h1

Coordonate

Noiembrie 11, 2017

Când am ajuns în locul acesta din nou, am călătorit dintr-odată în trecut. Coordonatele vechi s-au trezit la viață. Un moment uitasem că nu mai fac parte din același context, era să mă îndrept înspre acolo ca până acum. Ba chiar mi se păruse că aud o voce cunoscută. Însă următoarea fracțiune de secundă mă readuse înapoi, între claxoanele cotidiene, între mulțimile ce așteptau să urce în autobuze.

Dorul e o chestiune ciudată. Organică. Și se lipește inclusiv de străzi, de pietre, de necunoscuții care așteaptă, de aerul din stație, de memorie pe care o asediază brusc, o invadează total.

Dorul e partea din tine de care uitaseși. Pardon. De care credeai că uitaseși, dar care e reînviat subit. Iar viteza cu care te izbește peste prezentul în care încă te adaptezi e uneori prea mare pentru a nu te simți tras înapoi ca un magnet.

Anunțuri

36 comentarii

  1. Dorul, nostalgia, visul sunt (sunt?) trairi inexplicabile. Nu pot fi explicate, deci raman prada speculatiilor. Totodata intersecteaza daca nu cumva influenteaza `stricta` realitate cotidiana. Un fel de paradox tesut in fibra noastra intima.


  2. Paai, as zice ca visul e mai inexplicabil decat dorul. Pentru necunoscatorii de Freud sau Jung cel putin. :p

    Dorul pare sa se lege mai direct de evenimentele cu insemnatate pentru purtator. Purtator de dor. :))) suna haios intr.un fel si sensibil in acelasi timp.

    Cel putin poti identifica mult mai clar sursa dorului. Tu?

    Influenteaza realitatea, da. Desi mi se pare ca realitatea e cea care influenteaza in mai mare masura dorul decat invers. Insa e drept si ca putem merge pe strada cu ochii.n sosea (vorba lui Andries) cuprins de dor si sa dai cu capul de crengile lasate ale unui copac. :)))) Mi s.a intamplat si asta.

    Cum iti alini dorurile?
    Dar cu visele cum faci, incerci sa ti le explici, sa cauti semnificatii? 🙂


  3. Uneori cu dorurile ma mai alin(t), recunosc. Sursa lor: trairile intense comprimate in `capsula` amintirilor de neuitat. Cu visele e mai complicat. Nu am incercat sa mi le explic, cu atat mai putin sa caut semnificatii. Poate si datorita faptului ca abordez inexplicabilul in maniera rationala.


  4. Și la mine e la fel cu dorurile. Cu visele e ceva mai diferit. Unele (nu toate) îmi atrag atenția. Ale mele sau ale altora. Cartea lui Jung mi s-a părut tare interesantă în sensul ăsta. Bine, oricum ar fi greu să ai mintea lui 🙂 și să ajungi la concluziile lui după ascultarea viselor povestite. Auzi, partea bună e că nu seamănă deloc cu Freud. 🙂

    Și eu cred că tind la fel să îmi explic rațional cele inexplicabile. După niște cercetări..


  5. Visul pe variante: a visa, adica a te detasa de realitatea concreta. Sau a indrazni sa te imaginezi cum ai vrea sa fii si (inca) nu esti, etc… Realitatea frusta, dezamagitoare uneori, ramane de necontestat, singura in care se poate trai cu adevarat. Visul ca visare a unei realitati `de vis`, e doar un vis…


  6. Mda. Dar poate ar mai fi o variantă: trăirea în realitatea frustă, dar oleacă dus cu pluta, oleacă vesel la cap, oleacă mai optimist decât ar fi de așteptat pentru o asemenea realitate, o trăire în realitate cu niște ochelari puțin colorați mai viu decât e cazul. Atât cât să ne ajute să facem mai mult decât să supraviețuim în realitatea nu întotdeauna suportabilă, senină.
    Ce zici? 🙂

    Momentan am nevoie de așa ceva..

    PS: știi ”oleacă”, e mai… vesel decât ”puțin”.


  7. Varianta cea mai accesata, intr-adevar. Cu totii o imbratisam la un moment dat, tine oarecum de fragilitatea conditiei umane.


  8. Vreun exemplu (vreo amintire) cu moment în care viața nu trebuie îmbunătățită cu nimic altceva? Că are toate ”accesoriile” necesare.


    • Evenimentele importante din viața mea nu m-au prea marcat chiar dacă au lăsat in urmă o dîră de amintiri. Nici senzația completitudinii serene n-am experimentat-o in asemenea momente. M-a încercat însă in clipe de solitudine plată, nemeditativă, cînd nu ar fi fost de așteptat, cumva prin surprindere. O fi poate si chimia creierului, nu știu…


    • Așa ca un fel de privire în urmă, când ai realizat că de fapt ești acolo unde ”trebuie”, că cei din jur sunt cei care ”trebuie”, că ai fost de fapt binecuvântat în tot acest timp?
      Unii spun că fericirea e cumva retrospectivă. Probabil că și așa poate fi.


      • Fericirea e, cred si eu, retrospectiva. Punctuala e bucuria. Fericitul e un paseist, un fel de nostalgic neatins inca de morbul melancoliei. Raportanu-se la trecutul trecut prin filtrul experientei expirate, fericitul traieste in lumea lui. Din acest punct de vedere cel ce se bucura e mai realist.


      • Fericirea e retrospectiva. Bucuria e punctuala, se desfasoara aici si acum. Sub acest aspect fericitul e un nostalgic inca neatins de morbul melancoliei. Bucurosul se bucura…live, e mai conectat la realitate, traieste in prezent. N-am avut niciodata sentimentul ca ma aflu unde trebuie, cand trebuie, si nici cum trebuie. Am eu probabil o problema cu `trebuie`.


  9. Citesc scrisul tau maturizat, tainuit (si nu ma intereseaza cifrul) si greutatea cuvintelor cu care construiesti o simt cu o voluptate care nu face decat sa te laude. (Dumnezeu Insusi locuieste in mijlocul laudelor!) Pentru ca te stiu de mai demult ma bucur de lumina ta…


    • Cata,
      Too generous of you. 🙂
      Multam de mangaiere. Fie dupa cum spui. 🙂


  10. Foolfield
    Ti-am lasat ambele comentarii, ca fiecare avea ceva diferit de celalalt care merita sa ramana. 😛

    Probabil ca diferenta dintre fericire o vad si eu cam in genul acela. Dar fericirea in sine nu stiu daca as privi-o doar ca o stare ce se contientizeaza retrospectiv. Adica poate fi si asa. Dar cred ca poate fi (eu cel putin o simt) ca o stare si prezenta (live, in desfasurare) de impacare cu punctul in care esti, in armonie cu cele sau cei din jur, de multumire cu privire la putinul pe care il ai (considerat ca suficient) sau oamenii pe care ii cunosti, care iti sunt alaturi. Cred ca asta poate fi si prezenta chiar daca nu e ceva punctual, ci ceva general, vag chiar. O stare generala de armonie..

    Mda, ma gandeam ca vei reactiona la acel ‘trebuie’, dsr sa stii ca nu ma gandeam la chestii extrinseci, la ceva ce se impune. 🙂
    Mai mult la ceea ce simte individul ca ‘trebuie’ pentru a fi implinit. E prea mult spus implinit. Dar ideea e ca ma refer la ceea ce zic in paragraful de sus. Fiecare simte nevoia sa faca altceva sau sa aiba altceva poate fata de altii. Pentru a fi impacat, in armonie cu el etc.

    Din astea sigur ai avut, nu? 🙂


  11. `O stare generala de armonie..`. `…de impacare cu punctul in care esti, in armonie cu cele sau cei din jur, de multumire cu privire la putinul pe care il ai.` In felul nostru, fiecare jinduim la asa ceva. Fericire, euforie, or fi totuna? De ce ar fi prea mult spus `implinit`? (foolfield, fulfilled)…


  12. Prea mult spus poate pentru alții, la asta mă gândeam când am scris. Că poate altora le-ar suna prea mult dacă aș spune ”împlinit”, dar mie nu mi se pare prea mult.

    Fullfilled, chiar așa. :)))) Și poate avea o legătură și cu fool. Prea multă luciditate întristează. Măcar uneori e bine să ne mai alintăm, copilărim, să fim oleacă naivi, oleacă nepăsători, în control oricum nu suntem, doar avem impresia. Nu știm ce urmează. Dumnezeu oricum ne poartă de grijă, așa că am putea fi și ”fool”.

    Mie nu-mi sună a fi același lucru euforie și fericire. Euforia îmi pare de moment. Sau cel puțin de perioadă scurtă. Fericirea îmi pare mai constantă, mai de durată. Euforia aș încadra-o la sentiment, iar fericirea la stare.

    Zici că ar putea fi același lucru? 🙂


  13. Ar putea fi acelasi lucru pentru euforicul care se considera fericit.


  14. Absolut. fiecare poate defini cum crede de cuviință.


  15. Știi la ce mă gândeam zilele trecute? Că mie mi se pare că fericirea stă în lucrurile mici, adunate laolaltă ca punctele unui segment care face viața și dă muzica generală care cântă în capul nostru. Cred că bucuria, adică bucuriile de peste fiecare zi adunate, contribuie la fericirea generală. Cu cât cauți și găsești (mai exact poate, cu cât îți obișnuiești ochiul să vadă lucrurile frumoase, ești mulțumitor pentru ele, ești recunoscător că nu e mai rău etc) mai multe motive de bucurie în fiecare zi, cu atât îți clădești fericirea. Și e ceva fără să-ți dai neapărat seama. Doar că, atunci când ești întrebat, realizezi că te simți bine. Iar cei din jur îți spun mirați că e surprinzător că te bucuri de cele mai mici chestii, că nu ai nevoie de lucruri mari să te bucuri. O fi și asta o chestie.. 🙂

    A, apropo, ”din înțelepciunea fb”, văzusem scris undeva că cel care nu se mulțumește cu puține lucruri, nu se va mulțumi nici cu multe. Cred că zice ceva…


  16. Marile bucurii sunt de regula punctate (ocazionate?) de tot felul de mici chestii care neocazionate ar trece neobservate de vreme ce nu sunt preluate in vizorul atentiei. Cel care nu se multumeste cu multe lucruri, s-ar putea indrepta spre cele putine.


  17. Păi da, dar ăla de nu se mulțumește cu multe lucruri, nu știu dacă ar binevoi să se îndrepte spre cele puține. 🙂 Nu de alta, dar înseamnă că e un nemulțumit din fire, din naștere, din devenire, mă rog, și mereu caută, însă caută doar ce să critice.

    Bine, glumim și noi. Nu știu dacă am prins bine ce spuneai.


  18. Lucrurile putine multumesc intrucat se dovedesc (daca se dovedesc) a fi substantiale, de nerisipit. Care sunt acelea (daca sunt), e o intrebare.


  19. Putine adica rare, cele care definesc de regula starea de excelența.


  20. Păăăăi, lucrurile puține care sunt importante.. variază de la om la om, probabil.
    Uite, de exemplu, dacă primesc o scoică, sar într-un picior. :)))


  21. Dar știi? Nu aș zice că sunt rare.. neapărat. Doar că noi am putea privi mai atenți. Le-am putea observa mai bine. Hm? Ce zici? Nu ți se pare că trecem uneori cam ușor pe lângă posibile bucurii?


  22. Privite cu atentie, anumite lucruri pot fi intr-adevar surprinse in singularitatea lor rarissima. Important e sa le observam. Da, asa este, uneori trecem cam usor pe langa bucurii rezervate privirilor atente. Ma intreb daca aceasta anomalie e o carenta inscrisa in natura omului ori, poate, un fenomen specific anumitor perioade istorice pe care le parcurge umanitatea (zilele noastre, de pilda).


  23. Eu cred că ține de individ no matter when. Dacă a fost învățat să se bucure de ceea ce are și primește, de ceea ce poate face, dacă a fost învățat să vadă atunci când se uită, nu cred că mai contează epoca. În fiecare epocă au fost unii care făceau războaie, alții construiau biserici, făceau obiecte de artă, iubeau, se sacrificau. You know?


  24. Ritmul cotidian alert constrange la o viata traita din mers. A opune rezistenta alergaturii cotidiene nu consta in efortul de a o evita, ci in straduinta de a percepe din mers esenta lucrurilor, de a le surprinde in adevarata lor lumina. Si da, asta tine de individ indiferent de vremuri, intrucat de el depinde supunerea grabei haotice, exigentelor parcursului disciplinat.


  25. Din punctul ăsta de vedere, stăm rău. Adică lumea va deveni tot mai rapidă și mai oarbă. Mai… pierdută cumva. De fapt, cică tot mai mulți se mută în afara orașelor, iar orașele se golesc. Citeam în ceva articol străinez. Nu am detalii despre. Dar probabil încearcă să supraviețuiască ritmului alert, ieșind în liniștea de la periferie. Acum.. depinde dacă în timp asta va recupera ceva sau nu.
    Dacă sună pesimist, tu să știi că nu așa pesimist l-am intenționat. 😀


  26. Poate ca `tot mai rapida` nu implica neaparat `tot mai oarba`. Depinde de adaptarea la mersul vremii.


  27. Nu neapărat. Asta e ceea ce văd eu în jurul meu sau ce simt că mi se întâmplă mie. Cred că am ajuns să beneficiem de viteze foarte mari în tehnologie, iar astea – pe lângă avantajele pe care le aduc – psihic nu ne fac la fel de mult bine, că ne forțează să ne mișcăm într-un ritm care nu e al nostru, care nu ne e propriu, chestie care ne stresează suplimentar. Poate că nu toți o simt. Eu o simt. Și atunci, fie reduci din activitățile solicitante ca să mai poți respira și tu în voie, fie te adaptezi dacă poți la ritmurile care ți se impun sau pe care ți le impui etc.


    • Si eu simt aceleasi provocari. Un ritm care nu e al meu… Daca nu cumva vibreaza latent in mine, asteptand sa fie provocat, scos la iveala? Tehnologia ar putea fi de ajutor in depasirea anumitor limite, (cele cu care ne-am acomodat). De fapt, intrebarea este: cum putem sti care e de fapt ritmul nostru latent, our inner rhytm, daca ne acceptam cu atata usurinta inmarginirile, limitele sugerate, ori, pur si simplu acceptate?


    • Ce să zic eu? Că eu sunt pasionată de tehnologie, tot ce spun spun din perspectiva omului căruia îi place să piscălească, să afle singur, să încerce butoane, să beneficieze de ce se oferă, să străbat Terra să pot ajunge la oamenii ”mei” care se află acolo, să transmit peste oceane ceva care trancende timpul. Și spațiul.

      Nu știu unde e limita între ”bine” și ”prea mult”, dar corpul ne transmite semnale atunci când exagerăm, ne vâjâie capul atunci când lucrăm prea multe în paralel, când nu mai avem resurse. Ție?
      Mie îmi dă nu doar un sentiment de epuizare, ci și un sentiment de asediere, sunt cumva asediată de chestii impersonale și sentimentul că ratez ceva esențial. Că altceva aș avea nevoie pentru mine însămi, pentru sufletul sau mintea mea. Există semnale de felul ăsta. Nu zic și că țin cont întotdeauna de ele, dar ele există.

      Cel mai vizibil aș putea spune că observ la elevii mei, e o diferență mare între răbdarea pe care o au generații diverse. Ăștia mici sunt cel mai ușor de plictisit. Oare de ce? 🙂


      • Pentru ca sunt deja plictisiti.


      • sunt plictisiți deja, da. :))) văd prea multe ecrane mișcătoare și animatoare. iar noi nu suntem actori de teatru în fața lor, așa că..



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: