indiferent cât e de dureros…


  2. http://www.gradinaeden.wordpress.com promoveaza o invatatura care arata drumul inapoi in binecuvantarea gradinii Eden, drum pe care Hristos prin jertfa Lui l-a facut posibil pentru noi, luand asupra Lui pacatul, boala si blestemul.

    Daca doriti putem face schimb de linkuri pentru blogroll


  3. Am văzut filmul. Mi-a plăcut mult. În acest week-end o să încerc să-l revăd. Articolul tău, Cami, m-a „stârnit” să-l văd cu mai multă atenţie.
    Numai bine!


  4. Mă bucur că te-a stârnit să-l revezi alţi ochi, mai ales că mai sunt şi acum lucruri nespuse despre el, ratate. Şi mai sunt încă subiecte care puteau fi aprofundate, dar poate e mai bine că, astfel, poate fi completat tabloul de către fiecare.


  5. Am mers sa vad acest film in principal pentru ca imi place foarte mult actorul principal. Cei care au aranjat locurile de filmare au facut o alegere buna, iar filmul in general a fost filmat foarte bine.

    Ce nu mi-a placut la acest film? Prea multa religie. Inca o ocazie pentru a prosti omul simplu cu religie de 2 lei.


    • 🙂
      Şi eu am văzut filmul din acelaşi motiv. Mă bucur totuşi că mă citeşti, chiar dacă ştiu că nu îţi plac referirile la credinţă, religie etc. şi că exact ceea ce te-a iritat pe tine m-a fascinat pe mine.


  6. Oare de ce tocmai KJV? Şi de ce memoria lui Eli îi poate face o copie fidelă? Chestiile astea nu pot fi întâmplătoare…


    • Hm, m-ai căzut pe gânduri, dar nu mai reuşesc să mă ridic.
      Bine, cu KJV aş suspecta că e de dragul comercialului, dar nu bag mâna-n foc.
      Cu cealaltă, hm, că o fi uitat scenaristul că nu scrie pentru Johnny Mnemonic? Now seriously, aştept perspectiva. Şi restul impresiilor nespuse.


      • Nu l-am văzut de la început (doar de la hainunul de pe uliţă, în care Wyatt Eli-san omoară aproape tot ce mişcă duşmănos, mai puţin pe individu care chiar îi trăsese două gloanţe în spate [logic, ăla avea potenţial creştin, căci îşi dorea totuşi o femeie pe care s-o păzescă de restul violatorilor]), dar nu cred că am pierdut decât oarece bătăi sângeroase. Mi s-a părut foarte artificial scenariul, iar atmosfera de acţiune împănată cu mistică a avut un singur punct pozitiv: era Biblia (fie şi fidela KJV), nu Cartea lui Mormon sau Bhagavad Gita.


      • Ha, într-adevăr, samănă cu Wyatt, şi şi cu un -san. Din păcate. Ehe, dacă era Cartea lui Mormon, poate te gândeai „de unde avură ăştia atâţia bani să facă un film cu Denzel?”


  7. Cel mai mult mi-a plăcut că nu s-a implicat să facă un bine (să o scape pe femeia aceea de la viol), când îi stătea în putință, însă știa că nu este „trimis” să facă acel bine.
    Mi s-a părut rezonabil că vocea nu putea fi auzită – condiția experienței mistice. Și dacă e auzită vocea, ea nu poate fi reprodusă…
    M-au deranjat unele aspecte – violența, peisajul lipsit de atracție, ideea de putere, dacă deții un obiect socotit sacru de către vulg.
    Puterea nu era în obiect. Fiindcă, fără a-l ști descifra (dacă nu știi braille, de exemplu), e doar un simplu obiect. Dar chiar având acces la cuvinte și la semnificația lor, dacă nu e un Duh transformator, direcția sigură e tot moartea definitivă.
    Iar dictarea Textului din final e o soluție aiurea, după mine. Un fel de „posesiune”. Că doar poți fi posedat și de Duh, nu doar de demoni.

    Da, e un film care merită văzut. Și uitat.


    • Eşti sigură că ai văzut acelaşi film? În ce-am văzut eu, chiar o scăpa pe Solara (nume de cremă de protecţie la ultraviolete, dar altfel foarte frumos) în scena cu tuburile de canalizare din deşertul de cenuşă. Adică totul era în deşertul de cenuşă, numai Brecht sau Ibsen mai lipseau ca să aducă oarece dramatism intelectual suplimentar. Nora nu se pune, că am impresia că nu se mai practicau căsătorii, doar violuri. Un aspect pozitiv şi aici – lipseau soacrele.


      • Da, da’ nu lipseau tiranii. Nu ştii cum e mai bine.


    • Nici pe mine nu m-a încântat violenţa, se pare că aşa îşi imaginează că atrag publicitate (şi chiar o atrag, de fapt…). Ideea de putere prin posesiunea unui obiect mi se pare că e „normală” ca apariţie în mintea unora, a fanaticilor, de bună seamă; apare chiar şi azi chiar dacă sub forme diferite sau ameliorate.
      Ideea cu braille mi s-a părut interesantă, nu am luat-o ca pe un propriu, ci mai mult la figurat. Un fel de „au ochi şi nu văd” decât cei care Îl caută şi Îl vor găsi dacă Îl vor căuta din toată inima.
      Una peste alta, cred că toate filmele trebuie apoi uitate. Sau reţinute doar parţial. Din mai multe motive: şi din lipsă de spaţiu de stocare, şi din selecţie benefică, dar şi pentru că unele îs mai proaste decât altele, e drept.


  8. […] n-am talent ca alții să vă prezint filmele (vedeți aici și aici), deși am avut și eu astfel de încercări (aici sau aici), mă voi aventura să vă las […]


  9. Iată niște efecte nu foarte surprinzătoare, nu-i așa? Cu toate defectele filmului, ui ce poate ieși:
    http://www.stiricrestine.ro/2014/06/04/actorul-denzel-washington-ne-invata-cum-sa-avem-o-viata-de-rugaciune/



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: