A fi erou
august 18, 2016A fi erou. Nu cred că erou e doar cel care moare în război, nu cred că e doar primul care termină cursa. Cel mai bine pregătit, cel mai eficient, cel mai rapid, cel mai viteaz, cel care primește cele mai multe laude pentru rezultatele obținute, cel care are succes.
Eu cred că erou e acela care se zbate să-și trăiască viața așa cum e bine, deși simte că e imposibil; cel care încearcă să facă voia lui Dumnezeu, chiar dacă falimentează de multe ori. Cel care își dorește să fie bun, deși nu-i iese pe cât ar dori, cel ce regretă că nu e mai sfânt, dar își dorește cu tot sufletul. Cel care se roagă, iar în rugăciuni cere mai multe bucurii pentru ceilalți, iar pentru el mai multă iubire de El. Cel care îi încurajează pe ceilalți să meargă înainte, să aibă încredere; cel care vede bogăția sufletească din ceilalți, nu micimea; cel care își dorește să facă din ceilalți niște învingători, fără să se teamă că ar pierde el însuși ceva. Acesta este un erou pentru mine.
Omule ”obișnuit”, ești un erou.
Timposibil 
Începi să răspândeşti Lumina , fată dragă , iar aceasta mă bucură , omule ,,obişnuit” !
E bine !!!
Mulţumesc .
Al tău , Muru ( 😉 )
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
Ăsta e frate cu poemul ăsta:
ApreciazăApreciază
`cel ce regretă că nu e mai sfânt, dar își dorește cu tot sufletul`… adica mai sfant decat este? nu-mi vin in minte indemnuri la sfintenie consemnate in textele evangheliiilor, ca venind din partea lui Isus.
ApreciazăApreciază
Mai sfânt decât este (el). Nu mai sfânt decât e altul. Aia ar însemna că e o întrecere pe superiorități. Și ca să fie clar, vorbesc despre dorința de a fi mai sfânt, nu despre a fi mai sfânt.
Nu știu dacă sunt, nu am scris textul ăsta după ”îndemnuri consemnate în Evanghelii”.
ApreciazăApreciază
Cotidianul „cenușiu” trăit așa cum trebuie este de fapt adevăratul eroism. Este viața copilului Isus la Nazaret. Spunea „cineva”: Viaţa ascunsă de la Nazaret îi permite fiecărui om să fie în comuniune cu Isus pe căile cele mai obişnuite ale vieţii de toate zilele:
Nazaretul este şcoala unde începe să fie înţeleasă viaţa lui Isus: şcoala Evangheliei. (…) Mai întâi, o lecţie de tăcere. O, de s-ar renaşte în noi preţuirea tăcerii, această admirabilă şi indispensabilă atmosferă a spiritului! (…) O lecţie de viaţă de familie. Nazaretul să ne reamintească ce înseamnă familia, comuniunea ei de iubire, frumuseţea ei austeră şi simplă, caracterul ei sacru şi inviolabil. (…) O lecţie de muncă. O, Nazaret, cămin al „Fiului Lemnarului”, mai ales aici am vrea să înţelegem şi să celebrăm legea, aspră, dar mântuitoare, a trudei omeneşti! (…) Şi, în sfârşit, vrem să-i salutăm aici pe toţi cei care muncesc în lumea întreagă şi să le arătăm pe marele lor model, pe fratele lor dumnezeiesc ( Paul al VI-lea, Cuvântarea din 5 ian. 1964 la Nazaret. ).
ApreciazăApreciază
Bine ai venit în Timposibil, Alex. 🙂
Cuprinzător citatul pe care l-ai dat, conține în el cam toată viața omului. Și tăcerea, și vorbirea, și intimitatea, și ieșirea în relație cu ceilalți. Și unde ești cel mai ”tu” dacă nu acolo unde stai cel mai mult timp, singur sau între oamenii care te văd cel mai mult!
Mersi de intervenție și gânduri!
ApreciazăApreciază
@camix
`Mai sfânt decât este (el)`, desigur. Eu insa, as aplica parantezele pe cuvantul `sfant`. Despre ce vorbim atunci cand lansam in discutie un termen pe cat de vehiculat, pe atat de interpretabil? Sa ne lamurim cu privire la ce inseamna `sfant`, inainte de a aduce in discutie `mai sfant decat…`
ApreciazăApreciază
Nu mă deranjează să interpreteze fiecare termenul așa cum crede de cuviință sau cum simte.
ApreciazăApreciază
Termenul a ajuns pana la noi gata interpretat. Intrebarea este: cum interpretam azi, ceva ce de-a lungul timpului a suferit varii interpretari?
ApreciazăApreciază
Deci din partea mea, cititorul e liber să interpreteze cum dorește, oricum nu are foarte multe opțiuni, iar diferența dintre ele nu este deranjantă pentru mine. Indiferent cu care sens, cititorul ar interpreta aproape de gândul meu. Iar mie asta îmi e suficient. Nu cred că are rost să-l sucesc cu etimologii și sensuri diverse, nu ăsta îmi e scopul.
ApreciazăApreciază
@camix
O interpretare: Dumnezeu este sfant in virtutea unicitatii sale. Omul (fiecare om) e chemat sa-si descopere individualitatea (sfintenia), devenind astfel el insusi. Daca `a fi tu insuti`,e o stare, atunci e o stare in devenire. Poate ca viata e un parcurs de recuperare a sinelui perceput exclusiv prin prisma aprecierilor exterioare. Sau nu…
ApreciazăApreciază
Este o variantă.
De ”a fi tu însuți” avem nevoie ca de aer, să putem trăi. Fără a fi noi înșine, nu ar prea conta ce facem sau ce spunem că credem. Nu cred că ține de sfințenie, ci poate de validitatea vieții noastre, dar e ceva care ne e necesar.
ApreciazăApreciază
`Nu cred că ține de sfințenie…`. Poate ca ai dreptate. Ce tine de sfintenie din punctul tau de vedere? Asa, la modul general, aparte de tematica in discutie.
ApreciazăApreciază
Nu contează prea tare, am zis că nu mă va deranja ceea ce interpretează lumea prin sfânt. Ți-am spus că oricum ai lua-o, de autenticitatea aceea avem și așa nevoie.
Eu mergeam pe interpretarea clasică, dar fiecare poate simți textul după cum e el.
ApreciazăApreciază
Nu conteaza prea tare, dar conteaza. Si da, recunosc, sunt cu totul strain de interpretarea clasica. Interpretarile personale imi atrag in schimb atentia. Sunt vii, pulseaza de autenticitate. Felul in care fiecare poate simți textul după cum e el, e mai mult decat de neignorat, e de pretuit.
ApreciazăApreciază
interpretările personale pot fi foarte subiective. pentru mine e un erou cel care își dorește să fie mai iubitor, mai iertător, mai smerit, mai blând, neînfricat dacă știe că Dumnezeu îi cere ceva ce ar putea fi periculos pentru el să facă, riscă să piardă mai degrabă decât să facă ceva ce știe că nu ar fi pe placul lui Dumnezeu. Ar putea fi ușor catalogate ca siropoase, dar eu asta înțeleg prin sfânt.. ”fiți sfinți căci Eu sunt sfânt”.
ApreciazăApreciază
Pentru mine , un erou este omul care nu-si da seama de eroismul sau ,un om care il exclude pe Dumnezeu din ecuatie si totusi ramane un om bun , un om care putea sa faca raul dar nu l-a facut , un om care inainteaza cu groaza inainte si nu constientizeaza ca pe-acolo doar el a trecut , un om care renunta la o bucata de paine nu pentru ca-i e mila ci pentru ca vede ca foamea celuilalt e mai mare decat a lui , un om care isi asuma sacrificiul pentru semenii lui spunand : ,,-Plecati pana nu incep sa gandesc ! ” Eroismul , din punctul meu de vedere nu are de-a face cu ratiunea , pentru ca acelasi om , intr-un alt moment s-ar putea sa fie de-o josnicie fara margini , sau de-o lasitate molipsitoare , dar in acest moment se ridica deasupra josniciei sale fetide ! De ce? Pentru ca i-a venit momentul … E fascinanta fiinta umana , fascinanta in toata mizeria sufleteasca in care se balacareste ! Ce uitam noi toti este ca sfintenia se naste din noroi , din acel noroi care-l protejeaza pe suflet !
ApreciazăApreciază
da, interesant. 🙂 deși îmi sună cunoscut, că am mai discutat noi frânturi din ideile astea. Știi, dacă mă gândesc mai bine, tu scrii aici despre genul lui Jean Valjean, teribil de rău care la un moment dat renaște ca phoenixul.
Iar eu despre preotul Myrel care îi dă credit și minte pentru el, salvându-l nu doar de pedeapsa imediată, ci și salvându-i sufletul pentru mai târziu, reconstruindu-i latura spirituală, reconstruindu-l ca ființă.
Două tipuri de eroi.
Acuma mi se pare și mai interesant. 😀 Vezi ce legături m-ai stimulat să fac?
Însă.. însă Jean nu s-a ridicat prin propriile puteri. Eu nu știu dacă cred că bunătatea omului apare în om pur și simplu fără să-i fie insuflată acolo de Cineva sau de cineva, mamă, tată, iubit, fiu, vecin, cunoscut, străin etc.
ApreciazăApreciază
@camix
”fiți sfinți căci Eu sunt sfânt”. `veti fi sfinti caci Eu sunt sfant`, suna de fapt traducerea din textul original. textul acesta m-a condus la concluzia ca sfintenia tine de devenire (`veti fi`, indica un parcurs de urmat), si nu de fixare cultica, avand in vedere particularitatile specifice parcursului (revizuiri, reformulari, corectii).
ApreciazăApreciază
Din Mizerabilii , la prima citire , da , si mie mi-au ramas in suflet cei doi , dar la a doua l-am descoperit pe ateul din livada , sfantul de la care episcopul a cerut binecuvantare …
Tu , Cami , nu ti s-a intamplat vreodata sa dispretuiesti pe cineva iar cand ai dat de greu , cand te-au parasit cei dragi , sa te ajute acela pe care l-ai dispretuit ?
E o lectie foarte dura de viata , daca nu ti s-a intamplat , nici nu-ti doresc sa ti se intample ! Senzatia de pamant deschis care ti-ai dori sa te inghita cred ca e prea putina pentru o senzatie ! Porti cu tine acea rusine luni de zile ….
Cam la limita aceasta percep eu eroismul , la limita dintre ceea ce vedem si ceea ce se-ntampla …
ApreciazăApreciază
@ foolfield.
nu mă gândeam că ar putea fi și altfel decât parcurs, devenire. în afară de Dumnezeu.
ApreciazăApreciază
@ Florin
De mai multe ori am simțit. 🙂 Și continuu să simt. Și chiar și din partea acelorași persoane. Mda, nu luni, ci ani de zile. 🙂
Cred că e una dintre cele mai bune moduri de a ne smeri..
Dar și momentele în care greșești față de oamenii față de care vrei cel mai puțin sau în momentele în care ăia te iartă (de-aia spuneam că iertătorul e un erou, forever), momentele în care vezi că te iubesc elevi care îți sunt indiferenți sau poate chiar nu-i placi, ehei! Oh, sunt o mulțime de situații care mai de care de diverse, te trezești iubind niște copii care te-au iubit ei mai întâi și îți dai seama că, dacă ar fi depins de tine, nu ai fi reușit. Dar te-au învățat ei să-i iubești. Îți dai seama că totul e meritul lor și ție nu îți revine nimic bun, nimic fantastic, decât urmarea omenească, neputând să rămâi indiferent; dar îți dai seama că tu ar fi trebuit să fii cel care să-i atragi, însă ei au făcut tot efortul. Și alte, și alte.. 🙂
Avem mulți eroi în jur.. numai să-i observăm.
ApreciazăApreciază
@camix
Daca Dumnezeu nu se identifica cu fiecare om aflat pe parcursul devenirii sale, daca nu traieste devenirea impreuna cu el, îl poate oare intelege? Devenirea poate fi experimentata doar daca este traita, parcursa `live`. Altfel, avem întreprinderea reportericească cu datele surprinse din exterior de catre observatorul detasat, minutios in colectarea detaliilor, `foarte` angajat, prea putin implicat…
ApreciazăApreciază
faptul că merge cu omul împreună prin toate cotloanele vieții lui nu înseamnă că Dumnezeu își schimbă sfințenia, nu pornește de la nesfințenie pentru a ajunge la finalul vieții omului la ”mai sfânt”. Nu cred că avem noi oamenii instrumente suficiente pentru a înțelege starea de empatie a lui Dumnezeu pentru noi.
ApreciazăApreciază
@camix
Nu m-am referit la vreo `stare de empatie`,ci la o identificare totala a lui Dumnezeu cu parcursul fiecarui om- implicit, cu fiecare om- in parte. Iar pentru asa ceva, sigur nu avem `instrumente suficiente` de intelegere (in maniera instrumentala, desigur).
ApreciazăApreciază
Și cum vezi această identificare totală?
ApreciazăApreciază
Cami , imi place tare mult cum se joaca ,,foolfield” cu tine ! Cred ca ti-ai gasit maestrul …;) , numa sa nu-ti treaca prin minte ,,oarice ganduri criminale” …
Lasand gluma la o parte , am inteles unde bate foolfield , si-i foarte fain (chiar am invatat de la voi citindu-va ) , Cami , iti lansez si eu o ,,provocare” cu ,,bataie ” lunga de tot :
– Crezi ca exista oameni pe acest Pamant care cand vor da fata cu Dumnezeu , Dumnezeu le va cere iertare ?
p.s.
Eu cred ca da ! Ma bazez si m-am bazat pe ceea ce a cuprins foolfield in cuvinte . Dumnezeu a fost langa ei in timpul devenirii lor si le-a simtit toata durerea ! ( e mai mult de atat , nu cred ca as putea sa comprim in cateva fraze ceea ce gandesc , sunt ani de cand ma gandesc la asta , de atunci de cand mi-am cerut iertare de la copilul meu caruia i-am gresit ! El a zis : -Nu-i nimic ! – si m-a strans in brate cu atata forta de parca ar fi vrut sa fim doar Unul )
Vezi , Camixu , am fost corect , ti-am dat si ,,element ajutator” ,n-am aruncat intrebarea numa asa sa ma aflu-n treaba ! Chiar sunt curios ce-o sa raspunzi , intrebarea e extrem de grea si n-are capat ca sa poti zice : ,,- Da , mai , asa e ! „
ApreciazăApreciază
Ca sa fie si mai complicat , mai adaug o intrebare la intrebare initiala :
– Iertarea face parte din Iubire ?
Daca raspunsul e nu , atunci e clar , dar daca e da , situatia se complica si mai mult pentru ca nu poate sa existe doar iertare unilaterala pentru ca atunci nu ar mai fi Iubire !
Ajunge , e prea mult si pentru unul ca mine ….
ApreciazăApreciază
Florine,
🙂
Nu, nu cred că Dumnezeu le va cere iertare unora. Cred că mergi prea departe, oricât sunt eu de deschisă la idei mai năstrușnice. 🙂 Nu cred că putem confunda relația dintre părinte-copil cu Dumnezeu-om, nu sunt pe același plan ontologic cei din urmă. A, că omul ar trebui să Îl ”ierte” pe Dumnezeu pentru diferite nedreptăți pe care I le atribuie, asta e altceva, dar și asta e o chestie psihologică mai degrabă, nu că Dumnezeu ar chiar trebui iertat, dar îi folosește omului să o facă.
În rest, da, cred că iertarea merge mână în mână cu dragostea, dar doar omul cere și dă iertare, Dumnezeu o dă și eventual o primește, nu o cere. Așa Îl înțeleg eu. Cu alte cuvinte, exagerezi, Florine, dar e exagerarea ta; dacă ți-e dragă, rămâi cu ea, dar nu miza prea mult pe ea. 🙂
ApreciazăApreciază
Nu mizez absolut pe nimic , doar ca nu pot sa-mi permit sa fiu concret cu notiuni abstracte ! E ca si cum ….., dar,hai mergem mai departe :
,,O fetita de 13 ani a fost violata de propriul ei tata ramanand insarcinata ! Ce sfat i-ati da voi acelei fetite ?”
Intrebare pusa la clasa , in anul IV de facultate , de catre preotul-profesor care tocmai se pregatea sa mearga in acea seara sa o consilieze pe biata copila .
Tu , Cami , ce i-ai zice acelui suflet despre Dumnezeu ? – asa , ca sa ne aruncam in ,,focul vietii” de dincolo de cuvinte !
ApreciazăApreciază
Deci daca o sa continuam la nesfarsit cu cazuri particulare ca sa imi demonstrezi ca nu e cum spun eu, ci cum spui tu, iti spun din start ca ai pus capat placerii dialogului. In plus, cazul pe care il inaintezi nu are a face ce povesteam noi mai sus. In alt plus, si la asa ceva ma gandeam atunci cand am scris cele anterioare.
ApreciazăApreciază
Tu , Cami , noi am mai discutat asta , si nu o data : eu nu incerc sa demostrez , nu incerc sa-ti demostrez nimic , iti stiu punctul de vedere ! Ceea ce am scris e pentru ceilalti , pentru cei care doar citesc ! E destul sa inteleaga unul ce am vrut sa spun si e de-ajuns !
Cel ce-si spune foolfield ( ce-o fi-nsemnand , chiar sunt curios ! ) a ,,vorbit” cu tine si m-a ajutat pe mine sa-mi pun anumite intrebari in ordine ! Nu raspunsuri , ci doar intrebari ! Cum spuneam mai sus , intr-un comentariu anterior : ,,intrebarea e extrem de grea …” Tu ai dat raspuns foarte usor , pentru altii e foarte greu sa se intrebe darmite sa-si si raspunda … Crezi ca nu simt vinovatie cand imi pun asemenea intrebari ? O simt , si-o simt din plin , dar n-as putea sa trec prin viata asa , doar bazandu-ma pe ce-mi furnizeaza altii , sau ca scrie intr-o carte , fie ea si Biblia ! Din punctul meu de vedere , ateul autentic imi este net superior pentru ca el nu are nevoie de Dumnezeu pentru a fi bun ! Asa ca n-o sa continuam la nesfarsit … Doar ca esti datoare cu un ultim raspuns :
– Ce i-ai zice acelui suflet ?
ApreciazăApreciază
Florinel,
nu cred că i-aș spune nimic dacă nu m-ar întreba ea. Să mă apuc să-i spun ar însemna – după mine – să-i bruschez sufletul cu ceva care vine nechemat. Ce aș putea să-i spun eu care nu am trecut prin așa ceva și ei să nu-i sune fals? I-aș asculta durerea și aș plânge cu ea probabil. Și aș aștepta să ajungă în momentul în care durerea să nu-i mai fie atât de insuportabilă. Va găsi Dumnezeu cu cale să i se descopere cumva (dacă vrea prin mine) la momentul oportun.
Că eu dau răspunsuri la unele sau nu dau contează prea puțin. Mai important e ce trăim, de fapt.
ApreciazăApreciază
Multumesc pentru raza de suflet ! Nici nu cred ca iti dai seama ce porti deschid ceea ce ai scris acum , ultima data ! Cel putin ai multumit pe toata lumea , cuvintele de mai sus sunt confirmarea vie a textului pe care l-ai supus spre comentare .
Acum e randul meu cu raspunsul :
In urma intrebarii s-a asternut linistea peste toti cei patruzeci si ceva , cati eram la curs . Ne-a luat profesorul pe fiecare la rand (dintre cei cu care putea discuta , chiar era im impas , si era ravasit de ce se va petrece peste cateva ore ! Printre altele , tin minte ca a zis ca ,nu ca nu gaseste cuvinte de incurajare , dar conform canoanelor va trebui sa-i spuna ca avortul pe care urma sa-l faca acea copila este condamnat de biserica ! Era atat de tulburat , altfel nu ne-ar fi cerut parerea ), deci ne-a intrebat , vreo 15 eram asa mai scosi din tiparele ,,ortodoxe” . Mie mi-a venit randul ultimul (incepuse cu randul de la geam , eu eram in a treia banca de la usa ,banca tahigrafului , Anul III si IV mi i-am petrecut in aceeasi banca , era sfanta pentru toti , chiar daca intarziam , nimeni nu se aseza ).
Imi zice parintele-profesor :
– Tu , Florin ?
– Nu stiu , parinte-profesor , chiar nu stiu !
– Nici eu nu stiu ce o sa-i spun , dar stiu ca ma voi feri sa-i zic bietului copil ca Dumnezeu e bun pentru ca ii voi pierde sufletul pentru totdeauna !
In momentul acela mi s-a facut pielea de gaina si am avut acea senzatie pe care o ai cand o ,,ia lifltul la vale ” ! Pentru prima data in viata mea , in mod constient , am fost fata-n fata , live , cu Teologia Negarii , apofatica ii zicem noi ! Au trecut atatia ani , iar mie imi este inca vie in memorie acea scena , la fel si altele care au mai fost de-atunci si vor mai fi ….
Nu mai comentez ce am invatat din aceste experiente , stii tu destul de bine cum gandesc … Acum stii si ce ma face sa gandesc asa ! Acest ,,NU STIU ” mare !
p.s.
Nu ma mai tot ,,diminutiviza” ca imediat ma apropii de ,,numarul cu trei cifre ” , iar eu cura de slabire , din cauza ta , n-o sa fac mai ales ca acum chiar imi place cum arat ! 🙂 🙂 🙂
ApreciazăApreciază
Bine, atunci îți spun Florinoi, bătrâne! 😀
Mă bucur că ți-a picat bine răspunsul, dar for the record te informez că nu îmi plac testele. Prefer ca omul să spună ce are în cap direct, adică armele la vedere. :)) Asta numesc eu transparență.
Bun, iar acum amintirea ta. E apreciabil, omul și-a dat seama că e inutil și fără tact să te apuci în asemenea momente să ții predici. Oamenii suferinzi nu au nevoie de predici, ci de prezență și înțelegere. Mă gândesc că cei care nu au avut parte de suferințe (ca să simtă de ce au nevoie în momentele alea) sau n-au avut măcar un om drag care a suferit teribil din vreo cauză (să știe ce i-a picat lui bine sau rău dacă a urmărit asta) nu au cum să știe ce e mai bine să facă. Dacă stai să te gândești bine, nici nu îi poți condamna, că nu-i poți trece pe toți prin suferințe ca să-i înveți. Dacă te învață viața, bine; dacă nu.. ferice de tine că nu ai aflat. 🙂
Când a murit tata unei prietene dragi și m-am dus la înmormântare, în momentul în care urma să ne apropiem toți să îi spunem condoleanțe (ei și familiei), n-am putut să-i spun nimic. Absolut nimic! N-a ieșit niciun sunet! Doar am luat-o în brațe și am plâns împreună cu ea, că nu mă puteam abține, văzând-o pe ea așa… Deși cred că nici dacă aș fi putut să scot ceva cuvinte pe gură nu i-aș fi spus poate decât să-mi dea de știre oricând vrea să vin la ea.
Da, știu despre apofatism și catafatism..
ApreciazăApreciază
@camix
n-o `vad` nicicum, nici nu stiu daca este, o presupun doar. daca Dumnezeu exista, ca parte a existentei ,e de asteptat sa fie (devina) parte activa, participant, implicat pana la identificare in aventura umana pe care o numim viata (fiecaruia). altfel, nu stiu cum (s-)ar intelege ce inseamna sa fi om. ma refer la conditia umana. e o presupozitie, nimic mai mult.
ApreciazăApreciază
Deci tu consideri ca a fost un test ? Puteai sa alegi in locul raspunsului sincer unul inteligent . Pentru aceea am zis , ,,multumesc pentru raza de suflet …”, pentru alegerea pe care ai facut-o !
Eu nu-mi testez prietenii , dar incerc sa ma ridic cu ei si prin ei ! Am facut-o in mod instinctiv de foarte multa vreme , pana cand am aflat ca era unu , prin Antichitate , Socrate ii zicea , care o folosea ca metoda de lucru ! 🙂 Acum sunt constient ca in intrebare se afla raspunsul si punand intrebarea in mod corect cel care raspunde , daca e sincer , isi raspunde siesi …descoperind framantari sadite-n propriu-i suflet .
Si inca ceva , te consider mult mai inteligenta si mult mai instruita decat mine ! Ce motiv as avea sa te testez ? Sa aflu ceea ce stiu deja ?
Nu am nicio arma ascunsa , nu stiu cum se poarta un dialog strategic , ceea ce stiu e ca am niste voci in cap care nu-mi dau pace si care-mi fac niste conexiuni in minte de nu o data dupa ce am scris un text , citindu-l ulterior mi-am facut o cruce si am spus : ,,- Asta nu e de la mine , eu nu am cum sa gandesc asa ! ”
Asa ca , nestiind ce urmeaza nici n-am cum sa intuiesc ce-o sa iasa ! De data aceasta a iesit foarte bine , ca o poveste cu final fericit ! Are chiar si-un punct culminant … , ,,…iti spun din start ca ai pus capat placerii dialogului….” 🙂 , asa cum trebuie sa fie in realitatea concreta , pentru ca toti traim cu temeri , cu sperante , cu amintiri , cu vise … Suntem oameni si e atat de frumos sa fii om ….., si sa descoperi ca mai sunt si altii ca tine , cu aceleasi vise , temeri ….. si sperante !
Muru
(niciodata nu m-am semnat asa pe vreun blog . Ma bucur s-o fac aici , si acum )
ApreciazăApreciază
@ foolfield
Da, ok, voiam să văd cam ce înțelegi prin acea identificare dintre Dumnezeu și experiențele omului, devenirea aceea împreună. Ca să-mi dau seama dacă aș subscrie.
ApreciazăApreciază
@ Florin, adică Muru 🙂
Exact, am avut un deja vu cu Republica lui Platon citindu-ți întrebările. E fix genul ăla de întrebări. Adică didactice. 🙂 Ele au pretenția de a-l ghida pe cel întrebat spre o anume concluzie, un anume răspuns. Discuțiile noastre, însă, au probleme cu unele răspunsuri multiple valabile.
Plus că e bine să nu vedem cu ochi prea dezamăgiți dacă alții ar răspunde diferit, mai simplu, mai cu prejudecăți poate. Ar putea fi semnul că ei nu au trecut prin aceleași experiențe ca noi. Nici nu e obligatoriu.
Ești tu generos cu complimentele. 🙂
Mda, cunosc și eu treaba cu gândurile hăituitoare, le avem fiecare. Din cauza asta scriu și eu, pictez, cânt… Deși cred că uneori căutăm prea mult răspunsuri. Poate că ne-ar face bine să ne mulțumim măcar din când în când și doar cu întrebările.
ApreciazăApreciază
Mi-ar placea mie sa nu mai despic firu-n saisprezece( dupa cum zice Carmen ) ,mi-ar placea sa fiu multumit doar de intrebare , uneori chiar mi-ar placea sa fiu ca cei multi , dar nu e posibil , e mult peste ceea ce stiu eu despre mine ! Sunt clipe in care stau cu mine fata-n fata si ma-ntreb : – Cine esti ? Si pana acum n-am gasit raspuns , intrebarea punandu-mi-o si cand am stat inaintea angelicului dar si-a intunecatului demon ! Chiar in aceasta dimineata m-am trezit haituit de ganduri si temeri ! Ma tot gandeam de unde vin pentru ca n-au nicio logica ! Si totusi o au , o stiu si o inteleg : razboiul nevazut ! Si totusi ramane in urma o intrebare : de ce mie ,pentru ca sunt un nimeni , vai de capu si de viata mea plina de virtute ! Si tot un inteleg !
Cu ceilalti am doar o singura problema , una singura : impunerea ! Nu le ajunge autoimpunerea , vor mai mult de atat ! Doar atunci ( asta ai observat si tu ) , doar atunci imi arat ,,coltii” ! Zambind zeflemitor : ,,-Veniti la mine toti cei osteniti si ……” , zambetul bascaliei ! E o arma teribil de puternica pentru cine stie s-o stapaneasca ! Mie mi-e draga pentru ca sapa adanc , si-n mine , si-n ceilalti , descoperind atat uratul cat si frumosul …
p.s.
Am mai aruncat o privire peste tot ceea ce este scris . FaIn ! Felicitari !
ApreciazăApreciază
In ceea ce spui tu , raspunsuri multiple valabile (,,…Discuțiile noastre, însă, au probleme cu unele răspunsuri multiple valabile…”), citind inca o data ( poate ai observat , intru si reintru la tine , citesc si recitesc – asa invat eu ! ) , in ceea ce priveste ,,firul rosu ” , am vrut sa ajung la acest ,,NU STIU” ! E de valabilitate unica , nicidecum multipla , este poarta de intrare pe ,,taramul” intelepciunii , dar si-al ignorantei . Diferenta o face ca , si aici ma fascineaza pe mine , inteleptul niciodata nu se va teme de ignoranta , pe cand ignorantul are si va avea o fobie perpetua de intelepciune ! De aceea nu va recunoaste vreoadata ca nu stie ! De ce ? Pentru ca el stie !
p.s.
De doua zile am mai adaugat un comentariu . E vreo problema cu el de nu-l lasi sa treaca ?
ApreciazăApreciază
Deci comentariul tău nu avea vreo problemă demnă de moderare, doar că n-am intrat pe blog.
La problema cu impunerea venită din partea altora. Și eu am o problemă cu chestiunea asta, dar ceea ce am descoperit la mine este că nu doar cu presiunea din partea altora am dificultăți/nervi etc., ci cu mine însămi, că vreau să impun eu o anume idee cuiva și mă tem că nu reușesc. Așa că se naște în mine ”teama/repulsia” față de impunerea altora. M-am mirat când am descoperit asta în analizele mele. Dar cred că au o legătură una cu cealaltă. Știi cum spuneau anumiți oameni mai învățați decât noi: tot ceea ce nu suportăm la alții ne arată ceva despre noi înșine sau avem și noi. Cel puțin asta am observat la mine. O să descoperi în timp dacă îți folosește.
La treaba cu răspunsurile multiple. Da, de acord cu ce spui. Recunoașterea că nu știi este, oricum, un pas înainte pentru că te face curios cu privire la ceea ce poți afla și astfel te îmbogățești. Dar să nu uităm că nu e obligatoriu ca ignoranții să devină toți înțelepți. Poate că unii nici nu vor putea sau nu pot fi mult mai luminați decât sunt acum. Uneori sau deseori trebuie să lucrezi cu ei în fiecare zi și nu-i poți schimba. Poate că nici nu trebuie să ținem cu dinții a-i schimba, poate că știu și ei alte lucruri care nouă ne sunt necunoscute și pe care le putem învăța de la ei. Să nu-i descalificăm prea repede, că s-ar putea ca și noi să le părem lor niște neștiutori în alte domenii. Că n-om fi genii universale, nu? 🙂
Mi se pare că riscăm aici și noi să ne autodefinim ca pe cineva superior lor și cred că e și ăsta un pericol. Știi tu ce fel de pericol.
ApreciazăApreciază
E greu sa ne intelegem pe unele aspecte , de exemplu , eu nu mi-am dorit niciodata sa schimb oameni , eu nu am avut norma impusa in acest sens, sau ,mai bine zis , nu mi-am impus o norma ! Se schimba ei daca vor , daca nu , asta e … si gata ! Am cam invatat sa ma feresc de unii oameni , dar aceasta este cu totul o alta poveste … Cat despre explicatia tu cu impunerea , pe acei oameni ii incadrez tot la categoria celor de care e mai bine sa ma feresc . Si totusi aici , la capitolul asta , am evoluat foarte mult in ultimii ani : am invatat sa-i ascult iar cu aceasta ma imbogatesc de fiecare data , ca in toata prostia pe care o spun ei tot exista ceva original si miraculos ! Atat doar ca refuz sa intru-n clinciuri ! Imi spun punctul de vedere apoi il las sa aiba dreptate ! Nu-mi foloseste la nimic sa ma dau destept ( Carmen ma tot contreaza ca de ce nu l-am pus la punct ! N-are niciun rost , se poate trai si fara a ti se da dreptate ! Mai ales una referitoare la teme abstracte …!)
Asa ca …., fiecare dupa cat il duce mintea …
ApreciazăApreciază