h1

Lupta

septembrie 25, 2018

Într-o clasă mică am doi copii bolnavi de autism. Azi a fost mai dificil ca data trecută.
Unul se juca cu cifre. Celălalt, aproape de el, îi mai lua câte una să se joace și el. Așa începea distracția:
– Îi a mea!
– Ba a mea!
– A mea!
– A mea!
Și amândoi în cor:
– Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
Aproape că părea să le facă plăcere să spună în cor „Aaaaaaa!”.

După vreun minut, secvența se reia identic, identic. Indiferent cu ce cântecel încercam să-i iau, ce le povesteam, secvența se relua iar și iar.

Totuși, spre finalul orei, unul dintre ei a început să fredoneze – pe ici, pe colo chiar cu ceva versuri – cântecul pe care îl pusesem clasei, „Îmi place Biblia”. Am rămas mască. L-am lăudat degrab, bineînțeles, dar uimirea nu mi-a trecut cu una, cu două. Copiii sunt niște universuri mereu surprinzătoare, bune de descoperit la nesfârșit. Adulții la fel.

E clar că faze de acest fel se vor mai repeta, posibil și mai complicat. Vom vedea…

Reclame

I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: