Archive for August 2013

h1

The Words

August 30, 2013

– Congratulations for the book. I read it. It’s very good.
– Thank you.
– But the words are mine.

Și în acest moment Rory Jansen, recent premiatul scriitor, înțelege că stă în fața autorului de drept al manuscrisului pe care el îl publicase sub numele său și se crispează. Bătrânul care se așezase pe bancă lângă el și ținea să-l felicite era chiar cel care trăise toată frântura aceea de viață, se bucurase, suferise în urma pierderii copilei, apoi în urma pierderii romanului. Găsise manuscrisul într-o servietă cumpărată de la antichități. Ciudată descoperire, să găsești într-un buzunar secret al unei serviete un roman nepublicat. Pierdut într-un tren prin anii 40. Și nemaigăsit.

Rory scrisese și înainte. Își duse romanul la care lucrase 3 ani la un editor, însă – cu toate laudele privitoare la calitatea scrisului său profund – cartea îi este refuzată pe motiv că nu s-ar vinde bine. Așa că, în tensiunea inutilității, dă peste acest text care îl fascinează. Îl transcrie în computer fără să se gândească prea mult, soția sa descoperă textul, este încântată de el, crede că e romanul său, îl laudă pentru talentul pe care îl are și-l încurajează să-l dea unui editor. Tulburat de visul său de a fi un bun și renumit scriitor, de aprecierea soției pe care, astfel, simte că o poate avea, e de acord. Romanul este un succes, numele lui ajunge în toate publicațiile.

Iar acum este frânt de această descoperire, deși știuse de la bun început că ceea ce face e rău. Bătrânul nu îi pretinde nimic în afară de atenție. Nu dorește să primească nimic din câștigurile de pe urma romanului, nici să-i apară numele pe el. Dorește doar să-i povestească viața pe care Rory i-o furase astfel, să știe că el există.

Dorește să-i fie scos numele de pe coperta romanului, însă se lasă convins de către editor că toți ar avea de pierdut în felul acesta. Îl vizitează pe bătrân la sera în care se îngrijește de flori, însă bătrânul este enervat la culme când i se oferă parte din câștig sau numele pe coperta romanului. Îi spune tânărului autor că trebuie să trăiască mai departe cu alegerile pe care le-a făcut. Să meargă mai departe. Bătrânul moare în scurt timp, fiind bolnav. Iar Rory îi aduce manuscrisul și îl lasă pe sicriu.

Atunci când mi s-a povestit acest film, am reacționat aici:
– Atât a fost tot ce-a făcut?

Însă povestea continuă. Cel care povestește toate aceste evenimente pe care le știm până acum este un romancier care își lecturează romanul în fața unei audiențe. Romanul său se numește The Words și ne vom da seama că el este personajul din propriul său roman. Cel care a furat un manuscris și l-a publicat sub numele lui. Ăsta e felul în care a ales să se elibereze prin adevăr. Acum divorțat, dar cu verigheta încă pe deget.

Văzând filmul, mi-am dat seama că nu doar Rory putea proceda altfel și că ”învață să trăiești cu deciziile pe care le iei” nu e singura concluzie. Bătrânul nu este doar victimă. Soția sa a fost cea care i-a pierdut servieta cu manuscrisul. N-a mai iertat-o și s-au despărțit. A trăit apoi singur toată viața. La fel a făcut și acum cu Rory. Nu a acceptat niciun fel de despăgubire și niciun fel de restaurare, însă nici nu l-a iertat. Iar Rory a făcut bine în final, publicând adevărul, așa ficționalizat cum a putut. Și, refuzând avansurile studentei sale, ne-a lăsat de înțeles că cea la care se gândește cu speranță e tot soția sa.

Un fel de trailer care conține secvențe din fragmentul în care îi mărturisește soției:

h1

vagabondări

August 26, 2013

Am primit Evanghelia vagabonzilor și cred că ar trebui s-o citească mai mulți.

p. 14: Deși rostesc multe vorbe goale despre Evanghelia harului, mulți creștini trăiesc ca și cum numai disciplina personală și negarea de sine ne-ar putea transforma în ființe perfecte. Accentul cade pe ceea ce fac eu, mai degrabă decât pe ceea ce face Dumnezeu.

p.15. Ne descoperim incapacitatea de a adăuga chiar și un centimetru la statura noastră spirituală. De acolo începe lunga iarnă a vrajbei noastre, care în cele din urmă degenerează în posomorâre, în pesimism și într-o formă subtilă de disperare – subtilă întrucât trece neobservată, nerecunoscută și, prin urmare, nesupusă interogației. Disimulată în plictiseală și corvoadă. […] Viața devine searbădă și lipsită de bucurie.

[…] Dându-ne peste cap pentru a-l impresiona  pe Dumnezeu, chinuindu-ne să câștigăm buline roșii, căznindu-ne să devenim mai buni, dar ascunzându-ne, pe de altă parte, meschinăria și sentimentul permanent de vinovăție, nu facem decât să-i provocăm dezgust lui Dumnezeu și să tăgăduim în mod flagrant Evanghelia harului.

p.16. La fel ca mulți alți creștini din zilele noastre, și Luther s-a chinuit noaptea cu această întrebare fundamentală: cum am putea noi spune că Evanghelia lui Hristos e ”vestea bună”, dacă Dumnezeu este un judecător drept care răsplătește binele și pedepsește răul? Era oare necesar ca Isus să vină și să ne transmită acest mesaj înfiorător? Cum ar putea revelația lui Dumnezeu în Isus Hristos să fie numită pe drept cuvânt ”veste” de vreme ce Vechiul Testament abordează aceeași temă și cum, pe de altă parte, ar putea fi numită ”bună”, în contextul amenințării pedepsei care atârnă ca un nor negru asupra istoriei?

***

A avea bucurie în suflet nu e un păcat. Dimpotrivă!

galateni

galateni

h1

tot așa

August 24, 2013

love you a lot
și iedera se urcă
pe aceiași pereți
ca ieri
spuneai că suntem
și că ești
dar libertatea e mai prețioasă,
nu-i așa?
obosim să ne mai
privim,
adormim de epuizare
după atâtea treceri
și umbre
seva, seva, ziceai
că n-o mai găsești
în același loc
că sunt prea mulți călăi
care te lasă
aripi-less
și totuși spuneai
love! destul de răspicat
dac-o mai fi adevărat

h1

la sf…anţ

August 23, 2013

Dacă ar fi să mai încep o dată blogăreala asta chinuitoare? I-aş lua pe toţi cu dumneavoastră.

h1

în calitate de ființă

August 23, 2013

Dacă avem doar atâta libertate cât ne lasă (sau ne-ar lăsa) ceilalți, se cheamă că nu avem deloc libertate. Că suntem subjugați de ei, că depindem de ei, chiar dacă nu vrem s-o recunoaștem.

Că suntem cu sufletul legat de respectul pe care nu ni-l dau cei care ne-am dori, că ne târâm suferinzi după laudele și aprobarea lor și strigăm să ni se recunoască meritele. Se cheamă că atitudinea altora față de noi e mai importantă decât atitudinea noastră față de noi înșine. Și, mai presus, mai importantă decât atitudinea lui Dumnezeu față de noi. Ce fel de libertate mai e aceea?

h1

scop suprem

August 23, 2013

să urcăm oameni pe piedestal și să-i dăm jos. și tot așa până la adânci bătrâneți. asta să ne fie lumina de fiecare zi: calificarea și caracterizarea lor ca pe niște personaje de romane ieftine, acesta să ne fie scopul vieții, pentru aceasta să trăim; să determinăm cu precizie câtă considerație merită fiecare individ. nu asta ne-a spus Isus să facem?

h1

rost

August 21, 2013

Da, suntem dăștepți. Și la ce ne ajută? Ne va spune Dumnezeu dincolo: ”Bine, rob inteligent, i-ai făcut praf pe toți, intră în odihnă singur, că numai tu meriți.”?

h1

virgulă și punct.

August 20, 2013

lucrurile evidente. pe astea le înțelegem și vedem cel mai târziu. le amânăm, le împingem dinaintea noastră, le facem uitate, prost înfățișate, false de bună seamă, căci sunt prea evidente și sigur nu pot fi adevărate de vizibile ce sunt ochilor noștri. iar când colo,.

h1

a lu nelu

August 18, 2013

1. Cît despre mine, fraţilor, nu v’am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos.
2. V’am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi,
3. Pentrucă tot lumeşti sînteţi. În adevăr, cînd între voi sînt zavistii, certuri şi desbinări, nu sînteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
4. Cînd unul zice: ,,Eu sînt al lui Pavel!” Şi altul: ,,Eu sînt al lui Apolo”: nu sînteţi voi oameni de lume?
5. Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin cari aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul.
6. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească:
7. aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sînt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească.
8. Cel ce sădeşte şi cel ce udă, sînt tot una; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.
9. Căci noi sîntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sînteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.

(1 Corinteni 3:1-9)

Că nu suntem nici azi cu nimic mai buni decât atunci; atât că ne-am mai perfecționat metodele, dar tot zavistii, certuri și dezbinări avem. Că sunt alte nume în loc de Pavel și Apolo, da. Ba s-au mai înmulțit, ca să fie paleta de alegere mai largă. Iar dacă nu avem nume de oameni ca motiv de dezbinare, atunci avem etichetele religioase. Cum ar vrea Dumnezeu să fim, oare?

h1

legături

August 13, 2013

libertatea supremă între oameni: să nu mai ai pe nimeni de iertat (inclusiv pe tine), să nu mai ai pe nimeni de la care să trebuiască să primești iertarea și să îi iubești pe toți necondiționat (inclusiv pe tine).

h1

voarbe

August 12, 2013

Cuvintele sunt, în mâinile unora, cadouri: abia așteaptă să ți le dea ca să te bucuri de ele. În mâinile altora, marfă de schimb: îi dai cuvântul, îți dă cuvântul; nimic mai mult. În mâinile altora, arme: îți dă cuvântul în cap de mai multe ori, fără să-l fi cerut sau dorit. În mâinile altora, comori ascunse: nu ți-l dă nici să-l pici cu ceară, nici să cadă grindina.

h1

împotriva timpului

August 9, 2013

nu e geanta mea, dar îți mulțumesc că voiai să fie și mi-ai adus-o degrab. și că voiai să fii tu cel care mi-o aduce. primul. îți mulțumesc că ai vrut să nu mă uiți decât puțin mai târziu, dar nu chiar acum, nu chiar în clipa asta și ai alergat să mai prinzi o undă albastră.

h1

revelație jenerală

August 9, 2013

Străzile nu sunt betoane și ierburi educate. Copacii se înalță deasupra capetelor trecătorilor și se îmbrățișează ca într-o rugăciune. Ca într-o catedrală gotică verde ce îți amintește că tot orașul e un locaș de rugă doar să fie văzut. Că tot orașul e aici, iar tu ești în mijlocul naosului și te îndrepți încet și sfios spre altar. Un altar care e tot departe și îți mai îngăduie să te rogi încă puțin.

o biserică verde

o biserică verde

%d blogeri au apreciat asta: