Archive for Mai 2016

h1

Voarbe importante

Mai 31, 2016

nu te dispersa
printre crengi
de tăcere.
înțelegerea iubirii
este departe
de simțirea iubirii.

ca să știu că ești,
pune câte
o piatră de aducere
de imbold,
una colorată
în curaj,
suflă-l peste pașii
pe care-i orbecăi
în întunericul podurilor
mișcătoare.

ca să știu că ești,
înfășoară-mă
cu reazem
înflorit.

Anunțuri
h1

O bucată de timp

Mai 25, 2016

O bucată de timp

Să presupunem
Un sac de cuvinte
La margine de scaune.
Câte o cafea șiroind
De o parte și de alta
Iar eu stând dar totuși
Umblând prin gândurile
Oamenilor
Mai mult decât suficient.

Se înecaseră bărcile,
Așa se spune.
Se afundaseră în cafea,
Așa nu se spune,
Dar, dacă tot le văd
Dispărând prin fluidul
Maroniu,
Ce ai face cu sacul
De vorbe
Să mă vezi
Cu ochii-ntr-o astfel
De cafea?

shipwreck_off_a_rocky_coast_basic_white_mug-rd1adde19cf25485cb25767d49fadeb31_x7jg5_8byvr_324

h1

De ce e bine să predai. Tigaia.

Mai 17, 2016

Cinci ani. Eram la subiectul „tigaie”.
– Ce este asta?
– Tigaaaaaie!
– Buun. Ce facem cu tigaia?
– Facem mâncaare.
– Foarte bine. Ce mâncare?
Ridică mâna C. foarte nerăbdătoare să-mi dea răspunsul. Și cu apăsarea aceea entuziastă a omului care știe varianta corectă spune răspicat:
– Amuleetă!
Într-o fracțiune de secundă, îmi trece prin gând un râs sănătos, numai prin gând că l-am oprit la timp înainte să-mi iasă pe gură, sortez rapid cuvinte și litere – ca în faza aia tare din A Beautiful Mind în care Russell Crowe stă în fața panoului imens de cifre – și la finalul fracțiunii de secundă:
– Foaaarte bine, omletă! Foarte bine!

h1

inoportun

Mai 14, 2016

momentul acesta
inoportun
dezrădăcinat
sau banca asta
nelalocul ei
furtuna de afară
care stă înăuntru
neobservată
nechestionată.
ba nu.
inoportună eram eu
în spațiu
și timp.

între cifre precise
și
vântul de pe față.
între frig
și minute.
undeva între ele
eram eu.

h1

Un om

Mai 10, 2016

Am avut ocazia să lucrez cu d-l Eugen Țugulea la radio de două ori (și sper să mai am ocazia) și mă bucur i-au fost apreciate talentul și experiența unei vieți dedicate artei. Un om plin de bun simț, răbdare, spirit pedagogic, simț artistic, care știe încuraja și dezvolta punctele pozitive din om, știe să aibă încredere în fondul bun al celuilalt. Să trăiți mult și frumos, sir!

(premiile de anul ăsta în frumoasa Oradea)

13131187_882255775217668_1971651480655489481_o

13131331_882256461884266_443490547856024692_o

13173328_882256485217597_5161858749743918301_o

Fotografii realizate de fotograf Remus Toderici.

h1

fiți trecători

Mai 7, 2016

Ce bine scrie omul ăsta…! Pardon, ce bine gândește. Pardon (?), ce bine simte..
La asta vreau să meditez de Duminica Tomii..

h1

Un lucru trist

Mai 6, 2016

Unul dintre lucrurile triste e să rămâi la fel de-a lungul timpului. ”La fel” în sensul de ”la fel de înțepenit” în anumite idei și atitudini cum erai atunci când viața nu trecuse prin tine. Sunt anumite idei și atitudini care trebuie să rămână aceleași. Altele au nevoie să se maturizeze, să devină mai înțelepte. Trist îmi pare să treacă Dumnezeu prin tine și zeci de ani prin tine și tu să rămâi neclintit și „fidel” gardurilor pe care le-ai trasat cândva, ca un fel de altar ridicat propriilor gânduri, propriului intelect sau propriei experiențe care ne devin foarte dragi pentru că sunt ale noastre, iar modificarea lor ar însemna o autodesființare.

Viața, însă, mi se pare atât de uriașă, oamenii de lângă noi atât de vaști, încât e aproape o insultă la adresa Creatorului care nu-ți mai poate revela nimic nou față de ce știi până acum, față de ce ai simțit până acum; le-ai văzut și le-ai auzit pe toate; de aici încolo poți și muri, că nimic nu te mai poate surprinde și nimic nu te mai poate schimba. E ca o moarte care vine prea devreme, când încă trăiești. Să vorbești cu cei de lângă tine fără să te îmbogățești deloc trebuie să fie tare plictisitor; nu informațional zic. Să asiști la atâtea evenimente în viața ta care să te contrazică și să nu-ți observi micimile pe care le-ai putea remedia pe viitor trebuie să fie tare dureros. Trebuie să fie cam sec să funcționezi în lume cu iluzia că toți trebuie să ia lecții de la tine, muntele, stâlpul, iar ei își învață lecțiile din altă parte. Să fie lumea atât de mică și de proastă în jurul nostru încât să nu mai avem nimic de învățat de la ea și de la oamenii din ea? Mă întreb și eu.

%d blogeri au apreciat asta: