h1

blogocantități

Noiembrie 29, 2012

Dacă se adună multă lume în jurul tău, nu e neapărat un lucru bun. Cu cât sunt mai mulți, cu atât vei avea tot mai puțin timp și interes pentru fiecare dintre ei. Și cu atât vei fi mai superficial. E greu să fii consistent și fără mulțimea de oameni în spatele tău, dar apoi cu ei…

Anunțuri

11 comentarii

  1. Hm, depinde – cred eu – de partea monedei pentru care iti arunci banutul in aer: sa le demonstrezi lor punctual ce ai in inima si in minte ori sa iti confirmi in primul rand tie ca faci pasii necesari pentru a ajunge ceea ce ai fost menit sa fii.
    La fel ca in viata de toate zilele, nu cred ca moneda asta se va opri vreodata pe muchie …


    • Mie mi se pare puțin, prea puțin să ne propunem doar atât pentru că seamănă cu oglindă oglinjoară, iar ăsta nu ar trebui să fie scopul nostru. Demonstratul punctual față de ceilalți implică automat o superioritate care nu ne mai lasă disponibili a învăța ceva de la alții, iar când ni se pare că nu mai avem nimic de învățat, e doar o impresie și ne facem rău singuri.

      Eventual alegerea pe care ar trebui s-o facem ar fi între: să le arăți (nu punctual, dar ideatic) ce ai în inimă și minte (pentru că, fără o intenție personală înțeleasă la destinație dialogul riscă să fie inutil pentru toată lumea) și să îți confirmi sau infirmi! că faci sau nu pașii necesari pentru a ajunge ceea ce ai fost menit să devii.
      Și chiar și sub forma aceasta, mi se pare prea puțin ca răspunsul să stea într-o singură variantă, și nu în ambele simultan pentru că nu se poate să chiar arăți ce ai în inimă și minte fără a te verifica dacă ai transmis bine sau ceva bun celorlalți și nici să te verifici fără să le arăți prima dată celorlalți din preaplinul tău.


      • Ma rog … agree to disagree. Altfel, o singura secventa dintre cele scrise de tine imi zgarie mintea, si o face destul de rau: „ar trebui”. Nu cred ca suntem in masura sa definim scopuri pentru bloggeri. Fiecare judeca pentru sine si isi asuma rezultatul dupa calitatea produsului final. Aceasta libertate in viziune este ceea ce imi place teribil in ce priveste blogosfera evanghelica romaneasca. Motiv pentru care nu doresc sa se schimbe … nici sa se revizuiasca pe ici pe colo. 🙂


      • Ce te făceai dacă spuneam ”trebuie”? 🙂 Dar dacă vrei, ”trebuie” este un imperativ, ”ar trebui” este o recomandare.
        Eu cred că fiecare este în măsură să aibă așteptări după cum consideră el că ar trebui să stea lucrurile; ceea ce nu are valoare de impunere. Cam asta făceam și eu. În rest, nu schimb și nu revizuiesc nimic!


      • Daca ziceai „musai” iti acceptam intreaga exprimare neconditionat! 😉


  2. Nu e greu să aduni lumea e mai greu s-o păstrezi.
    Blogul este volens-nolens un confesional, canapeaua psihologului, canvas, amvon, sac de box etc.
    Lumea se adună după nevoi (de a da sau a primi alternativ sau simultan) și rămâne în funcție de împliniri.
    Blogării evanghelici care, în marea majoritate, folosesc blogul ca extensie sau înlocuitor de amvon, construiesc mici biserici virtuale, reflecții palide virtuale ale celor reale. Avantajul față de cea reală e că au control mult mai mare asupra feed-backului așa că pot construi (în imaginația lor) catedrale mai ceva decât cea a neamului și fără sponsori.
    Dacă ești în căutare de comuniune nu aștepta mai mult decât oferi. Mulțimea poate însemna cel mai adesea doar înghesuială.


    • Și cred că lumea dă de prea multe ori mai mult decât ar trebui unor catedrale de felul ăsta. În catedrale mergem să ne putem închina (mai în voie decât altundeva), să dăm voie laturii spirituale să se manifeste; la catedralele astealalte oare de ce tragem?

      A, încă ceva, cred că unora le e ușor și să păstreze lumea ca număr, dar nu și ca fel. Rămân, dar rămân cei care se… aseamănă, vorba nuștiucărei ”exhortații”.


  3. Păi există axioma XXX a lui Mardale, completabilă cu passacaglia lui Păgâninescu: Şi blogării sunt oameni. Un blogăr nu poate fi mai consistent decât omul din care provine. Să reamintesc şi concluzia studiului etologic al lui D’Arvunescu: în întreaga ei activitate, o muscă trăind mai sus de paralela 45 se aşează extrem de rar pe o căciulă.


    • HAhhahahahha, unii sunt chiar prea sătui de muștele de pe propriile căciuli, ce să-i faci. Multă lume e mai sus de paralela ceea. Oricum, e un exercițiu valabil oricând și oricui să vadă cât de consistent a fost, e, devine, își dorește, muncește etîcî. Să ne fie muștele ușor de purtat! 🙂


  4. ‘like it ! 🙂


    • eroare la lă(i)cuire, dada! 🙂 Mulțumesc, mă bucur, să ne fie de bine la stomac.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: