h1

de la zero

iulie 2, 2012

să-mi fii Tu profesor
iar eu să mă văd
prin Tine.

o să ștergi tabla
la fiecare mâzgălire
încretată pe ea?

să fiu o piatră
care se înmoaie
între degetele Tale
și știe să scrie
numai pe limba
Ta.

6 comentarii

  1. În clasele primare am avut o minunată învăţătoare. Era sârboaică, din România (pe aici prin zonă sunt câteva localităţi de sârbi).
    La şedinţele cu părinţii Slobodanca afirma : „Gabriel efectiv mă ajută în clasă, la predare; el este un real ajutor pentru mine.”
    Slobodanca ştia că sunt un copil al lui Dumnezeu, dar nu ştia că ajutorul ei venea de la Profesorul nostru Mai Mare care-i aducea satisfacţie la clasă şi al Cărui elev eram.
    Ea mă vedea pe mine, dar eu mă vedeam prin El.
    (aceasta nu-i o laudă personală, ci una la adresa lui Dumnezeu care mi-a fost un Mare Învăţător de mic copil).

    Apreciază


    • Și ăsta e un exemplu de elev-Profesor.
      Te-ai mai întâlnit cu învățătoarea de-a lungul timpului?

      Apreciază


      • O întâlnesc foarte des şi de fiecare dată sunt copleşit de un puternic sentiment de respect şi de sfiiciune atunci când intru în câmpul ei vizual.
        M-a amprentat cu sentimentul respectului faţă de ea pentru tot restul vieţii. Dar şi ea mă place 🙂

        Apreciază


  2. […] puțin bine. Am (re)găsit și redescoperit oameni pe care îi întâlnisem și în alte contexte: Camix – fără de care blogul n-ar fi supraviețuit primelor trei luni, Ionatan, care a întinerit […]

    Apreciază


  3. frumoasa pozia ta….

    Apreciază



I ♥ comments

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.