Archive for Februarie 2017

h1

Karl Jenkins – Lament (Stabat Mater album)

Februarie 25, 2017

Extraordinar de profund, melodios, complet, complex.. bun de interpretat. Există o eliberare în a cânta așa ceva.

Feeling all the grief and sorrow
we live life with shadows in our
hearts and minds,
with tears that wait to fall when
sorrow in the world is more than
we can truly bear.
We hear the cries of children,
we see death cast shadows on
their hearts and minds,
as mothers in their grief stand
crying, weeping, weeping, crying,
crying, weeping, weeping for this
world.

On our bed of thorns such sorrow
must surely end, our tears can
wash away the sins of the world,
no more crying, weeping, weeping,
crying, crying, weeping, weeping
in this world, this world.

h1

Despre dezbinări

Februarie 25, 2017

A avea același inamic nu înseamnă că suntem prieteni și că luptăm pentru același război. Doar că avem o mică bătălie împreună, de conjunctură, dar idealurile noastre sunt cu totul altele.

Ceea ce ne unește temporar în dispreț ne va dezbina rapid în următorul moment când se va termina această mică bătălie. Pentru că țelul nu e un țel comun, fiecare își urmărește propriul interes. Iar când oamenii înțeleg asta, târziu de obicei, după ce au dezbinat ce au putut, revenirea nu se mai face și prin cuvinte ca să repare, ci ca o ploaie inexistentă de genul: se face că plouă.

Bine spunea cine spunea că istoria ne învață că nu învățăm nimic din istorie. Ea ne învață. Doar că noi nu învățăm din ea. O știm ca pe apă, cu date și evenimente, dar habar nu avem s-o citim. Tot ce vedem a mai fost. Tot ce va fi am mai văzut de asemenea. Doar că în alte culori. Nu e chiar atât de greu să ne dăm seama. Dacă încercăm să nu ne înălțăm statui imaginare pe piedestale de carton.

h1

Un sfârșit al modernității

Februarie 9, 2017

”Pretutindeni se constituie moduri de a exista care derivă numai din empiric. De aici se ridică însă întrebarea dacă o viață astfel construită este posibilă pe termen lung. Are ea oare conținutul de idei de care are nevoie pentru a putea rămâne o viață de om? Mai mult, poate ea oare să împlinească fie și numai scopurile care sunt totdeauna de împlinit?

Oare rânduielile nu-și pierd puterea dacă sunt luate numai în existența lor empirică? Statul are nevoie, de pildă, de jurământ. Este forma cea mai îndatoritoare în care omul face o declarație sau se obligă la o faptă. Asta se întâmplă când cel ce jură își raportează declarația în mod expres și solemn la Dumnezeu. Dacă însă – și spre asta merge totuși tendința modernă – jurământul nu mai conține această raportare la Dumnezeu? Atunci el este numai declarația celui ce jură că ia la cunoștință faptul că va fi pedepsit cu închisoarea dacă nu spune adevărul – o formulă care nu mai are decât puțin sens și, desigur, nici un efect.

Orice lucru existent este mai mult decât el însuși. Orice întâmplare înseamnă mai mult decât arida ei împlinire. Totul este legat de ceva care se află deasupra sa sau în spatele său. Abia plecând de acolo devine ceva deplin. Dacă asta dispare, atunci lucrurile și rânduielile se golesc de sens. Ele își pierd puterea de a semnifica, nu mai conving. Legea statului este mai mult decât o simplă urzeală de reguli ale comportamentului încuviințat public; în spatele lui stă ceva impalpabil care, dacă legea este încălcată, iese în relief în conștiință.
[…]
Simpla lume lumească nu există; în măsura în care unei voințe încăpățânate îi reușește să fabrice așa ceva, lucrul nu funcționează. Este un artefact fără putere de a semnifica. Rațiunea vieții, care zace dedesubtul rațiunii raționaliste, nu este convinsă de el. Inima nu mai are sentimentul că o asemenea lume ”merită”.

Fără elementul religios, viața devine ca un motor care nu mai are benzină. El se gripează. În fiece clipă arde ceva. Peste to se blochează părți care ar trebui să pătrundă exact una în alta. Centrul și legătura se pierd. Existența se dezorganizează – și atunci intervine acel scurt-circuit care de treizeci de ani încoace are loc în tot mai mare măsură:se exercită puterea. Prin ea, neajutorarea caută o ieșire. Dacă oamenii nu se mai simt legați dinlăuntru, ei sunt organizați din afară; iar astfel organizarea lucrează, statul își ascunde constrângerea îndărătul ei. Dar oare se poate trăi prin constrângere pe termen lung?”
Romano Guardini, Sfârșitul modernității

h1

Any colour you like, they’re all blue

Februarie 7, 2017

‘You can ‘ave ‘em, ten bob to you, love. Any colour you like, they’re all blue.’

**

Roger Waters may have settled this question, in an interview with musicologist and author Phil Rose, for Rose’s collection of analytical essays, Which One’s Pink?:

„In Cambridge where I lived, people would come from London in a van – a truck – open the back and stand on the tailboard of the truck, and the truck’s full of stuff that they’re trying to sell. And they have a very quick and slick patter, and they’re selling things like crockery, china, sets of knives and forks. All kinds of different things, and they sell it very cheap with a patter. They tell you what it is, and they say ‘It’s ten plates, lady, and it’s this, that, and the other, and eight cups and saucers, and for the lot I’m asking NOT ten pounds, NOT five pounds, NOT three pounds… fifty bob to you!’, and they get rid of this stuff like this. If they had sets of china, and they were all the same colour, they would say, ‘You can ‘ave ‘em, ten bob to you, love. Any colour you like, they’re all blue.’ And that was just part of that patter. So, metaphorically, ‘Any Colour You Like’ is interesting, in that sense, because it denotes offering a choice where there is none. And it’s also interesting that in the phrase, ‘Any colour you like, they’re all blue’, I don’t know why, but in my mind it’s always ‘they’re all blue’, which, if you think about it, relates very much to the light and dark, sun and moon, good and evil. You make your choice but it’s always blue.”

h1

Paradoxuri

Februarie 2, 2017

M-aș adăposti la umbra
Căldurii sufletești
Dar nu mă pot trage
În sus dintre pereții
Ce se așază pe plămâni

Prin gaura de deasupra capului
Se vede cerul
Dar drumul până la el
Nu are încă scări

523305805

%d blogeri au apreciat asta: