Archive for Septembrie 2012

h1

Some kind of Wind of change

Septembrie 12, 2012

Când am început învățământul (de parcă ar fi o carte), nu mi-am dorit învățământ. Ba chiar speram să fie ultimul pe lista opțiunilor între ocupații. Nu mă vedeam în fața unei clase, nu îmi imaginam cum m-aș adapta (deși tocmai mă ridicasem din bănci), nu mi se părea că e pentru mine.

Când am ajuns în fața clasei, am început să mă întreb cum i-aș putea eu învăța ceva pe copiii aceia. Știam că știu mai mult decât ei, dar a le chiar fi util însemna mai mult. Apoi, mă deranja un fapt important: nu mă puteam gândi la ale mele, nu puteam zbura cu ideile cât de departe mi-aș fi dorit. De parcă trebuiau gândite neapărat în orele de lucru. Așteptam pauzele și mă bucuram de ele.

Mă vedeam în acel loc, dar nu vedeam clar drumul care mi se înfățișa înainte. Ca atunci când privești prin binoclu și schimbi distanța brusc. Nu vezi nimic clar până rotești un cerculeț pe obiectiv. Cu trecerea timpului, însă, am început să observ cum un anume elev zâmbește frumos, un altul e deosebit de respectuos, un altul e foarte dedicat și ar face în plus zeci de exerciții, un altul se rușinează rapid dacă nu și-a făcut tema și eu îl privesc dezamăgită, un altul mă întreabă lucruri pe care nu le știu și pe care va trebui neapărat să le aflu pe data viitoare. Așa că începusem să îndrăgesc și ceea ce se întâmpla între pauze. Încât în al 8-lea an de învățământ, mă trezisem într-o școală despre ai cărei elevi ajunsesem să spun deja din primele săptămâni: ”Asta e școala în care m-am adaptat cel mai rapid, așa niște oameni, așa niște elevi, abia acum aflu ce înseamnă învățământul. Ăsta este adevăratul învățământ!”.

Aducându-mi acum aminte de toată această transformare, se pare că poți începe foarte împotrivitor ca apoi să ajungi – la vremea potrivită – să iubești ceea ce n-ai simpatizat deloc. Iar asta nu e o lucrare a mâinii omului. Da, într-adevăr, oamenii se schimbă, dar atunci când se schimbă în bine, trebuie să fie la mijloc o Mână Preaputernică.

Deci piatră de aducere aminte. Atunci când imaginea prin binoclu e neclară, eu/ tu ca privitor sunt/ ești tot acolo, binoclul e același, locul de destinație e tot prezent, doar că momentan nu se vede clar. Răbdare, se va vedea la momentul potrivit.

 

 

 

Anunțuri
h1

3 for 1

Septembrie 10, 2012

Belief over misery
I’ve seen the enemy
And I won’t go back
Back to how it was
And I’ve got my heart set
On what happens next
I’ve got my eyes wide
And it’s not over yet
We are miracles
And we’re not alone

(Switchfoot – This Is Home)
***

Earth crushed me, fame brushed me
The streets hushed me as life touched me
Time placed me, events dazed me
Love saved me now and again

(A-HA – Time and Again)

***

And dreams of
Para-para-paradise
Para-para-paradise
Para-para-paradise
Oh oh oh oh oh oh-oh-oh
She’d dream of
Para-para-paradise
Para-para-paradise
Para-para-paradise
Oh oh oh oh oh oh-oh-oh-oh

La-la-la-la-la-la-la
La-la-la-la-la-la-la-la-la-la
And so lying underneath those stormy skies
She’d say, „oh, ohohohoh I know the sun must set to rise”
(Coldplay – Paradise)

h1

Ochiul și obiectivul

Septembrie 3, 2012

O jjmecherie de funie între ochi și obiectiv.

Așa că unii au descoperit așa ceva.

Problemă controversată, după câte se pare. Wiki spune așa. Câteva calde ca plăcintele, câteva reci ca marea toamna.

Merită încercat?

h1

calea cea strâmtă

Septembrie 1, 2012

Pista de biciclete, mai ales prin anumite locuri, începe să semene tot mai mult cu calea cea strâmtă.

dig.

%d blogeri au apreciat asta: