h1

A Star sau altceva Is Born.

decembrie 15, 2018

Prea trist A Star Is Born. Mult prea trist. Revoltător de tragic. Emoționant, adevărat. Dar cred că poți prezenta ceva grav, ceva la limită și fără să termini filmul în sinucidere. Cred că poți transmite un mesaj dureros și fără „sfârșitul tuturor lucrurilor”. E o inflație de sinucidere și moarte. Oare trebuie să ducem toate gândurile în aceeași și aceeași direcție? Dacă am început prost, e necesar să și sfârșim prost? De ce nu poate exista o renaștere ca spectatorul să vadă ce se poate face în viața de zi cu zi, să știe că există speranță, să merită să încerce?

„Pentru că asta e viața reală, baby, deal with it, e doar o constatare.”, mi se poate răspunde. Ceea ce e adevărat. Dar cred că arta e menită să fie nu doar o constatare a evenimentelor, a istoriei. Cu asta se ocupă deja știrile. Cred că arta e menită să fie mai mult de atât. Să transmită imposibilul de pe lume pentru a ne determina să dorim a fi noi mai mult și a-i ajuta pe ceilalți să fie mai mult decât sunt. Să vadă ceea ce nu se vede, să simtă ceea ce e camuflat, să învie ceea ce e mort. Dacă lucrurile se termină tot într-o disperare irecuperabilă, atunci care e lucrul pe care îl trezește în spectator? Cu ce rămâne el la final? Rămânem doar cu gândul Annei Frank, că „regretul e mai puternic decât recunoștința”? Care e cât se poate de real și el. Dar e de ajuns gândul ăsta pentru a-i motiva pe oameni să mai uite de ei înșiși în goana după identitate și să îi privească mai atent pe cei de lângă ei? Mă întreb.

Nu sunt avidă după finaluri fericite cu orice preț. Dar cred că ar trebui să ne fi ajuns deja exmplele de „așa nu” și să ne dorim să ne îndreptăm spre „așa da”.

Mai degrabă vedeam un final în care Jackson Maine, după ce a descoperit-o și lansat-o pe Ally, să fie motivat să se depășească pe el însuși, proces pe care oricum îl începuse deja. Unul îl trage pe celălalt după el. După care rolurile se schimbă. El a ajutat-o să își găsească frumusețea, identitatea și libertatea în care nu credea, ea l-ar fi ajutat să își găsească puterea pe care credea că nu le are. Puterea și mai ales voința de a renunța la ceea ce îi dăunează. Ăsta ar fi fost un exemplu de iubire care cucerește tot, renaște ce e bun, dărâmă ce e rău.

Dar ei mi-au lăsat piesa „I’ll never love again”, pe care n-o mai pot cânta. 🙂

sursa: https://www.newyorker.com/culture/the-front-row/the-real-subject-of-bradley-coopers-a-star-is-born-is-the-star-power-of-bradley-cooper

2 comentarii

  1. un amic tocmai mi-a zis că mă trece pe unfollow că am scris așa un spoiler, să nu mai prindă asemenea faze. nici nu știu ce reacție ar trebui să am..

    Apreciază


  2. Ignora-l !

    Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: