Archive for the ‘Artăraie’ Category

h1

Duminica

aprilie 20, 2019

În sculptură 3/3

Prietenilor care sărbătoresc în noaptea aceasta învierea lui Hristos:

‘The Resurrection’ by Germain Pilon (1537-1590)
Risen Christ, by Michelangelo

Jacob Epstein – Hand of the Risen Christ
Jesus Sculpture, Sagrada Familia, Barcelona

Reclame
h1

VINERI

aprilie 19, 2019

Dacă se poate numi „În sculptură”, cum denumisem seria aceasta de postări. 🙂

Ziua de Vineri

h1

JOI

aprilie 19, 2019

Celor care vor sărbători Învierea săptămâna aceasta, o serie de postări din trecut, la care țin și care îmi doresc să fie un gând bun:

JOI, la linkul de aici

h1

Teatru: „Variațiuni enigmatice”, o esență

aprilie 7, 2019

TEATRU: VARIAȚIUNI ENIGMATICE, Eric Emmanuel Schmitt
(un alt fel de cronică)

Erik Larsen: Corespondența din roman e semnată Abel Znorko și Eva Larmor. Am câteva elemente referitoare la viața dumneavoastră, dar despre a ei nu știu nimic. Vorbiți-ne despre Eva…

Abel Znorko: Dar această femeie nu există.

Erik: Să înțeleg că e vorba de o simplă invenție literară?

Abel: Sunt scriitor, nu mașină de copiat.

Erik se prezintă la poarta romancierului cunoscut, premiat cu Nobel, Abel Znorko, pentru a-i lua un interviu pentru gazeta la care lucrează. Cartea lui Abel, Iubire nemărturisită, are un succes surprinzător de mare comparativ cu celelalte cărți ale sale. O explicație ar fi faptul că aceasta e o corespondență între două personaje, „Abel Znorko” și „Eva Lormor”, iar tensiunea și pasiunea regăsite în schimbul de scrisori dintre ei sunt cât se poate de atrăgătoare. Erik un timid uscățiv și curios, aproape nerăbdător, îi lansează întrebări după întrebări, multe incomode – după obiceiul ziariștilor – cu privire la identitatea reală a femeii, căci identitatea personajului masculin părea evidentă, chiar dacă Abel consideră că, în literatură, totul este ficțiune, aceasta fiind proba creativității.


Abel: Revenind la întrebarea dumitale, nu sunt defel omul cărții mele. Am oroare de orice distracție care complică existența, așa că m-am ținut întotdeauna departe de dragoste. Este, dacă vrei, felul meu de înțelepciune.
Erik: Ce-i extraordinar e că descrieți chinurile dragostei ca nimeni altul.
Abel: Mersi.
Erik: Iar pe acela al dragostei zădărnicite cu încă și mai multă măiestrie. (Agasat, A. Znorko îl privește cu asprime.) Așadar, femeia din roman nu există în realitate?
Abel: Nu.


Abel este omul popular prin excelență, afișând o siguranță de sine exagerată, genul acela de exces care nu poate dezvălui decât un complex ascuns nedibaci în spatele unei imagini de arogant arătate publicului care declanșează fie dispreț, fie adorație. Obraznic, indiferent, singuratic, se declară suficient și realizat în singurătatea lui (pretins doar aparentă), iar în fața întrebărilor lui Erik pozează într-un om dorit de toate femeile, ținând în mâini toate definițiile dragostei adevărate. Spre deosebire de Erik, care, încovoiat de poveri reale și imaginare, îi dă impresia (și ne dă impresia) unui om plicticos, de rutină, uzat, plat, care nu poate cunoaște semnificația pasiunii și deci cu atât mai puțin a iubirii. A Iubirii, adică.


Abel: Ești căsătorit? (E Larsen nu răspunde). Ești, de bună seamă. Căsătorit și îndrăgostit până peste urechi de soția dumitale. Sau, cel puțin, așa îți închipui.
Erik: Ce vă face să credeți asta?
Abel: Împrăștii în jurul dumitale un iz de intensă plenitudine, un amestec de mirosuri: de papuci de pâslă, de rasol de vacă, de chiștoc bine stins, de iarbă proaspăt cosită și de așternuturi păstrate în levănțică.. Nu te văd asumându-ți riscul unei fericiri necorespunzătoare standardului. Cu dumneata, totul merge după normă. (râde)


Erik identifică aerul localității în care pare să se petreacă acțiunea romanului, orășelul din care provine însuși Erik. Abel, însă refuză să recunoască faptul că s-ar fi putut inspira din realitate. Erik merge cu presupunerile mai departe, legându-se de inițialele persoanei căreia i-a fost dedicată cartea, însă Abel din nou neagă vreo legătură între aceasta și femeia din realitate care să reprezinte vreo iubire a lui. Totuși, din aproape în aproape, văzându-se încolțit de întrebări cărora nu le mai putea oferi justificări, Abel recunoaște că această persoană, Helene Matternach, este într-adevăr iubirea vieții lui, locuitoare a acestui oraș în care locuise și el câteva luni. O pasiune uriașă, terminată, la fel cum începuse, brusc; terminată de către el, care hotărâse că preferă să păstreze iubirea la borcan, în stadiul de sublim la care ajunsese, de teamă să nu o banalizeze, să nu se sature de ea. Dar să nu întrerupă legătura lor complet, să o păstreze – mai intens, mai real – în corespondență. O corespondență ce dura de 15 ani. Minus vreo 5 luni, de când nu i se mai răspunsese.

Erik: Nu pe Helene o iubiți, ci intensitatea suferinței dumneavoastră, ciudățenia legăturii cu ea, chinurile unei despărțiri nefirești… Nu prezența Helenei vă este necesară, ci absența ei. Nu pe Helene o vreți, așa cum e, ci așa cum vă apare când îi simțiți lipsa. Bine ați făcut ascunzând cititorilor faptul că izvorul romanului nu-i altul decât propria dumneavoastră viață. Nu cred că ați fi crescut în stima publicului dacă acesta ar fi aflat că Abel Znorko, marele Abel Znorko, nu-i decât un puțoi cu acnee care de cincisprezece ani își petrece timpul pândind poștașul.
Abel: Calmează-te, omule. Scena e complet deplasată.
Erik: N-aveați dreptul să o părăsiți pe femeia asta. Îndepărtând-o, ați distrus-o.
Abel: Ai un suflet de țărănoi, ce să-ți fac, n-ai cum să pricepi! Între mine și Helene totul a fost deosebit de puternic, mângâierea și despărțirea deopotrivă. N-am sacrificat nimic, am făcut totul de comun acord. Altminteri cum crezi c-ar fi acceptat ea?


Dată fiind implicarea emoțională suspect de apăsată a lui Erik, Abel simte că acesta exagerează și nu are dreptul să vină în casa lui pentru un simplu interviu ca apoi să-i ceară socoteală pentru felul în care și-a trăit și își trăiește viața, mai ales luând apărarea unei femei pe care n-o cunoaște atât de bine. Cu această ocazie, însă, va fi surprins să afle că Erik o cunoaște prea bine, fiind soția lui. După șocul de început, Abel revine la teoria iubirii scurte și intense care trebuie apoi conservată.

Abel: (sarcastic) Bietul băiat! auzi colo: iubirea! De câți ani zici că sunteți căsătoriți?
Erik: Doisprezece.
Abel: Doisprezece! Păi asta nu mai e iubire, e lene curată! (Spre a se liniști pe sine) Te crezi stăpân pe situație din pricina acelui soi de proximitate animală, pe care o au și vacile în staul, află însă că nu cotidianul înlătură barierele dintre amanți. […] Frumoasă iubire, n-am ce zice, aceea care moțăie pe obișnuințe, care se împacă cu uzura, cu dezgustul; frumoasă, acea iubire făcută din clipe de oboseală, miros de șosete nespălate, din scobeli în nas și pârțuri trase pe șest, sub cearșaful scos din raftul cu levănțică.
Erik: Nu se refugiază în sublim decât cine nu iubește viața.
Abel: Nu se împotmolește în viață decât cine nu iubește sublimul.


Erik: Faceți parte dintre cei care iubesc, dar nu învață nimic din iubire.
Abel: Ce-i de învățat în iubire?

Erik: Ființa iubită. Trebuie să o înveți pe de rost.

Următoarea surpriză pregătită de Erik este informația că nu-i poate duce scrisoarea pregătită de Abel pentru Helene pentru că Helene… e moartă. Cancerul o doborâse în decurs de 3 luni de la diagnosticare, iar Erik cel „plicticos și nepasional” îi fusese alături în fiecare clipă. Ceea ce spunea Erik că fusese cel mai dificil era să simtă cum o pierde pe ființa iubită înainte ca ea să moară.
Abia acum începe Abel să se confrunte cu el însuși, cu adevărata oglindă în care refuzase să se privească. Abia acum își verifică, își confruntă definițiile date iubirii, urii, orgoliului și realizează că lucrurile stau fix pe dos decât le identificase:


Abel: (cu durere) Mi-e așa de rușine… eu… n-am făcut niciodată nimic pentru Helene.

Abel: (sincer, cu simplitate) Îți mulțumesc că exiști. N-aș fi știut niciodată să fiu ca dumneata. (Aton) Eu nu sunt altceva decât o gogoașă de cea mai rea speță – aceea a celor ce sunt luați în seamă, respectați. Cred că gargariseala asta a mea cu cultul literaturi era subterfugiul ce-mi permitea să nu fiu nevoit să trăiesc, în fond îmi era teamă de viață. Pe hârtie eram curajos nevoie mare, dar în realitate nu știu dacă m-am învrednicit vreodată să salvez un iepure prins în laț. În fond, nu să trăiesc viața voiam eu, ci s-o scriu, s-o compun, s-o domin, de-aici de pe insula mea – buricul pământului! Nu în fărâma de timp ce mi-a fost dăruită, și cu atât mai puțin într-a altora, ambiționam eu să trăiesc, eram prea orgolios pentru așa ceva, nu, eu înțelegeam să-mi creez propriul meu timp, propriile mele timpuri a căror scurgere nu trebuia să aibă altă măsură decât clepsidra scrierilor mele. Vanitate. Pământul se învârte, iarba crește, sunt copii care mor, iar eu am fost distins cu Premiul Nobel și profețesc de parcă mi-ar fi fost dat nici mai mult nici mai puțin decât să schimb fața lumii. În timp ce dumneata nici măcar nu te deslușești din masa celor obscuri, eu fac parte din acele ființe inutile care sunt ridicate în slăvi.


Pe când se pregătește să plece împreună cu Erik spre „casă” pentru a vizita mormântul Helenei, Abel este curios să afle când a murit Helene. Și aici intervine ultima surpriză a plicticosului de Erik. Într-o seară de marți, la începutul primăverii, în 21 martie… acum 10 ani. Corespondența dintre „Helene” și „Abel”, însă, nu încetase decât cu 5 luni în urmă. Cine îi scrisese în tot acest timp, așadar? Realizarea faptului că toate acele scrisori le schimbase cu Erik și că așteptase cu sufletul la gură după scrisorile lui Erik creează un efect comic și dramatic în aceeași măsură. Nu poate înțelege, caută pasajele din carte în care să îl recunoască sau să o recunoască și nu-și poate explica de ce nu-și dăduse seama, îl umple scârba de realitatea atât de surprinzătoare și de oripilantă ce nu se mai termină de dezvăluit și dă să-l arunce afară pe Erik. Motivația lui Erik, însă, e mai degrabă tragică, dramatică decât vulgară, obscenă. Chiar dacă nu ar putea căpăta aprobare, ar putea căpăta înțelegere:

Erik: Acum zece ani, după ce am înmormântat-o pe Helene, credeam că iubirea însăși intrase în pământ odată cu ea. Pe urmă v-am găsit de dumneavoastră, prin dumneavoastră am regăsit-o pe ea, și am înțeles că lumea nu-i chiar așa pustie.

Variațiuni enigmatice, pomenite și în cadrul piesei, reprezintă discul pe care atât Abel, cât și Erik îl primiseră din partea Helenei, cu același discurs, în semn de iubire și prețuire. Este singurul lucru comun pe care cei doi par să îl aibă din partea ei, Helene descoperindu-și laturi diferite cu fiecare.


Am ales să prezint sub această formă piesa asta despre esențe și aparențe, despre răbdare și indiferență, despre iubire și orgoliu, despre dragostea care învață despre celălalt și preocuparea exclusivă cu propriul sine pentru că mi-a mers la inimă cum puține au reușit. Și pentru că replicile acestea, scoase din întreg și date câte o frântură, ar putea trezi interesul pentru teatru, pentru piesă, pentru literatură în general, pentru sufletul omului (în special)…

h1

Zestrea minerală a Maramureşului

februarie 28, 2019

h1

Chinul din Calvary

septembrie 29, 2018

Un film care mi-a amintit de preotul Hamel din Franța și pe care l-am simțit până în stomac. Un preot primește o amenințare cu moartea pentru duminica următoare din partea unui enoriaș al său (pe care îl știe) pentru că, în copilărie, fusese abuzat de preotul său. Iar acum, la maturitate, vrea să se răzbune pe un preot bun, ceea ce recunoaște despre el că este. Ca să conteze. Ca să reprezinte ceva.

calvario-229x300.png

Nu ni se spune care este enoriașul cu pricina (nu îi spune nici episcopului, deși acesta insistă), așa că bănuiala se plimbă de la unul la altul de-a lungul filmului. Eu nu l-am nimerit și fusesem sigură că m-am dus la țintă. Din punctul acesta de vedere, îmi seamănă cu filmele făcute de Agatha Christie; te ține în suspans căutând.

Sătenii au tot felul de reacții cu privire la el. Toată lumea simte nevoia să i se confeseze (la modul serios sau la bășcălie) fie că îl întâlnesc în biserică sau în

restaurant. Mulți dintre ei îl tratează ca pe un potențial infractor, abuzator deși el nu reprezintă statistica pe care ei o cunosc de la știri.

Zilele săptămânii ne sunt înfățișate pe măsură ce se scurg ca o tensiune care se amplifică. Într-una dintre zile e incendiată biserica în care slujește, în alta îi este omorât câinele. Dar, în tot acest timp, își vizitează enoriașii și încearcă să găsească soluții la problemele lor sau să îi confrunte cu problemele lor pentru a-i stimula să le rezolve. Deși ei nu prea își doresc sau nu le conștientizează. Din acest punct de vedere, îmi amintește de Jurnalul unui preot de țară. Chiar e pomenit Bernanos într-o replică.

Într-un dialog cu unul dintre enoriași care e deprimat și care se gândește să se înroleze în armată, îi spune:

Father James Lavelle: I’ve always felt there’s something inherently psychopathic about joining the army in peace time, as far as I’m concerned people join the army to find out what it’s like to kill someone. I hardly think that’s an inclination that should be encouraged in modern society, do you?

Probabil că și o asemenea senzație poate fi parte din motivele pentru care victima noastră dorește să se răzbune pe un preot. Pe un preot bun.
Spre finalul filmului, preotul îi spune la telefon fiicei lui (după ce i-a murit soția, a rămas cu fiica sa și s-a hotărât să se facă preot) că se vorbește prea mult despre păcate și prea puțin despre virtuți. De exemplu despre iertare.

Mă gândesc că finalul filmului are de-a face cu o iertare.

Calvary

h1

Vulcani

septembrie 9, 2018

O chestie care mă trezește de fiecare dată (nu dimineața, vorbesc așa.. din alte puncte de vedere), mă animă și energizează e treaba de mai jos. Fără zahăr deasupra, fără frișcă, fără înghețată (stomacurile se revoltă, tre să le facem și lor pe plac). Bine… e drept că abia pot mânca una întreagă odată; cea mai bună variantă e să o îndes în congelator și să scot câte două guri, uneori direct înghețate.

Făcut și eu niște încercări, nu curge, dar… mă rog, nici nu trebuie să îndeplinească prea multe reguli ca să mă dea gata. Voi ce… delectări aveți..?

ia:

(furate de pe net, of course; ale mele au fost la bol, varianta microunde după reteța asta)maxresdefault.jpg

 

chocolate-lava-molten-cake-mykitchen101en-feature.jpg

h1

un interviu

august 30, 2018

uno dei miei preferiti

E stato Henry V, Edipo Re, Amleto. Mi-ar plăcea mult să-l văd într-o piesă de teatru, oricare din astea de exemplu; și nu numai dintre astea. Pe scenă! :))

 

h1

Escapadă

august 18, 2018

Una dintre preferatele mele, de care mi-am amintit de curând. Voce, versuri, melodie, videoclip, atmosferă, limbă..

h1

Misiunea unui regizor. Tarkovski

iunie 16, 2018

Câteva dintre impresiile spectatorilor lui Tarkovski vizavi de unul dintre filmele regizate de el, Oglinda:

„V-am văzut filmul Oglinda”, îmi scrie un inginer-constructor din Leningrad, „m-am uitat până la final, deși după jumătate de oră deja mă apucase o puternică durere de cap din princina eforturilor intense de a mă concentra și de a înțelege cât de puțin, de a face în vreun fel legătura între personaje, evenimente și amintiri. Noi, bieții spectatori, vedem filme: bune, proaste, foarte proaste, obișnuite și foarte originale. Și oricare dintre ele poate fi înțeles, te poate entuziasma sau îl poți respinge, dar ăsta?!…” Un inginer-instalator din Kalinin este, de asemenea, extrem de indignat: „Acum o jumătate de oră am văzut filmul Oglinda. Grozav!!!… Tovarășe regizor! Dumneavoastră l-ați văzut? După părerea mea, acest film nu poate fi considerat normal… Vă doresc mari succese creatoare, dar de asemenea filme nu e nevoie.” Un alt ininer, de data asta din Sverdolovsk, nu-și poate reține repulsia vehementă: „Câtă vulgaritate, ce mizerie! Ptiu, este dezgustător! Deci eu consider că filmul dumneavoastră este ca un glonț orb. N-a ajuns la spectatori, iar asta este cel mai important.” Acest inginer chiar îi trage la răspundere pe conducătorii cinematografiei: „Nu pot să nu fiu uimit cum de oamenii responsabili de programarea filmelor la noi, în URSS, permit să ruleze asemenea eșecuri.” În apărarea conducerii cinematografiei trebuie să spun că a permis foarte rar asemenea „eșecuri”, în medie unul la cinci ani, iar pe mine, primind astfel de scrisori, și chiar mi s-a întâmplat, m-a apucat disperarea: eu, de fapt, pentru cine și pentru ce lucrez?… 

(Andrei Tarkovski, Sculptând în timp, p. 6-7)

Mai multe lucruri mi-au atras atenția aici. În primul rând, că oamenii căutau să comunice cu producătorii de film într-o vreme în care nu zbura internetul peste străzi, peste țări, peste oceane. Aveau ceva de transmis, aveau o reacție și căutau să și-o exprime. Dar nu doar să și-o exprime față de prieteni, ci să i-o comunice chiar omului din spatele camerei, numelui ăluia mare. (Îmi amintesc că în ’98 sau ’99, când am pus mâna prima dată pe un computer conectat la internet, mi-am făcut cont de email după care i-am scris lui Cristian Tudor Popescu foarte entuziastă. Nu știu ce o fi gândit el despre emailul meu, cert e că nici nu aveam cum să aflu pentru că, încă novice și nepricepută în ale internetului, după ce mi-am făcut contul, am ieșit din el și i-am trimis emailul direct de pe site-ul ziarului, unde avea o căsuță de contact; mi-am dat seama la scurt timp de ratare, dar n-am mai revenit.)

Apoi alt lucru e faptul că Tarkovski chiar era interesat de scrisorile lor, le citea și, nu doar atât, era afectat de ele, contau. Nu știu cum sunt ceilalți sau cum „se poartă” azi, poate că azi lumea e mult mai sătulă de impresiile „consumatorilor” din cauza tonelor de impresii pe care le primesc cu prea multă ușurință tehnică.

Alt lucru care mi-a atras atenția a fost naturalețea, spontaneitatea și îndrăzneala spectatorilor care îi scriau.

Însă:
Nu am putut niciodată să cred că un artist, oricare ar fi el, poate crea pentru sine însuși, convins că nimenni nu va avea nevoie niciodată de opera sa… Dar despre asta mai târziu…
O spectatoare din orașul Gorki mi-a scris: „Vă mulțumesc pentru Oglinda. Și eu am avut o copilărie asemănătoare… Dar nu înțeleg cum ați aflat.
Erau același vânt și aceeași furtună… Bunica îmi striga: Galka, dă pisica afară!… În cameră era întuneric.. Și tot așa s-a stins lampa cu petrol și sufletul meu era apăsat de așteptarea mamei.
…. Și cât de minunate sunt în filmul dumneavoastră trezirea conștiinței, gândurile copilului!… Și, Doamne, cât de adevărat este… noi într-adevăr nu știm fața mamelor noastre. Și ce simplu. Știți, în sala întunecată, uitându-mă la buzata de pânză luminată de talentul dumneavoastră, pentru prima dată în viața mea am simțit că nu sunt singură…”
Multă vreme eu însumi am fost convins că nimeni nu are nevoie de filmele și că nimeni nu le înțelege, iar asemenea mărturisiri mi-au încălzit sufletul, dând sens activității mele, au întărit în mine sentimentul că drumul ales nu este întâmplător și că este cel bun.
Un muncitor de la o fabrică din Leningrad, student la seral, mi-a scris: „Motivul pentru care vă scriu este filmul Oglinda, film despre care nici nu pot să vorbesc, eu îl trăiesc.”
(Andrei Tarkovski, Sculptând în timp, p. 10-11)

h1

Something

iunie 14, 2016

http://t11.deviantart.net/fG15but5TTPuTx6aEDVST6nfwFQ=/300x200/filters:fixed_height(100,100):origin()/pre05/f614/th/pre/i/2008/007/f/c/izuru__s_self_reproach_by_aquapocalypse.jpg

http://t11.deviantart.net/fG15but5TTPuTx6aEDVST6nfwFQ=/300×200/filters:fixed_height(100,100):origin()/pre05/f614/th/pre/i/2008/007/f/c/izuru__s_self_reproach_by_aquapocalypse.jpg

h1

Banalul surprins

iunie 5, 2016

Nu eu l-am pictat pe ăsta, ci o anume Mary Shepard, dar mi-a plăcut. Ceva vechi, uitat de lume, reînviat prin acuarelă în acest mod.

Dedicație tuturor cărora le place măcar un element din tablou.

Am luat imaginea de aici.

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

h1

Lumină, lumini

iunie 1, 2016

Fâşia de lumină de care am parte seara la apusul soarelui în cameră, chiar lângă fereastră. Şi dimineața, la foarte răsărit. This is all I get pe nord. Și asta se întâmplă doar atunci când se măreşte ziua, iar soarele îşi lărgeşte raza de acțiune. În rest, mai rău.
Iar acum luminează instrumentele care îmi aduc şi ele un fel de lumină. Un alt fel de lumină.

13320600_10208170720939314_2816796063601920421_o

h1

Un om

mai 10, 2016

Am avut ocazia să lucrez cu d-l Eugen Țugulea la radio de două ori (și sper să mai am ocazia) și mă bucur i-au fost apreciate talentul și experiența unei vieți dedicate artei. Un om plin de bun simț, răbdare, spirit pedagogic, simț artistic, care știe încuraja și dezvolta punctele pozitive din om, știe să aibă încredere în fondul bun al celuilalt. Să trăiți mult și frumos, sir!

(premiile de anul ăsta în frumoasa Oradea)

13131187_882255775217668_1971651480655489481_o

13131331_882256461884266_443490547856024692_o

13173328_882256485217597_5161858749743918301_o

Fotografii realizate de fotograf Remus Toderici.

h1

Paști (1)

martie 27, 2016

Până anul viitor, când vom sărbători deodată, Paști fericite celor care sărbătoriți acum!!

 

și

h1

a Black man

februarie 12, 2016

Mi-a plăcut Black. Am ”crescut” cu el. Nu m-am gândit, totuși, ascultând It’s a Wonderful Life care era contextul scrierii piesei.

”By the end of 1985 I had been in a couple of car crashes, my mother had a serious illness, I had been dropped by a record company, my first marriage went belly-up and I was homeless. Then I sat down and wrote this song called ‘Wonderful Life’. I was being sarcastic.”

Și, ca un remembering, vă propun două piese:

Sweetest Smile

Feel like Change

 

h1

miercurea cenușii

februarie 10, 2016

Carl Spitzweg, Ash Wednesday (1855-1860)
(the end of carnival)

Carl_Spitzweg_-_Aschermittwoch

h1

Ieșiri

aprilie 17, 2015

Dintre tablourile expuse, au fost trei care mi-au atras atenția. Abstracte toate, dar acestea au vorbit mai mult decât altele. Toate trei îmi par interioare de închisoare, care ascund (sau dezvăluie) o ieșire, o scăpare, o evadare. Nu se știe dacă posibilă sau imposibilă, dar pare să existe o evadare. În prima, o fereastră în dreapta și un orificiu de ieșire în mijloc. În a doua și a treia au câte o fereastră foarte viu colorată în verde deasupra. Ieșirile oferite se disting coloristic, atrag atenția prin discrepanța între culorile moarte ce reprezintă interiorul și culoarea vie a ieșirilor.

 Prin ferestrele din tablourile 2 și 3 pare să se vadă ceva la orizont. Nu-mi dau seama ce, dar pare a fi mare. Dacă e mare, e escapada perfectă ca relaxare.

Nu atrag ochiul din punct de vedere estetic, doar ca mesaj și… realizare. La primul, aș avea de comentat că bara aceea verticală albastră împarte imaginea în mod nefericit în două scene. Nu face legătura dintre ele, ci le separă, deși cele două scene au multe în comun. Dar se poate să mă înșel sau se poate să fie mai multe păreri. Dacă aveți altă vedere asupra lucrurilor, sunt chiar interesată.

 Enjoy ”the view”.

tablou 3

tablou 3

tablou 2

tablou 2

tablou 1

tablou 1

h1

Pagina poeziei

noiembrie 15, 2014

Pagină nouă pe blog.

Nu că nu s-ar fi găsit poeziile și până acum. Dar, așa, căutătorii de versuri pot intra fix pe ușa de care au nevoie atunci când apare momentul.

Asta e: https://camix.wordpress.com/poeticaraie/

h1

Un oraș. Broken City.

mai 1, 2014

broken-city-trailer-wahlberg-russell-crowe-catherine-zeta-jonesUn polițist (Mark Wahlberg) omoară un infractor. Putea să evite omorul, însă acela era cel care a violat-o și ucis-o pe sora iubitei lui. Putea fi condamnat, dar scapă achitat. Este lăudat ca fiind erou de către primar (Russel Crowe), cu toate că știa foarte bine că nu avea pentru ce. I se recomandă, totuși, să își găsească altă meserie.

Se face detectiv particular. Nu-l dau banii afară din casă, mai ales că nu își primește onorariile la timp. După 7 ani de la acel incident, în perioada unei campanii electorale, primarul îl solicită. Vrea să-l angajeze pentru o treabă. Să afle cine este iubitul cu care îl înșală nevasta sa. Și o sumă mare de bani.

Detectivul îl găsește, îl fotografiază. Este directorul de campanie electorală a adversarului primarului de la alegeri. Hm, interesantă potriveală. Înmânează fotografiile primarului și își primește și restul de bani. A doua zi, fotografiatul director de campanie este omorât. Stupoare.

Mânat de remușcări și de nervi, detectivul cercetează problema în profunzime și află că, de fapt, omorâtul nu era niciun iubit. Era doar amic cu nevasta primarului și punea la cale o deconspirare a planurilor murdare ale primarului. Chiar înainte de alegeri. Nu putea să riște să piardă alegerile.

Așa că avem un detectiv nervos, care merge la primar și îi cere explicații, după care îl amenință că îl dă în vileag, toate documentele sunt pregătite să ajungă la presă dacă lui i se întâmplă ceva. Aici, însă, are parte de o surpriză. Primarul are un răspuns pentru care îți amintești de toți politicienii pe care i-ai văzut la viața ta, mai ales de cei mai actuali, și îți spui, păi… se putea, de fapt, altfel? Nu așa e și la noi? Nu așa e peste tot? Primarul îi răspunde:

– Crezi că degeaba te-am ales pe tine pentru contractul ăsta? Ce crezi tu că poți să faci? Nu tu erai ăsta?

Și îi scoate o înregistrare video pe care era surprins exact momentul în care detectivul, pe atunci polițist în funcție, îl omoară pe cel de care pomeniserăm la început. O înregistrare amatoare și bună de folosit într-un proces, din care se vedea limpede cum polițistul nu era în legitimă apărare.

Acum e acum. Vrei un Bine, dar riști să își faci ție rău. Ce primează? Vrei un bine, chiar dacă nu ești nici tu un bine. Te duci la închisoare de dragul unui oraș pe care îl poți salva de un om corupt? Vrei cu adevărat un Bine? Până la ce preț ești dispus să plătești?

Ei, uite, pentru acest moment din film merită să-l vedeți.

Broken City, 2013.

Vizion fain!

h1

Ghețimani. O dramă.

aprilie 21, 2014

h1

Alright.

aprilie 21, 2014

 

h1

how to love Him

aprilie 21, 2014

h1

Noli me tangere

aprilie 20, 2014

Noli me Tangere – Antonio da Correggio, 1534

Noli me Tangere – Antonio da Correggio, 1534

Fra Angelico

Fra Angelico, Sec. XV

Martin Schongauer

Martin Schongauer, 14__

Titian – Cristos și Maria Magdalena, 1512

Titian – Cristos și Maria Magdalena, 1512

Fra Bartolomeo, 1506

Fra Bartolomeo, 1506

Hans Holbein cel tânăr, 1524

Hans Holbein cel tânăr, 1524

James Tissot, 1886-1894

James Tissot, 1886-1894

Isus se arată Mariei Magdalenta după înviere, Alexander Ivanov, 1835

Isus se arată Mariei Magdalenta după înviere, Alexander Ivanov, 1835

 

h1

Duminica. Dar iată zorii

aprilie 20, 2014

Raising Adam and Eve, with Satan is bound in Hell – Chora Church, Istanbul, 1315

Evangheliile Rabula, Meister des Rabula, 586

Raising Adam and Eve, with Satan is bound in Hell – Chora Church, Istanbul, 1315

Raising Adam and Eve, with Satan bound in Hell – Chora Church, Istanbul, 1315

Frescă, Andrea da Firenze, Santa Maria Novella, Florența, 1366

Frescă, Andrea da Firenze, Santa Maria Novella, Florența, 1366

Ambrogio di Stefano Borgognone, Christ Risen from the Tomb - 1490

Ambrogio di Stefano Borgognone, Christ Risen from the Tomb – 1490

Tripticul Învierii, Hans  Memling - 1490

Tripticul Învierii, Hans Memling – 1490

Hosios Loukas, Grecia, Harrowing_of_Hell, sec XI

Hosios Loukas, Grecia, Harrowing_of_Hell, sec XI

 

Icoană rusească, sec XV

Icoană rusească, sec XV

Școala Yaroslav, sec XVII

Școala Yaroslav, sec XVII

Icoană cu 5 părți, Mănăstirea Solovetsky sec XVII

Icoană cu 5 părți, Mănăstirea Solovetsky sec XVII

The Ottonian Bamberg Apocalypse, sec XI

The Ottonian Bamberg Apocalypse, sec XI

Piero della Francesca, Resurrection, sec XV

Piero della Francesca, Resurrection, sec XV

Andrea Mantegna, 1457-1459

Andrea Mantegna, 1457-1459

Raphael, 1499-1502

Raphael, 1499-1502

 

Lucas Cranach, 1558

Lucas Cranach, 1558

 

Rubens, 1611

Rubens, 1611

 

James Tissot – 1890

James Tissot – 1890

 

h1

Sâmbăta

aprilie 19, 2014

MANTEGNA, Andrea - The Lamentation over the Dead Christ (1490)

MANTEGNA, Andrea – The Lamentation over the Dead Christ (1490)

Tintorello - The Descent Into Hell by (1568)

Tintoretto – The Descent Into Hell (1568)

Guercino - Sfântul Petru plângând în fața Mariei (1647)

Guercino – Sfântul Petru plângând în fața Mariei (1647)

h1

Stabat Mater.

aprilie 18, 2014

Gentile da Fabriano, 1400-1410

Gentile da Fabriano, 1400-1410

Rogier van der Weyden, 1460

Rogier van der Weyden, 1460

Pietro Perugino, 1482

Pietro Perugino, 1482

Noël Quillerier, Oratorio della Nunziatella, Foligno 1625-1626

Noël Quillerier, Oratorio della Nunziatella, Foligno 1625-1626

Gabriel Wuger, 1868

Gabriel Wuger, 1868

Evgraf Semenovich Sorokin, 1873

Evgraf Semenovich Sorokin, 1873

Stabat Mater, Porto Alegre, Brazilia, sec XIX.

Stabat Mater, Porto Alegre, Brazilia, sec XIX.

 

 

 

 

h1

Și a fost o vineri. Crucificarea

aprilie 18, 2014

Cea mai timpurie pictură înfățișând crucificarea, Meister des Rabula, anul 586

Cea mai timpurie pictură înfățișând crucificarea, Meister des Rabula, anul 586

 

Meister der Schule von Nowgorod, aprox. 1360

Meister der Schule von Nowgorod, aprox. 1360

 

Christ-on-the-cross- Fra Carnevale, 1445-1467

Christ-on-the-cross- Fra Carnevale, 1445-1467

Albrecht Altdorfer, Crucifixion, 1514-1516

Albrecht Altdorfer, Crucifixion, 1514-1516

 

Cristo Crucificado, Diego Velazquez, 1632

Cristo Crucificado, Diego Velazquez, 1632

Cea mai impresionantă, datorită perspectivei, mi s-a părut ultima. Tot ce se întâmplă ”jos” e atât de dramatic și, totuși, atât de îndepărtat; ca și cum S-ar întreba: ”Toți oamenii aceștia pe Mine mă jelesc? De ce? Să se jelească pe ei înșiși…”.

Crucificarea văzută de pe cruce, James Tissot, 1886-1894

Crucificarea văzută de pe cruce, James Tissot, 1886-1894

 

UPDATE:

 

Tissot – ridicarea crucii, 1886-1894 (watercolour over graphite on gray wove paper)

Tissot – ridicarea crucii, 1886-1894 (watercolour over graphite on gray wove paper)

Tissot – moartea lui Isus – 1884-1896

Tissot – moartea lui Isus – 1884-1896

 

 

 

 

 

 

 

 

 

h1

Cina

aprilie 17, 2014

 

Farewell Discourse (Maesta) - Duccio, 1308-1311

Farewell Discourse (Maesta) – Duccio, 1308-1311

Spălarea picioarelor și Cina din Maesta, Duccio

Spălarea picioarelor și Cina din Maesta, Duccio

Ultima cină, Ugolino da Siena (Ugolino di Nerio), 1325-30

Ultima cină, Ugolino da Siena (Ugolino di Nerio), 1325-30

Communion of the Apostles, Fra Angelico (1440-1441)

Communion of the Apostles, Fra Angelico (1440-1441)

Domenico Ghirlandaio, 1480

Domenico Ghirlandaio, 1480

Frescă ortodoxă – Kremikovtsi – sec XVI

Frescă ortodoxă – Kremikovtsi – sec XVI

Cina mistică – icoană – Simon Ushakov (1626-1686)

Cina mistică – icoană – Simon Ushakov (1626-1686)

 

 

h1

Linii vorbitoare

martie 12, 2014

dan perjovski

dan perjovski

Cum ar arăta gândurile formulate cu oleacă de structură și creativitate?

Un alt fel de artă. Dan Perjovski.

creta5 creta8 helsinki6 helsinki8 japan3 japan6 japan9 japan10 kosovo1 kosovo3 tallin7

 

PS: le-am furat de la http://www.perjovschi.ro/

h1

micul artist

februarie 13, 2014

«Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiți despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat însemnate. Nu vă întreabă niciodată: ”Ce sunet are glasul lui? Ce jocuri îi plac mai mult? Face el colecție de fluturi?”. Ci întreabă: Câți ani are? Câți frați are? Câte kilograme cântărește? Cât câștigă tatăl lui?”. Numai atunci cred ei că îl cunosc. Dacă le spuneți oamenilor mari: ”Am văzut o casă frumoasă, din cărămizi trandafirii, cu mușcate la ferestre și cu porumbel pe acoperiș”…, ei nu sunt în stare să-și închipuie cum arată o asemenea casă.»

(Antoine de Saint-ExuperyMicul prinț)

**

«Cred că aş face totul la fel, pentru că structura mea de mare naivitate, care de multe ori a fost lovită pe nedrept, nu se poate schimba. E firea mea.

Nu mă văd prudent. Nu mă văd calculând meschin. Am fost întotdeauna un om echilibrat şi tot pe drumul ăsta aş merge.»

(Dan Puric)

 

h1

istoria redusă la inimă

ianuarie 27, 2014

Dacă e azi ziua de azi, atunci merită să citească și alții un poem pe care l-am cules cândva în timpul studenției pentru că n-am putut trece pe lângă el; nu-mi amintesc unde l-am citit, pe atunci nu era internet la noi și mă foloseam din plin de caiete ca să le ”fotografiez”. Caietele țin și după ce toate cd-urile dau erori de vechime.

Și uneori îmi aminteam de poemul ăsta, de cât de sfredelitor mi s-a părut și atunci, și ori de câte ori îl reciteam. E scris de Solo Juster, din volumul ”Lacrimă interioară”. E poet de limbă română din Israel, supraviețuitor din lagărele de muncă obligatorie.

Restul veți înțelege.

Cai verzi

când am fost ars
de șase milioane de ori
când urletul meu
era
cu fumul rotocoale
când lumea și-a ieșit din minți
codrii n-au vuit
nici Dunărea
nu s-a-nturnat din cale

nu-ți vine să crezi
cum lumea se minte
șase milioane de crime să uite
visând cai verzi

nu
nu-ți vine să crezi

h1

În pictură 2/3

aprilie 13, 2012

Image

Balage Balogh - Jesus crucified on the Mount of Olives (2005)

Image

Jan Brueghel the Younger - The Crucifixion on Mount Calvary

Image

Philips Wouwerman - A View of Mount Calvary with the Crucifixion, 1652

h1

În pictură 1/3

aprilie 12, 2012

Image

The Last Supper - Cornell Barnes

Image

The Last Supper - Joos van Gent

h1

În sculptură 3/3

aprilie 8, 2012

Image

Jacob Epstein - Hand of the Risen Christ

Image

Jesus Sculpture - Familia Sagrada, Barcelona

h1

În sculptură 1/3

aprilie 5, 2012

Image

1. Cina cea de taină - detaliu, Biserica Familia Sagrada

Image

3. Lepădarea lui Petru, Biserica Familia Sagrada

Image

2. Sărutul lui Iuda, Biserica Familia Sagrada

h1

Clas’or

decembrie 2, 2011

Când eram mică (nu sunt foarte mare nici acum), am început o colecţie de timbre. Pasiunea fratelui meu de atunci. Iar eu, bineînţeles, descopeream frumos cam tot ce făceau cei mari de lângă mine. Am aflat aşa că seriile erau mai valoroase decât timbrele singulare (unde-s mulţi puterea creşte), că cele neştampilate erau mai valoroase decât cele ştampilate etc. N-am continuat, ba chiar mai am unele timbre pentru care n-am mai avut loc în clasor. Nu că erau ele prea multe, ci era clasorul prea mic.

Am avut şi câteva care mi-au fost mai simpatice decât altele.

unele iubiri mici şi neînsufleţite

Pe primul l-am ales abia acum ca interesant. O portretizare – cu care unii nu ar fi de acord, dar poate tot ar lua-o în considerare – a unui Dumnezeu tânăr. Poate ideea de atotputernicie nu se potrivea în unele minţi decât cu tinereţea. Oricum, minunea invizibilă are un chip, chiar dacă noi nu îl vedem încă.

Cele din dreapta sunt puţinele fără ştampilă, de care m-am ataşat rapid, cea de jos plăcându-mi în mod special pentru culori, scenă, ideea de out of this world.

Cel din stânga jos e, poate, cel mai ieşit din comun pentru că e ca un mic basorelief. Desenul iese din hârtie, îl simţi cu degetele şi cu ochii închişi.

h1

Exerciţiu instru-mental

iunie 27, 2011

Unele piese sunt vară, altele iarnă (care nu e ca vara, se înţelege! niciodată). Unele merg pe picioarele lor, altele trebuie duse de suflet mai departe. Unele sunt o adiere vagă a unor sonorităţi familiare pe care nu le poţi descrie; altele… Sau mai bine vedeţi ce impresii sunt următoarele:

1.

2.

h1

Croială cu efect

mai 17, 2011

După lucrul la un text legat de sinagogi şi construcţia acestora, mi-am spus că ştiu prea puţine şi am început să caut planuri de construcţie pentru biserici din diferite confesiuni. Fascinant. Târziu, dar mai bine mai târziu. Din nou fascinant. Şi, inevitabil, mi-am scăldat ochii la exterioare şi interioare.

Am rămas cu o imagine care nu s-a mai dezlipit de mine.

Asta (click pe ea):

 

Dacă nu e vorba prea mult şi de contribuţia obiectivului ales (dacă da, sper că doar puţin) în fotografiere, atunci biserica aceasta cred că te poate face să te simţi aşa cum ar trebui să te simţi într-o biserică: tu mic, mic, mic; ea mare, mare, mare; ca Cel pe care Îl reprezintă.

h1

Joc poetix

aprilie 25, 2011

Să ne jucăm. Mă rog, cei care simt nevoia. Eu ofer începutul unui pseudopoem – îi spunem aşa – iar voi continuaţi după dispoziţie, umor, melancolie, ironie, inspiraţie, absenţă totală de inspiraţie, apatie, după cum se nimereşte. Deci puteţi şi veţi stabili tonul poemului. Dacă nu vin pe fus versuri, puteţi încerca şi alt gen.

Că acum se poartă, de când cu modernismul şi apoi post, cititorul participă şi el la strădaniile scrierii, devine un fel de coautor, i se pun întrebări, i se permite să strige că obiectează şi nici nu e nevoie să adauge „onorată instanţă” pentru că la pupitru nu mai e, de fapt, o instanţă. Locurile se pot schimba oricând, you never know. Aşa că…

Obiectivul e datul drumului la creativitate liberă, îngrădită doar de începutul care se dă. Nu dau note, nu fac clasamente, nu mă interesează ierarhiile, nu dau premii că n-am, dau în schimb primire şi voie bună. Cam asta ar trebui să fie un joc, plăcerea de a participa fără vreun stres cu streaşină la ochi de genul: „dacă nu iese bine?”.

Aşadar:

aproape un univers
şi ceva
aproape o ploaie de marte
cât lumina de august
strecurată prin noapte
şi-un sfert de Cer adus aproape

atât am crescut
în iubire
de când...

PS: dacă doriţi să modificaţi câte ceva din ce este „dat”, feel free.

%d blogeri au apreciat asta: