h1

Între-confesional

Iunie 25, 2011

De când mă ştiu (şi din punct de vedere confesional), am văzut, auzit, citit (cel puţin printre rânduri) că Dumnezeu (şi noi, evident) vrea mântuirea tuturor oamenilor, că nu vrea ca unii să piară. Dar în relaţiile noastre sociale (cel puţin), se face văzută o scindare între ceea ce spunem şi ceea ce facem. Se trasează delimitări clare între confesiunea noastră şi confesiunile celorlalţi. Acolo unde terenul nostru de siguranţă se sfârşeşte, se încheie şi mântuirea. Dacă eşti de altă culoare (a, nu, nu politică, deşi pare), înseamnă că eşti pierdut, că te-ai lepădat de Dumnezeu şi alte asemenea…

Dacă ai trecut cumva de la o confesiune la alta, eşti şi mai bătut de soartă, pardon de Dumnezeu. Ţi-ai trădat, ai înşelat aşteptările, eşti inamic. Dar numai dacă ai plecat din confesiunea celui cu care stai de vorbă. Dacă, printr-o minune, se potriveşte să fi trecut la o confesiune pe care o are şi interlocutorul, atunci se luminează la faţă şi e pecetluită intrarea ta în rai, în sfârşit că ţi-ai dat seama care e adevărata, unica, cea mai credibilă şi completă credinţă.

Poate că din această siguranţă nestrămutată că religia noastră e singura adevărată suntem tentaţi să nu-L vorbim pe Dumnezeu atunci când ne deschidem gura despre cele sfinte, ci să ne vorbim religia. Nu Dumnezeu e Cel pe care vrem să-L descoperim altora, ci regulile bisericii la care am ales noi să mergem, sunt mai bune decât ale lor. Nu jertfa lui Isus vrem s-o arătăm, ci doctrinele confesiunii noastre; sunt, în mod clar, cele mai bine închegate, cele mai logic gândite şi structurate.

Şi atunci ne mirăm că lumea se simte agresată, forţată, împinsă să bifeze un pachet de crezuri care îi sunt inutile; mai ştim şi pe alţii pomeniţi chiar în Biblie care puteau bifa foarte uşor ţinerea sărbătorilor şi spălatul pe mâini înainte de mâncare, dar ale căror inimi erau neatinse de ceea ce ar fi contat. La ce îi chemăm pe oameni, totuşi?

Se pare că vorbim nu din dragoste pentru oameni ca să-i ajutăm să avanseze în cunoaşterea de El, ci din orgoliu şi violenţă; doar ca să le demonstrăm celorlalţi că argumentul nostru e mai tare, că i-am zis-o, că noi avem dreptate. Bun, şi în afară de asta? Sau altfel: acestea or fi fiind parte din 1 Corinteni 13, dar poate nu m-am uitat atentă.

Îmi amintesc de vizita unei prietene acasă la mine după ani de zile în care nu ne-am văzut. Plecată într-o ţară îndepărtată şi stabilită acolo, abia aşteptam să ne întâlnim. După un scurt rezumat al vieţii fiecăreia în timpul în care nu ne-am văzut, scoate catalogul de produse şi îmi povesteşte despre descoperirea miraculoasă de care a avut parte folosind produsul…

Anunțuri

5 comentarii

  1. ideea, la prima vedere e ok, adica nu conteaza cum te numesti, important este ceea ce faci. dar cand eu imi reneg neamul (este o simpla metafora) pentru unul aparent mai smecher, cu scopul, pare-se, de a avea rezultate mai bune, nu tot tradator ma numesc? iar tradatorul nu poate fi ok. sub nici o forma. atunci cum stii care este partea in care trebuie sa fii? raspunsul il dau exemplificand astfel: vrei sa vezi care este izvorul cu apa buna, de munte? du-te pe firul apei, pana ajungi la izvor.


    • Era mai bine să rămâi la prima vedere, că vederea a doua se pare că a zburat puţin cam departe de copac. Dacă mergem pe ideea existenţei unui „neam” pe care îl trădezi astfel, ce neam trădează un liber cugetător când devine creştin? Iar treaba asta cu legătura dintre aşa-zisul „neam” şi trădare are prea mare legătură cu habotnicia, care nu are nicio legătură cu dragostea de Dumnezeu şi de oameni, nici cu voia Lui şi, de aceea, mă interesează prea puţin. Apropo, chiar sper că astfel de trădători nu sunt arşi pe rug ca ăilalţi din vechime. Dar promit să nu mă şochez prea tare dacă da.


  2. ” nu sunt arsi pe rug ca ailalti din vechime” pune supozitia intr-o paradigma sa-i vad consistenta.


    • Răspunsesem la insistenţa pe denumirea de trădător, termen pe care îl văd acceptabil doar dacă are sensul de necredincios faţă de o grupare religioasă, nu şi necredincios lui Dumnezeu ca urmare automată a faptului că cineva a schimbat grupul religios. În vechime, funcţiona sensul al doilea…

      Website-ul tău mă duce cu gândul la un alter-ego. De ce nu?


    • Uitasem să spun că mă interesează consistenţa; şi dacă e defavorabilă.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: