h1

Dez-umanizare

ianuarie 20, 2018

Oamenii se dezumanizează sub patimile politicii. Când apropiații nu mai binevoiesc să-și răspundă întrebărilor, când devin invizibili dacă nu se înregimentează exact în același fel, atunci nu mai e vorba doar despre o convingere care se manifestă pasional sau despre o disperare ce iese la suprafață, despre o revoltă cu privire la nedreptate, ci e vorba deja ȘI de aroganță, infatuare, îngâmfare, superioritate. Nu cred că aici ar trebui să ajungem relațional în aceste condiții.

Reclame

One comment

  1. Formula corectă, de fapt, ar fi: Politica se dezumanizează sub patimile oamenilor.

    Václav Havel: “În ultimii cincisprezece ani de nenumărate ori am avut ocazia să mă conving cît de important este ca, într-o situaţie democrată, politica să nu fie doar o simplă tehnologie a puterii, ci un serviciu real adus cetăţenilor, un serviciu care să ţină cont de ordinea morală aflată deasupra noastră, de interesele de lungă durată ale neamului omenesc, prin urmare nu numai de ceea ce place opiniei publice în momentul dat şi care refuză să se transforme doar într-un joc de diverse interese particulare sau ţeluri pragmatice, în spatele cărora se ascunde de fapt un singur lucru: efortul de a se menţine cu orice preţ la cîrmă.” (Ziarul de duminică, Nr. 13 (395), 4 aprilie 2008)

    “Karl Popper ne învăţa că la întrebarea ‘cine ar trebui să ne conducă?’ nu ar trebui să dăm răspunsuri de genul ‘liberalii’, ‘socialiştii’, ‘comuniştii’, ‘naţionaliştii’ etc. În locul acestor răspunsuri, Popper propunea o altă întrebare care schimbă unghiul de vedere, şi anume, ‘cum putem crea un sistem prin care cei merituoşi şi integri să ajungă la putere?’.” (Ciprian Ciucu, Dilema veche, Nr. 217, 10-16 aprilie 2008)

    Horia-Roman Patapievici: “Lucrul esenţial pe care l-a înţeles Monica Lovinescu a fost acela că problema regimului politic nu e nici politică, nici morală, nici economică, nici administrativă: se referă la tipul de om pus în joc de producerea şi reproducerea lui; ţine de caracterul uman pe care un regim politic îl postulează. Şi pentru că tipul de caracter pe care comunismul îl producea şi reproducea indefinit era odios, lupta ei a fost nu atît pentru o literatură frumoasă, cît pentru o societate de caractere. Pe ele le căuta şi după apariţia lor tînjea. ‘Trăiţi frumos’ însemna, pentru ea, trăiţi în acord cu exigenţele demnităţii. Caracterul a fost criteriul suprem care a ghidat viaţa Monicăi Lovinescu.” (22, Nr. 18 (947), 29 aprilie – 5 mai 2008)



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: