Archive for Martie 2011

h1

Slalom cu pilde

Martie 31, 2011

Isus le spune Pilda vameşului şi a fariseului cu un motiv anume. “Pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sînt drepţi şi dispreţuiau pe ceilalţi.” Probabil cel mai greu de primit la această pildă e faptul că ne vine greu să ne considerăm farisei pentru că noi nu ne lăudăm în rugăciune că dăm zeciuiala şi nu ne comparăm (tot în rugăciune) cu vreun vameş (sau mai mulţi). E mai uşor să aplicăm modelul literal pentru că ne plasează undeva în afara ambelor categorii şi ne scuteşte de prea mari dureri de cap: nu părem nici foarte farisei, dar nu suntem nici prea smeriţi (ca vameşul). Aşa că slalomul printre cele două se desfăşoară tot aşa şi pe mai departe, că nu cere o smerire continuă (doar m-am convertit o dată, am fost spălat!) şi nici nu ni se pare că ar ieşi în evidenţă prin obrăznicie faţă de El.

Dacă Isus spunea că oricine care se înalţă va fi smerit, nu ar trebui mai degrabă să ne îndrăgostim de smerirea vameşului din iubire şi respect pentru sfinţenia Lui şi din pricina oglinzii care ne arată mai încadraţi în criteriile de sus des, foarte des…? Ce ziceţi, ne încadrăm sau nu?

 

Anunțuri
h1

Trial and!

Martie 26, 2011

Şi uite aşa îi vin omului idei când rămâne singur prin home. Şi mai ales când se întorc cei ai casei, îi mai tună câte o invenţie să le facă surpriză. Bunăoară culinară. Nu sunt mare pasionată de bucătărie, din câte mă ştiu, dar de data asta dorinţa de a face surpriză a bătut restul preocupărilor şi-am început să-mi frământ neuronii. Am mai gătit, nu noutăţi!, dar mai mult atunci când era nevoie. Aveam în cap nişte elemente fixe (nu spun care încă) ce trebuiau neapărat să fie folosite, am răsfoit, mi-am holbat ochii la poze, am început să imaginez oarece şi a doua zi au ieşit astea două:

 

**

**

Am observat că nu mă prea supun cantităţilor şi maltratez ingredientele din reţete; îmi cerea bain-marie 30’, am pus la cuptor în yena 20’. Adaptez, schimb, dar am întotdeauna reţeta în faţă, de siguranţă. Să ştiu cât sar calul dacă tot vreau să-l sar. Însă asta e mai bine s-o facă experimentaţii, nu novicii ca mine.

 

Cea mai mare temere: să nu fie mâncabile.

Cea mai mare încântare: că le-am făcut (indiferent de rezultat).

 

Cum gătiţi atunci când gătiţi? Cât de fidel respectaţi indicaţiile de scenă (în cazul noutăţilor)?

Şi apoi: ce ziceţi că sunt produsele din imagini?

 

 

h1

Întrebarea din 25th Hour

Martie 19, 2011

Închisoare pe şapte ani pentru trafic de droguri. Îţi mai rămâne o zi să te aduni, să îţi aduni lucrurile, să îţi aduni prietenii şi familia, colegii de trafic, să respiri ultimele guri de aer cu marca „liber”, să îţi laşi câinele în grija cuiva care l-ar iubi, să îţi dai seama cine eşti, ce eşti şi mai ales… ce ai ajuns.

Acesta e Monty Brogan (Edward Norton) în 25th Hour (2002). Ani de zile, a avut răspunsuri la toate problemele pe care credea că le are, dar nu avea o întrebare destul de importantă: „încotro mă îndrept?”. Acum, după ce poliţia i-a percheziţionat locuinţa şi s-a dus glonţ către locul unde era ascunsă marfa, după ce s-a dat sentinţa de 7 ani lipsit de libertate, e târziu.

Furia şi disperarea care îl cuprinseră se descătuşează într-un moment în care, aflându-se în toaleta unui mic local unde lua masa cu tatăl său, se priveşte în oglindă. Cel de dincolo de sticlă resimte ura faţă de toate organizaţiile care mişcă în New York, toate grupurile sociale, economice, blestemă pe toţi pentru că trăiesc şi nu trăiesc cum ar trebui. Înjurăturile merg până la Fiu, căruia Îi reproşează că a suferit prea puţin cei 7 ani pe care trebuie să-i îndure el. Dar încheie cu o pauză după descărcarea nervoasă şi, uitându-se bine în ochi, recunoaşte că nu, el singur este de vină, doar el e cel care trebuie înjurat pentru că avea totul şi a sfeclit-o. Regretul, însă, pare să nu ţintească gravitatea faptelor proprii, cât mai mult că nu s-a oprit la timp pentru a nu fi prins.

Puţin cam târziu pentru schimbarea deznodământului. „Târziu” îşi spun şi prietenii când se gândesc la el, pe de o parte reproşându-i în gând că ştia care e riscul ocupaţiei lui şi totuşi a continuat, pe de alta reproşându-şi fiecare că nu l-au tras de mânecă atunci când au văzut că merge în jos. De-a lungul timpului, fiecare şi-a văzut de propriile gânduri şi afaceri; dacă treaba a mers bine şi aşa, în ciuda, atunci va merge oarecum şi de aici încolo. Complicăţenia apare doar atunci când se trage linia şi se scad punctele. E bine că se trage în timpul vieţii, îi dă timp lui Monty să se privească în oglindă şi să se mai privească şi pe viitor.

În dimineaţa următoare, când trebuie să lase tot şi să se prezinte la închisoare, tatăl lui insistă să-l ia cu maşina. Pe drum, tatăl îi propune un scenariu: el e gata să schimbe traseul maşinii.

Să urmărim:

**

**
Am preferat să vă las să vedeţi decât să citiţi. Un punct bun pentru regie (Spike Lee), mai ales în acest moment al filmului şi un alt punct bun că nu încearcă să îşi aleagă singur consecinţa greşelii lui. Un alt punct bun pentru întrebarea (nepusă) sugerată: quo vadis. O întrebare care merită pusă cât mai des, care merită şi răspunsuri cât mai în oglindă în timp ce urechile stau pâlnie către Vocea care poate răspunde până nu e târziu.

%d blogeri au apreciat asta: