Well, să vedem, facem o încercare. Unii s-au pronunţat asupra polemizării. O fi suficient, n-o fi. Seamănă o ba. Cu ceea ce e pe bloguri sau nu numai sau simplu nu. Dacă nu, cum altfel?
„Calităţile şi cusururile noastre ies cu prilejurile polemice într-un implacabil relief. Polemica implică un ecorşeu al caracterului. O denudare morală. Desigur, nu poţi avea câştig de cauză în scrisul polemic dacă nu dovedeşti bună credinţă, consecvenţă, un respect faţă de preopinenţi, în afara căruia nu te poţi respecta nici pe tine însuţi. S-ar putea pune chestiunea cum să stimez pe un individ care, în fond, nu e demn de stimă. Simplu: nerăstălmăcindu-i spusele, ţinând seama de toate datele sale semnificative, respectându-i imaginea reală. Nu e demn să răspunzi tendenţiozităţii cu tendenţiozitate, injuriei cu injurie. Chiar dacă nu poţi evita ironia, persiflarea, sarcasmul, ele se cade a avea o justificare morală în ochii cititorului, care trebuie convins de logica şi de corectitudinea polemistului.”
(Revista Familia – Dumitru Chirilă de vorbă cu Gheorghe Grigurcu, Parada semnelor de întrebare, nr. 5, mai 1998, p.96)
Timposibil 