h1

Apropo evanghelic

Iunie 9, 2011

Apropo de multele (sper că nu şi veşnicele) nemulţumiri ale blogărilor vizavi de blogări, de blogosferă, mai ales de cele evanghelice, de termenul evanghelic, de modelele pe care unii le caută şi nu le găsesc, de lipsa de corespondenţă între denumirea de pe cartea de vizită şi munca prestată de fapt, nu ştiu dacă are vreun rost să-i pui celuilalt întrebări ca: „ce pocăit eşti tu?”.

Vorba unui fost profesor de-al meu, ce valoare are să-i spui unui nesimţit: „Să-ţi fie ruşine!”? Este o reacţie naturală, de acord, toţi putem înţelege şi simţi asta. Dar, dacă ne gândim un pic, ajută la ceva (şi pe cineva)? De-asta e nesimţit că nu simte vreo ruşine atunci când întrece măsura. Iar la imperativul de mai sus, tare puţini sunt cei care încep brusc să îşi măsoare comportamentul cu idealul.

N-ar fi mai puternic efectul dacă fiecare nemulţumit de starea lucrurilor de fapt ar încerca să fie aşa cum crede că ar trebui să fie ceilalţi? Nu ştiu, mă gândesc şi eu. Puterea exemplului personal face mai mult decât predica (mai ales dacă predica rămâne doar pe hârtie). Şi, chiar dacă nu schimbi lumea din jurul tău, poate că în primul rând nu eşti chemat să-i schimbi pe cei din jurul tău după chipul şi asemănarea ta, ci pe tine după Dumnezeu, iar apoi să fii.

Ştiu că unii pot considera că dau într-una dintre bolile acestea, dar poate merită:

„Într-o familie erau doi copii: unul foarte pessimist, altul foarte optimist. Disperaţi, părinţii se gândesc să le schimbe copiilor părerea despre viaţă în ziua de Crăciun. Se duc copiii fericiţi să-şi deschidă cadourile. Pesimistul primise o super bicicletă roşie:
-O bicicletă… de când mi-am dorit… dar eu voiam albastră; şi nu ştiu să merg… şi o să-mi ia mult până învăţ… şi o să cad… dacă fac accident… dacă moare cineva?
Apoi îşi întreabă frăţiorul:
-Tu ce-ai primit?
Optimistul primise o balegă.
-Păi eu… am primit un căluţ! Trebuie să fie pe aici pe undeva!”

Anunțuri

10 comentarii

  1. Dragă Camix,
    Azi am învățat o chestie… Știam eu că mereu am de învățat, dar, deh… de-o vreme, când ți se ridică la cap (pătrat) predatul…, știi tu…
    Am învățat că Domnul ne dă experiențe pentru sfințirea noastră.
    Sună banal.
    Și totuși… Dacă ceva te tulbură, te neliniștește, ar trebui să te atragă, ca să înțelegi de ce reacționezi așa la acel ceva.
    Nu-mi place de multe ori să cercetez. Mă mulțumesc și cu neliniștea, și cu tulburarea… Însă, dacă în El avem odihnă, atunci nu-i bună pasivitatea. (Deduc eu la ore târzii…)

    Revenind la apropo-uri (bine că nu-s apropopouri), cum se lasă de înțeles prin alte locuri…, deci, azi am înțeles că de-aia nu se-nvârte roata, fiindcă îi stau eu în cale.
    Dumnezeu vrea să lucreze, dar eu nu vreau să-L las, dacă nu am și eu partea mea…
    Citiți-mă întâi pe mine, apoi veți înțelege ce vrea El!

    Cam asta-i ce pricepuși io, nepricepând… evanghelic.


  2. Era nevoie de o completare: nu-L las pe Dumnezeu să lucreze, dacă nu am și eu partea mea de slavă.
    Se poate să nu se fi înțeles „ideea”, vorba cuiva.
    „Ideea” e că, dacă mă deranjează ce face celălalt”, prima dată trebuie să mă uit la mine, ce anume vrea El să mă învețe prin acest deranj… Nu că e greșit să mă deranjeze, ci e greșit să condamn și să judec, fiindcă numai Isus îi poate judeca pe morți și pe vii.
    Ziceam de sfințire, fiindcă, datorită acestui deranj pe care-l produce cineva care scrie într-un anumit fel, ajung să mă uit întâi la mine și să-mi rezolv problemele mele: iertarea și dragostea. Altfel, sunt o piedică în calea roții…

    (Nici eu n-am urmat pașii ăștia. Dar asta îmi dă bătăi de cap.)


    • E bine să ne amintim paşii mereu, tocmai pentru că noi suntem noi, iar El este El, care e sfânt şi e bine, la urma urmei (sau chiar din capul locului) să ne dea bătăi de cap ca să facem cum vrea El pentru că aşa Îi arătăm că El contează şi că nu e în van iubirea Lui pentru noi; aşa Îi arătăm că Îl iubim. Mi se pare un lucru atât de mare şi atât de sfânt, aproape de nerostit, să spun că Îl iubesc pe El cel nevăzut şi să nu-i pot iubi pe cei văzuţi. Să fie îndurarea Lui peste noi toţi..


    • Imi amintesc de doua femei batrane care veneau tot impreuna la adunare si tot vorbeau pe drum. Erau ele, sarmanele, nemultumite ca Duhul Sfant parca le ocolea si vorbea numai celor din fata, de pe langa amvon. Ar fi fost bine orice, o mangaiere, o mustrare, orice, numai sa fie un cuvant. A.Dama, nu-i asa ca nu-i bine cand ne este trimis un cuvat de invatatura care trebuie sa indrepte in firea noastra? Vorbesc din punct de vedere omenesc. Dar, sincer spun, ma bucur mult mai mult cand aud un cuvant (de mustrare, sa nu citeasca cineva care stie ca Duhul Sfant nu mustra), decat sa nu aud nimic. Atat timp cat Cineva se ocupa de noi, inseamna ca suntem iubiti (inca), mai este har pentru corectarea omenescului, sau tu vezi diferit. Eu cred ca toti copiii Domnului apreciaza vocea Lui, chir daca aceasta produce un oarecare disconfort.


  3. Ce mult mi-a plăcut povestirea din final! Răspunsul optimistului este…total!
    Numai bine, Cami! 🙂


    • Şi mie. Mi-a spus bancul un coleg în aceeaşi zi, parcă. Şi de la banc am pornit, văzând în jur asemănări aplicate. 🙂


  4. Eu nu as minimaliza rostul trasului de maneca, al opiniilor si cerintelor pe care le proiectam unii asupra altora. Eu unul am invatat unele dintre cele mai importante lectii in viata tocmai de la oameni care au avut asteptari de la mine, in ciuda faptului ca ei insisi nu se ridicau la inaltimea lor!
    Asteptarile altora pot fi catalizatori ai propriilor procese de crestere si devenire … adesea problema nu este la cel ce le proiecteaza, ci la receptor. Daca inchid usa celor care poate ca spera si cred ca pot oferi mai mult din mireasma lui Cristos acestei lumi, nu cred ca dau dovada de intelepciune …
    Dar poate ca sunt un idealist – adica nici optimist, nici pesimist … un mismas al celor doua – intr-o lume tot mai putin dinamica, tot mai inchisa in carapace si anesteziata, incapabila sa reactioneze la niste stimuli constructivi … Sunt ispitit tot mai mult sa renunt la eticheta evanghelica; nu mai spune nimic nimanui … e doar un ecuson care ne diferentiaza de ortodocsi ..


    • Sunt de acord şi cu ce spui tu. Probabil că doar unghiul diferă puţin şi câteva accente. “Eu ca mustrător” şi “eu ca primitor de mustrare”. În primul rând mă refeream aici la “eu ca mustrător”, iar tu la celălalt.

      Şi mie mi-au folosit aşteptările verbalizate ale celorlalţi, însă rezultatul şi impactul depindea întotdeauna de forma şi frecvenţa lor. Cred că mai degrabă încercam aici să reduc viteza sau inerţia de a critica întotdeauna fără a te uita la propriul self şi de a pune un x pe anumite feluri de a o face.

      Plus că am observat, în ceea ce mă priveşte again, că mă schimb cu mult mai multă bucurie, smerenie şi mai de durată atunci când văd că cineva caută mai sincer să facă voia Lui într-o situaţie în care eu am eşuat fără să intenţioneze să-mi dea mie sau altora lecţii prin asta. Doar faptul că o simte şi face astfel pentru ochii Lui, nu pentru ai noştri, îi schimbă pe cei din jur pentru că – mai mult decât a da directive altora despre felul în care ar trebui să fie cei care Îl au pe Dumnezeu – comportamentul acesta deja arată cum este/ fiinţează Dumnezeu în el/ea… Însă repet, e chestiune personală.


  5. […] tot suntem în sfera conduitei bloggeristice, Camix ne trimite un apropo cu privire la modelarea de care suntem (sau ar trebui să fim) fiecare dintre noi responsabili ca […]


  6. […] într-un comentariu, într-o răbufnire de capăt al răbdărilor, că sunt ispitit să renunţ la această etichetă de evanghelic pentru că ea este doar o … etich… […]



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: