Archive for Aprilie 2011

h1

Turnul nostru

Aprilie 30, 2011

S-a deschis turnul Primăriei vizitatorilor. De la 50 m (cel mai înalt punct), se poate vedea cam aşa cum vedeţi mai jos (pozele de pe rândul al doilea sunt luate cam de la 40m). E un fel de Ciuperca în centrul oraşului. Reacţiile s-ar putea încadra, poate, într-o mică subcategorie (ca să n-o supraestimez atât de mult) a „gândirii fără cuvinte”, compatibilă – după mine, bineînţeles, deci posibil şi eronat – pentru idei, exclamaţii scurte, cât mai spontane şi personale.

La un curs de la facultate, un profesor ne spunea la un moment dat ceva despre gândire, făcând o paranteză cum că în gândire nu avem nevoie neapărat de cuvinte, că putem gândi fără ajutorul lor. Mi-a surprins sprâncenele încruntându-se finuţ a suspiciune încă în meditaţie şi a continuat apoi cu o altă paranteză în paranteză: „Sau, mă rog, mai puţin.” Îmi venea foarte greu să-mi imaginez parcursul unor raţionamente, răspunsul următorului la cel anterior fără a te folosi de cuvinte, dar dacă alţii au încercat şi au reuşit, ascult.

h1

Joc poetix

Aprilie 25, 2011

Să ne jucăm. Mă rog, cei care simt nevoia. Eu ofer începutul unui pseudopoem – îi spunem aşa – iar voi continuaţi după dispoziţie, umor, melancolie, ironie, inspiraţie, absenţă totală de inspiraţie, apatie, după cum se nimereşte. Deci puteţi şi veţi stabili tonul poemului. Dacă nu vin pe fus versuri, puteţi încerca şi alt gen.

Că acum se poartă, de când cu modernismul şi apoi post, cititorul participă şi el la strădaniile scrierii, devine un fel de coautor, i se pun întrebări, i se permite să strige că obiectează şi nici nu e nevoie să adauge „onorată instanţă” pentru că la pupitru nu mai e, de fapt, o instanţă. Locurile se pot schimba oricând, you never know. Aşa că…

Obiectivul e datul drumului la creativitate liberă, îngrădită doar de începutul care se dă. Nu dau note, nu fac clasamente, nu mă interesează ierarhiile, nu dau premii că n-am, dau în schimb primire şi voie bună. Cam asta ar trebui să fie un joc, plăcerea de a participa fără vreun stres cu streaşină la ochi de genul: „dacă nu iese bine?”.

Aşadar:

aproape un univers
şi ceva
aproape o ploaie de marte
cât lumina de august
strecurată prin noapte
şi-un sfert de Cer adus aproape

atât am crescut
în iubire
de când...

PS: dacă doriţi să modificaţi câte ceva din ce este „dat”, feel free.

h1

El este

Aprilie 21, 2011

De când am văzut imaginea aceasta, şi anume la Pătrăţosu pe blog acum nu ştiu cât timp, nu mi-am mai scos-o din memorie. Chiar dacă n-am mai privit-o. A rămas ca o imagine preferată a crucificării, deşi sună oarecum ciudat să asociez „preferat” cu „crucificare”. Dali a făcut o treabă ieşită din comun.

Abia acest unghi te face să conştientizezi prezenţa Tatălui deasupra şi în mijlocul a ceea ce se întâmplă; şi durerea Lui nespusă. Aici nu mai ai scăpare de prezenţa Tatălui care, într-o pictură clasică cu unghiul de vedere la nivelul pământului sau la nivelul crucii, puţin deasupra pământului, poate trece neobservat. Aici aproape că auzi cuvintele Lui care par să spună:

„Ce am eu mai de preţ, mai drag, mai scump, mai iubit dau pentru voi. Mda… chiar atât de mult vă iubesc. Şi voi tot nu pricepeţi. Nici acum. Dacă nici El, Fiul Meu, nu e de ajuns pentru voi…”

Vouă ce vă inspiră?

Şi apoi, dacă aveţi o imagine a crucificării (sau care să protretizeze vreun episod al acestor zile), aştept; cu motivaţia.

h1

„Cuvinte la schimb” se lansează pe orbita virtuală

Aprilie 19, 2011

Pentru că aţi fost alături de mine pe acest blog, poate mă veţi însoţi şi pe Cuvinte la Schimb, lansat azi, grupul care m-a ajutat să devin mai mult din multe puncte de vedere, un grup de duh, suflet şi minte… A început ca un yahoogroup (foto), acum continuă (nu ştim for how long) ca blog pe… glob.

Om trăi şi om vedea restul, vorba orbilor. Fără El, oricum suntem orbi.

h1

Ne-a mâncat capul ce?

Aprilie 19, 2011

Cineva îmi spunea nu de mult că ar vrea să intre în politică. Sau că nu ar fi o idee rea.

– Dacă nu intrăm noi [creştinii], vor rămâne tot ăştia şi vor continua să facă aşa cum fac. Dar, dacă am intra noi în număr atât de mare încât să dezechilibrăm balanţa înspre noi, am putea aduce o schimbare, s-ar putea întâmpla ceva bun.

Mi-am amintit de un articol pe care l-a scris Eliade, „I-a mâncat capul politica!…”, unde apare exact aceeaşi idee, doar că accentul cade ceva mai diferit. Două fragmente:

„Pentru noi, „politica” şi „partidele politice” reprezentau periferia vieţii – a oricărei vieţi: morale, culturale, civile. Dascălii şi maeştrii noştri spirituali – Nicolae Iorga, Pârvan, Rădulescu-Motru, Nae Ionescu – ne-au transmis, fiecare în felul său, sacra oroare de politicianism. Iar noi, tineri, entuziaşti şi naivi, confundăm politicianismul cu politica!”

„Acesta a fost, poate, cel mai mare păcat al generaţiei noastre: am lăsat locul liber nepricepuţilor, oportuniştilor, mediocrilor. Noi alcătuiam prima generaţie după Unire şi dacă ne-ai fi îndeplinit misiunea cu aceeaşi conştiinţă cu care şi-au împlinit-o înaintaşii noştri, cei care îşi jertfiseră sîngele pentru Unire, altul ar fi fost climatul politic al României moderne. Dar „generaţia tînără” din anii 1925-1935 a trăit exclusiv sub semnul spiritualului. Ea îşi înţelegea misiunea istorică exclusiv pe plan spiritual.”

Dar, pentru că merită citit întregul articol, scurt de altfel, am făcut nişte fotografii: partea 1, partea 2 şi partea 3.

Acum, e drept că se amestecă puţin oalele dacă facem comparaţia cu generaţia tânără din care făcea parte Eliade. Însă poate fi un punct de plecare.

Una la mână, sigur că sună plauzibilă ecuaţia pe care o spun ambii, mă interesează şi una, şi alta, dar cu precădere prima, pentru că mă/ne implică mai mult – mi se pare mie – decât o face spiritul civic, social. În teorie, pare a fi chiar o revelaţie şi poate da impresia de obiectiv uşor realizabil. Dar parcă totuşi nu poţi începe o „revoluţie” pe hârtie, matematic stăm bine, dar practic sună a imposibilitate. Plus că, intrând în hora aceasta care merge precum o gaură albastră, ar mai putea opri cineva căderea indiferent cât de mulţi la număr?

Care mă duce la doi la mână, cât de incompatibilă e punerea în aplicare cu misiunea pe care o are un om al lui Dumnezeu pe pământ? Dincolo de cum văd eu, mă interesează cum vedeţi voi. Aberaţie, aberaţie, dar măcar să aberăm împreună, e mai uşor de ajuns la destinaţia potrivită.

h1

Viaţă fără voie

Aprilie 13, 2011

În Vaslui, s-a născut un copil fără mâini şi fără un picior. Nu vreau să mă gândesc cât de şocant trebuie să fie pentru părinţi să aibă parte de asemenea momente. Că de ce nu au fost la control pe perioada sarcinii – cum accentuau unii şi la prezentarea ştirii – ar putea fi şi justificat, nu doar condamnabil. Dacă totul se reduce la bani, ar fi o noutate? Iar apoi, dacă mergea la consult şi afla din timp cum se dezvoltă fătul, făcea ce? Avorta?

 

Atunci care e diferenţa între acel avort de la câteva săptămâni şi faptul că acum părinţii nu-l vor? Sau că alţii, în situaţii similare, sau chiar cu copii perfect normali, îi lasă să moară singuri?

 

Deocamdată, copilul va fi luat de către un centru de asistenţă socială şi protecţie. M-am gândit că, dacă acest copil va trăi, dacă va primi zile de sus (se pare că sănătos e), şi va creşte într-un asemenea centru sau oriunde altundeva fără părinţii lui, va suferi dublu. O dată pentru că s-a născut aşa şi îi este teribil de greu să facă faţă vieţii, şi îl vor arăta cu degetul toţi oamenii care îl vor vedea vreodată, şi nu va putea participa la atât de multe activităţi la care cei normali vor jubila; şi apoi că părinţii lui l-au părăsit tocmai pentru că s-a născut aşa şi l-au privat de singura (şi cea mai puternică) dragoste care i-ar fi făcut viaţa asta suportabilă.

 

Mă întreb ce i se va răspunde acestui copil atunci când va fi destul de mare la întrebări ca: „de ce m-au părăsit părinţii, nu m-au iubit?”, „dacă m-au iubit, cum au crezut că voi simţi asta?”, „dacă m-au iubit, aşa ar trebui să iubesc şi eu?” dacă părinţii nu se vor răzgândi. Încă mai este timp.

 

 

h1

Politik and love

Aprilie 5, 2011

Cum înţelegeţi propoziţia „Dumnezeu este Dragoste.” ?

Scris cu d, scris cu D şi de ce? Care e diferenţa, ar trebui să fie vreuna?

Am rămas cu nişte răspunsuri (dar şi întrebări) diferite după o discuţie citită pe alt blog despre cât de suficient sau insuficient e să spui că Dumnezeu este Dragoste. Ce fel de dragoste e Dragostea cu D şi câte alte calităţi/ atribute implică ea faţă de dragostea obişnuită? Implică şi Adevăr sau adevăruri sau nu.

Plus o piesă semnată Coldplay, Politik, pentru un anume moment din ea, cam de la minutul 3 încolo (spre infinit!, prietenii ştiu de ce), care, după mine (atât muzical, cât şi ideatic) contrabalansează prima parte.

Politik

Look at the earth from outer space
Everyone must find a place
Give me time and give me space
Give me real don’t give me fake
Give me strength, reserve control
Give me heart and give me soul
Give me time, give us a kiss
Tell me your own politik

And open up your eyes, open up your eyes, open up your eyes, open up your eyes

Give me one ‘cause one is best
In confusion, confidence
Give me peace of mind and trust
Don’t forget the rest us
Give me strength, reserve control
Give me heart and give me soul
Wounds that heal and cracks that fix
Tell me your own politik

And open up your eyes, open up your eyes, open up your eyes, open up your eyes
Just open up your eyes

But give me love over, love over, love over this eye…

%d blogeri au apreciat asta: