h1

babel animalic

ianuarie 11, 2014

Eu mă întreb dacă animalele aveau și ele aceeași limbă înainte de Babel, precum oamenii. Prostie? Poate, dar îmi pare interesant să mi le imaginez adunându-se la conferință cu toatele în pădure sau în ograda omului.

4 comentarii

  1. Great, poţi face împreună cu Teofil o casă de desene animate! Şarpele o fi cu lobby-ul, albinele cu catering-ul, sconcsul preşedinte şi vulpea secretar general. Cornutele de orice fel, pari- ori imparicopitate, sunt membri cu drept de vot, iar liliecii şi muştele albastre metalizate sunt cameramani şi jurnalişti. Paianjenii şi scor-pionii sunt cu supravegherea, înregistrarea şi înţeparea opozanţilor nesăbuiţi. Cei care nu participă sunt peştii, că ăia tac tot timpul. Merge?

    Apreciază


    • M-am distrat copios! 😆 Facem, numai să aibă Teo destule animale, că pe la balconul meu cică deja au fost identificați țânțari – pe ăștia nu-i iubesc deloc, oricât mă forțez, dar nu mă forțez deloc, recunosc – în zilele mai călduroase de foarte recent. Și să nu-i spunem ferma animalelor, că nu iese cu final fericit, iar eu vreau neapărat. Auzi, dar peștii poate sunt camerele de filmat în persoană. Nici nu știi ce surprize plăcute poți avea de la ăștia care nu vorbesc, că poate înregistrează tot în creieraș.

      Apreciază


  2. Greu de demonstrat o astfel de ipoteza, in schimb scriam cu ceva timp in urma despre studiile lui Rupert Sheldrake, un cercetator britanic, care a descoperit existenta unui camp, numit campul morfic, care sta la baza comunicarii dintre membrii stolurilor de pasari migratoare. Evidentiaza faptul ca coordonarea perfecta a membrilor unui stol nu se datoreaza unei sincronizari bazate pe vaz/auz(ipoteza clasica invalidata prin faptul ca semnalul vizual nu are o viteza suficienta ca sa produca reactii de sincronizare in viraje extreme, cum de multe ori fac stolurile), ci pe un camp care favorizeaza o comunicare (similara cu telepatia) intre membrii. In aceiasi ordine de idei, isi extinde teoria la „comunicarea” dintre om si animalele sale domestice. Deci who knows cum stateau lucrurile long time ago 🙂

    Apreciază


    • Dada, am auzit și eu despre comunicarea non-verbală dintre animale și mă minunez continuu de peștii care stau în bancuri și se mișcă atât de unitar și coordonat ca un întreg care și-e premeditat bine acțiunea dinainte. Rămâne, probabil, un mister, dar îmi place să mă gândesc cum o fi fost, chiar dacă nu-i pot spune chiar ipoteză, că e doar un vis cu ochii deschiși, dintre cele care ne relaxează gândurile când ne imaginăm cum erau lucrurile pe pământ atunci când erau oamenii mai apropiați de Dumnezeu.

      Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: