Archive for Ianuarie 2016

h1

Generozitate inversă

Ianuarie 31, 2016

Cred că generozitatea de a oferi altora înțelegere ar trebui să vină la pachet cu generozitatea de a primi. Ar trebui să fie cu două sensuri deschiderea aceasta. Altfel pare a fi cumva o încrâncenare de a fi perfect. Și, cum nimeni nu e perfect, înseamnă că nu e nevoie nici să părem perfecți. Sau poate că nu ne propunem neapărat să fim mândri, dar, nedeschizând cutia sensibilă a sufletului, cu îndoielile, regretele, durerile lui, spunem de fapt că fie nu le simțim (ceea ce nu poate fi adevărat), fie nu găsim pe nimeni demn să le asculte (ceea ce iar nu poate fi adevărat, căci, dacă e, atunci suntem chiar fără cusur pe un pământ decăzut).

E uman să dai, și tot uman e și să primești. Nu e o rușine să ai nevoie, să te bucuri de afecțiunea și încurajarea altuia. E un semn că suntem oameni, că nu suntem mândri, că nu ne interesează să întruchipăm un personaj de basm.

Personajele de basm sunt între coperți. Cei pe care îi privim în ochi sunt vii, se mișcă și mai alunecă uneori.

h1

phoenix

Ianuarie 20, 2016

Dacă meteoriți ar lovi
În visurile de azi
Ai ridica umbrela
Să mă aperi?

Sau vreun cuvânt
Nemeritat
Sau chiar prea meritat
S-ar ciocni
De sufletul meu,
Ai înălța o platoșă
În fața mea
Să respir mai
Curat?

Poate aș greși
Teribil
Aș rata esențial,
Ai apărea și-așa
Să mă aperi de ei
Dar mai ales de mine?

M-ai învia la loc
Ca pe un phoenix?

h1

Non-poezie

Ianuarie 16, 2016

Am visat că aveai
O casă cu scări.
Cânta
De musafiri

Toți căutam ceva
De făcut
De pregătit
Se făcea că eram veseli
Ca florile-n pomi

Dar tu nu erai de găsit

Și toată casa aceea era a ta
Zumzăind de noi.
Ne-ai lăsat cheile
Mărinimos
Și te-ai dus să suferi undeva
Singur?

h1

vastra stro

Ianuarie 11, 2016

1936853_10207087021607508_5147974516335463942_n

%d blogeri au apreciat asta: