h1

Dialoguri intimidante

iunie 6, 2018

Mă măsori greu
Începând de la rugăciune
Până la îngustarea ochiului
După-masa
Știi că mă tem
De măsurătorile Tale
Niciodată n-aș ieși
La înălțimea potrivită.
Dreptatea Ta se îmbină
Cu atâta dragoste,
Încât nu mai spun
Nimic
Și
Continui

Tac.

Reclame

36 comentarii

  1. E normal să te temi când ești măsurat după criterii altele decât cele care știi că ți se potrivesc. Mai ales dacă pe deasupra ești evaluat fără a fi cunoscut altfel decât din măsurători. Interpretez desigur…


    https://polldaddy.com/js/rating/rating.js


  2. Hm, interesant asta cu… nu ești cunoscut altfel decât din măsurători. Am avut de-a face și cu astfel de oameni care îi evaluau permanent pe ceilalți și nu voiau să îi cunoască altfel decât din acele evaluări. sindromul șefilor oleacă sau mai mult … -pați.

    Ba chiar uneori poate suntem chiar noi aceia care îi măsurăm pe ceilalți de la distanță, fără să ajunge, să-i cunoaștem și altfel (decât ca examinați). Scria careva autor român parcă: pentru a cunoaște pe cineva, caută să-l vezi cum iubește. Hm.

    Noi așa ne imaginăm poate (sau așa ne e teamă că se întâmplă, deși probabil nu așa au loc lucrurile) că ne măsoară Dumnezeu, după criterii diferite decât cele care ni „se potrivesc”, după standarde extrem de înalte. Înalte pentru că El e înalt. Și atunci când îți mai dai seama de vreo urâțenie pe care o faci.. 🙂


  3. Dacă e prea înalt? Prea înalt ca să ne putem raporta la standarde prea înalte pentru noi muritorii, cei lesne urzitori de urâțenii dar și de înfăptuiri nobile?


    https://polldaddy.com/js/rating/rating.js


    • Atunci cum e daca e prea inalt?


  4. Nu știu. Presupun însă că îmbrățișarea unor standarde prea înalte pentru noi, forțează de regulă limitele acceptării standardelor duble cum ar fi comportamentul duplicitar de pildă. Ce zici?


  5. A, spui că încercând să ajungem la standardele acelea prea înalte, s-ar putea să cădem în păcatul ipocriziei, a încercării de a părea că ești perfect. Asta spui?

    Și, cum nu e nimeni perfect, un moment perfect s-ar putea să îți iasă, să zicem. Dar apoi, imaginea asta perfectă e o imagine imposibil de întreținut. :))

    Se poate cădea în păcatul ăsta, dar mie mi se pare că riscul ăsta există atunci când încerci să fii perfect prin propriile puteri (nu văd posibil așa ceva, asta e lucrarea Duhului Sfânt în noi de-a lungul unei vieți întregi cu participarea – să zicem – a căinței noastre, a rugăciunii etc, iar pe parcursul vieții poate ne apropiem de sfințenie doar un pas, fără ca asta să fie meritul nostru) sau să te dai drept perfect (fie ipocrizie conștientizată, fie e cumva involuntar, încercând să dai dovadă că ești bun creștin, vârând sub preș defectele, scoțând la suprafață în societate numai latura pozitivă, pentru că asta înțelegem că trebuie să facem; nu e rău că vrem asta, numai că vârând mereu defectele sub preș, ele se adună, nu dispar, și tot se vor manifesta în exterior mai devreme sau mai târziu, fie de-a valma, urât de tot, fie prin defecte mai ascunse, mai puțin vizibile, dar nu mai puțin periculoase, poate chiar dimpotrivă; poate mai ales pentru faptul că ceilalți nu prea le observă în exterior, omul în cauză nu crede că are ceva de schimbat).
    hm?


  6. În rest, riscul care mai există dacă ne gândim că standardele sunt foarte înalte e să ne temem, să fim dezamăgiți de noi, să ne deprimăm că nu suntem unde identificăm noi uneori că ar trebui să fim. Nici asta nu e bine, probabil undeva la mijloc ar fi varianta preferabilă. Probabil.. Zi și tu.


    • Zic și eu… ca unul care nu e prea sigur că ceea ce spune e chiar așa. Nu e bine, cum bine ai spus, să ne amărâm viața pe motivul că ne-am ratat standardele alese ori poate induse (cred că-i cam totuna). E de dorit poate să ne oprim la cele ce ne încântă existența, pe scurt, la momentele trăite deplin, fără rest(uri). Și să le retrăim ori de câte ori avem ocazia. Zic și eu…


      • nu mă refer desigur, la standarde. eventual la experiențe de viață, la momente trăite măcar în imaginația noastră uneori insuportabil de bogată.


  7. Eu nu am zis nimic legat de perfect. Am folosit eu cuvântul ăsta aluziv măcar ? Nici de păcat nu am amintit. Tre să folosim un teren neutru, mai secular cumva, ca să putem comunica eficient.


  8. 😐

    Atunci scrie ce ai vrut să spui..


    • Să dezvolt ce am zis mai sus?


      • eu de la bun început am întrebat dacă am înțeles bine.
        mă gândesc că e cazul să spui.


  9. Nu-ș ce-i cu perfectu că a ieșit așa de încadrat. Se pare că am butonat anapoda. Nici pe nuanță de gri nu l-am gândit, măcar că nu i-ar sta chiar rău.


  10. Initial ziceai ce despre standarde prea inalte ca sa… etc. Ce ar fi acele standarde prea inalte daca nu perfectiune?
    Mai tarziu ziceai ca nu te referi la standarde, ci la experienta de viata. Sunt in deruta.

    Ziceai initial despre dublu standard si despre comportament duplicitar? Ce sa fie acestea daca nu ipocrizie..? Ma intreb. Vorbeam despre ele in sens spiritual. Asta ma interesa incepand cu poezia..

    Ce sa spun…
    De ce e gresit acest limbaj ne-secular? Asta tratam… latura spirituala.

    E limbaj de lemn?
    Poate ca nu ma ridic la asteptari. Poate ai asteptari prea mari de la mine. Problema se pare ca revine..

    Tu ce iti propui sa faci pentru o comunicare mai eficienta? Sau se presupune ca doar eu trebuie?

    Cu tristetze,…..


    • Ai înțeles ceea ce ai ales să înțelegi. Ca fiecare dintre noi, dealtfel. De ce ar fi de evitat limbajul secular de vreme ce spiritualitatea poate fi exprimată atât de divers? Nu te ridici la așteptări? Eu unul nu am alte așteptări decât de la mine. Și de cele mai multe ori mă simt înșelat în propriile așteptări. Nu țin minte să fi avut recent (de vreo douășceva de ani încoace) așteptări vizavi de altcineva decât de mine. Și asta, pentru simplul fapt că mă închipui cu picioarele pe pământ. Cel puțin așa îmi place să cred. Presupun însă că nu-i așa. Pentru că nu poți fi cu picioarele pe pământ dacă nu ești simultan cu capul în nori. Pentru o comunicare eficientă avem a ne comunica în continuare pe noi înșine. Limbajul de lemn nu e sub nici o formă modul tău de exprimare, dimpotrivă. Dublul standard la care mă refeream viza inconștiența celui ce se lasă (se)dus de perfecționisme artificiale pescuite din irealitatea livrescă, care trăiește ca la carte` în lumea sa ca și cum ar trăi în lumea reală. Fără tristetze.


  11. NU AM ALES să înțeleg ce am înțeles. Nu știu cum poți să crezi asta.

    Am scris comentariul ăla detaliat, îmi imaginam că vom fi pe aceeași frecvență (dar nu e obligatoriu să fim pe aceeași frecvență în privința ideilor ca să fie plăcut dialogul, totul stă în atmosferă) și așteptam reacția ta. Reacția ta nu a avut nicio referire la ideile comentariului meu, nimic ce viza conținutul (care ar trebui să conteze, după mine). Ai scris doar vizavi de forma în care l-am expus, nemulțumit de felul în care m-am exprimat și cu o indicație de procedură pe viitor. Nimic vizavi de ceea ce mă străduisem să spun și față de care eram încântată. my heart sank dintr-odată. Părea că nimic din ce scrisesem nu fusese receptat pozitiv.
    Mă fac înțeleasă? Crezi că exagerez? Spune-mi și sunt deschisă.

    Ce altceva puteam înțelege din reacția ta? Cum puteam alege să înțeleg altceva?

    Dacă spui că nu ai așteptări față de ceilalți, eu vreau să cred asta, dar tre să o și simt cumva. Oricum, eu nu prea cred că e posibil să nu avem așteptări de la ceilalți. Nemulțumirea arată faptul că exista o așteptare (de exemplu aici: să folosesc un limbaj mai secular). Iar dacă nu e vorba despre nemulțumire, îmi poți spune, sunt deschisă, dar asta s-a transmis.

    Eu nu am zis că vreau să evit limbajul secular. Din start eu nu mi-am dat seama că folosesc un limbaj ne-secular și că acesta e deranjant pentru tine. În continuare nu înțeleg de ce te-a nemulțumit registrul pe care l-am folosit. (revin: ăsta mi-e la îndemână! nu e suficient pentru tine? dacă nu, de ce nu e? nu știu dacă am altul la îndemână!)


  12. Cami, eu nu sunt sigur că commentu-rile mele ajung la tine întregi. Mie îmi apar fragmentate pe cadre pe care nu stiu daca le vezi.


    • Care, ăsta ultimul pe care l-ai scris și care conține ancadramente?


  13. Da.


  14. Na, am scos codurile, aveai niște < code > . Acuma arată bine?


  15. Am înțeles comentariile tale alright și cu coduri, și fără.


    • Asta e important.


      • mai mult sau mai puțin…sau, deloc?


  16. deci deloc?


    • De ce mă întrebi? Că îți răspunsesem mai sus și așteptam să dai o reacție.
      comentariul de Camix Iunie 12, 2018 at 9:14 pm


    • Sper că l-ai găsit.


  17. Găsit, citit. gândit. Realizez că am greșit când am avansat versiunea seculară de comunicare, așa pe nepusă masă. Ar fi trebuit să mă explic în prealabil. Mea culpa.


    • te îmbrățișez și fii liniștit.

      poți avansa ce variantă vrei, dacă tu consideri că altfel nu merge. dar aș vrea să nu te irite (sau să știu că nu te irită), să nu te nemulțumească felul în care pun eu problema în comentarii și că te interesează în primul rând ideea.


      • appreciate your hug. sorry for unintended inconveniences.


      • îți mai dau un hug, just să fii sigur.


      • you are very much absolved 😛


  18. Versiunea am zis? Am vrut să spun varianta.


  19. o noapte liniștită îți doresc. încă nu m-am deprins cu emoticonurile. mă prind eu până la urmă.


    • și eu îți urez un somn înstelat și liniștit.
      emoticon: caress on the shoulder.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: