h1

așa copil aș fi

Septembrie 17, 2013

Cică durerea stă în memorie. Dacă nu am avea memorie, ne-ar durea doar puțin. Apoi am uita. Așa cred că stau lucrurile. Cred că nu doar cu durerea, ci și cu celelalte emoții mai mult sau mai puțin plăcute. Însă, dacă nu am avea memorie, am avea o mulțime de alte probleme, de asemenea. E bine că avem memorie, nu mă plâng. Dar unele lucruri nu ne-ar mai durea aiurea dacă am uita câte ceva pe ici, pe colo; multe lucruri dor și aiurea, nu doar cu folos; corect, e important să te doară doar ceea ce trebuie, să-ți alegi bine durerile, dar aici fiecare trebuie să răspundă în dreptul lui. Dacă am mai uita, am fi precum copiii, care se ceartă și se joacă apoi iar împreună la fel de veseli. Asta nu poate fi printre cele pe care ar trebui să le împrumutăm de la copii? A lor este Împărăția Cerurilor, la urma urmei. Dar am putea?

Anunțuri

14 comentarii

  1. Între amnezie și anamnezie diferența e de 2 litere numai așa că se pot folosi aproape simultan


    • Chiar am vrut să adaug amnezie, dar m-am și speriat de el (de cuvânt, adică). 🙂 Au loc ambele și într-un gând. Paradoxală și necesară suprapunerea dintre uitarea binefăcătoare a relelor și amintirea binefăcătoare a bunelor și a binelui, fără de care nu putem respira. Exact la asta mă gândeam ieri după ce l-am scris. Amintire care nu are aceeași valoare dacă nu e și spusă cu voce tare.


  2. Să uit și nu prea. 🙂


    • nu toate și nu tot. unele așa, celelalte altfel.


      • „Timpul nu ne așteaptă să vorbim.” M-am tot gândit la aceste cuvinte simple, și am găsit că nici tăcerea înțeleaptă nu-și are rostul dacă nu este în așteptarea cuvintelor. Cuvintele dv ar trebui să scostă oameni din depresie, și totuși n-o face.


      • Deci nu va referiti la postarea la care ati pus comentariul, ci la mottoul blogului. Mottoul blogului se refera la mine, asa mi-am ales titlul blogului, asa mi-am ales si mottoul ca sa reprezinte una dintre marile provocari pe care le intampin. Si una dintre marile interese. Timpul ma urmareste pentru ca imi scapa si vreau sa-mi amintesc mereu sa nu-l pierd fara sa apuc sa spun ceea ce cred ca merita a fi spus. E o invitatie de a-l folosi.
        Nu stiu la ce fel de taceri va referiti sau ale cui sunt ele. Macar acum stiti la ce ma gandeam eu. Lucrurile acestea le-am spus si in prima mea postare de pe acest blog, asta fusese mobilul – sau unul dintre ele – care m-a ajutat sa-l incep.


      • La tăcerile mele, bineînțeles. De obicei, nu ne deranjează tăcerile celorlalți. Un gând bun!


      • Pe mine ma deranjeaza tacerile celorlalti cand ar fi necesar sa fie vorbiri. Din cauza semnificatiei lor.
        Dar in cazul dvs, daca va deranjeaza tacerile dvs, prima data ar trebui sa le intelegeti. De ce exista, care e cauza. Asta in cazul in care ar trebui in schimb sa vorbiti. Nu intotdeauna trebuie vorbit, dar daca exista o situatie care o cere, atunci tre vazut ce impiedica vorbirea, pot fi multe motive.
        Daca am raspuns cat de cat intrebarii.


      • Vorbesc despre rușinea pe care o simțim ades arunci când spunem câte un lucru, poate fi și un lucru frumos, de altfel, și apoi ne întâlnim din nou cu aceeași idee. Parcă nu e a nostră, sună diferit, haotic. Mi se întâmplă foarte des ca să îmi sterg postările mele de pe fb după un timp, chiar dacă la timpul respectiv așa am simțit. Și să împing „tăcerea la infinit”. „-Oricum nu e atât de important, îmi zic. Lumea poate trăi și fără postările mele”.


      • Lumea poate trăi, în definitiv, fără multe lucruri.
        Dar cred că mai important decât sentimentul nostru imediat de feedback este faptul că într-o zi, undeva, cineva ar putea descoperi acele cuvinte pe care le-ai scris și să fie exact mesajul de care are nevoie atunci, exact alinarea sau trezirea necesară.
        Cred că noi suntem datori să ne punem pâinea pe ape și să sperăm că va fi cineva s-o găsească la un moment dat. Iar, până atunci, să facem ceea ce facem din plăcere (că bănuiesc că nimeni nu-și ține blog fără să-i placă scrisul în sine) și cu speranță.
        Cred că scrisul e un talant care se cere folosit. Și eu am postări pe care le-am șters, fie pentru că spuneau prea mult, mai mult decât ceea ce folosea cititorului, fie că nu spuneau ceea ce trebuia. Și eu m-am gândit de multe ori să șterg blogul, într-una din dăți am și scris pe blog asta într-un moment din acela acut. Înțeleg nevoia de feedback, că fiecare o avem. Nu zic nici că nu-mi vor mai trece asemenea gânduri prin cap. Dar mă mai gândesc și la un motto pe un semn de carte pe care l-am primit odată. Se adresa profesorului/ educatorului:
        ”You never know where your influence stops.”


      • Am citit. Mă uit ades la cuvintele mele, chiar cele mai frumoase cuvinte, și mă rușinez de ele ca de o faptă. Pentru că fapta trece, cuvintele îmi rămân.


      • Ar mai fi o chestie. Uneori (ne) e mai benefic să mergem noi în casa altora decât să așteptăm doar să vină ceilalți în casa noastră. Așa se pot crea legături care altfel nu ar fi trezite, cunoscute.


      • Iar spunerea lucrurilor care conteaza chiar ar trebui sa fie tonic.


  3. Mie mi s-a întâmplat de multe ori să văd că nu știu iubi, însă scrisesem pe blog de nenumărate ori despre iubire și despre ceea ce presupune iubirea. Atunci îmi dădeam seama că e mult prea ușor să vorbești și mult prea greu să și trăiești ce spui. Nu cred că acele cuvinte trebuie totuși șterse. Este ceea ce am simțit noi atunci. Nu folosește nimănui să ne negăm pe noi înșine. Faptul că ne-am dat seama mai târziu că noi nu putem împlini cele scrise e semn de maturizare. Sigur că e dureros, și mie mi-a fost și îmi este teribil de dureros, dar cred că nu are rost să negăm părți din noi, bune sau rele. Este sunt ale noastre, ele ne reprezintă, fie pe cel care era, fie pe cel care e. Să venim înaintea Lui cu bunele și cu relele noastre, că toate fac parte din noi. Nimeni nu e doar bun, nu vom fi nici înainte de a ne sfârși umblarea pe pământ. Toată viața e un proces. Să-l vedem ca o ocazie, o oportunitate ce ni se dă spre a-L căuta mai mult pe Dumnezeu și a-I cere Lui să facă în viața noastră ce nu putem noi.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s