Un fel de inchiziție postmodernă

Nu-i și asta o formă de inchiziție? Să iei un om, să furi o frază din el și s-o vâri în ciorba ta de ură, unde îi aplici o interpretare – dar obligatoriu negativă și obligatoriu superioară și obraznică – în așa fel încât toată viața lui, toate aspirațiile lui, toate trăirile lui să încapă într-o cutie mizerabilă ușor de identificat.

Dar nici măcar nu sunt sigură că, făcând astfel, ție în calitate de mare evaluator (ca să nu spun mare inchizitor) îți e clar cine este acel om pe care te grăbești să-l arunci la gunoi. Căci, dacă îți e clar cine și cum e acel om și nu merită judecata proastă pe care i-o trântești, știi că greșești și îți e bine așa. Dacă îți e clar cine și cum e acel om și ar merita toți pumnii pe care i-i dai, știi bine că astfel nu faci decât să-i înțepenești gâtul în ceea ce este. Nu te interesează să-l iubești, nu îți pasă că Dumnezeu asta așteaptă de la tine. Să fii un model pentru el. Ce model să-i fii cu spume la gură, cu bătut din picioare ca un copil răzgâiat căruia părinții nu i s-au supus, cumpărându-i tot ce își dorește din vitrină? Halal model.

Însă asta dacă omul chiar ar merita sarcasmul și noroiul pe care i le aplicăm. Până să ne asigurăm că l-am înțeles bine pe om, deja este gata evaluat, împachetat și trimis la groapa de gunoi, unde nu se știe clar dacă mai poate fi recuperat de Dumnezeu cu un restore.

La marele inchizitor al lui Dostoievski am mai văzut atitudini de acest fel. Omul are mintea pierdută și slabă, sufletul mic și sărac, are nevoie de îndrumarea mea (dar deja am uitat că și eu sunt un om dintre oamenii aceștia), Dumnezeu nu i-a dat suficiente resurse, e dus cu pluta, săracul, așa că trebuie luminat cu forța, dacă nu merge de bună voie.

– Nici eu nu Te iubesc, îi spunea lui Isus înainte să-și amintească (dacă știa vreodată) că Isus ne iubește oricând.

”Nici” nu există, dar e folosit drept apărare în fața unei posibile uri a celuilalt față de mine. E limpede că nu îi iubești pe toți acești oameni pe care te grăbești să-i condamni atât de ușor, dar ”nici tu” nu e limpede. Ura nu există decât în tine, care urăști. Pentru ura celuilalt nu pune mâna-n foc. S-ar putea ca rugăciunile lui să te salveze într-o zi.

Cine, cui, despre ce, despre cine? Nu mă întrebați, mai bine să ne uităm în oglindă fiecare.