h1

Fedex virtual

Noiembrie 28, 2011

Căutam într-o zi un curs de la facultate și căutam cu atâta spor, încât am dat peste blocul de desen din gimnaziu. În liceu n-am mai făcut desen și am regretat tot timpul pentru că era o activitate relaxantă, îți acapara toată atenția și nu mai aveai timp să gândești altceva.

Am dat peste acest desen.

în recuperarea timpului trecut

Personajele sunt reale, locul imaginat e aproape real. Prietena mea din copilărie cu mine în spatele blocului, unde ea avea o grădină cu flori. Grădina cu flori nu arăta chiar așa (mai ales că nu era vertical picată pe pământ și asta e bine!), ideea de grădină rotundă cu floare diferită în mijloc provenea de la un serial de desene animate pe care îl urmăream cu mare plăcere pe atunci: Lidia în jurul lumii. Basmul rules, da. Se mai întâmplă.

Așa că am fotografiat imaginea și am trimis-o urgent prietenei mele care e plecată din țară de mulți ani. Dovadă a bucuriei stă faptul că și-a imprimat rapid imaginea și a afișat-o în camera ei la vedere. În câteva minute, se făcuse un schimb de bucurie la mii de kilometri și se aduseră în prezent istorii de zeci de ani. E cam ca zborul cu avionul, în câteva ore te trezești de partea cealaltă a oceanului.

Anunțuri

13 comentarii

  1. Nu e musai să vezi grădina atârnată de Zenit. Eu am crezut că stăteaţi pe versantul unui munte (cam abrupt, e drept… şi cam înalt, că vedeaţi şi Soarele de sus în jos…). Cine avea codiţe? Oricum, dacă restul tabloului pare „naiv”, personajele centrale sunt nucleul realist – aşa e şi copilăria, nu?


    • Hahahaha! Nu e musai, dar e obligatoriu, nu? Mai ales la vârsta aia mă gândesc. Țintești cât mai sus. Pe măsură de crești, muți ținta tot mai jos. Cred că aveam rău de josime (care o fi opusul răului de înălțime?) dacă reușeam să vedem așa soarele.
      Eu eram cea cu codițe. Deși nu purtam atât de des, însă cea din desene purta!


  2. Cred că aș fi ghicit că e un desen făcut de o ea, fiindcă e aproape amețitoare circularitatea. 🙂 Dar mă intrigă pomii. Unul cu rod (sau flori), iar celălalt fără. Această cântărire din partea unui copil e precoce.
    Mă întreb cum ar fi fost să fi desenat eu „echipa” de fotbal (plus rezervele) formată din frații și surorile care ieșeam la joacă în grădina din spatele blocului…
    Oare mi-ar fi ieșit la fel de circular?


    • A, chiar, nu observasem pomii! Păi trebuie să cauți între vechituri – dacă le mai ții – să vezi ce desenai pe vremea aia, trebuie să fie și ceva prin spatele blocului. Nu știu dacă ți-ar fi ieșit circular, dar precis ar fi ieșit cu precizie.


  3. Aproape ca te „invidiez” pentru ca ai reusit sa pastrezi din aceste comori ale copilariei. Tare mult regret ca nu mai am nici caiete, nici desene si nici jucarii, caci tare mi-ar fi placut.
    Tare frumos desenul tau. Ce viziune frumoasa asupra copilariei, a prieteniei, a frumusetii naturii! Ochiul de copil vede mereu tot ceea ce este mai frumos in lume. Iar faptul ca peste ani desenul a bucurat niste inimi, este…extraordinar!
    Numai bine, Cami! 🙂


    • Mai am şi jucării! 🙂 Dar treaba cu blocul de desen e un joc interesant al memoriei. Să vezi cum îţi poţi aminti reacţiile oamenilor după atâţia ani, de unde provine ideea imaginii şi în general contextul desenului. Mai am şi unele colecţii – că n-am avut multe oricum – şi e ieşit din comun cât de familiar îţi pare să pui degetul pe preferinţele avute cu ani în urmă.
      Numai bine şi ţie, Alex!


  4. Într-adevăr, sunt lucruri dragi care ne amintesc de oameni, momente, întâmplări. iar tu ai pus în desen, atât de frumos, o prietenie deosebită, pe care nu aveai cum să o uiţi.
    Mi-am amintit că am păstrat, totuşi, ceva drag din copilărie: câteva muzicuţe la care atâta mai cântam, împreună cu colegii. Deşi n-am mai cântat de multă vreme, cum am dus muzicuţa la gură, melodia de demult a venit de la sine, odată cu un noian de amintiri…
    NUmai bine, Cami! 🙂


  5. 🙂


  6. uite ca a ajuns si la mine Fedex-ul virtual! 🙂 se pare ca soarelui ii place sa straluceasca inspre noi. se modeleaza dupa soarele adevarat, in mai multe feluri decat te-ai astepta…

    p.s. ce mai e nou in lumea lui Camix? 😉


    • A, deci la voi a fugit soarele nostru! Groaznic pe aici tot cu cer noros!

      Nuu, întrebarea corectă ar fi ce mai e nou în lumea lui Hibiscus! Că în lumea lui Camix se cam vede măcar din când în când, câte un colț, câte un mijloc, dar se vede. 🙂


  7. da, straluceste la noi. dar, lasa ca pleaca si norii vostri la un moment dat!

    pai, in lumea mea, esti terapie. cand mi-e dor de fosta tara, ma intorc la blogul tau si trece… dar asta nu e ceva nou. stii ce e nou? timpul trece prea repede. si, pentru asta, nu stiu daca este terapie. 🙂


    • Da, dimineață au dispărut, apoi au revenit iar. Probabil secretul e să ții minte că seninul e acolo și atunci când nu se vede.
      Mă bucur că se mai și vindecă lumea pe aici, fac pe gratis! Oh, pentru timposibil imposibil, nu sunt cea mai în măsură să mă pronunț, sunt obsedată de timp precum Eliade. Sau diferit: ba că e prea lung, ba că e mult prea scurt. Cel mai bine poate e să uiți de el. Sau…



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: