h1

vizăltiere

Octombrie 29, 2012

Kierkegaard spunea că e mai ușor să devină creștin cineva care nu e creștin, decât e pentru un creștin să devină creștin. Mă aflu întotdeauna în dezavantaj față de propria mea tradiție. Intimitatea cu ceea ce mi s-a dat nu mă face doar să fiu mai iute, ci mă și moleșește. Îmi lipsește disponibilitatea la veghe a străinului. Ar trebui să mă comport față de tradiția al cărei moștenitor sunt asemeni actorului care a jucat prost o scenă: ar trebui să ies și să intru din nou. (Leon Wieseltier – Împotriva identității, (meditația 25, Editura Polirom, 1997,  pg. 53)

Într-adevăr, pentru un creștin e mai greu să devină creștin, dar cred că din alt  motiv. Nu tradiția – pentru care a găsit o excelentă analogie cu actoria – e cea care îl  pune pe creștin în dificultate, de vreme ce un creștin nu se diferențiază esențialmente de un necreștin doar prin tradiția la care aderă. Astfel că interpretarea proastă a unei scene nu ar trebui să însemne totul, să fie concluzia supremă, ci să reprezinte doar un semnal cum că el nu și-a înțeles și trăit, de fapt, rolul; nu că jocul lui n-a părut credibil, ci că e doar un joc exterior care nu se suprapune peste un crez și un simțământ. Asta îmi pare a fi imposibilitatea în care se află creștinul despre care vorbește el. Și, atunci, ieșirile și intrările ar trebui și ele să își schimbe măcar puțin esența.

Anunțuri

8 comentarii

  1. ”I know your works: you are neither cold nor hot. Would that you were either cold or hot! So, because you are lukewarm, and neither hot nor cold, I will spit you out of my mouth.
    (Revelation 3:15-16, ESV).


    • difficult to say anything after these..


  2. Cred că atât Wieseltier cât și Kirkegaard ar trebui să pună un creștin în ghilimele. Amândoi probabil că vorbesc de creștinii nominali și cei practicanți/reali. Tradiția moștenită cred că are mare influență de a urma calea părinților. De aceea musulmanii rămân musulmani, hindușii, hinduși, creștinii, creștini. Ceea ce pui în copil de mic îi îndreaptă în cele mai multe cazuri pașii la maturitate. Cred că starea de moleșeală și dificultățile apar datorită inconsecvenței din viața modelelor și înaintașilor. Ei predau mai departe o formă ne-credibilă, un fariseism care face creștinismul bolnav, schilod și repulsiv. Copiii/generația următoare preiau această formă de creștinism ca fiind lucrul real. Nu cred că trebuie să ieși în afara creștinismului pentru a căpăta vigoare când te întorci. Cunosc mai multe cazuri care au ieșit cu această motivație – nu s-au mai întors niciodată. Creștinismul este singura credință unde lepădarea (acea ieșire) este letală, întrucât părăsești chiar Adevărul. Cred că soluția este să ne analizăm în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu și să ne întoarcem (cu ajutorul Său) la standardele și condițiile puse de Dumnezeu. Cred că acel „creștin” este deja ieșit din creștinismul autentic, nu mai poate ieși mai departe, ci doar lepăda. Cred că mulți tânjesc după o viață abundentă în credință. Este viața de îndrăgostit ascultător de Dumnezeu și de lepădare de sine.


    • Cred că are raison ceea ce spui. Ca o completare la ale tale, eu am văzut cum li s-a oferit o nouă șansă unora după ce s-au îndepărtat de credință. Nu spun asta ca să apăr vreo ieșire/intrare, nicidecum. Doar spun despre marea îndurare pe care o văd în jurul meu, despre minunile care pot avea loc sub ochii noștri.
      Altfel, nu cred că e cazul (vreodată) să ne propunem să testăm ieșirea ca pe o ocazie de intrare mult mai reală (dacă la asta se gândea Wieseltier când a scris) sau să ne-o dorim. Dar dacă se întâmplă cumva, atunci să știm că totul e datorită Bunătății lui Dumnezeu, nu ni se datorează nouă.


  3. Poate de aia a zis Mântuitorul că nimeni nu e profet în patria lui: până nu iti faci iesirea in afara, pana cand perceptia conditiei tale de venetic nu functioneaza in ambele sensuri, esti in continuare fiul tamplarului (te stim noi!) iar legaturile din interior nu te lasa sa respiri dupa cum ai fost intentionat de catre cel ce ti-a dat viata …


    • Asta e interpretarea de bun augur a părții cu intratul/ ieșâtul. Nu sunt sigură de sensul exact intenționat de autor, deși pare mai de grabă să fie vorba de un intrat și ieșit la nivel spiritual; de fapt, ”practical” (al tradiției).

      Însă este un lucru pe care-l spune și care ar trebui să atragă atenția: ”disponibilitatea la veghe a străinului”, pe care o contemplă. Să fim ”în oală”, dar să ducem dorul oalei, ca și cum nu am fi destul de aproape de ea. Îmi pare ceva vecin cu unele declarații de dragoste din niște piese muzicale: ”Chiar și în brațele tale mă simt prea departe de tine.”. Paradoxul care.. ne scapă (în ambele sensuri).


  4. mai bine mai tardiv decît niciodată…
    nu cred că avem creștini între ghilimele, cum nu avem nici dumnezeu între ghilimele.
    dar așa e. după o vreme, dacă nu ieși în lume, te tocești, te fariseiești. îți este greu, poate nu mai ști cum e să fii creștin. numai dragostea dintîi dă drumul la oxitocină și serotonină în exces.


    • păi se prea poate să nu fie creștin între ghilimele decât creștin sau nimic (care e un posibil viitor creștin). Greu e să ne dăm seama din exterior despre alții dacă sunt. Dar mă gândesc că asta ar trebui să rămână pe planul doi. Un plan doi cât mai îndepărtat.
      Dragostea dintâi și greșelile iertate? 🙂 Cred că și astea din urmă. Și cred că și ”tradiția” altora. Adică dragostea altora pentru Dumnezeu. Pentru mine au fost și sunt revelatorii și pot stârni din nou, aminti din nou dragostea pentru El.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: