Lentilă
iulie 21, 2021Firavi și puternici
înlănțuiți în credință,
această lentilă spre viitor
ce trebuie să existe acum
pentru a se vedea
mai târziu,
invizibilul ce trebuie
deslușit înainte de vreme
prin ziduri
prin porți
prin morți
ca, la vreme,
să se întoarcă
la noi
în chip de realitate.
Suntem firavi ca să devenim puternici? Sau, deși suntem firavi, nu suntem mai puțin puternici? Puterea stă poate paradoxal, sub semnul fragilității noastre constitutive. Ori, plăpânda noastră alcătuire, conține puteri ne-lavedere, străine chiar nouă înșine și care s-ar cere cumva descoperite, conștientizate. Care o fi taina acestui aparent tandem bizar?
ApreciazăApreciază
Cred că e un duo la fel cum e „cred, Doamne, ajută necredinței mele”, o fragilitate și o putere uneori în alternanță, alteori cumva îngemănată, chiar dacă neconștientizată. Sau chiar un balans între două persoane, când unul e slab, celălalt să fie puternic ca să-l poată susține, chiar dacă i-ar veni, altfel, să fie tot slab. Dar și putere neconștientizată decât în momentul critic în care nu ai încotro și ai nevoie să fii puternic, însă și o putere care ți se dă de sus atunci când e necesar, pe care nu știi să o ai, la care doar tânjești și nu o poți anticipa neapărat.
ApreciazăApreciază
‘Când sunt slab, atunci sunt tare’ se aseamănă oarecum cu ‘Ce nu mă omoară, mă face mai puternic’,două aforisme de rezistență, propulsante, încurajatoare,
vizând direct slăbiciunea vs. tăria umană. De fapt, când ești slab numai tare nu ești, iar ce nu omoară, având în vedere ravagiile provocate în ființa noastră expusă din naștere dezastrelor de orice fel, nu te face mai puternic, dimpotrivă chiar, te poate slăbi considerabil. La astea două, paradoxul rămâne în aer fără putință de sinteză a contrariilor. Dar, ‘cred Doamne, ajută necredinței mele’, nu e paradox, e situație, punct de răscruce, parte din viața pe care clipă de clipă, alegi să o trăiești în condițiile date (mai puțin alese).
ApreciazăApreciază