h1

A fi om.

martie 9, 2018
Ești în sistem. Foarte bine. Fiecare trebuie să funcționeze undeva. În câte un sistem. Cu bune, cu rele, cumva trebuie să supra-viețuim în așa fel încât să rămânem conformi cu noi înșine cât de cât în timp ce suntem în sistem, și n doar să viețuim.
 
Ești în sistem, dar nu lăsa sistemul să intre în tine. Nu te transforma într-un buton care execută fără să mai discearnă cu mintea ce i-a fost dată. Asta nu e obligatoriu. Asta nu e nici măcar drept față de tine însuți. Cu atât mai puțin e drept față de ceilalți, care beneficiază de munca ta.
 
Nu-i faci nici sistemului o favoare (nu poate exista îmbunătățire, progres dacă nu îi sunt identificate carențele măcar pentru a pune frână dacă nu pentru a le opri), nici ție (închizând ochii într-o schizofrenie tăcută, lăudând ce e bun, acoperind ce e rău, justificând răul ce e perpetuat).
Reclame

33 comentarii

  1. Ai mare dreptate, dragă Cami! Să nu lăsăm sistemul să ne anuleze ca persoane.
    Îți doresc o primăvară frumoasă!

    Apreciază


    • Și avem parte de el din plin, peste tot. 🙂 Dar ne descurcăm noi cumva.
      Și ție, și vouă primăvară frumoasă și relaxantă!

      Apreciază


  2. Cum din fire sunt nu prea organizat,-mai precis, neorganizat- involuntar fac alergie la sistematizări. Nu că în sine ar fi ceva rău, doar că nu consonează cu felul meu de a fi. Probabil sistemul (sistematizarea), e pe gustul firilor ordonate, ale căror vieți se derulează `sistematic` după reguli precise ori convenții indiscutabile.

    Apreciază


    • Nici eu nu sunt prea organizată și mă enervează perfecțiunile și pretențiile de perfecțiune, mă plictisesc și mă irită în același timp pentru că îmi par false cumva și îmi dau impresia că arată spre un vid interior care în exterior trebuie să acopere asta prin excelență.

      Dar nu cu toate lucrurile sunt la fel, cât de cât îmi place să pot găsi unde-mi pun lucrurile. :))

      Nu știu cât de mult se delectează firile ordonate în sistemul fix care se derulează împreună cu viețile lor, poate e și o teamă de reproș la mijloc ceea ce îi face să-și dorească asta.

      Bine, eu mă gândisem la faptul că uneori ajungi să aperi contextul în care ești din inerție, chiar și atunci când nu trebuie, chiar și pentru lucruri care nu merită lăudate sau apărate.. dintr-un fel de teamă probabil ca să nu fii descoperit că te mulțumești să rămâi în acel context având în vedere câte carențe are. Însă asta ar fi o falsă problemă, toți suntem în contexte care au carențe. Nu înseamnă că dacă funcționăm în ele subscriem la 100% din ideile și acțiunile lor, dar poate la mai mult de jumătate sau jumătate etc. E un pericol și să ajungi să aperi ceea ce simți și știi că e rău din sistemul x, dar și mai mare pericol mi se pare să ajungi să crezi că acel rău e bun.. Dacă mă fac înțeleasă.

      Apreciază


      • `să crezi că acel rău e bun…`. hai să începem cu ceea ce poate fi rău, cum ar fi, cu ceea ce credem că e bun. îmi pare că `bun`, `rău` emană din `crede`. iar ceea ce alegem (ajungem) sa credem, ne determina cumva alegerile. nu `crezi`?

        Apreciază


      • Nu neaparat. Cred ca uneori unii pot sau putem actiona si fara sa credem ceea ce pretindem ca credem pentru ca a recunoaste ca o parte din crezuri nu sunt bine gandite ne.ar pune in lumina proasta. Sau alte si alte motive.

        Dar cel mai bine ar fi sa renuntam la intrebarile socratice si sa spui ce vrei sa spui de la bun inceput pentru ca nu agreez metoda.

        Apreciază


  3. păi, nu din ceea ce credem că e bun sau rău se alege (alegem?) materia primă din care ne încropim acțiunile, viața până la urmă? întrebări socratice? te gândeai cumva la sofisme? de la început am vrut să spun că prea ne complicăm complăcându-ne în dualisme care nu au nimic în comun cu realitatea.

    Apreciază


    • Mă gândesc că scriu prea simplist pentru gustul tău. Nu detaliez suficient de complex situația de la care pornesc și pentru că nu aș avea răbdare să o analizez și în scris cum o analizez mental, și pentru că prea multe detalii ar însemna deja viață privată, ceea ce pe blog nu aș putea expune într-o asemenea măsură (în privat, ar fi posibil). Și poate și pentru că nu aș fi în stare să îmi construiesc discursul suficient de aluziv, dar totuși clar, conceptual, pentru a evita dualismele simpliste.

      Dar că mă complac în gândiri fixiste sau insuficient sondate, asta nu aș putea accepta despre mine, regret..

      Da, dacă vrei, putem spune că vorbim despre ceea ce credem că este bine sau rău pentru că sunt plauzibile sau nu, se leagă ideile sau scârțâie raționamentele etc. Până la urmă, nu poți fi sigur dacă autorul pe care îl citești numește rău același rău pe care l-ai numi și tu fără să îți dea suficiente explicații sau detalii (chiar dacă îți dă detalii, tu citești doar versiunea lui; nu ai de unde ști nici atunci că aveți aceleași definiții).

      Socratice, adică întrebări didactice care vor să îl îndrume pe celălalt să ajungă pas cu pas la aceeași concluzie pe care o are cel care adresează întrebările.

      Apreciază


      • dualismele la care mă refeream sunt adânc înfipte în noi. de aceea ne și complacem cu atâta dezinvoltură în ele. cine poate descrie binele de pildă, fără a face abstracție de educația pe care a primit-o, de cultura pe care a asimilat-o? cumva, am devenit ceea ce sunt ratând faptul de a fi eu însumi.

        Apreciază


      • Deci propui sa nu mai vorbim despre ele pentru ca oricum definitiile tuturor sunt compromise de mult.

        Apreciază


  4. Dimpotrivă, sunt de discutat pentru că sunt discutabile.

    Apreciază


  5. Aha, dar totuși ai propune ceva diferit. Sau nu înțeleg eu?

    Apreciază


  6. Aș propune ceva diferit, înțelegi bine.

    Apreciază


  7. Să ieșim din cadrul definirilor atunci când ne confruntăm cu probleme de viață. De ce? Pentru simplul fapt că definirile nu au nimic în comun cu experiențele de viață.

    Apreciază


  8. În ce fel propui să ieșim din cadrul definirilor? Ce să facem și cum să facem?

    Apoi: ești sigur că nu au nimic în comun cu experiențele de viață?

    Apreciază


  9. Să luăm viața ca atare. La `ce` și `cum` să facem, aș răspunde: să (o) trăim. Experiențele de viață pot fi luate ca suport în scopul definirilor existențiale. Nu că ar avea neapărat ceva în comun.

    Apreciază


  10. Cu alte cuvinte, să nu mai scriem. Trăim și punct.

    Apreciază


  11. Și apoi altceva:

    De ce ești sigur că, dacă îmi scriu propriile definiri (care nu sunt ca ale tale), nu iau viața ca atare, nu o trăiesc? De ce ești sigur că varianta pe care mi-o propui e mai bună decât a mea? Sigur ai înțeles-o bine pe a mea?

    Și încă o chestiune: ești sigur că tu nu definești în același fel altceva în propriile scrieri? Iar, dacă găsești că și tu îți formulezi propriile definiții (care nu au legătură cu realitatea), nu crezi că toate astea îți folosesc acum și/sau mai târziu, după ce ți se va mai descoperi câte ceva, după ce vei trăi netrăitele-încă, după ce vei mai iubi neiubibilii-încă etc. După ce ți se vor revela alte înțelepciuni. Nu crezi că toate „inexactitățile” acestea demne de condamnat sunt ale noastre și e bine să ni le cunoaștem și să ni le asumăm, să ni le recunoaștem acum și mai târziu, pentru că fac parte din noi, iar atunci când le vom depăși – dacă sunt într-adevăr inexactități și nu adevăruri nerecunoscute – să ne putem vedea parcursul prin care am fost purtați. De ce să ne ascundem de ele, de ce să ni le ascundem față de alții? Ca să părem perfecți? Ca să părem ce nu suntem?

    Încă o chestiune: în ce fel se potrivește primul tău comentariu de la postarea aceasta cu celelalte? Mi se pare că asist la o schimbare de perspectivă și nu înțeleg de unde a venit schimbarea.

    semnat, asumat,
    d-ra inexactitate

    Apreciază


  12. Îmi place cum gândești.

    Apreciază


  13. Mă, nu crez!

    Apreciază


  14. Serios?

    Apreciază


    • Titanic de serios.
      Altfel voi crede ca ai bagat strambe pana acu doar asa!

      Apreciază


  15. Strâmbe? Mai degrabă inconsecvențe. Care mă `definesc` dealtfel.

    Apreciază


  16. Te scoti tu acu, da? 🙂

    Apreciază


  17. strâmbele inconsecvențe…

    Apreciază


  18. ești drag.

    Apreciază


  19. A fi om este a fi si integru, iar integritatea costă enorm de mult (cel puțin pe unii 🙂 ). Costă mult să spui ce este drept și bine, de asemenea să faci binele.

    P.S. N-am mai fost activ și nici nu știu când voi mai putea fi. Multumesc pentru vizită. Multă binecuvântare.

    Apreciază


    • Da, costă, uneori prea mult ca omul să aleagă binele mai presus de alte pierderi.

      PS: Am observat… din păcate. Te urmăresc în continuare, mă bucur dacă văd lucrări noi. Eu sunt cea care îți mulțumesc pentru trambulina în ale picturii, a însemnat enorm. Mi-ar plăcea să vezi ce am mai făcut.

      Apreciază


  20. Mi-ar plăcea să văd ce ai mai lucrat.

    Apreciază


  21. E bine, mergi înainte, mereu căutând soluții spre mai bine. 🙂

    Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: