h1

Amintiri cu Ionatan Piroșca

Aprilie 20, 2016

Teo despre Ionatan Piroșca. Îmi învie amintirile și atmosfera dialogurilor întotdeauna entuziasmate. Nici nu mai văzusem scrisul lui de dinaintea bolii. Cât de frumos. Frumos era chiar și tremurat, chiar și așa avea în el o estetică și o uniformitate…!

Cu drezina

O strofă dintr-o poezie scrisă de Ionatan în 1984 O strofă dintr-o poezie scrisă de Ionatan în 1984

De când am avut prima dată ocazia să vorbesc cu el, pe Ionatan îl țin minte tremurând. Era unul dintre simptomele numeroaselor sale probleme de sănătate. Dar ideile nu-i tremurau, nici voința, nici perseverența. Făcea anual, dacă era posibil, câte un drum de la Brăila până la Oradea și retur. Printre opririle de pe traseu, se numărau: Bucureștiul, Brașovul, Sibiul, Clujul, Oradea, Baia-Mare, Rădăuți, Iași, Arad, Timișoara, Bistrița. Depinde pe unde îi erau prietenii acasă și gata de o întrevedere.

În preajma lui, deși era evident un lider al grupului Cuvinte la Schimb, m-am simțit mereu liber să fac ce mă taie capul. Liber să-i întorc vorba, liber să-i contest verdictele. Asta nu înseamnă că nu mă lua la ochi și că nu mă muștruluia. Ei, nici vorbă! Dar niciodată nu avea ifose de șef, de poet consacrat, de guru pe…

Vezi articol original 856 de cuvinte mai mult

Anunțuri

I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: