h1

Fii tu. Dar nu chiar până la capăt.

Mai 29, 2012

Vorba lui Hertzog (Saul Bellow): ”Acum, din cauza politeții, mă doare stomacul.” Strădania de a fi bun sau mai bun nu e răsplătită cu cele mai luminoase sentimente întotdeauna. Dar strădania de a fi bun (creștin, dacă se poate) e un imperativ, așa că, printr-un mijloc sau altul, trebuie s-o facem. Bine, dar nu pot să-l iubesc pe celălalt; nu pot mai ales pentru că nu vreau. Iar să fiu doar drăguț de suprafață n-ar putea avea valoare în ochii Celui pentru care spun că o fac. Dacă o fac pentru ochii oamenilor, pe ei nu-i pot mulțumi niciodată îndeajuns, iar pe Dumnezeu cum Îl pot mulțumi arătând dragoste cuiva pe care nu-l iubesc? Așa că mă prefac pentru că mă străduiesc neputând; nu întotdeauna prefăcătoria vine din motive greșite, dar nici nu ajunge prea departe, din păcate.

Să mă forțez a iubi nu pot. Gândul acesta frustrează mai ales dacă îmi spun creștin. Să nu îmi iubesc aproapele e un lucru grav; dacă-l mărturisesc, sună și mai grav. Frustrează pentru că te confruntă cu o neputință esențială și ajungi într-o dilemă la fel de mare: fie pretind că am răbdare, că iubesc pe toată lumea, că înțeleg pe toată lumea, că sunt de acord și rămân un ipocrit (Doamne, cum sună!), fie renunț și mă comport așa cum sunt eu, riscând să jignesc, să sfidez… Be yourself, right? Cum să fiu eu și să fiu un creștin veritabil, nu e culmea creștinismului?

Într-o asemenea dilemă, am început să-I cer lui Dumnezeu să-mi arate cum trebuie să fiu și să aibă răbdare cu mine să-mi spună unde greșesc. Și, treptat, am început să observ greșeli, păcate pe care nu le observasem înainte; deloc ușor, deloc plăcut, dar totuși eliberator pe de o o parte; pe de cealaltă parte, rămâneau întrebări cu privire la iubirea posibilă a lui Dumnezeu pentru unul care greșește în atâtea locuri și feluri; rămânea conștientizarea că nu pot face absolut nimic să mă schimb; rămânea agonia neputinței.

”Fii tu” e un îndemn care poate într-adevăr face bine dacă e tradus cu ”Nu te preface, nu fi ipocrit!”. Da, știu, sună șocant, dar ni se poate potrivi. Într-adevăr, asta relaxează lucrurile, dar le și complică. Bun, nu mă prefac, ai dreptate, dar cum Îți împlinesc voia? Și am început să-I cer să mă ierte, să îmi dea El dragoste și răbdare și iertare, să toarne El din preaplinul Lui și peste mine, că eu nu am și nu pot și nu vreau și recunosc că nu merit; să mă ajute să FIU și să VREAU ca El. A fost o revelație să mă trezesc că încep să iubesc și să o fac altfel decât cum am iubit până atunci. A fost o revelație să simt că Dumnezeu asta a așteptat: să Îi cer Lui să îmi dea dragoste, să depind de El, nu să mă străduiesc eu, să realizez eu prin puterea mea. A fost o revelație să înțeleg din nou Iov (în sensul supunerii în fața Singurului Puternic), să pricep că puterea mea nu a reușit decât să mă ajute să par, dar puterea Lui e cea care ne ajută să fim într-adevăr. A fost o revelație să înțeleg că El așteaptă să ne smerim sub mâna Lui și să cerem ca să ne dea.

E un drum care începe. Un alt fel de înțelegere care se înființează.

Anunțuri

5 comentarii

  1. Camix,
    așa cum simți acut, orice creștin trebuie să-și pună serios problema iubirii de Dumnezeu, căci fără ea intrarea în viață este nesigură. Dacă ți-ar răspunde Dumnezeu, ce-ai face? Dacă ar trece pe lângă tine, aparent iubi-bil sau aparent ne-iubi-bil, cum ai proceda? Dumnezeu se lasă sărutat de tine, alinat, mângâiat, ajutat, prețuit. Dumnezeu primește atențiile tale, surprizele plăcute, oda ta, cântarea cu dor, prăjiturile tale, ce ai mai bun, ce ai mai bun în tine. El trece mereu îmbrăcat ca un orfan sau ca o văduvă. El te așteaptă cu dor nerăbdător ca un muribund pe patul suferinței. El prețuiește alinarea ta în tânărul descurajat și în tânăra rănită. E singur adesea, stingher în oameni needucați, sărac printre muncitori, flămând printre rătăcitori, însingurat ca și străin. Nu știu cum, dar ajunge să stea în închisoare. Nu-i așa, că „ce ați făcut unuia dintre acești neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut”? Cum s-or strânge comorile în cer?


    • Mulțumesc pentru rostire, pentru reacție. Să scrii din tine e una, dar să știi ce gândesc cititorii e de multe ori un drum ascuns; și o binecuvântare.
      Apropo de problema iubirii de Dumnezeu și ce spuneai, anume că fără ea intrarea în viață e nesigură. Și ce grea e CU EA, nu? Greu, dar necesar, un necesar care ni se poruncește și pe care ajungem, până la urmă să-l iubim…


      • Camix,
        și pe mine mă chinuie gândul iubirii de Dumnezeu. Apostolul Pavel scrie niște cuvinte uluitoare: „Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! „Maranata” (Domnul nostru vine!).” 1Corinteni 16:22 (adică, să fie blestemat)Toată Biblia se axează pe menirea supremă, să-L iubești pe Dumnezeu cu tot ce ești, cu tot ce ai. M-am frământat destul și am găsit răspunsul în Evanghelia apostolului Ioan, la capitolul 14. Cine Îl iubește păzește poruncile Lui. Cine păzește poruncile Lui, acela Îl iubește. Cine face bine oamenilor și își arată dragostea față de ei, de fapt Îl iubește pe Dumnezeu. Mă rog ca Dumnezeu să îmi dea harul de a-L iubi și am început să zâmbesc lui Isus din oameni (pentru început celor credincioși), să-L invit pe Isus (care locuiește în niște studenți sau pribegi prin orașul meu) la masă duminica, să-mi arăt prietenia față de Isus bătând pe umăr pe niște tineri mai deochiați care vin stingher la biserică, dând și eu câte odată ceva lui Isus dintr-un orfan bolnav și mai recent, mângâind fruntea lui Isus deghizat într-un frate bătrân care stă (în mod literal) țintuit la pat de dureri acute și care așteaptă cu agonie slobozirea din lumea de chin. Foarte rar, odată, L-am prins pe Isus că îngheța de frig și i-am împrumutat un pulover și odată Îi era tare cald și sete și I-am dat o sticlă de apă rece. 😦 Mi-am risipit răsplata, dar poate îi este de folos cuiva, să vadă că iubirea de Dumnezeu este cumva mai concretă.
        Mă mai chinuie un gând la care n-am găsit încă răspuns. Tu spui „Și ce grea e CU EA, nu? Greu, dar necesar, un necesar care ni se poruncește și pe care ajungem, până la urmă să-l iubim…” și „”Fii tu” e un îndemn care poate într-adevăr face bine dacă e tradus cu ”Nu te preface, nu fi ipocrit!”.” Înțeleg bine ce spui în „fii tu” adică, nu fi ipocrit, dar este un imperativ asemănător „mori tu”, nu mai fi tu, lasă-L pe El să fie totul. Încă nu știu cum să mor, cum să scap de acest „mine”. Am însă nădeajdea unui ajutor de la El. Aștept și nădăjduiesc.


      • Exact, cele două sunt, pentru mine, valabile amândouă ca un paradox. Și moartea noastră și fiirea noastră reală. În cazul meu, strădania de a îndeplini poruncile lui Dumnezeu nu m-a dus la o sinceritate în dragoste, ci dimpotrivă, la un fals și la o lipsă de corespondență între ceea ce făceam și ceea ce eram/ simțeam. Mie îmi folosește să îmi dau seama cine anume sunt eu, care îmi sunt dorințele – bune sau foarte rele – deci să le identific mai întâi (identificare ajutată tot de El), iar apoi să îmi cer iertare pentru cele rele și să-I cer Lui să mi le schimbe pentru că eu nu pot. Și transformarea vine de la El, nu de la mine. Câtă vreme am încercat eu să mă schimb, nu am reușit decât de suprafață. Iar asta poate fi o ofensă mai mare pentru El decât să nu faci nimic pentru că nu vrei și o recunoști și punct; poate, poate nu; dar așa simt eu acum, că asta ar fi mai ofensator. Iar, atunci când transformă El, atunci e procesul în care eu mor și devin mai asemănătoare cu El…
        Iar după asta, vine și dragostea concretă..


  2. Doamne, ajută!



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: