Archive for 2 noiembrie 2015

h1

De ce merită să ai elevi (7) 

noiembrie 2, 2015

Ieri a fost un moment unic (bine ar fi să fie și repetabil, mă tem să fac pronosticuri). Elevul cu deficiențe (mai mult psihice/ comportamentale decât cognitive) E., cu care nu am reușit să mă înțeleg nici (tot) anul trecut, nici anul ăsta până acum și care îmi spune din când în când că urăște engleza a avut ieri o revelație plăcută.
Se pare că i-a plăcut de minune cântecul pe care l-am ales ieri. Vorbim despre cineva care nu-și face nicio temă, nu scrie lecția în clasă, nu e atent etc. Și după ce am terminat de mult cântecul, în timpul orei, el încă o fredona.. Nu-mi venea să cred și încă mă mai minunez. Probabil și din cauză că îl simt pe el ca un eșec (al meu). frown emoticon
Asta e piesa:

h1

De ce merită să ai elevi (6)

noiembrie 2, 2015

De obicei, am la ore un burete roșu rotund (e nas de clovn, de fapt) pe care îl vâr pe un creion sau pix și zicem că e microfon la cântecele. Azi nu-l aveam la mine. Cred că l-am uitat într-una dintre școlile la care mă perind. Ce să faci, bătrânețile!

Și cutez să intru la mămăruțele de azi fără microfon. Mă justific eu, crezând că scap ieftin:
– Azi nu am microfonul cel roșu, o să ne descurcăm fără el, dar o să-l aduc data viitoare, cred că l-am uitat la altă școală.
Prea multă sinceritate, ce e în capul meu, oare?
– Da’ de ce n-ați cumpărat altul?
Aoleo, de ce n-am cumpărat altul, poftim dacă mi-au trebuit explicațiuni; să vedem deci cât de rapid pot produce un răspuns care să nu trezească vulcanul.
– Aa, nu am luat altul, cum să iau, că doar mă așteaptă microfonul meu la cealaltă școală și mâine mă duc să-l iau; iar apoi o să am două, ce să fac eu cu două apoi? Microfonul meu mă așteaptă acolo să-l iau, strigă după mine.
Buun, să vedem cum merge mai departe.
– Azi vom avea alt microfon, unul verde, ia uitați! Vă place culoarea verde?
Ce-o fi fost în capul meu din nou să mă risc? Totuși, majoritatea a încuviințat, spre ușurarea mea.
– Dar ăsta nu e microfon, e pix!
Vai de mine, mă vor da pe mâna poliției pentru fals în declarații, ce mă fac.
– Sigur că e pix și nu microfon, dar noi spunem că e microfon, că e interesant.
– Dar nici ăla roșu nu e microfon, e nas de clovn.
Oh, cineva să mă salveze, unde e ușa aia…
– Sigur că nu e microfon, dar seamănă foarte bine cu un microfon la forma pe care o are și noi zicem că e microfonul nostru.
Consemnez că am scăpat cu viață și fără amendă! Ba chiar au colaborat frumos.

h1

De ce merită să ai elevi (5)

noiembrie 2, 2015

Azi, A. din clasa I era cu mâna pe burtică.
– Ce e, A.? Te doare burta, stomacul?
Încuviințează din cap.
Încep să-i fac investigația urgentă de amator, dacă a mâncat înainte de a veni la școală – bineînțeles că nu – dacă a băut. Are la el apă? Tot câte puțin. Voiam să-l lămuresc să mănânce puțin, dar nu am reușit (la orele mele, îi las de obicei să bea, iar ei știu asta, nu mă gândeam că ar avea rețineri să mănânce dacă îi dau undă verde).
L-am lăsat să stea blând fără să-l presez cu ora. Era destul de abătut tot timpul. La un moment dat, văd că stă cu lacrimile în ochi. Deja nu mai puteam, mi se înmuiau picioarele.
– Ce-i, A., cine te-o supărat?
Dă din cap că nu. Îi mângâi capul aproape de mine:
– Din cauza stomacului?
Încuviințează din nou din cap, dar de spus îmi spune:
– Da’ e mai bine acuma, e mai bine.

Nu știu, un sentiment de neputință, mi se părea că am ratat ceva. Voiam să fi făcut ceva care să rezolve treaba..

h1

De ce merită să ai elevi (4)

noiembrie 2, 2015

La finalul orei de azi, mi-a spus un elev maghiar cu deficiente:
– Tetszik az angol tanar no.
– Si mie imi place de tine! 🙂

h1

De ce merită să ai elevi (3)

noiembrie 2, 2015

Ce am primit azi din partea elevului A din clasa I, despre care v-am spus deja.

12039731_10206558686399458_5155211512108077073_n

h1

De ce merită să ai elevi (2)

noiembrie 2, 2015

M din clasa I. Nu intru bine în clasă, că îl observ pe M. cu lacrimi în ochi, gata să înceapă plânsul. Mă îndrept spre el să văd care-i șopârla și-l întreb în șoaptă.

– Ce-i, M, ți-ai uitat ceva acasă?

Dă din cap că nu. Mai încerc o dată, poate poate.

– Te doare ceva?

Dă din cap că nu din nou. Atunci îmi amintesc că la fel făcuse el și în prima zi de școală când intrase în clasă, așa că mai insist.

– Mai vrei vacanță, M?

În sfârșit răspuns afirmativ. Ăsta era baiul. Ce bine îl înțeleg, păcat că nu îi pot ține companie.

– Să știi că și eu mai vreau vacanță. S-a terminat prea repede și pentru mine. Dar știi ce putem face? Putem aștepta împreună următoarea vacanță care vine peste o lună. Da, da, mai avem o vacanță iar atunci, una mai scurtă, dar este totuși vacanță, o așteptăm împreună, ce zici?

Obiectiv atins, îi trecu nevoia de plâns. Cel puțin temporar. O să-l mai urmăresc pe viitor să văd cum îl mai pot distrage de la programul ăsta departe de părinți, de lumea asta a adulților care fac ceea ce trebuie, prea puțin ceea ce vor.

%d blogeri au apreciat: