h1

Câteva feţe

Noiembrie 26, 2010

Ironie, ironie, toată lumea te apără şi pretinde că te cunoaşte, că le eşti cea mai mare prietenă. Şi cei mai mari apărători ai tăi nici nu îţi văd vreun defect. Ce să mai discearnă între ironie de bun gust şi simţ şi ironie de tupeu.

În afară de a-ţi arăta superioritatea şi lipsa de preţuire prin ironie şi sarcasm, nu prea văd alt câştig, dat fiind faptul că a-ţi demonstra punctul de vedere şi a te face înţeles nu poate fi un motiv, pentru că poţi obţine acestea şi printr-un altfel de discurs. Iar cei care se dau de ceasul morţii să scoată ironia basma curată caută, de obicei, pretext să poată dispreţui mai departe. Să nu li se reproşeze că nu iubesc. Pentru că nu pot. Iar a iubi nu înseamnă a fi de acord neapărat. A iubi nu înseamnă nici măcar a tăcea atunci când nu eşti de acord. Nu neapărat. Dar înseamnă să nu provoci la mânie. Mă gândesc că nu e necesar să vin cu referinţă.

Iar atunci când te arăţi dezgustat şi dezamăgit de acest fel de a relaţiona, ţi se spune că, de fapt, problema este a ta, că nu suporţi ironia din cauza mândriei personale, că ai atitudine molatecă, nehotărâtă, că nimănui nu-i place să fii căldicel, că nu e normal să fii atât de drăgăstos când nu e cazul. Când e cazul hotărăsc alţii pentru tine, nici o problemă. Dacă dimpotrivă, răspunzi în acelaşi ton ca ei, insulţi, jigneşti, nu poţi vorbi frumos, eşti o ruşine pentru omenire. Îmi este convenabil, e bun. Nu-mi este convenabil, lucru prost, trebuie aruncat. Mill, where are you? Credeam că nu ai ce căuta în comunităţile unde dragostea trebuie să fie stăpână.

Deci nu ştiu atunci cine sunt cei lezaţi în mândria lor…

Dacă Isus a fost dur cu cei din vremea Lui, înseamnă că s-a dat dezlegare la duritate şi tot omul care voieşte, nu mai trebuie să se controleze, nu mai trebuie să fie atent să nu facă pe celălalt prost (că un om se poate omorî şi în cuvinte; nu e necesar să vin cu referinţă nici aici, mă gândesc), poate să acţioneze exact cum îi spune cugetul cel aprins şi întărâtat de cei care îndrăznesc să nu urmeze aceeaşi doctrină ca a lor. Ca şi cum am fi devenit peste noapte Dumnezei şi deţinem aceleaşi atribute ca El. Înseamnă că sfinţenia ne caracterizează precum ironia, bag seama. Sau nu aşa trebuie calculat, că nu e convenabil.

Care ar trebui, în acest caz, să fie limita indecenţei, lipsei de control până la care o putem numi justificată dacă este sub stindardul (aşa-spus) corect? Cât de dur, violent, sever pot fi fără a trebui să-mi fie ruşine că încerc să mă şi îndreptăţesc?

Anunțuri

10 comentarii

  1. Și să mai spui că nu mai sunt minuni!
    Acum câteva minute am scris și eu ceva despre ironie.
    Te văd supărată așa că te invit la o pledoarie în …favoarea ironiei. Auto de astă dată


  2. Ai cerut minunea asta? Te-ai rugat pentru ea? Să fie stră…zile de vină? Sau poate am cerut-o eu cu subconştientul (dacă ăsta o fi responsabil) când mă sufocam cu auto-apărările unora. Deci trebuie să renunţăm la atâta raţiune, treabă sigură. Uite ce frumuseţi se întâmplă fără logică..

    Auto da! Auto în primul rând! BMW dacă se poate, dar mă mulţumesc şi cu auto-ironie, nu e nici un bai.


  3. Ce mai faci, Camix? De mult nu ne-am mai vazut. 🙂


  4. Hibiscussss,

    ia, eu fac ce fac de mult
    articole din mine curg
    iar de nu vrei să crezi
    hai încoaci de vezi!
    🙂

    Dar tu? Chiar că nici eu nu te-am mai auzit. Cam tot de atunci. Poate mai vii.


  5. Ma bucur sa te regasesc la aceeasi adresa. 🙂 Imi place design-ul blogului. Ca intotdeauna.

    Eu sunt bine. Mi-a s-a facut dor de iscalituri romanesti. Acuma, doar daca as gasi niste salata de vinete… 😉


  6. Mă bucur că-ţi place locuinţa mea, pofteşte în sufragerie. O limonadă, ceva?

    Da, înţeleg cum e cu iscăliturile româneşti. Eliade zicea că nu ar fi putut scrie literatură în altă limbă decât română. 🙂 Restul scrierilor erau mai puţin atât de… impunătoare.


  7. Multumesc de primire. Astept cu nerabdare articolele urmatoare… 🙂


  8. Mă bucur. Însă cred că ceva se întâmplă pe traseu (al meu, adică), ceva în legătură cu acumulatorii, fie că ar trebui să îi pun cumva la reîncărcat – dar nu prea găsesc încărcătorul -, fie ar trebui să cumpăr cumpăr alţii, iar asta e mai puţin probabil. Ce mai probleme, nu? 🙂


    • Încărcătorul? Treci pe energie solară (dar fereşte-te de exploziile solare care se anunţă mutându-te într-o seră). Acum-urlatorii? Treci pe mâinolatrii (nu pare o schimbare radicală, dar mâinile sunt mai rezistente la zgomot).


  9. Sunt nişte variante şi acestea. E drept că mâinile nu suferă de zgomotele lătrăturilor, cel puţin nu atât de tare ca urechile, însă urechile nu au uşi, din păcate, şi curent de la urlători tot se face.

    Dar cred că prefer acum-calmii, că ăştia sunt aceiaşi cu mâine-calmii şi mai mult ca sigur că tot ei sunt şi poimâin-calmii sau calminienii, nu mai ştiu exact. Hm, sunt loading, it seems.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: