h1

Labirinturi

august 28, 2018

Avem cuvinte, dar nu le folosim pentru a ieși din labirinturi. Mai degrabă pentru a ne afunda mai adânc în ele. Strigăm că vrem să ne eliberăm, să ieșim, să respirăm, dar noi suntem chiar cei care ne ținem prizonieri în niște cătușe invizibile ce nu fac decât să ne strângă mai puternic.

Fugind de cuvintele potrivite printre cuvintele nesemnificative, fugim de fapt de noi. La ce bun să ne mai folosim de cuvinte?

Reclame

40 comentarii

  1. Ne afundăm în labirinturi folosind cuvinte. Apoi, nu le mai putem da de capăt, nu se mai arată ieșirea, ne blocăm. Cu timpul ajungem să ne obișnuim, labirintul devenind lumea noastră împrejmuită de neieșiri, autoreferențială, etanșă, perfectă. Ieșirea e tot prin cuvinte, cuvinte mai mult sau mai puțin potrivite. Să schimbăm de pildă, cu folos cuvinte în și între noi, deopotrivă. Sau semnificații, după caz. Ieșirile din labirinturile descrise de tine, sunt la îndemâna noastră. De noi fugim atunci când fugim, chiar fără cuvinte…

    Apreciază


    • Și eu cred că tot prin cuvinte e și ieșirea. Odată ce renunțăm să ne mai ascundem, odată ce ne dăm seama că nu avem nimic bun de câștigat prin masca pe care o punem pe față. Că cei mai eliberați suntem când nu ne mai interesează ce pierdem dacă ne arătăm așa cum suntem pentru că ceea ce câștigăm e mult mai valoros și mai durabil.

      E drept, putem fugi și fără cuvinte.
      Schimbul de cuvinte poate într-adevăr salva. Și de o parte, și de alta.

      Apreciază


  2. A ne arăta cum suntem, adică a ne arăta, a ieși de după măști. Și asta e la îndemâna noastră, doar că e mai greu de realizat. Cu timpul omul se poate contopi cu masca ce o poartă, urmând ca masca să-l poarte pe el.

    Apreciază


    • Sigur că e mai greu. Dar doar până omul vede ce bine e să fie el.

      Pe mine cred că cel mai mult m-a ajutat când mi-am dat seama de o chestie. Toți spunem că vrem să fim iubiți. Să fim iubiți așa cum suntem! Dar nu ne purtăm așa cum suntem de frică că nu vom fi iubiți. Așa că ne găsim diferite măști. Atunci cei care ne iubesc pe cine iubesc de fapt? Nu ne iubesc pe noi, că nici măcar nu le-am dat ocazia să ne cunoască. Am hotărât noi înaintea lor ce e bine pentru ei să afle despre noi și ce e bine pentru noi să se știe despre noi. E fals. PLus că e foarte greu de întreținut o mască ca asta, atâta zoală pentru a obține nimic.

      Toți vrem să fim iubiți așa cum suntem. Atunci tre să fim așa cum suntem.

      PS: sigur că asta nu se poate 100%, iar societatea nu vrea nici ea ca noi să fim 100% noi înșine, nici familia nu ar vrea să fim chiar tot timpul 100%. :))) E o luptă constantă toată viața între a fi ce vor alții, Alții și a fi ce ești tu. Răspunsul o fi undeva pe la mijloc, mă gândesc, particularizat la fiecare persoană. mai lasă și ei, mai lași și tu, cumva tre să trăim unii printre alții, cu alții.

      Apreciază


  3. Unii printre alții, cu alții, asta e de vis (nu că ar fi irealizabil). Printre alții, adică așa ca un nou venit. Cu alții, e un fel de next level. A viețui printre alții e una. A trăi cu alții (un fel de ai tăi), e cu totul altceva. Pentru că aceștia din urmă, observându-te zi de zi, sunt siguri că te cunosc. Ceea ce e destul ca să se înșele cu privire la tine. Străinul, necunoscutul, te poate cunoaște mai bine, tocmai datorită neobservării. Te vede, iar această vedere directă, nedeductivă, e mai acurată decât cunoașterea prin observare. Asta, dacă nu cumva greșesc…

    Apreciază


    • Nu ca un nou venit, colegii de la servi nu sunt neaparat toti nou.veniti. Deodata, in acelasi an. Doamne fereste sa fie atatea noutati dintr.un sut, ca nu mai mergi la servi, iesi direct in concediu de odihna. (Vorbesc eu care schimb uneori in fiecare an)
      Printre altii, adica aia pe care tre sa ii suporti cumva pana ajungi acasa la ai tai.
      Cu altii, da, aia is ai tai. Ma rog, nu ca i.ai poseda, desi fiecare om tanjeste in secret dupa putere, dominare, chiar daca in forme usoare, inofensive. Parerea mea, observatia mea. Deci da, aia e next level, traitul cu altii. Dar consider ca e next level si la faza cunoasterii; ai tai iti cunosc totusi mai multe bune si rele si neutre decat alti altii.
      Cunosc si strainii despre tine. Nu as zice ca stiu mai multe strainii decat ai tai. Nu.ti dai seama cate ar sti ai tai sa spuna despre tine de la momentul in care iti suna alarma de la telefon pana la fosnitul hainelor tale in timp ce ei dorm pana la modul in care rontai sau lucrurile care te scot din sarite si in ce momente cu ce intensitate. Never underestimate them.

      Orice om care interactioneaza cu tine stie despre tine cate ceva. Poate fi tot alt aspect.
      Cineva dintre ai mei care nu m.a vazut niciodata la clasa nu.si poate imagina momentele de fermitate sau de spontaneitate pe care le pot avea cu elevii. Cand i.am povestit un astfel de moment, mi.a zis:
      – Asa le.ai zis? Nu.mi vine sa cred ca poti fi si altfel.

      Fiecare cunoaste prin ceea ce apuca sa… grasp despre celalalt.

      Apreciază


      • Fiecare cunoaste prin ceea ce apuca sa… grasp despre celalalt. Adevărat și trist în același timp. Pentru că astfel, nimeni nu se lasă cunoscut..

        Apreciază


      • Păi… contează și cât transmite unul (conștient sau inconștient), dar și cât vede celălalt.
        Oricum, un om poate transmite multe fără să-și propună, îi pot „scăpa” multe – să zicem așa – fără să-și dea seama, îl pot da de gol multe reacții, gesturi etc. Pentru cine știe să observe, of course, pentru cine se uită atent la oameni, pentru cei cărora la place să-i cunoască pe ceilalți (cred că există și o înclinație nativă în sensul ăsta, dar și o pasiune, o bucurie pe care ți-o poți cultiva în cunoașterea celorlalți, în încercarea de a-i înțelege). Chiar dacă unul vrea să ascundă anumite aspecte despre el însuși, celălalt s-ar putea să-l citească ca pe o carte deschisă.

        Dar e drept și faptul că unii nu se ascund deloc (ceea ce poate fi deopotrivă de bine sau de rău), iar alții se ascund mai mereu (asta nu le e neapărat benefic, zic eu; ceva trebuie să lași să se vadă ca să poți trăi liber; dacă ascunzi tot, la un moment dat, acumulatele izbucnesc și nu neapărat bine). Însă ascunderea sau încercarea de ascundere nu e deloc o garantare că e și o ascundere izbutită. Depinde peste ce „cititor” dă.

        Apreciază


  4. …punând sub semnul întrebării cunoașterea prin observare.

    Apreciază


  5. O fi ai tăi o expresie de neignorat, dar nici chiar așa încadrată penibil în chenar. La mine așa apare. Nu poți rezolva asta, să dechenarizezi altăi-ul meu?

    Apreciază


    • hm, chiar că. aseară când l-am văzut eram deja pe telefon, iar acolo nu se văd astea.
      Acu bănuiesc că ai adăugat-o intenționat, nu? să-ți iasă chiar așa, tot la „ai tăi”. pare să ai ceva cu ai tăi, zău așa.

      Apreciază


      • ai mei, ai mei, ai mei, n-au avut habar…

        Apreciat de 1 persoană


      • Dar poate o știi și pe aia cu
        „ale tale, ale taleee…. criminale!” și mă opresc că să sparie lumea.

        Apreciază


  6. aităi-ul meu…

    Apreciază


    • aităi-ul tău tre să mă plătească bine că îi cosmetizez atâta, serios!

      Apreciază


      • lasă-l în altăiul lui, atunci. nu știu însă de ce îmi apar chenarizate unele cuvinte. nu de alta, dar apare inestetic.

        Apreciază


      • Doar glumesc cu tine. Nu înțeleg nici eu ce se întâmplă cu ele.
        Deci artistul din tine se revoltă. 😀

        Apreciază


  7. Iar a apărut chenarizat ăsta, ultimul comment. parcă-mi piere pofta… sau poate comentez prea mult, sau prea prost. o fi vreun semn…

    Apreciază


  8. a, l-ai rezolvat. mulțumesc.

    Apreciază


  9. Mai sunt cei care chiar lăsându-se cunoscuți, nu pot fi cunoscuți. Cei care nu se opun survolărilor, tatonărilor, dibuirilor fixate asupra lor. Ceea ce împărtășesc, felul lor deschis de a se raporta la ceilalți, tocmai acestea îi fac de necunoscut, fără intenția lor. De neîncadrat în vreo categorie anume, prezențe de necitit accesibile tuturor…

    Apreciază


  10. Hmm sigur nu se opun? 🙂
    Poate că pe de o parte vor să se deschidă și să fie cunoscuți, dar poate pe de cealaltă parte, undeva în adâncul sufletului, nu chiar și-ar dori să spună prea mult, ar vrea sa țină pentru ei anumite lucruri (ceea ce e perfect normal, nu e nimic condamnabil), încearcă să se apere de posibile contre, reproșuri sau expuneri neplăcute (percepute ca posibil ridicole în fțaa altora) și probabil își ridică inconștient un scut care se manifestă în limbaj, în modul de a comunica. Se feresc de ceva chiar dacă poate nu își dau seama că o fac sau nu își dau seama de ce anume.

    Așa mi se pare mie.

    Că nu cred că o deschidere se lasă cu neînțelegere. Până la urmă, dacă discuți, dacă insiști în dialog deschis, tot ajungi la o comunicare cât de cât transparentă.
    Deci posibil să fie la mijloc fie o teamă (un perfecționism, de exemplu), fie ceva ce revoltă, totul proiectat în viitor ca posibil, chiar dacă nu se întâmplă.. ceva de genul ăsta.

    Însă eu cred că, dacă interlocutorii știu amândoi că sunt bine intenționați, că vor să se înțeleagă unul pe celălalt, până la urmă vor reuși să găsească un canal comun de comunicare. dar ar fi util să existe confruntarea aceea cu propriul blocaj, să vadă ce anume îl blochează să se facă înțeles.

    Apreciază


  11. vorbesc despre blocaj sufletesc, nu altceva (fiecare avem astfel de blocaje, doar că în zone diferite).

    Apreciază


  12. De necunoscut, nu de neînțeles. Unii vor să înțeleagă persoana, alții, să o cunoască.

    Apreciază


  13. Ce reformulezi?
    Pentru mine nu există diferență între cele două.

    Apreciază


    • A căuta să înțelegi pe cineva presupune folosirea abilităților specializate în înțelegeri standardizate. A încerca să cunoști pe cineva, se seamănă cu saltul aventuros în imprevizibil.

      Apreciază


  14. No, eu nu le folosesc pe astea două separat. Nu știu dacă cineva le poate folosi pe astea separat. Sau că își poate propune așa ceva. Fiecare folosește din ambele în măsura în care e dotat (și interesat probabil).
    Eu oricum merg cu toate „armele” pe care le am.

    Apreciază


  15. e de fapt un salt în imprevizibil. părerea mea.

    Apreciază


    • Crezi că persoana (fiecare dintre noi), e ca o carte de deschis? E pur și simplu ea însăși, învăluită nu de mister, ci de particularități, fapt ce-i conferă singularitatea. Înțelegând pe cineva, nu înseamnă că-l și cunoști.

      Apreciază


      • E o figura de stil faptul ca e ca o carte deschisa.
        Daca il intelegi intr.o anumita problema, punctual, atunci e asa cum spui. Dar noi vorbeam – adica eu sigur vorbeam – despre a-l intelege pe celalalt ca om, ca fiinta etc.

        De ce e asa important sa dezbatem terminologie? We could go on.
        Te-am suparat cu ceva, am impresia. Feel free sa-mi spui.

        Apreciază


      • Niciodata nu-l cunosti pe deplin de fapt pe celalalt. Atata ca incercam sa il cunoastem, facem eforturi in a-l cunoaste, ajungi sa cunosti din el tot mai mult. Dar complet nu stiu daca se poate. Poate parintii pe copii.

        Apreciază


  16. Păi nu e doar un salt în imprevizibil, e ambele, că îți folosești și mintea să înțelegi logic, coerent anumite chestiuni care leagă unele de altele în tot procesul ăsta.
    Că nu îți poți eradica compiutărașul pe care îl ai în dotare in the meantime. How can you tell când îți folosești mintea și când îți folosești intuiția în procesul ăsta?

    Și dacă ai putea trasa foarte exact așa ceva – dar vorbind despre ființe umane, nu pot crede asta, că sunt mai complexe de atât – în ce fel ar folosi?

    Eu le folosesc pe amândouă.

    Apreciază


  17. De supărare nu poate fi vorba. Dimpotrivă, cu insistențele mele asupra preeminenței cunoașterii omului, mă întreb dacă nu ajung să te sâcâi prea mult. Am eu fixele mele desprinse din tot felul de lecturi. Nu mă lua prea în serios.

    Apreciază


    • 🙂
      Eu ma bucur ca mi-ai scris in seara asta. De asta sa fii sigur.
      Dar nu cred ca iti foloseste despartirea asta pe semnificatii a cuvintelor. Cuvinte cu care ne descurcam foarte bine sa ne transmitem gandurile pana intr-un punct. Cred ca am prins ideea ta, dar nu prea vad cu ce ne ajuta in mod practic sa ramanem la partea asta. Eu zic ca am putea continua cu dialogul despre cum sa ne spunem pe noi insine mai bine celuilalt. Ma intereseaza. O sa.ti povestesc o faza mai jos.

      Apreciază


    • Is the silence a sign of something troubling?

      Apreciază


      • Not at all, i`m OK.

        Apreciază


      • ne bucurăm.
        semnat: eu cu persoana mea și cu mine.

        Apreciază


  18. Era in timpul celui de.al doilea master. In sesiune. N.aveam nicio problema sa scriu eseuri, prezentari, dar nu voiam nicicum sa le prezint la clasa. Aveam emotii teribile cu mult timp inainte.
    Maica.mea, vazandu.mi starea, se satura de consiliere la un moment dat si izbucneste:
    – Da ce te tot stresezi atata? Ca nu inteleg. Ti.i frica ca n.o sa iei 10?
    Atunci m.a izbit ideea ca s.ar putea sa aiba dreptate. Nu ma temeam ca nu trec sau ca nu iau o nota onorabila. Cred ca asta era temerea, ca nu iau 10 sau ca nu sunt prima. Ceea ce era comic, ca nu avusesem obsesii de felul asta cand eram scolera. Dar probabil exista anumite perfectionsime care ne pot bantui si de care nu ne dam seama. Pe mine m.a ajutat mult chestia asta, o replica spusa la minut, dar cu efect. Uneori asa ceva ne poate ajuta sa ne cunoastem mai bine pe noi.

    Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: