Archive for august 2018

h1

Recunoștința ca dar

august 31, 2018

Nu este vorba de serviciu contra serviciu (pentru că nu am putea vorbi de recunoștință, ci de troc), ci de faptul că iubirea își propune să dăruiască fericire celui ce i-a adus fericirea.

Andre Comte-Sponville, Mic tratat despre marile virtuți, p. 150.

h1

(ne)recunoștință

august 31, 2018

„Un om egoist se poate bucura atunci când primește ceva, numai că bucuria lui este un lucru pe care îl păstrează pentru sine. Dacă îl arată altora, intenția lui este de a le stârni invidia: egoistul își exhibă plăcerea, dar este numai plăcerea lui. El a uitat deja că și ceilalți au un rol în piesă. Iată motivul pentru care egoistul este și ingrat: nu pentru că nu i-ar plăcea să primească, ci pentru că nu-i place să recunoască faptul că datorează ceva celorlați – iar recunoștința este tocmai această formă de recunoaștere; pentru că nu-i place să înapoieze – iar recunoștința înseamnă, de fapt, a da înapoi mulțumiri; egoistului nu-i place să împartă și detestă să facă daruri.
[…]
Egoistul nu este capabil de ea, căci nu cunoaște decât propriile satisfacții și propria fericire, veghind asupra lor ca un zgârcit asupra lădiței cu galbeni. Ingratitudinea nu înseamnă imposibilitatea de a primi, ci incapacitatea de a înapoia – prin semne de bucurie și iubire – o parte din fericirea primită. … Absorbim fericirea așa cum unele corpuri absorb lumina: găuri negre ale egoismului.”

Andre Comte-Sponville, Mic tratat despre marile virtuți, p. 148.

h1

mizericordie

august 31, 2018
A-ți iubi dușmanii presupune să îi ai (cum să iubești ceva ce nu există?). După cum a avea dușmani nu înseamnă că trebuie neapărat să-i urăști. Iubirea este bucurie, nu neputință sau abandon: a-ți iubi dușmanii nu înseamnă să încetezi să lupți împotriva lor, ci să lupți cu sufletul deschis.
Mizericordia este virtutea iertării, secretul și esența acesteia. Mizericordia zădărnicește nu greșeala, ci vrajba; nu memoria, ci furia dezlănțuită; nu lupta, ci ura.
[…]
Pentru că ura este apăsătoare, mizericordia (ca datoria doliului, cu care se aseamănă și de care poate depinde: a ierta înseamnă a purta doliu după propria ură) este de partea bucuriei: fără să atingă nivelul fericirii atunci când înseamnă iubire.
Andre Comte-Sponville, Mic tratat despre marile virtuți, p. 145-146
h1

un interviu

august 30, 2018

uno dei miei preferiti

E stato Henry V, Edipo Re, Amleto. Mi-ar plăcea mult să-l văd într-o piesă de teatru, oricare din astea de exemplu; și nu numai dintre astea. Pe scenă! :))

 

h1

Labirinturi

august 28, 2018

Avem cuvinte, dar nu le folosim pentru a ieși din labirinturi. Mai degrabă pentru a ne afunda mai adânc în ele. Strigăm că vrem să ne eliberăm, să ieșim, să respirăm, dar noi suntem chiar cei care ne ținem prizonieri în niște cătușe invizibile ce nu fac decât să ne strângă mai puternic.

Fugind de cuvintele potrivite printre cuvintele nesemnificative, fugim de fapt de noi. La ce bun să ne mai folosim de cuvinte?

h1

Pierdere

august 26, 2018

Sunt alături de prietenii mei greco-catolici în momentul acesta extrem de trist din cauza pierderii clădirii Episcopiei Greco-Catolice, monument frumos și simbol important al orașului.

Nu doar pentru arhitectura superbă, nu doar pentru valorile picturale și livrești (am înțeles totuși că nu au fost atinse cărțile), ci și pentru durerea pe care o resimt ei și pentru ceea ce reprezintă clădirea aceasta în creștinism.

Câteva imagini ale clădirii din arhiva personală. Postare în curs de actualizare:

 

005e1 2012

2012

013 2013

2013

014 2013

2013

025 2014

2014

DSC_0124 2015

2015

DSC_0126 2015

2015, la trecerea unui tramvai

IMG_2286 2016

2016, din turnul Catedralei

IMG_2247 2016

2016, vedere din turnul Catedralei

20160412_200837 2016

2016

20180609_173423 2018

2018, interior, de Ziua Art Nouveau

 

UPDATE: Ieri și Azi, Palatul Episcopal, în realizarea lui Ovi D Pop.

UPDATE, foto Dronshop vedere de sus

UPDATE: foto Ovi D. Pop pompieri

UPDATE: vimeo al lui Darius Cornean

UPDATE: Comunicatul EGCO

40198894_235767240440853_7508564906082304000_n

26 aug, 2018

40108940_498601773900656_1364720708638212096_n

40158048_514463748967750_9041943053379567616_n

40143591_232736017391398_1482782972988882944_n

40141230_242632299777379_4858291388317433856_n

40121333_196245244463531_4732896644129882112_n

40075769_642775149449066_7251900671245418496_n

 

 

 

 

h1

Alla fine

august 23, 2018

A state of mind, force to continue, an inevitable suffering

ORME SVELATE

Alla fine sarà un inizio
come in un precipizio
dove sprofondi con angoscia
ma desideri arrivare
perché non si sa cosa aspettare
e così i sogni paurosi
che vanno avanti
e non li controlli,
ti sfuggono ed evolvono
mentre tu assisti impotente
senza poter aprire gli occhi,
all’improvviso poi cambia
e sembra tutto azzurro
tante soluzioni e pochi problemi
ma ti svegli e sei infelice
perché non sai cosa fare
ma puoi improvvisare
con i tuoi talenti,
te ne verrà chiesto conto
e tu inizierai ad aprire le tue mani
vuote come sempre
perché non hai afferrato niente,
avrai capito però che dovrai ripartire
perché all’amore non c’è mai fine.

Daniele Corbo

Vezi articolul original

h1

Cuvinte 2

august 21, 2018

Cuvinte umflate
Rasuflate de bune intentii
Stau gramadite peste
Alte cuvinte diplomate
Amestecate cu deontologie
Fiarta in supa falsa.

Pe canicula asta
Nu aveau cum sa scape
Niciunele
Prea vii.

h1

O altă joacă muzicală

august 18, 2018

karaoke după Per Te

h1

Escapadă

august 18, 2018

Una dintre preferatele mele, de care mi-am amintit de curând. Voce, versuri, melodie, videoclip, atmosferă, limbă..

h1

Distra-cții(/-geri) telefonice

august 17, 2018

Primesc la 10 fără un sfert seara niște sms-uri de la 3 numere de telefon diferite (dintre care unul figurează ca FACEBOOK), ce mă înștiințează că nișe cifre anume reprezintă codul meu de facebook etc., după care urmează niște litere.

0312295466 începe să sune aproape instantaneu. Mă mir de oră și de număr, dar răspund. Începe să-mi recite un robot ceva de genul: „Your verification number is…”. Și închid rapid. Fishy business. Dar același număr sună încă de vreo 3 ori fără pauză. Timp în care eu deja caut numărul pe site-urile de verificare număr telefon. Again, fishy business. Îmi zic: dacă continuă, îl blochez. Interesant că s-a oprit. Deocamdată (?).

Dacă ați pățit chestiuni similare, puteți povesti. Iar sunt unii care se plictisesc sau implică și cost distracția asta?

h1

Stat

august 15, 2018

„În această privință, nu încape îndoială că statul asistențial a funcționat ca un puternic agent de dezagregare; asigurându-i pe indivizi, i-a dispensat de cultivarea apartenențelor familiale sau comunitare care constituiau odinioară niște protecții indispensabile. Factorul tehnic n-a jucat poate decât rolul unei curele de transmisie, favorizând ieșirea la lumină, începând din anii ’70, a unui fenomen care fermenta surd de douăzeci de ani în marele cazan al birocrațiilor redistribuitoare.

Dar alături de apariții, nu e mai puțin important să semnalăm disparițiile. Alături de imboldurile pozitive care au putut să precipite afirmarea individualului în dauna încadrărilor colective, este indispensabil să analizăm disparițiile sau dezafectările tăcute care au slăbit atracția exercitată de colectiv și i-au trimis pe indivizi spre ei înșiși. Regăsim aici prăbușirea speranțelor investite în acțiunea politică sau, mai prozaic, a încrederii puse în puterea publică. Și asta nu pentru că ar fi fost copleșite de asaltul unicităților constrânse și forțate să se descopere drept unicități.

[…]
Această geometrie neregulată trebuie reconstituită dacă vrem să distingem ceva mai preciscontururile accidentate ale formidabilei remodelări a peisajului social pe care valul individualist a operat-o vreme de un sfert de secol. N-a lăsat intactă nici o instituție, de la familie la Biserici; nici un segment al raporturilor sociale n-a rămas nemarcat, într-un fel sau altul, de amprenta sa, de la civilitate la cetățenie, trecând prin crimă, modă, dragoste sau muncă. Tot astfel, a pătruns până în adâncurile ființelor, modificând tulburările mentale sau deplasând semnele inconștientului. Ea nu numai că a scos viața societăților din epoca mobilizărilor și a participării; a antrenat o reorientare antropologică, dacă nu cumva a determinat apariția unei umanități inedite.

[…]
Accentul fundamental s-a deplasat de la exercitarea suveranității cetățenilor in corpore spre garantarea drepturilor individului. Princnipala grijă, în perioada de după 1945, fusese asigurarea eficacității guvernărilor democratice, în contrast cu funesta neputință anterioară (sau actuală, în cazul francez) a parlamentarismelor. Preocuparea generală a migrat din nou. Treptat, lumea a început să se intereseze mai puțin de instrumentele puterii majorităților decât de mijloacele de protejare a minorităților. În loc să se urmărească modalitățile cele mai direc și mai sigure de a atinge scopurile definite de voința generală, au fost căutate cu îndârjire modalitățile de a controla legalitatea, chiar legitimitatea constituțională a deciziilor legislativului. Regularitatea procedurilor a ajuns să devanseze obiectul deliberării sau al acțiunii publice. Am alunecat pe nesimțite într-o democrație a dreptului și a judecătorului. De la început, în cazul teoreticienilor, dar în practică mai ales de la sfârșitul secolului al XIX-lea, datorită intrării maselor în politică, problema democratică prin excelență fusese cea a participării cetățenilor la putere, chiar a includerii cetățenilor în instituția puterii, pentru cei mai radicali. Problematică tinzând să trimită în planul secund chestiunea protecțiilor liberale împotriva puterii, chiar și în țările de tradiție liberală cele mai atașate de respectul lor pentru fapte. Planul secund a trecut în prim-plan. Problema prioritară a devenit cea a prezervării libertăților personale în exterioritatea lor față de putere. Cum să mai poată fi auzită vocea singulară a individului în afara concertului politic, cu excepția alegerilor colective? Cum să se mențină disocierea individuală în ireductibilitatea sa? Versantul liberal al democrației liberale a devansat versantul democratic-participativ (fapt care nu afectează câtuși de puțin existența acestuia în practică). Până într-atât, încât și sensul cuvântului s-a schimbat. Pentru noi, „democrația” este atestată de tot ceea ce poate fi de natură să prevină încorporarea individualității în unitatea voinței colective în care mari spirite crezuseră că recunosc, odinioară, vârful politicii conforme egalității.”

Marcel Gauchet, Ieșirea din religie, p. 79-80 (La religion dans la democratie, 1998)

h1

Politică de-a lungul

august 15, 2018

Asta schimbă complet orizonturile și condițiile de exercitare a democrației. Politica a pierdut obiectul și miza pe care le datora înfruntării sale cu religia. Invizibilă și brutală, o undă depresivă apărută prin 1970 a antrenat revizuirea drastică a obiectivelor, care au ajuns atât de modeste încât speranțele investite mai ieri în acțiunea colectivă ne-au devenit de-a dreptul de neînțeles. Din acest punct de vedere, redefinirea democrației – care are loc de un sfert de secol – ține de același proces ca și dezagregarea socialismului real. Oricât de diferite ar fi în expresiile lor, cele două fenomene sunt solidare, fie și în secret, în profunzimea lor. Ele țin de o aceeași deplasare fundamentală a credibilului, care a ruinat, într-un caz, verosimilitatea soluției comuniste la enigma istoriei și a distrus, în celălalt caz, sensul aspirației la autoguvernarea colectivă. La această golire primordială trebuie raportate pierderea substanței care afectează figura Republicii noastre și care o reduce treptat la un decor – firește, glorios, dar nelocuit.Cazul său nu e izolat, dar cum sublimarea politicii ca alternativă la religie și-a cunoscut dezvoltarea cea mai intensă în Franța, tot acolo reculul său dobândește cel mai mare relief. Nu vom readuce la viață prin incantații paseiste forme și norme care se sting pentru că au triumfat – cea mai ireversibilă dintre morți, aceea care îndepărtează orice virtualitate de renaștere. Ele și-au împlinit atât de bine misiunea, încât dispariția unei alternative le lipsește de rațiunea de a fi. Nimic nu va putea restitui vechea lor energie spirituală sacerdoțiului cetățeanului, maiestății morale a statului, sacrificiilor pe altarul treburilor publice. Aceste instrumente de cult și-au pierdut iremediabil funcția. Nu mai este nevoie să înălțăm cetatea omului în fața cerului. Suntem pe cale să învățăm politica omului fără cer – nici cu cerul, nici în locul cerului, nici împotriva cerului. Experiența se dovedește inevitabil deconcertantă.

MArcel Gauchet, Ieșirea din religie, p. 73-74 (La religion dans la democratie, 1998)

h1

Compasiune

august 15, 2018

Compasiunea este contrariul cruzimii, care se bucura de suferinta altuia, si al egoismului, caruia nu-i pasa de cei de alaturi.

Andre-Comte Sponville, Mic tratat despre marile virtuti, p.117

h1

Despre cumpătare

august 15, 2018

„Cumpatarea este aceasta moderatie prin care ramanem stapanii placerilor noastre, in loc sa le devenim sclavi. Ea este bucurie libera si cu atat mai mare cu cat se bucura de propria ei libertate.

[…]

Necumpatatul este un sclav, cu atat mai servit cu cat isi poarta peste tot stapanul cu sine. Orizonier al trupului, al dorintelor si obisnuintelor sale, prizonier al fortei acestora si al propriei sale slabiciuni. Epicur avea dreptate sa insiste nu asupra temperantei sau moderatiei (sophrosune), cum faceau Aristotel si Platon, ci asupra independentei (autarkeia). Dar una nu poate exista fara cealalta: ‘Consideram independenta un mare bine, nu pentru ca la urma urmei putem trai cu putin, cu pentru ca la nevoie ne multumim cu putin, ferm convinsi ca de abundenta te bucuri atunci cand ai cea mai putina nevoie de ea si ca tot ceea ce este natural este usor de procurat, numai desertaciunile fiind greu de obtinut’.”

Epicur, Scrisoare catre Neceneu, citat in Andre Comte-Sponville, Mic tratat despre marile virtuti, p. 46

h1

Exercițiu italian :)

august 12, 2018

Cu ce m-am jucat: D’improvviso

piesă

 

h1

Non passerai, Marco

august 3, 2018
h1

Malena

august 3, 2018

Am văzut filmul acesta. Pe alocuri cam dur. Dar un film emoționant. Cam la fel de emoționant ca acest clip.

O iubire necondiționată ce are curajul să vadă (când toți ceilalți aleg să fie orbi) și să spună adevărul atunci când trebuie pentru a salva ceea ce este mai important. Ceea ce este mai important pentru cel iubit.

h1

Oleacă de aer italian

august 3, 2018

Any thoughts, any feelings, impressions?

h1

Hm? :))

august 1, 2018

 

38085139_2065811296827204_6620673326366851072_n.jpg

link

h1

Crow

august 1, 2018
%d blogeri au apreciat asta: