h1

Politik and love

aprilie 5, 2011

Cum înţelegeţi propoziţia „Dumnezeu este Dragoste.” ?

Scris cu d, scris cu D şi de ce? Care e diferenţa, ar trebui să fie vreuna?

Am rămas cu nişte răspunsuri (dar şi întrebări) diferite după o discuţie citită pe alt blog despre cât de suficient sau insuficient e să spui că Dumnezeu este Dragoste. Ce fel de dragoste e Dragostea cu D şi câte alte calităţi/ atribute implică ea faţă de dragostea obişnuită? Implică şi Adevăr sau adevăruri sau nu.

Plus o piesă semnată Coldplay, Politik, pentru un anume moment din ea, cam de la minutul 3 încolo (spre infinit!, prietenii ştiu de ce), care, după mine (atât muzical, cât şi ideatic) contrabalansează prima parte.

Politik

Look at the earth from outer space
Everyone must find a place
Give me time and give me space
Give me real don’t give me fake
Give me strength, reserve control
Give me heart and give me soul
Give me time, give us a kiss
Tell me your own politik

And open up your eyes, open up your eyes, open up your eyes, open up your eyes

Give me one ‘cause one is best
In confusion, confidence
Give me peace of mind and trust
Don’t forget the rest us
Give me strength, reserve control
Give me heart and give me soul
Wounds that heal and cracks that fix
Tell me your own politik

And open up your eyes, open up your eyes, open up your eyes, open up your eyes
Just open up your eyes

But give me love over, love over, love over this eye…

Reclame

18 comentarii

  1. Ai curaj, nu glumă! Păi dacă nici măcar „Dumnezeu este Totul” nu e pe deplin corect (ba chiar unii ar zice că e de-a dreptul incorect), nu ştiu ce şanse au propoziţiile în faţa frazelor, frazele în faţa eseurilor, eseurile în faţa tratatelor şi tratatele în faţa bibliotecilor. Asta nu înseamnă, desigur, că blogurile nu sunt şi ele pe undeva în lanţul eu-trofic, probabil între eseuri şi tratate. Acum, dacă tot e să-mi dau cu părerea, multe depind de tonul propoziţiei şi de acompaniament. Că dacă o zici isteric şi urmează „PUNCT!”, distanţa faţă de miezul Adevărului probabil că se măreşte. (Habar n-am dacă miezul Adevărului poate fi imaginat sau închipuit ca un fel de punct, planetă sau supernovă, iar distanţa care contează e faţă de suprafaţa miezului sau faţă de miezul miezului. Poate că miezul Adevărului e ceva atât de complex şi de multidimensional încât distanţa faţă de el este inuman de calculat omeneşte. Poate mai faci un articol şi tranşăm atunci…) Cât despre Dragoste şi dragoste, nu are cum să nu fie o diferenţă, chiar dacă vederea faţă către faţă a lucrului iubit lipseşte cu desăvârşire. Şi sunt unele adevăruri care rămân ireductibil personale, incomunicabile. Nu cred că dragostea implică Adevăr, nici măcar adevăr, din păcate. În schimb, Adevărul cere Dragoste şi dragoste. (Părerea mea!)

    Apreciază


    • Uitasem să spun că dragostea nu e totdeauna parte din Dragoste, mai ales dacă nu se însoţeşte cu un fel de adevăr cu perspectivă, mai cuprinzător decât al propriului Eu văzut din interior, mai setos de înţelegerea felului în care priveşte Dumnezeu totul.

      Apreciază


    • Da, şi mie cred că mi se pare la fel. Spunând de dragoste, mă gândeam în sensul acela de „voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune..” şi, chiar dacă nu vine din sufletul cuiva cu perspectiva lui Dumnezeu, m-aş aştepta ca şi dragostea lui să dorească binele celuilalt.

      Apreciază


  2. Cât despre curaj, nu ştii niciodată cât de aproape stă de inconştienţă. Sau chiar ştii, dar continui ca să fii lămurit să o iei pe cealaltă stradă!
    Eu mă gândeam cam aşa… că până şi dragostea ar însemna că spui celuilalt adevărurile care îi folosesc (nu orice adevăr pentru că atunci pică termenul de dragoste, mi se pare), care sunt spre binele lui în forma în care să fie spre binele lui tocmai pentru că îi vrei binele. Şi că Dragostea, cu atât mai mult, mi se pare că nu poate exista fără Cel care este Ea şi, dacă El este Dragoste şi între noi şi El are loc acea Dragoste, cum ar putea Ea fi fără să ajungă şi la noi Adevărul, măcar ca margine a supernovei (atât cât ne lasă să-L cunoaştem de aici, din acest punct pământean)? Probabil că le văd pe cele două atât de unite, încât greu le pot despărţi, chiar dacă ştiu ce spune dicţionarul şi că, în esenţa lor, sunt nişte ceva-uri deosebite. Dar accept să îmi fie contrazise bănuielile, oricum nu sunt bătute în cuie şi mă bucură deosebirile nuanţat propoziţionate. Sau freizuite!

    Apreciază


    • Nu numai că sunt deosebite, dar se ameninţă una pe cealaltă. Nu doar că sunt din acelaşi întreg, dar una fără alta sunt monstruoase.

      Apreciază


      • Agnu,
        Adică Dragostea e monstruoasă fără dragoste?

        Apreciază


      • Eu vorbeam de perechea cu adevărul (căci nu cred că în dicţionar există d şi D). Dar într-adevăr (!), şi perechea d&D mi se pare de nedespărţit în locurile pământeşti. În cele cereşti nu prea are sens, acolo e doar D care se degradează spre poale.

        Apreciază


      • Nici a&A nu sunt în dicționar, iar între agnus și Agnus, iar e diferență. Ca și între miel și Miel. (Dar m&M sunt bune!)
        Nu știu cum se poate degrada D.
        Ea este.
        Cine este la poale n-are putința să vadă D în toată splendoarea!

        Apreciază


      • Corect, scuze, se degradează ca percepţie, uneori ajungând să fie văzută ca indiferenţă sau ură. Dar poate fi văzută şi ca Dragoste condiţionată, drămuită, selectivă, cenzitară, birocratică, acuzatoare, predestinată, parafată, pecetluită sau chiar garantată de anumite adevăruri de pe lista scurtă…

        Apreciază


      • Hm, nu ştiu ce să zic, aproape că-mi vine să spun la fel, deşi parcă mai degrabă m-aş aştepta să se ameninţe dragostea cu adevărul/adevărurile, decât Dragostea cu Adevărul.

        Apreciază


  3. Zici că ai rămas cu răspunsuri şi întrebări după cele citite pe un alt blog. Eu nu mă întreb dacă e suficient să spui despre Dumnezeu că e Dragoste, (probabil că suficient e „Domnul meu şi Dumnezeul meu”), ci mă întreb în ce măsură adevărul, acumulat bob cu bob precum veveriţele ghinda în scorbură, ne poate duce la Adevăr. Da, Isus a venit şi să mărturisească despre Adevăr, dar a te folosi fix de această scenă cu Pilat, pentru ca apoi să spui răspicat „Toate ca toate, dar pînă la adevăr, pînă la Adevăr! Prieteniile şi iubirea se încheie.”, e cam forţat, e politic, e lipsit de smerenia puterilor noastre de a cunoaşte adevărul. De fapt, articolul respectiv este paradoxal, pentru că în prima parte este cu totul raţionalist şi tradiţional baptist, foarte sigur că putem încolţi adevărul cu mintea în propoziţii numerotate în stil lutheran, în schimb sfârşitul articolului arată de fapt că Adevărul este ceva mistic, o Persoană, iar „adevărul biblic” fără Duhul alături de noi este o himeră. Dar cum facem să avem Duhul alături de noi? Oare cei ce ţin la mare cinste adevărul propoziţional despre Dumnezeu nu sunt siguri că-L au? Oare cei ce spun adevărul în dragoste unora şi în încrâncenare altora nu sunt siguri că Duhul îi îndeamnă să pună adevărurile mai presus de dragoste? Rămâne Dragostea cu noi aşa, sau NUMAI aşa, când luptăm pentru adevăruri altfel decât ar face-o El? De ce Adevărul a spus atât de multe adevăruri într-un fel care să ne lase pe unii încurcaţi şi pe alţii prea siguri?

    Apreciază


    • Şi cu asta, de fapt întreb care este Politica Lui în problema adevărurilor? Cât de multe adevăruri, câtă dragoste şi Dragoste trebuie să atingem ca să fim liberi?

      Apreciază


      • Şi, ca să continuu în acelaşi ton, crezul niceean crezut şi semnat ca adevăr foloseşte cuiva fără să-L cunoască personal pe Adevăr?

        Apreciază


    • Aproape că şi vedeam veveriţele fugind ameţite din stânga-n dreapta să prindă ceva!
      Îmi pare bine că ai desfăcut coşul cu gândurile astea. Acolo mi se pare şi mie un punct slab: lipsa smereniei în cunoaşterea adevărului Lui, în siguranţa (nu pe care o dă El şi care e necesară) pe care o proclamăm că ar trebui să o avem (nu faţă tot de noi din trecut, ci) faţă de ceilalţi care nu o au. Adică îmi ridică întrebări cu privire la modul de manifestare a acestei siguranţe şi netoleranţe faţă de neadevăruri, că nu identific exact ce se face cu acea netoleranţă, cum se afişează, e îngurgitabilă? şi dacă nu e, nu e pentru că Adevărul Lui deranjează pe cei ne-ai-Lui sau din cauza siguranţei apăsate cu care vorbim?

      Ca să revin puţin la treaba cu discursul de care spui, mie îmi sună şi a retorică ce vrea doar să se pună în opoziţie (la început) contrazicând anumite reacţii ale maselor doar de dragul contrazicerii, pentru că, aşa cum ai spus finalul nu aduce o susţinere a ideii din prima parte.

      În rest, la întrebările pe care le-ai adăugat listei (lungi pe care se pare că o avem şi care se lungeşte pe zi ce trece), aş putea să zic că şi eu mă întreb.
      Dacă vom cădea pe gânduri suficient de mulţi, se cutremură ceva pe undeva?
      Convingerea mea e că un conţinut, indiferent cât de adevărat, spus în forma pe care El n-ar fi spus-o se descalifică de la titlul de adevăr.

      Apreciază


  4. […] Camix Urcă în microbuz, izbi uşa în urma ei şi îi adresă şoferului: – Ceau. Se aşeză, îşi […]

    Apreciază


  5. […] Camix Sa ma asortez mai atent de data asta. Cine stie cu cine ma vad la biblioteca? La urma urmei, e un […]

    Apreciază


  6. La mulţi ani de Florii!

    Apreciază


  7. Mulţumesc mult, Alex! Very kind.

    Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: