h1

Vorbe în vânt

Februarie 28, 2016

Ne avântăm în multe schimburi de idei și de adjective pentru probleme pe care vedem că nu le vom rezolva; fie pentru că participanții sunt prea îngâmfați – unul din doi e de ajuns deja ca să fie pierdut dialogul – fie pentru că nu sunt bine informați, dar țin de pozițiile lor, fie pentru că s-au lăsat duși de val să discute un subiect de care nu le pasă, de fapt, prea mult în adâncul sufletului.

Cred că avem prea mulți nervi sănătoși pe care suntem dispuși (abia așteptăm, chiar) să-i aruncăm pe fereastră sau prea mult timp cu care nu știm ce ar fi mai bine să facem.

Vedem încotro se îndreaptă cuvintele, știm care ar trebui să fie atitudinea pe care ar fi bine s-o avem, știm și că nu avem generozitatea sufletească să discutăm calm despre ceea ce ne desparte, dar totuși continuăm războiul ca să nu fim primii care își iau jucăriile.

Suntem atât de ocupați să le arătăm altora unde greșesc ei, încât nu mai avem timp să vedem unde greșim noi și ce ne-ar prinde mai bine să facem cu timpul pe care (încă) îl mai avem. Vorba unui prieten. Nu toate bătăliile merită să fie duse, nu toate sunt ale noastre. Putem alege în care ne vârâm (sau pe care le continuăm dacă ne trezim în mijlocul lor).
Să ne vedem de sfințenia care se așteaptă de la noi..

Anunțuri

18 comentarii

  1. Daca nu cumva `sfintenia care se asteapta de la noi`, e chiar `sa ne vedem(pe noi insine)`. Sa ne percepem adica la modul real, nefiltrati, neetichetati, necategorisiti, de catre cei carora li se pare ca ne cunosc.


    • Hmm, nu știu dacă înțeleg bine, ziceți să ne vedem pe noi înșine prin ochii altora? Eu mă gândeam la sfințenia care SE așteaptă de la noi, adică cea pe care ar aștepta-o Dumnezeu de la noi; cea pe care înțelegem sau am înțeles deja că El o așteaptă de la fiecare dintre noi în parte. O chestie pe verticală, așteptările Lui de la noi, nu ale lor de la noi; la asta mă gândeam eu; că oamenii pot avea multe așteptări de la noi, nu toate sunt de urmat (dar desigur pot fi și multe bune, la o adică).

      Dacă nu asta era ideea, să vedem la ce v-ați gândit.


    • Sau ar mai fi o variantă… Vă gândiți cumva că sfințenia care se așteaptă de la noi e aia care ar trebui să ne țină în frâu când auzim vorbele îndrugate despre noi de către cei care au impresia că ne cunosc?
      Hm, asta e o mare problemă… Și interminabilă. Poate că are aceeași rezolvare.. Poate că nu toate războaiele tre purtate de noi. Dar uneori nu poți face să nu auzi ”toate vorbele care se spun despre tine”, deși în eclesiast zice să nu le auzim. 🙂 Eu zic să avem pleoape la urechi, mie mi-ar fi mult mai ușor așa.

      Dar asta este într-adevăr o chestie grea și dureroasă. una la mână, gura celorlalți n-o putem opri. Pleoape la urechi nu avem, deci numai dacă umblăm la durerea din cot e o soluție. Iar la asta nu ajungi ușor… dacă ajungi. Cred, totuși, că nu trebuie și nu ne interesează în identică măsură părerea celorlalți despre noi; a unora contează mai mult. ăia ar fi bine să fie cât mai puțini pentru sănătatea noastră. 🙂 și ar trebui să fie oameni buni la suflet și compatibili cu tine. Dacă nu îs buni la suflet sau nu îs pe frecvența gândirii tale… nu știu dacă are rost interesul pentru părerea lor. Că la un moment dat suferința va fi atât de mare, încât rezultatul nu este un Bine. și forțate lucrurile nu are rost. ori e o comunicare ușoară, ori mai bine mai rară. Dacă nu se poate face mai rară, ei da, asta e deja peste puterile mele. :))) (de parcă până aici ar fi fost). Dar atât cât depinde de noi… dacă putem să nu provocăm comunicări care nu se lasă cu o armonie, ci cu vrajbă, nu prea are rost. și spun asta știți de ce, că am fost de multe ori în asemenea situații. iar gândurile de după moment erau de regret că nu am ales altceva, că nu am întârziat reacția etc. o mulțime.
      Dacă putem alege în schimb, eu zic să îi alegem pe cei care ne ajută să devenim mai buni, nu care ne demonstrează cât suntem de răi (deși știu că uneori ăsta e Planul pentru că trebuie și asta), că știm că suntem răi. și, din înțelepciunea facebook, spunea careva om mare: numai atunci știi cât de rău poți fi când te străduiești cu toate puterile să fii bun și nu îți iese.

      Și de ce zic asta. dacă ne concentrăm mai mult pe ceea ce NU SUNTEM e tot o concentrare pe ceva negativ. ca și chestia cu concentrarea pe a NU păcătui în loc să ne concentrăm pe ceea ce putem face Bun, Frumos.. E ca un fel de rămânere cu gândul în Rău – care nu poate duce la un Bine – în loc să ne umplem cu ceea ce e Bun (atâta cât putem noi + harul pe care îl primim pe parcurs să le facem). O zicea și asta cineva important, dar eu nu rețin nume, mai mult idei.

      Bun, să vedem mai departe.


      • `Sfant` tine mai degraba de originalitatea constientizata, de singularitatea asumata, decat de (pretinsa) puritate morala, rituala, comportamentala.


      • No, m-am chinuit de pomană, mă dau bătută, nu înțeleg. am nevoie de mai multe detalii.


      • hagios, in lb.greaca koine insemna unic, singular, aparte (pus deoparte). `veti fi sfinti caci Eu sunt sfant` presupune un parcurs al omenirii spre autoconstientizare, ceva- atunci -de viitor. poate ca am ajuns acolo(aici?), in acel viitor, acum prezent(pleonasm involuntar). sau poate nu?


  2. pe de alta parte, `sfant` deriva din `bg. sfet, cu der. sfetitel, s.m. (ierarh)` cf. DER (Dictionarul etimologic roman), indicand din start o specializare autoritativa care deturneaza indirect intelesul initial dat prin `hagios`.


  3. încă mă străduiesc, dar sunteți econom la cuvinte și asta nu mă ajută. la cât am scris eu încercând să mă fac înțeleasă.

    vă referiți la faptul că acum suntem mai înțelepți decât în trecut și ne putem analiza sfințenia pe care am avut-o dintr-un punct în care o putem aprecia?


    • As zice mai degraba ca ar trebui redefinita sfintenia. Adica, adusa in contextul lumii in care traim. Nu ma refer la `coborarea standardului sfinteniei`, care a devenit cliseu in media evanghelica, (sfintenia standardizabila imi pare contradictie in termeni), ma refer la natura ei. Aparte de performantele desfasurate pe terenul arid al datoriei morale, sfintenia e un fapt de viata prin interiorizarea unei etici mereu adaptate nevoilor curente. Prin interiorizare, (nu exhibare), aceasta se incadreaza in firescul vietii de zi cu zi devenind astfel parte din viata noastra.


  4. Aham, asa ceva aveam si eu in minte scriind cele de mai sus. Ma gandeam la o concentrare asupra trairii propriei credinte de zi cu zi, a feririi de cat mai multe uri pentru a acea timp sa mai si iubim gasind puncte comune, nu doar diferente.
    Sau credeti ca nevoia de redefinire vine in urma celor scrise in postare care ar sugera altfel?


    • Iubiri si uri pot prinde contur si pe calapodul comandamentelor morale. Sfintenia interiorizata presupune iubirea ca experienta de viata, un fapt firesc care nu cunoaste contrapartea urii.


      • Ar fi bine sa nu o mai cunoasca dar cred ca numai dragoatea suprema poate elimina cu totul ura.
        Daca ar fi sa reformulati finalul, nu cum l-ati scrie?


  5. `Ar fi bine sa nu o mai cunoasca`, adica nu poate sa nu o cunoasca, nu? Reformulez: Sfintenia interiorizata presupune iubirea ca experienta de viata, punct. Finalul l-am omis, insa adaug precizarea: a se subintelege (finalul).


  6. Mă gândeam: dacă ar fi să reformulați finalul postării mele după felul în care vedeți sfințenia sau după amendamentele aduse, cum ar suna acesta?


  7. `Să ne vedem de sfințenia care se așteaptă de la noi` aduce in atentie manifestarea sfinteniei vizavi de asteptarile celor ce inteleg in felul lor sfintenia `care se asteapta de la noi`. Totusi, acest `care se așteaptă` imi pare destul de neclar. Se asteapta in ce fel, de catre cine?


    • Am specificat în primul comentariu, cred. Dar invitația de a-l rescrie (după cum vi se potrivește dvs.) rămâne.


      • `Eu mă gândeam la sfințenia care SE așteaptă de la noi, adică cea pe care ar aștepta-o Dumnezeu de la noi`. Eu unul, cred ca ceea ce se – ori, SE – asteapta de la noi devine secundar in raport cu ceea ce asteptam noi de la noi. Oricum, `se` apare suspect de vag cand (se) aduce in discutie exigenta morala(de ex.: se spune, se poarta, se asteapta, stau sub semnul conformismului mimetic). Poate ar trebui luat in considerare si ce asteptam noi de la noi. Daca mai asteptam ceva de la noi, asta e de discutat.


      • corect.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: