h1

Politică de-a lungul

august 15, 2018

Asta schimbă complet orizonturile și condițiile de exercitare a democrației. Politica a pierdut obiectul și miza pe care le datora înfruntării sale cu religia. Invizibilă și brutală, o undă depresivă apărută prin 1970 a antrenat revizuirea drastică a obiectivelor, care au ajuns atât de modeste încât speranțele investite mai ieri în acțiunea colectivă ne-au devenit de-a dreptul de neînțeles. Din acest punct de vedere, redefinirea democrației – care are loc de un sfert de secol – ține de același proces ca și dezagregarea socialismului real. Oricât de diferite ar fi în expresiile lor, cele două fenomene sunt solidare, fie și în secret, în profunzimea lor. Ele țin de o aceeași deplasare fundamentală a credibilului, care a ruinat, într-un caz, verosimilitatea soluției comuniste la enigma istoriei și a distrus, în celălalt caz, sensul aspirației la autoguvernarea colectivă. La această golire primordială trebuie raportate pierderea substanței care afectează figura Republicii noastre și care o reduce treptat la un decor – firește, glorios, dar nelocuit.Cazul său nu e izolat, dar cum sublimarea politicii ca alternativă la religie și-a cunoscut dezvoltarea cea mai intensă în Franța, tot acolo reculul său dobândește cel mai mare relief. Nu vom readuce la viață prin incantații paseiste forme și norme care se sting pentru că au triumfat – cea mai ireversibilă dintre morți, aceea care îndepărtează orice virtualitate de renaștere. Ele și-au împlinit atât de bine misiunea, încât dispariția unei alternative le lipsește de rațiunea de a fi. Nimic nu va putea restitui vechea lor energie spirituală sacerdoțiului cetățeanului, maiestății morale a statului, sacrificiilor pe altarul treburilor publice. Aceste instrumente de cult și-au pierdut iremediabil funcția. Nu mai este nevoie să înălțăm cetatea omului în fața cerului. Suntem pe cale să învățăm politica omului fără cer – nici cu cerul, nici în locul cerului, nici împotriva cerului. Experiența se dovedește inevitabil deconcertantă.

MArcel Gauchet, Ieșirea din religie, p. 73-74 (La religion dans la democratie, 1998)

3 comentarii

  1. Nu cred că religia are alternative. Religia își construiește alternative din mers(ul istoriei). Se adaptează, altfel spus. Religia, mă refer în special la cea creștină, evoluează. Bobul de muștar e de nerecunoscut în tulpina ce irumpe firav. Tulpina e de reconsiderat vizavi de ramuri unde păsările, vietăți aeriene, își fac cuib printre ele. Tot ce e viu, se naște, crește și moare. Însă murind, perpetuează acest ciclu, deloc monoton și de neinterpretat în cheie fatalistă.

    Apreciat de 1 persoană


    • Nu e în cheie fatalistă cartea, cel puțin nu mi s-a părut. E doar realistă. Ceea ce am înțeles eu că spunea era faptul că politica a încercat să ia locul religiei în viața oamenilor sau că a luat locul ei ca un fel de urmare… „normală”, că omul încearcă să o înlocuiască cu altceva chiar fără să-și dea seama, dar caută același lucru sau/și aceeași persoană.

      Cât despre religie, da, ea se adaptează. Nu e ușor de spus până unde adaptarea e benefică și de unde încolo nu mai e benefică. Dar, în general, zic că e bine că se adaptează.

      Apreciază


  2. Daca nu se adapteaza dispare, devine irelevanta.

    Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: