h1

Esență umană.

Martie 12, 2014

Nu știu cum se iubește un om care nu e personal. Un creier documentat, o minte sclipitoare, un om de știință să fie. Bine. Ei, și? Ce să faci cu o carte umblătoare decât s-o așezi înapoi pe raft? Locul ei nu e printre impresii, contradicții, suferințe, intuiții, regrete, ratări de calcul, bucurii copilăroase, vise, vieți…

Anunțuri

29 comentarii

  1. intr-atat suntem noi insine (`personali` si `esentiali`), incat nu reusim sa ne impartasim `esenta`. nu e trist?


    • eu cred că a fi tu însuți înseamnă chiar a-ți împărtăși esența fără să conștientizezi. Atunci când ești foarte conștient de fiecare gest făcut, devii regizor și nenatural. Te temi de neacceptare, de neiubire – cine știe că sunt multe – și nu-ți mai dai voie sau ai uitat să fii așa cum îți vine. e trist, de bunăseamă. pe mine mă întristează.


  2. Nu poti sa te indragostesti de un om decat daca il simti vulnerabil ! Il vezi ca se fastaceste, il vezi ca-i este rusine, il vezi cum i se lumineaza fata privind o banalitate , cu toate ca esti convins ca nimic din toate acestea nu-i stau in fire … Si totusi ….. i-ai privit sufletul fara sa fi voit sa ti-l arate . Te-ai nimerit pur si simplu acolo , atunci …


    • iezac. astea sunt bucățile de om real. de un om din ăsta te îndrăgostești fără să-ți propui. 🙂


  3. A surprinde un crampei de genuinitate interioara … Cati oare il mai pot sesiza? Ce mai inseamna azi genuin, autentic?


    • Depinde pe cine interesează să-l surprindă. Cei care vor să-l vadă, îl vor vedea în cele mai mici mișcări de ochi, în oftaturile neprevăzute, în surprize, în luxul de a-ți permite să greșești.


      • te referi la spontaneitate, la gestica neinhibata, la rostirea dezlemnita, declisheizata?


      • mă refer la ce e natural. nu la ce e necesarmente diferit de toți restul.


    • intervin si eu lozincard: percepi genuinul in masura in care esti tu genuin


      • altfel, e cu neputință?


      • altfel e cu nefolosinta;
        „percep” e unul din multele cuvinte care trebuie rascumparate
        ar trebui sa fie folosit numai pentru adevarata perceptie: cea care foloseste inima; astfel ne putem dispensa de „genuin” care ar deveni redundant


      • eu am întâlnit și cazurile de: ne-genuinul admiră genuinul ca pe un fruct dorit și aproape interzis. 🙂


  4. Eu zic ca pana la urma orice om inteligent care isi asuma riscul de-a trai , la un moment dat al vietii lui a comis aceasta greseala: de-a crede ca este indragostit dar de fapt sa nu fie , a confundat admiratia si stima cu altceva iar cand a simtit ca nu simte mai mult a simtit ca a primit o lectie de la viata ! Daca a fost puternic a mers mai departe , daca a fost slab …… inca isi mai traieste nefericirea daca n-o fi murit intre timp !

    P.S.

    Acest ultim comentariu luati-l cu subiectivismul lui cu tot, fiecare ne traim propriile vieti …


    • A, da, poate chiar de mai multe ori, însă asta e deja altceva, e alt subiect. Nu știu totuși dacă aș numi-o eroare. E ceva profund uman, la urma urmei și într-o anumită măsură frumos. Omul își dorește să fie îndrăgostit, se simte viu și are cui da multitudinea de culori din lăuntrul lui.


  5. In mare masura de-acord cu tine … Niciodata nu stim ce vrem de la viata , invatam doar ce nu ne trebuie ! Riscul de-a trai e un risc dar e atat de frumos sa ti-l asumi , chiar daca mori pentru ca ai riscat , mori zambind !!! Pana la urma viata nu se masoara in ,,Cat ” ci in ,,Cum” ! Ma uit in urma vietii mele si vad urme de zambet chiar daca atunci poate putin mi-a fost frica sau poate mi-a fost rusine … Chiar si acum , cu temerile si cu problemele de zi cu zi, cu neincrederile si preconceptiile ce ma asalteaza ,tot e loc pentru un zambet si pentru o imbratisare , care vor lasa in urma urme de zambet ! Cel mai mult imi doresc de la aceasta viata sa mor zambind ! Cred ca e cel mai frumos raspuns pe care ar putea sa-l dea vreo fiinta vietii pe care a trait-o …


  6. Adevarata perceptie ar fi asadar cea care foloseste inima. Alte perceptii ar trebui considerate secundare, inautentice? Perceptibilitatea inimii, odata prescrisa, ar putea fi si descrisa ca atare?

    reply to sam


    • Adevarata in sensul pe care l-am mentionat si anume cel dat de utilitatea lui. Un crestin ar putea lua literal textul care spune de lucruri ingaduite (deci reale, care exista) si lucruri de folos. Daca e sa atingi un scop fiecare pas al actiunii in directia lui, inclusiv cel al perceptiei, e de dorit sa fie unul practic, in ton cu inima (centrul) actiunii. Perceptia este un instrument, inima (sursa motivatiilor mele) e meseriasul.
      Nu poate fi descrisa dar poate fi recunoscuta intuitiv-instinctiv pentru ca e locul de unde ai plecat in cautarea roscovelor.
      Tot ce am spus e valabil intr-un perimetru ingust pentru minte, infinit pentru inima-dragoste, perimetru numit de cineva Imparatie.


  7. Eu sunt mai optimist in ce priveste perimetrul mintii, mai rezervat fata de infinit(uri), circumspect atunci cand se aduc in discutie termeni interpretabili la nesfarsit (`inima`, `dragostea`). In acelasi timp, incerc sa-mi imaginez un fel de kardiomentis, o fuziune echilibrata intre intelect si afecte. Ce ne facem insa cu realitatea frusta, insensibila la sensibilitati? Cum o vom infrunta: cu inima, cu mintea? Ideal ar fi cu `inimintea`, nu?


  8. `Un creier documentat, o minte sclipitoare, un om de știință…` e totusi un om. As indrazni sa spun: la modul general, nimeni nu `stie` cum se iubeste. Aceasta si datorita faptului ca a sti, nu inseamna neaparat a cunoaste deplin, exhaustiv, fara rest. `A sti`, de cele mai multe ori poate fi tradus prin `a specula`, `a tatona` datul concret, brut, neprelucrat.


    • asta e litera pe care am scris-o, dar nu e spiritul pe care l-am scris. dacă recitiți, poate prindeți adevăratul înțeles al cuvintelor. Știu nu înseamnă doar și exclusiv știu.


      • Am vrut sa spun ca oricat de cerebral ar fi cineva, `impresii, contradicții, suferințe, intuiții, regrete, ratări de calcul, bucurii copilăroase, vise, vieți…` nu-i sunt intru totul straine, tocmai intrucat e om.


      • Nu-i sunt intru totul straine dar s-ar putea sa le nege considerandu-le slabiciuni … Asa moare un suflet , cand adultul ucide copilul din el fiind convins ca doar in acest fel poate sa devina matur . Si-atunci totul are logica , totul este bine definit , orice poate sa fie definit dar nimic din toate acestea nu mai are suflet . Eu unul nu as putea sa iubesc un asemenea om ! E adevarat , a trecut prin viata , s-a lovit de ea , poate chiar l-a ranit , dar a uitat sa zambeasca ! De ce ? Pentru ca a ucis copilul din el … I-a fost rusine de lacrimile pe care le-a varsat atunci cand l-a durut si si-a promis ca nu va mai plange niciodata ! Si uite, chiar nu mai plange … pentru ca nu mai simte ! Inima lui , din pacate , s-a transformat intr-un simplu cord ….


      • Florin a descris bine gândul meu.
        De regulă, nu-mi place să mă explic mult, să îmi explic în detaliu scrierile, dar să spun câteva cuvinte: eu nu spun că teoretic asta nu e așa sau nu se poate întâmpla, ci că în realitate unii nu arată că sunt oameni, vor să fie niște roboței perfecți care nu-ți transmit nici libertate de exprimare, ființare, nici sentimentul că ei ar avea curaj să împărtășească altceva în afară de ”ecuații”exacte despre lume și viață. Care nu cuprind niciun pic de viață, la urma urmei, în ele.


  9. Ce altceva este inima decat cord? Ar trebui sa facem caz de intzelesuri ale inimii? Cate dintre acestea depasesc pragul `purei` speculatii?


    • Uitați-vă la filmul The Remains of the Day, veți vedea un exemplu.


    • Exista o taina in acest cuvant ,,inima” . Vine de la grecescul ,,irini” care-nseamna ,,pace”. In mediul rural inca se foloseste cuvantul ,,irima” , care e mult mai apropiat de exprimarea originala . Recititi acum fraza cu pricina si veti intelege ceea ce am vrut sa spun prin transformarea ,,inimii” . Depaseste cu mult pragul ,,purei ” speculatii , il eclipseaza lasand o gaura neagra in locul a ceea ce-ar fi trebuit sa simta ! Bate doar pentru a mentine niste semne vitale a unei fiinte care se considera fericita …

      Oare ce s-ar intampla daca am fi singuri pe-o insula pustie , sau daca am fi in situatia de-a ne lua ramas bun de la viata ? Poate ne-am da seama cat de relativ e totul si cat de putin ne-ar fi necesar pentru a fi fericiti ? O amintire frumoasa ar valora cat o viata ….

      P.S.
      Am spus destul , ajunge pentru un articol atat de mic pentru unii si mare cat o lume pentru altii


  10. In vremuri demult apuse, egiptenii de pilda, nu puneau prea mult pret pe creier crezand ca inima este centrul personalitatii. Vorbim insa de mentalitati tributare cutumelor atunci in voga. Mai poate fi considerata astazi inima, la fel? Este inima altceva decat…ceea ce este, un organ indispensabil functionarii organismului uman? Odata ce semnificatia concreta este inlocuita cu intelesuri neverificate empiric, putem vorbi despre orice, si aproape oricum…


    • exact, eu despre asta vorbesc. despre ceva ne-exact, ne-verificabil ca fiind întotdeauna corect și totuși frumos, fabulos, uman, profund uman. Omul nu e predictibil 100%, ce bine! Ce bine că se îndoiește, că se răzgândește, că regretă, că greșește, că iubește. Cum să iubesc, Doamne, cu creierul? Te iubesc din tot creierul? hmmm… 😀


  11. Ok, acum am inteles.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: