h1

Oleacă de aer italian

august 3, 2018

Any thoughts, any feelings, impressions?

41 comentarii

  1. Muzica italiană e unică, poate și pentru faptul că limba italiană- aparte de muzica pe care e pusă- e pătrunsă de o melodicitate inconfundabilă. Piesa e superbă, videoclipul încapsulează mesaje ușor de accesat. O bijuterie muzicală care (te) topește…

    Apreciază


    • Te topește mai ales pe canicula asta, nu?
      Și eu m-am gândit că o fi limba piesei cea care o face atât de fascinantă. Ce e drept e că începusem să caut piese în italiană de când mi-au căzut cu tronc filmele lor, așa că ascult cu plăcere recomandări, nu contează stilul sau perioada (îmi place și Celentano de exemplu, cel puțin cu o piesă anume, deși nu am ascultat-o de mult). Mă interesează să-i descopăr, să-i ascult. Să cânt cu ei..

      Apreciază


  2. Filmul italian nu face excepție. Alberto Sordi, Anna Magnani, Roberto Benigni, sunt doar câteva nume care au transformat pelicula mișcătoare în film artistic. Din păcate inversiunea e oricând posibilă.

    Apreciază


    • Nu mă laud că m-aș uita la filme italiene de excepție. Sunt light. Însă, dacă lucrurile se strică în cinema, putem rămâne la cele vechi și bune. Nu-i obligatoriu să ne petrecem timpul cu noutățile dacă nu ne ajută.

      Apreciază


      • Right. Uneori cele vechi sunt cele bune. Actorii mai-sus pomeniti ar trebui revazuti (revizionati) cel putin datorita temelor abordate care se dovedesc mai actuale ca oricând. Iar ca actori (performatori, jucatori de subiecte), imi pare ca sunt printre cei inegalabili, rarisimi si de neuitat.

        Apreciază


      • Iar ca muzică?

        Apreciază


  3. Matia Bazar, Gianna Nannini, Tiziano Ferro, Eros Ramazzotti, Zero Assoluto (grup), doar cateva nume care-mi vin in minte. Sa nu-l uitam pe Bobby Solo (una lacrima sul viso 1964).

    Apreciază


    • Voi asculta. Ferro și Ramazzotti conosco e amo anche io. Hm, ce voce adâncă are Bobby Solo, o piesă reușită; am înțeles-o da capo al fine.

      Apreciază


  4. Apreciază


  5. Lorenzo Fragola – D’improvviso

    Apreciază


  6. Apreciază


    • am dat peste ea când am căutat participările italienilor de la Vision. parcă are și părți care sună bine. cam sincretică, nu știu dacă prind toate înțelesurile.

      Apreciază


      • Mie îmi pare simpatică. Pamflet muzical.

        Apreciază


      • Da, ceva de genul.

        Apreciază




  7. Apreciază


    • Hopa, mi-ai făcut cadou de 3 piese. să începem desfătarea. ce drăguț din partea ta. ocazie specială?

      Apreciază


  8. cu ocazia zilei de azi. fiecare zi e specială, nu?

    Apreciază


    • fiecare, într-un fel sau altul. unele mai speciale ca altele.

      Apreciază


  9. ca să răspund în ton cu muzica

    Apreciază


    • E în ton cu muzica? Dar nu plouă. Să ne uităm la ritm?

      Sunt reușite piesele trimise de tine, toate, mulțumex. Tonice toate. Eros s-a mai „maturizat”, dar la voce nu se simte deloc, vocea e la fel de tânără ca pe vremuri.

      Îți trimit și eu ceva cu care m-am delectat foarte recent. Actorul meu preferat italian joacă într-o piesă adaptată de el și am văzut câteva secvențe, poate arunci o privire să vezi cum îți pare:

      și

      Apreciază


      • să ne uităm la text mai degrabă, că-n text nu plouă deloc.

        Apreciază


      • Ăhăm, e tonică și ea. „never too late”, un vers care atrage atenția.

        Apreciază


      • Copil fiind, ascultam piesa de la ora 10, așa numeam eu emisiunea teatru radiofonic. Era live-ul meu preferat. Nu știu de ce, dar genul acesta artistic nu mă mai prinde. Trebuie să recunosc că ulterior m-am lăsat fermecat de aparițiile cinematografice în vogă. Cu cărțile, cam tot așa. A trebuit să treacă ceva timp până să dau de esențe. Teatrul mi-e (încă) inaccesibil, dacă nu cumva nu (mai) este pe gustul meu. Altfel, actorul e simpatic, prezentarea, agreabilă.

        Apreciază


      • Eu rar ascultam teatrul radiofonic, că îmi era greu să-mi imaginez ce se întâmplă, unde, cum, dacă nu încurc personajele, nu reușeam să le disting foarte bine după voce dacă erau multe. Poate dacă aș reîncerca acum.

        Hmm, surprinzător oarecum în legătură cu teatrul. Dacă te referi la vulgaritatea care a pătruns mai nou în teatru, lucrul care i se reproșează probabil cel mai mult în ultima vreme (dar nu numai asta i s-ar putea reproșa), e de înțeles. Unele piese sunt prea puțin frecventabile sau cel puțin, odată văzute, nu mai simți nevoia să le revezi. Dar, printre ele, sunt și unele excepționale (de exemplu Zbor deasupra unui cuib de cuci, Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas și Variațiunile, în cazul meu până acum, dar nu de mult timp îl urmăresc constant) pe care le-aș revedea de mai multe ori. Și Scripcarul e extrem de reușit (și interpretarea muzicală, nu doar joc, replici), se joacă de ani de zile (chiar și în alte orașe din țară cu trupa noastră), ceea ce poate fi considerat o surpriză plăcută; pe ăsta, însă, nu știu dacă l-aș revedea (poate mai încolo), că l-au lungit la 3 ore sau peste 3 ore, cu două pauze, ceea ce nu îmi pare a fi deloc în favoarea spectacolului, piesei etc. În plină glorie e altă piesă reușită și surprinzător de profundă, după care, ajungând acasă, am găsit filmul pe același subiect, Florence Foster Jenkins, bun și el.

        Sunt care merită enorm pentru că dezvăluie viața văzută de alții, cum e FAD și Plăci, o piesă despre drama unei bolnave de Alzheimer și, împreună cu ea, drama întregii ei familii. O piesă cu o regie foarte actuală, aproape ca un film în privința regiei cu curgerea necronologică și săltăreață a timpului în care se petrece acțiunea de la un moment la altul. De altfel și asta decentă. Pe asta mi-ar veni greu să o revăd din alte cauze, din cauza dozei prea mari de tragedie pe care o poartă și o transmite, însă – altfel privind – te face să îți dai seama cât de binecuvântat ești tu dacă nu treci prin așa ceva sau nu trec ai tăi etc.

        Sunt multe de spus. Oricum, din prezentarea pieselor și trailer uneori, îți cam poți da seama dacă e genul tău sau nu. Comediile sunt în general și cu o doză de vulgaritate.
        Mă rog, eu l-am văzut pe actorul ăsta într-un serial, dacă tot vorbim de filme. Mi-a căzut cu tronc din mai multe motive, printre care și expresivitatea mare, plierea completă pe personaj, empatia uriașă cu el:
        (de la min 1:17)

        Apreciat de 1 persoană


      • Am uitat sa zic de Cafeneaua Pirandello, alta piesa interesanta, dar cu totul diferita, stil absurd, combinatie a mai multor piese ale lui Pirandello into one, care are un decor superb, dar a carei actiune poate crea un sentiment de deprimare. Tema imi pare, la origine, aceeasi cu cea din mai sus pomenita Il fu Mattia Pascal, alegerea unei vieti care se transforma in ceva insuportabil din care vrei sa fugi, sa scapi, creand o alta. Iar la originea reala, e chiar viata autorului..

        Apreciază


  10. Apreciază


  11. Teatralitatea e maniera de exprimare cea mai la îndemână, cel puțin sub aspect conjunctural. Cât de naturală o fi, n-am idee. Fapt e că uzăm de ea daily. Teatrul ca exprimare artistică, îmbină naturalețea simulării cu simularea naturaleții?

    Apreciază


    • Teatrul ca expresie artistică e la fel de predispus la teatralitate, vulgaritate, lipsă de sens ca celelalte arte, cinematograful, literatura, pictura etc. Nu văd de ce ar fi mai blamabil teatrul decât astealalte.

      Teatrul pe care îl jucăm de zi cu zi are alt scop decât teatrul ca artă. Ăla folosit zilnic (prost sau bine jucat) dorește probabil mai degrabă să protejeze propria persoană sau chiar să propulseze propria persoană. Apoi, undeva pe locuri secunde, terțe etc., să protejeze pe alții. Să protejeze – un fel de-a spune.

      Apreciază


      • Teatralitatea zilnică poate avea ca scop protecția (proiecția?) unei (unor) iluzii acceptate tacit, oarecum subânțelese…

        Apreciază


      • acceptate și subînțelese de către cine/câți?

        Apreciază


  12. Apreciază


  13. Apreciază


    • Sună bine!

      Apreciază



      • Aceeași Rita Pavone

        Apreciază


      • Măi îmi place foarte mult Rita Pavone asta. M-am uitat la ambele cu maman să văd dacă o știe. I-am trezit amintiri vechi. S-a bucurat s-o vadă și în prezent, cu piesa de mai sus. :)) Ne place. sună foarte tare. se ține foarte bine tipa, se păstrează la fel ca în tinerețe. e foarte tare.

        Apreciază


  14. Apreciază


    • Sună foarte bine. Melodios, hotărât. Revoluționar aproape. 🙂 Se încadrează bine în stilul melodiilor complete care îți plac. Și și versurile, sarea pământului. Pare o victorie. 🙂
      A, și știi ce mi se pare legat de solist? Aduce puțin cu Charles Bronson, dar tânăr. Hm?

      Apreciază


    • Ți-am arătat asta?

      Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: