h1

păcatul de a fi prost

Decembrie 4, 2012

Oana_Pelea

E riscant să scrii în batjocură despre proşti. Şi în dispreţ, adaug. În minutul următor poţi fi următorul candidat la cîte o prostie sau un lanţ de prostii pe care le spui sau faci. Dacă nu ţi s-a întîmplat, nu te încrunta: doar ai impresia; ţi s-a întîmplat, dar nu ţi-ai dat seama tu, ci alţii, normal, pe moment mai deştepţi. Nicio grijă, nici ei nu sunt întotdeauna doar deştepţi, dar poate au impresia. Nici chiar cei care şeruiesc citatele cu proşti pe reţele de socializare sau bloguri. Aşa e, e un gînd liniştitor să crezi că nu eşti prost, dar numai aparent, în rest e stresant (să te știi deștept între mulți proști e o povară destul de greu de suportat pentru că proștii nu ascultă, iar asta e frustrant). Plus că ceea ce ar merita condamnat nu e prostia, ci adiacentul ei care se poate vindeca prin mila lui Dumnezeu (ca de exemplu fudulia, de care nu suntem scutiți nici unii, nici alții, căci vine la pachet cu multe); pe când prostia cam greu se vindecă parcă. Vine din naştere, poate fi aparent ameliorată cu tehnici, informaţii repetate mereu ca să nu se uite raţionamentul, dar deşteptăciunea și înțelepciunea adevărată, ei, cu ea e mai greu. Şi apoi, cum să râzi de un prost care nici nu-şi dă seama că e prost? Pare o cruzime să te simţi superior prin naştere faţă de altul. Rolurile puteau fi vicerversa, dar Cineva hotărî altfel.

Şi, cum niciun deştept nu e în toate zilele vieţii lui numai şi numai deştept (căci ar însemna să fim cam îngâmfaţi, nu? iar îngâmfarea nu știu dacă face casă bună cu..), eu mă tem să râd de ei. De multe ori m-am simţit şi aşa.

Anunțuri

One comment

  1. […] ziua citind un scurt discurs despre prostie. Să fie asta tema primei zile cu pete (foarte mici) de zăpadă din acest […]



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: