h1

(Re)Ferire vizuală

septembrie 3, 2011

„Cei care Îl pictează pe Hristos îi reprezintă sau nu divinitatea în icoană: dacă da, înseamnă că Îi violează natura esenţială şi anume că e mai presus de descriere şi circumscriere; dacă nu, atunci despart cele două firi ale lui Hristos şi implicit persoana sa unică. În ambele cazuri, ei se fac vinovaţi de blasfemie şi erezie împotriva persoanei lui Hristos care fusese definită de sinoadele ecumenice, în special cele de la Niceea şi Calcedon sau, după cum afirmă împăratul Constantin al V-lea, probabil cel mai profund teoretician iconoclast, „dacă cineva face o icoană a lui Hristos, … înseamnă că a pătruns cu adevărat în adâncimile dogmei nedespărţite unirii a celor două firi ale lui Hristos”, elaborate de aceste două sinoade.” (Nicephorus – Împotriva iconoclaştilor, citat în Jaroslav Pelikan – Isus de-a lungul secolelor)

25 comentarii

  1. Nu pricep…
    În ambele cazuri
    -erezie, blasfemie, anapoda faţă de Sinoade
    sau
    -perfectă înţelegere a unirii ipostatice.
    Ceva nu merge în exprimarea/traducerea asta, sau nu înţeleg eu.
    Dacă icoana nu ar avea aură, ai putea zice că divinitatea nu este reprezentată nici măcar simbolic (căci altfel cum?). Nici chiar cei care L-au văzut nu aveau divinitatea Lui clar conştientizată tot timpul, altfel probabil că nu ar fi reuşit să trăiască „normal” lângă El. Deci problema mi se pare un fel de nod în papura teologică a unei utilizări absolut facultative, libere, creative şi personale a imaginii. Greşeala mi se pare să faci imaginea obligatoriu de folosit şi chiar venerat, fără să acorzi libertatea imaginii interioare, ba chiar considerând-o erezie. Icoanele sunt teologie în imagini, dar oare câţi ştiu subtilităţile astea? Dacă ar fi un mijloc de propagare a teologiei în biserică, ar fi chiar foarte bine, dar mi-e teamă că nu pot fi decât un mijloc de reactualizare şi reasumare a unor învăţături transmise prin scris sau ucenicie, un suport mnemonic pentru o închinare „standardizată” în partea ei doctrinară. Şi, aşa privite, sunt chiar foarte bune. Dar nu obligatorii, inevitabile, esenţiale, mântuitoare. Aş zice că de-abia când devin vindecătoare şi făcătoare de minuni problema devine foarte serioasă şi greu de evaluat teologic.

    Apreciază


    • Am verificat transcrierea traducerii, se pare că, dacă e o problemă, trebuie luată de guler traducătoarea cărţii.

      Eu mă gândisem că nu se referă la detaliile reprezentării (cu sau fără aură), ci independent de acestea. Că dintele lor a fost împotriva icoanelor de orice tip şi discursul acesta cu „dacă da…; dacă nu….” este doar de formă şi, de asemenea, un mod de a spune „nicidecum”. Deci că reprezentarea în sine e problema, nu felul în care a fost ea efectuată.

      Mi se pare un discurs-capcană cel pe care l-au folosit aici pentru că nu vrea să permită nici o portiţă de „salvare” a imaginilor lui Isus. Nimeni nu ar fi pretins că icoana nu transmite ambele naturi ale lui Isus căci atunci descalifica icoana. Însă a pretinde că eşti în stare să transmiţi natura divină a lui Isus într-un tablou e o blasfemie. Deci da, un fel de nod în papura unei întrebuinţări facultative pe care au transformat-o într-o utilizare care, prin natura ei, e păcătoasă şi profund… anti-creştină. Aşa că reprezentarea trebuia să fie făcută atât de personal, încât să rămână mentală, iar imaginea care avea „calificarea” de a-L reprezenta pe Isus era Euharistia, căci – spun ei – „ni s-a spus ca Hristos să fie reprezentat printr-o imagine, însă numai potrivit învăţăturii sfinte transmise prin tradiţia divină care spune: ‘Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.'” Un fel de literalism în care au introdus o interdicţie care nu era prezentă în porunca respectivă nici luată literal.

      Apreciază


    • Am recitit, nedumerirea a pălit un pic. Înţeleg acum că iconoclaştii acuză de erezie sau blasfemie un făuritor de icoane (care ori pictează divinitatea, ori separă naturile), dar iconodulii spun că tocmai făurirea unei icoane este dovada pătrunderii dogmei corecte a unirii ipostasurilor, căci contemplarea icoanei recapitulează întruparea şi-i accentuează misterele.
      Mi se pare corect, dacă luăm totul ca sugestie ziditoare. Dacă transformăm subiectul în criteriu exclusivist şi în pricină de anatemizare…

      Apreciază


      • Aşa înţeleg şi eu.
        Te-aş provoca să spui ceva despre ceea ce crezi şi atitudinea pe care o ai vizavi de maimodernele reprezentări ale lui Isus în filme and artă. Şi dacă ai preferinţe pentru vreo reprezentare.

        Apreciază


    • Dacă aşa continuă argumentul iconoclaştilor cu care se lupta Nichifor (?), mi se pare forţat rău de tot În ziua de azi ar fi taxat de propagandă pentru pantomimă ritualică, cu acuzaţii de blasfemie contra celor ce frâng pâinea.
      Pe Nichifor l-aş fi întrebat cum se justifică aplicarea aceluiaşi raţionament de tip întrupare/reprezentare la icoanele cu sfinţi, şi dacă există nişte norme distincte pentru a putea ierarhiza concludent impactul icoanelor, nu doar mesajul lor teologic – altfel nu se nivelează nepermis tipurile de divinitate? Poate că răspunsul apare în cartea lui Pelikan? Ar putea exista nişte reguli gen ferecături de aur pentru Isus Cristos, argint pentru Maica Domnului, orice altceva pentru sfinţi etc. Zic şi eu, nu ştiu.
      În privinţa filmelor, nu am văzut multe integral (asta şi din cauză că nu am suportat decât două, restul dându-mi un fel de rău metafizic, de genul vizionării unui Faust cu marionete şi voci piţigăiate). Zefirelli nu a fost rău deloc, deşi crisparea m-a însoţit mereu şi nu simt nevoia să-l revăd. Al doilea nu mai ştiu cum se cheamă, poate Ben Hur, dar mi s-a părut adecvat temei, pentru că personajul Isus nu apare nicicând în cadru, şi tot ce vedem sunt reacţiile celor care-I conştientizează prezenţa, Îl ating sau Îl privesc în ochi. Mai degrabă invers. Nu e vorba de simţul blasfemiei aici, ci de o repulsie în faţa amatorismului. Omul ar vrea, dar nu poate şi nu ştie, iar spectacolul devine jalnic cu orice actori şi regizori …

      Apreciază


    • Well, în carte sunt tratate în mare răspunsurile care s-au dat atunci reproşurilor. De exemplu, că icoana creştină nu e un idol, ci o imagine a Imaginii, că Însuşi Dumnezeu e Cel care a inventat imaginile, fiind primul creator de imagini din univers, universul fiind o imagine a lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a creat omul, l-a făcut după chipul şi asemănarea „Lor”. Când L-a trimis pe Isus în lume, a ales ca El, Cel nevăzut, să se facă văzut, să-Şi prezinte Imaginea.

      Apoi, vorbind despre felul în care e alcătuită mintea omenească, spuneau că ea nu poate să priceapă realitatea spirituală decât cu ajutorul imaginilor fizice. „Nu este posibil prin nici o acrobaţie mentală să se ajungă de la asemenea analogii la o viziune pur intelectuală şi spirituală a lui Dumnezeu.”

      Iar idolatria a fost – spune el, autorul – o încercare nereuşită a omului de a depăşi diferenţa dintre imaginile metafizice şi cele istorice (prezente în Biblie), având pretenţia că o icoană e de fapt o imagine metafizică, „cu afinităţi autentice faţă de Principiul Primordial al universului”. Şi că prin interzicerea chipului cioplit din Lege s-a încercat păstrarea distanţei dintre cele două tipuri de imagini.

      Nu am văzut Ben Hur şi, din ceea ce scrii, trebuie văzut. Mi s-a părut interesantă versiunea în care Isus e un copil şi are flashfowards cu întâmplările care vor avea loc. Şi în el e prezentă crisparea, din câte îmi amintesc, dar poate nu atât de mult. O crispare mai îndulcită.

      Apreciază


  2. Dogmatica, doctrina, … intotdeauna au fost doar generatoare de conflict. Cat priveste sufletele ce asteapta mantuirea, ceea ce conteaza cu adevarat (fata de ei) este daca in biserica ta merge treaba? Fiindca, in definitiv, la eficienta se rezuma totul. – http://www.opiniacrestina.net/barometru-spiritual-lideri-si-biserici

    Apreciază


    • Bun venit, Vali.
      De acord, legea dezbină, dragostea uneşte. Hmm, există barometru spiritual? O fi acelaşi lucru cu eficienţa votată – ca în politică – de enoriaşi?

      Apreciază


  3. Multumesc!
    Am inca pretentia (sau era mai bine spus SPERANTA?) la crestini sa nu incurce lucrurile. Daca la politica nu se pricep, nu-i paguba. Dar daca nici la cele dinauntru … ce treaba avem cu cei de-afara?

    Apreciază


  4. Ca veni vorba, cred ca crestinii ar trebui sa bage bine la cap ca a judeca lucrurile dinauntru nu este optional, ci obligatoriu. Spre Slava lui Dumnezeu.
    Isus o facea: Vai de voi … nu asa se face, ci …
    Apostolii o faceau: Pavel judeca tot ce se facea in biserici – curvii, intreceri in care vorbeste mai mult in limbi, chiar si asezarea bogatilor si a saracilor in banci, chiar si modul in care se Cina, etc. etc. etc.
    Ceilalti apostoli deasemenea, nu pregetau sa critice orice le cadea in maini.
    Tocmai asta face crestinismul cinstit de la inceput. Faptul ca nu se excludeau pe ei insisi din critica vietii.
    Preocuparea cu sfintirea, cu bunul mers al lucrurilor in Trupul lui Christos, cu lucrarea lui Dumnezeu, este o onoare.
    Ai sesizat vre-o neregula? Spune-o pastorului. Discut-o! Spune-i viziunea ta.

    Apreciază


    • Păi asta cu spusul direct pastorului sună bine (mai bine decât viitorul), dar atunci chiar nu înţeleg cum se suprapune principiul acesta – bun de altfel, în măsura (care cu greu poate fi măsurată corect din exterior) în care enoriaşul face o critică îndreptăţită (adică adevărată, nu părtinitoare, urmăritoare de foloase personale etc) într-un mod în care să transmită şi dragoste – deci cum se suprapune acest principiu cu cel de a vota şi a face analiză/ critică aupra caracterului unui pastor în publicul virtual (sau acum se consideră, poate, că mustrarea trebuie strigată de cât mai sus). Poate îmi scapă mie ceva, dar nu înţeleg cum pot coexista cele două atitudini.
      Una ar fi trecerea de la mustrarea în privat la mustrarea în public la nivel global, iar cealaltă obiecţie ar fi: care e utilitatea/ beneficiul de a face o mustrare în virtual unui om cu care ai de împărţit ceva în viaţa de zi cu zi? cam care sunt şansele ca omul să vadă mesajul, să îl poată lua pentru el şi ce relevanţă mai poate avea pentru cel criticat dacă transferăm nemulţumirea dintr-o biserică în „toată lumea” (internaută).

      Apreciază


  5. Pai un lucru ar trebui sa fie clar pentru totdeauna: in crestinism toate lucrurile trebuiesc spuse clar si pe fata, ca sa nu dam cuiva impresia ca in ascuns lucrurile stau diferit decat ceea ce se vede. Cartile trebuie sa fie mereu la vedere, pe principiul „ce-i in gusa si-n capusa”.
    Astfel, o analiza a oricarei slujiri nu trebuie sa sperie pe nimeni care este cinstit. De ce l-ar speria? Rezultatul insa ar fi util, daca incetam odata sa judecam numai in extreme.
    Ce vreau sa spun este ca, daca cineva primeste calificativul de „slabut”, asta nu trebuie sa insemne o condamnare (cum avem prostul obicei sa privim lucrurile de cele mai multe ori), ci poate insemna un semnal, un ceas de trezire, aceea ca e loc de mai mult efort si unitate pentru a impinge lucrurile spre zari mai bune.
    Ce? Acum declaram punct final si socotim o lucrare slaba ca fiind deja in cosciug? In orice familie cei mai slabi sunt de fapt cei spre care se indreapta cea mai mare parte a energiei familiei? Pentru sustinerea lor si pentru a le arata ca sunt iubiti. Dar depinde cu ce ochi privesti rezultatul. Un rezultat slabut ar trebui sa genereze o reactie de tipul „Ce-i de facut pentru indreptare?” din partea comunitatii in cauza si a surorilor sale.
    Mai mult. Un rezultat bun ar fi mai problematic, caci ar putea face pe aceia sa se umfle putin in pene si ar putea duce la un blocaj de viziune, pe ideea ca „La noi merge treaba. Ramanem asa.” Urmarea ne-o dezvaluie Cuvantul.
    Inca o data zic totusi: Sa nu judecam lucrurile numai prin vederi extremiste.
    Zic si eu!

    Apreciază


    • “Ce-i în guşă-i şi-n căpuşă” nu e un principiu creştinesc, nu ştiu de unde ai impresia că ar fi, nu e dovadă de sinceritate sau transparenţă. E dovadă de înveninare a celorlalţi şi vorbire de rău de care ni s-a spus să ne ferim. Ba mai mult, dacă cineva are pretenţia că trebuie să spună astfel de lucruri clar şi pe faţă în public, trebuie să se asigure că atât el, cât şi ceilalţi care aruncă cu pietre au trecut anterior prin etapele dialogului între 4 ochi şi apoi a dialogului plus doi martori. Iar dacă nu se poate realiza această asigurare, nu ştiu cui ar folosi asemenea adevăruri pe care pretindem că le spunem clar şi faţă în faţă. Ar trebui să conteze în faţa cui. Şi ce importanţă are în faţa cititorilor de bloguri care nu le sunt nici enoriaşi, nici cunoscuţi vagi. Iar pe cei care îi cunosc să îi ajute să se ia după părerea mulţimilor, fiind convinşi că mulţimea nu poate alege greşit (uită-te doar la felul în care îşi votează preşedinţii şi îţi dai seama dacă mulţimea greşeşte sau nu).

      Sincer, eu mă întreb dacă tot atât de clar şi făţiş spunem şi mântuirea. Că a evalua un om sau altul nu ar trebui să ţină de noi, tot nişte oameni. O evaluare trebuie realizată de către cineva deasupra celor evaluaţi, altfel riscă să fie (şi este) la fel de imperfectă ca cei evaluaţi. Fie că rezultatul e mai mult spre pozitiv sau spre negativ. Sunt de acord cu aprecierea mentală pe care o realizează fiecare atunci când are o atitudine faţă de spusele omului de la amvon (dar nu numai de la amvon), dar a te autonumi evaluator care eşti în stare să-i evaluezi starea spirituală e ca şi cum te-ai autonumi Dumnezeu. Ca să poţi evalua pe cineva ar mai trebui să-i cunoşti toată viaţa, greutăţile, experienţele, falimentele, temerile, iubirile, deciziile, ambiţiile, suferinţele, tot traseul care l-a parcurs pentru a ajunge în locul în care se află acum. Ce ştim noi – la fel de imperfecţi ca cel evaluat – despre viaţa lui interioară? Nu avem nici superioritatea spirituală, nici claritatea vederii pentru ca adevărurile pe care nouă ni se pare că le-am identificat să fie adevărate şi complete.

      Apreciază


      • 1 – Ce-i in gusa si-n capusa e 100% crestinesc in ideal
        2 – Nu putem fi atat de vagi in discernerea lucrurilor. Biblia spune clar ca lucrurile din interior trebuiesc judecate. ( Si tu esti invatat altceva?)
        3 – Pun in discutie slujitorii. Ei prin natura randuirii lor sunt obligati la eficienta. Aici nu e vorba de trairile lor personale si experientele din viata (acestea sa si le puna deoparte), ci de obligativitatea indiscutabila de a fi verticali si priceputi. Nu sunt ei ce pot duce turma si la bine, dar si la rau? Daca NU sunt responsabili in mod vital de sufletul tau si al meu, de ce le mai cere Dumnezeu sangele celor pierduti din mana lor?
        4 – Totusi nu evaluez starea spirituala a cuiva. Analiza are in substrat alt rol. Evidentierea rezultatelor lucrarii lui, … dupa roade ii veti cunoaste. Deci indemnul este: „Cunoasteti-i!” Deci inca o judecata obligatorie si indreptatita de Cuvant.
        5 – Ce e de la Dumnezeu ramane in picioare. Mai mult se evidentiaza ca fiind vrednic, in cazul unei analize critice.
        5 – Haideti sa inaintam. Comunismul a murit de vre-o 20 de ani. Sau nu?

        Apreciază


      • E foarte bine că aduci în discuţie comunismul, pentru că eu îmi amintesc că panoul de ruşine şi de laudă chiar de comunism ţine! Sper că îţi aminteşti, nu ştiu vârsta… Deci, dacă te afli la panoul de laudă, asta îţi exaltă doar egoul pe care se presupune că trebuie să-l ţinem mereu în frâu, dar dacă vezi că ai trei steluţe acumulate, mâine la verificare vezi că ai patru, îţi creşte inima, nu? Dar nu cea bună… Ce e de făcut ca să nu ajungem să îngrăşăm şi mai mult egourile grase destul deja?

        Dacă spui că nu intenţionezi să creezi un cadru în care lumea să evalueze viaţa spirituală a omului, ar trebui să schimbi urgent denumirea de „barometru spiritual”, nu de alta, dar să nu fie o contradicţie.

        Apreciază


      • Hop şi eu, că-i pe puncte!
        1) E o mare diferenţă faţă de „Tot ce-ai în căpuşă, scoate pe guşă!”. Nuanţa e la vreo 273 de grade, sau aşa ceva.
        2) Atenţie să nu lărgiţi interiorul unei capele din stâncă la dimensiunea Catedralei M.N.! Interiorul trebuie să asigure intimitate, altfel se transformă în stadion (şi, de când cu anumite declaraţii ale domnului Vadim Tudor Corneliu, stadioanele au o conotaţie iacobină – să nu supărăm cumva Fiinţa Supremă!).
        3) Cred că e un accent greşit pe undeva. Comunitatea ar trebui să fie obligată a-şi alege slujitorii din rândul celor mai eficienţi (dacă are de unde, că dacă n-are sigur tot ea e de vină). Şi asta conform unor criterii pe care ar fi de dorit să le clarifice şi păzească cu sfinţenie, prevăzând neapărat şi nişte mijloace de „epurare” din slujbă. Însă, dacă respectiva comunitate nu se îngrijeşte ca slujbaşii să nu joace cumva departe, într-o ligă total separată, doar ea e de vină. C-aşa e omul, când devine slujbaş îşi aduce aminte că are altă treabă. De ce spun asta, când dumneavoastră tocmai asta urmăriţi, să activaţi comunitatea? Păi pentru că sper să mai urmeze şi altceva în afară de Barometrul spiritual al slujitorilor, ceva care să responsabilizeze şi să emuleze pozitiv comunitatea, nu doar s-o asmută contra răilor slujitori. E şi ăsta un pas înainte, dar nu ar trebui să vă opriţi la negativitate, ci să faceţi saltul spre pozitivitate. Dar poate că l-aţi făcut deja şi nu am observat eu în scurta mea vizită pe site.
        4) No comment. Aproape. Cum ştiţi că votează cei care chiar cunosc ce roade au respectivii? Din nou, noţiunea de interior ar ajuta.
        5) No comment. Decât că e o chestie foarte periculoasă prin absolutizare, plus că intervine dimensiunea temporală, extrem de labilă. Social-democraţia o fi de la Dumnezeu?
        5bis) Les amis de mes amis sont les amis de M.A.I.!

        Apreciază


      • Cu tot respectul, insa este limpede ca „Etapele dialogului între 4 ochi” au loc intr-un alt cadru; si anume cand intre dvs. si un altul este un conflict. „Daca fratele tau a pacatuit impotriva ta …” , pe cand atunci cand este vorba de critica neregulilor in crestinism, metoda este „pe fata” (aceasta reprezentand si un exemplu si o marturie inaintea lumii ca crestinii nu se joaca cu pacatul).
        Aceasta idee este sustinuta Biblic cu varf si indesat, unde nu scapa de critica publica nici macar, de fapt cu atat mai mult liderii spirituali.
        Exemplu:
        … cand a venit Chifa in Antiohia, i-am stat impotriva, in fata, caci era de osandit. 12. In adevar, inainte de venirea unora de la Iacov, el manca impreuna cu Neamurile; dar, cand au venit ei, s-a ferit si a stat deoparte, de teama celor taiati imprejur.13. Impreuna cu el au inceput sa se prefaca si ceilalti iudei, asa ca pana si Barnaba a fost prins in latul fatarniciei lor. 14. Cand i-am vazut eu ca nu umbla drept dupa adevarul Evangheliei, am spus lui Chifa IN FATA TUTUROR: „Daca tu, care esti iudeu, traiesti ca Neamurile, si nu ca iudeii, cum silesti pe Neamuri sa traiasca in felul iudeilor?”

        Apreciază


      • Când îţi dai cu părerea despre o persoană, înseamnă că faci o apreciere cu privire la persoană (cel mult biserica locală unde funcţionează), nu la creştinism! Până la urmă vom ajunge să pretindem că facem analiza istoriei creştinismului povestind cum ne-a deranjat atitudinea pastorului x în seara cutare. Să avem, totuşi, nişte proporţii. Ar trebui să fie o diferenţă între a discuta oameni şi a discuta probleme/ aspecte deficitare ale creştinismului. Iar dacă nu este recunoscută o diferenţă între ele, atunci nu ştiu dacă mă mai interesează…

        Apreciază


    • Încă ceva vizavi de „în creştinism toate lucrurile trebuie spuse…”. Să ne ferească Domnul să spunem toate lucrurile, că muuuuulte dintre gândurile care ne trec prin cap nu îi zidesc pe ceilalţi şi ni se spune să avem grijă ca vorbele noastre să fie drese cu sare, căci cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască.

      Apreciază


  6. Stimate domnule Rizescu,
    Felicitări pentru ziarul creştinesc online. V-aş sugera să introduceţi datarea articolelor, altfel „actualitatea” este ceva cam neclar. De asemenea, o casetă redacţională ar cam trebui să însoţească orice astfel de demers. Nu trăim într-o lume ideală, oamenii se uită mai întâi cu cine votaţi, la cine şi cum vă închinaţi, cui daţi zeciuiala, ca să vă lipească rapid o etichetă cu care să scape uşor de ce e incomod ori să găsească la dumneavoastră sprijin pentru propriile idei şi cauze. Deci degeaba vă puneţi „guşa” online, dacă nu se ştie ce fel de frizură (şi eventual barbă) are „căpuşa” din back office.
    În altă ordine de idei, chiar nu ştiu de unde aţi tras concluzia aparent emfatică asupra creştinismului inerent guşelor care dau pe faţă tot ce-i în căpuşe. Mântuitorul nu văd să fi făcut la fel. A vorbit în pilde, şi a spus ucenicilor că unele lucruri nu le va spune, pentru că nu le pot încă duce.

    Apreciază


    • Ok! Multumesc pentru recomandari. E facut cam in pripa in anumite aspecte (insa si cu o oarecare intentie). Mare parte din articole sunt mutate rapid de pe niste domenii la care am renuntat, insa am facut-o cam deficitar. Toate la randul lor.
      „pentru că nu le pot încă duce” … era inainte de Duhul Sfant.
      Dar dupa coborarea Duhului Sfant ce ziceti, le puteau (putem) purta?
      Sigur ca da. Altfel cuvantul Domnului n-ar mai fi valabil.
      Totusi stiu ca intelegeti ca aceasta este o problema complexa.Nu putem sa o lamurim aici in 3 propozitii.
      Inca o data, multumesc pentru recomandari. Sanatate!

      Apreciază


      • Doar un hint: datarea lipseşte doar la „paginile” de plecare spre alte pagini (Externe,, Editoriale etc.). Dar şi dacă preluaţi ceva, ar fi utilă data articolului preluat, nu doar a publicării la dvs. pe site.
        Cele bune!

        Apreciază


  7. Bun! Ideea barometrului este in perioada de proba. Multumesc pentru opinii. De fapt asta ma intereseaza. Pros si contras.
    Cele bune si dvs.

    Apreciază


  8. @ Camix
    Cu toata ingrijorarea o spun: Va rog sa nu faceti o problema atat de majora dintr-o initiativa mai mult sau mai putin binevenita. Crestinismul nu sta in cuvinte, ci in puterea lui. Nu va ingrijorati prea mult de niste discutii. Luati numai ce este bun si restul nici n-a existat. Daca am gresit cu ceva fata de dvs. iertati-ma va rog.
    Concentrati-va asupra lui Isus in tot ceea ce va intereseaza cu privire la credinta crestina. Restul e oricum deficitar.

    Apreciază


    • Nici o problemă din parte-mi, nu e vorba de nici o îngrijorare pe care să mi-o fi făcut, nu a fost nimic personal în acest dialog. Nu este nimic de iertat pentru că nu m-aţi jignit cu nimic. Îmi cer scuze pentru neplăceri.

      Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: