Archive for Septembrie 2014

h1

Zâmbet unui trecător

Septembrie 22, 2014

Poți purta coroană
În ținuturi largi
Cu zâmbete triumfătoare

Poți fi un cerșetor
Fără școală
În mijloc de pădure

Poți fi nebunul
De pe bancă
Legănându-se
A Bean.

Nimeni însă
Nu-ți poate ucide vocea
Lovind firul de iarbă
Al dimineții
Când începe lumina
Să se desfacă
În nuanțe de suflet.
Vocea mereu aceeași.

Anunțuri
h1

Sincerități la scară mare

Septembrie 21, 2014

Arhiepiscopul de Canterbury a îndrăznit să declare într-un interviu că a avut momente în viața sa în care a simțit îndoieli cu privire la existența lui Dumnezeu. A menționat Psalmii, cu precădere Psalmul 88, care e plin de îndoieli. A pomenit de o dimineață în care Îl întreba pe Cel Atotputernic de ce nu intervenise într-o anumită situație pentru a preveni o nedreptate.
Aici este întreg articolul.
Rumoare în tribune. Într-o discuție pe o rețea de socializare, au fost reacții de critică virulentă. Cum de își permite să declare așa ceva? Funcția sa nu îi permite asemenea sincerități, acestea trebuie făcute cunoscute duhovnicului.

Mi se pare o temă interesantă, așa că am ales să redau aici comentariul meu de acolo, cu unele adăugiri necesare. Mai mult decât interesant, cred că e și important felul în care ne raportăm la deschiderile de sinceritate ale oamenilor care conduc închinarea în biserici.

*
Nu v-ați pus problema că onestitatea preotului – dacă tot vorbim despre funcția sa – a fost intenționată pentru a crea consolare pentru enoriașii care au și ei asemenea momente, dar nu le spun nimănui pentru că nu îndrăznesc să o facă pentru a nu fi judecați, puși la canoane, poate chiar excomunicați? La spovedanie nu o pot mărturisi nici acolo pentru că funcția celui care îi ascultă spovada nu-l va lăsa pe preot(ul tradiționalist) să empatizeze cu el. Așa că enoriașul rămâne cu sentimentul extrem de apăsător al vinei că a ”putut gândi” și așa ceva, condamnându-se singuri (iar noi suntem cei mai mari judecători ai noștri), păstrând tăcerea și ajungând, astfel, un fel de ipocrit fără voia sa ori considerându-se un creștin ”anormal” sau un creștin insuficient sau poate chiar necreștin. Spun toate acestea nu doar dintr-un exercițiu de empatie, ci pentru că știu că se întâmplă aceste lucruri, pentru că știu oameni care au avut puterea să recunoască faptul că au avut asemenea momente și le-au făcut cunoscute la spovedanie și au fost întâmpinați în mod nefericit, în loc să fie ascultați deschis și sincer. S-a întâmplat la case mult mai mari în istorie și au recunoscut și aceia. Cei care au predat istoria creștinismului trebuie să știe și numele acelora.
*

Eu consider că asemenea sincerități ”periculoase” venite din partea celui care păstorește turma Domnului ar fi mai mult decât binevenite și pentru că suntem oameni, iar sentimentele omenești oscilează, iar un pastor, un preot, un episcop sigur cunoaște aceste trăiri foarte bine și și-ar putea liniști credincioșii, le-ar putea oferi un cadru în care să se simtă normali, în care să nu se teamă de propriile sentimente, întrebări. Dimpotrivă, cred că asemenea momente în care îți pui asemenea întrebări e esențial să ai cu cine le discuta sau măcar să ai pe cineva despre care să știi că a trecut pe acolo și a rămas creștin, a rămas încrezător în Dumnezeu, în Isus. Lupta cu noi înșine e cea mai grea luptă, nu-i așa? Dacă nu vedem că și cei mari le-au avut și le-au câștigat (au fost ajutați de harul lui Dumnezeu că le câștige), cum altfel ar putea creștinul de rând să aibă o speranță că este pe drumul cel bun?
Zic și eu.

h1

Tăcerea nu e

Septembrie 20, 2014

Nu există tăcere
Tăcerea pe care o auzi
E asurzitoare
E un conglomerat de iubiri
Împingându-se una pe alta
Nemaiștiind dacă trebuie
Să stea sau să imagineze.

Tăcerea pe care o știi
E gălăgia foșnită de întrebările
Din vis
E prea mult zgomot
Să le aud răspunsurile
Iar între timp așez pe rafturi
Visele de zi.

Tăcerea e inexistentă
Chiar ieri s-au petrecut
Toate venirile și culorile
Undeva voi așeza o virgulă
Când se termină vacarmul
Să înțeleagă și spectatorii
O fărâmă din tot acest film.

h1

Tu știi cât e ceasul?

Septembrie 20, 2014

Tu știi cât e ceasul?
Nu știu decât timpul.
Și cât e timpul?
E timpul să stau.
Stai atunci în gândul meu.
Nu știu dacă am loc.
Uite, îți fac eu,
O să uit o carte în loc.

Dar ceasul cât e?
Scump, nu ni-l permitem
E ceasul despărțirii
Și nu am timp să plec
Mai am de văzut ceva
În ochi.
O secundă. Avem?
Atât da.
Bun, hai să punem
Această secundă
La congelator.

Pentru la anul?
Pentru dincolo de ani.
Nu merge, e prea scump curentul
Până atunci.
Atunci îți ofer eu un ceas
Iar tu-mi vei da timp
Să-mi amintesc ce-am văzut.
Nu, mai bine îți dau eu timp
Să repari ceasul undeva
Poate va merge fără timp.

h1

Un avatar

Septembrie 19, 2014

Doar creștinii care mor în Irak sunt deplânși în acest conflict dintre Israel și Palestina prin litera folosită avatarurile din rețelele de socializare? Măcar ei au o speranță într-un Salvator. Dar cum rămâne cu necreștinii care mor indiferent pe care dintre cele două teritorii? Cei care mor fără speranța unei Vieți după viață, cărora unii le fură timpul pentru a putea să-L cunoască pe Adevăratul Mântuitor.
Poate că nu ar trebui să ne rugăm numai pentru ”ai noștri”, ci pentru toți, mai ales pentru cei ce mor fără El.

Altfel, cui folosește creștinismul nostru dacă ne baricadăm dragostea între limite atât de strâmte?

semn crestin irak

semn crestin irak

h1

Notă de sus sol

Septembrie 7, 2014

Bine ai venit back, Sam. Să fie pe perioade (aș zice perioadă, totuși, ca să subliniez neîntreruperea) cât mai lungi (adică mai lungă). 🙂

Și, dacă dragostea e considerată mai presus decât credința și nădejdea, mi se pare că ceea ce citezi tu are un raison.

h1

Ce schimbă anotimpul

Septembrie 3, 2014
Ce schimbă anotimpul

Ce schimbă anotimpul

%d blogeri au apreciat asta: