Archive for the ‘Artăraie’ Category

h1

Escapadă

august 18, 2018

Una dintre preferatele mele, de care mi-am amintit de curând. Voce, versuri, melodie, videoclip, atmosferă, limbă..

Reclame
h1

Misiunea unui regizor. Tarkovski

iunie 16, 2018

Câteva dintre impresiile spectatorilor lui Tarkovski vizavi de unul dintre filmele regizate de el, Oglinda:

„V-am văzut filmul Oglinda”, îmi scrie un inginer-constructor din Leningrad, „m-am uitat până la final, deși după jumătate de oră deja mă apucase o puternică durere de cap din princina eforturilor intense de a mă concentra și de a înțelege cât de puțin, de a face în vreun fel legătura între personaje, evenimente și amintiri. Noi, bieții spectatori, vedem filme: bune, proaste, foarte proaste, obișnuite și foarte originale. Și oricare dintre ele poate fi înțeles, te poate entuziasma sau îl poți respinge, dar ăsta?!…” Un inginer-instalator din Kalinin este, de asemenea, extrem de indignat: „Acum o jumătate de oră am văzut filmul Oglinda. Grozav!!!… Tovarășe regizor! Dumneavoastră l-ați văzut? După părerea mea, acest film nu poate fi considerat normal… Vă doresc mari succese creatoare, dar de asemenea filme nu e nevoie.” Un alt ininer, de data asta din Sverdolovsk, nu-și poate reține repulsia vehementă: „Câtă vulgaritate, ce mizerie! Ptiu, este dezgustător! Deci eu consider că filmul dumneavoastră este ca un glonț orb. N-a ajuns la spectatori, iar asta este cel mai important.” Acest inginer chiar îi trage la răspundere pe conducătorii cinematografiei: „Nu pot să nu fiu uimit cum de oamenii responsabili de programarea filmelor la noi, în URSS, permit să ruleze asemenea eșecuri.” În apărarea conducerii cinematografiei trebuie să spun că a permis foarte rar asemenea „eșecuri”, în medie unul la cinci ani, iar pe mine, primind astfel de scrisori, și chiar mi s-a întâmplat, m-a apucat disperarea: eu, de fapt, pentru cine și pentru ce lucrez?… 

(Andrei Tarkovski, Sculptând în timp, p. 6-7)

Mai multe lucruri mi-au atras atenția aici. În primul rând, că oamenii căutau să comunice cu producătorii de film într-o vreme în care nu zbura internetul peste străzi, peste țări, peste oceane. Aveau ceva de transmis, aveau o reacție și căutau să și-o exprime. Dar nu doar să și-o exprime față de prieteni, ci să i-o comunice chiar omului din spatele camerei, numelui ăluia mare. (Îmi amintesc că în ’98 sau ’99, când am pus mâna prima dată pe un computer conectat la internet, mi-am făcut cont de email după care i-am scris lui Cristian Tudor Popescu foarte entuziastă. Nu știu ce o fi gândit el despre emailul meu, cert e că nici nu aveam cum să aflu pentru că, încă novice și nepricepută în ale internetului, după ce mi-am făcut contul, am ieșit din el și i-am trimis emailul direct de pe site-ul ziarului, unde avea o căsuță de contact; mi-am dat seama la scurt timp de ratare, dar n-am mai revenit.)

Apoi alt lucru e faptul că Tarkovski chiar era interesat de scrisorile lor, le citea și, nu doar atât, era afectat de ele, contau. Nu știu cum sunt ceilalți sau cum „se poartă” azi, poate că azi lumea e mult mai sătulă de impresiile „consumatorilor” din cauza tonelor de impresii pe care le primesc cu prea multă ușurință tehnică.

Alt lucru care mi-a atras atenția a fost naturalețea, spontaneitatea și îndrăzneala spectatorilor care îi scriau.

Însă:
Nu am putut niciodată să cred că un artist, oricare ar fi el, poate crea pentru sine însuși, convins că nimenni nu va avea nevoie niciodată de opera sa… Dar despre asta mai târziu…
O spectatoare din orașul Gorki mi-a scris: „Vă mulțumesc pentru Oglinda. Și eu am avut o copilărie asemănătoare… Dar nu înțeleg cum ați aflat.
Erau același vânt și aceeași furtună… Bunica îmi striga: Galka, dă pisica afară!… În cameră era întuneric.. Și tot așa s-a stins lampa cu petrol și sufletul meu era apăsat de așteptarea mamei.
…. Și cât de minunate sunt în filmul dumneavoastră trezirea conștiinței, gândurile copilului!… Și, Doamne, cât de adevărat este… noi într-adevăr nu știm fața mamelor noastre. Și ce simplu. Știți, în sala întunecată, uitându-mă la buzata de pânză luminată de talentul dumneavoastră, pentru prima dată în viața mea am simțit că nu sunt singură…”
Multă vreme eu însumi am fost convins că nimeni nu are nevoie de filmele și că nimeni nu le înțelege, iar asemenea mărturisiri mi-au încălzit sufletul, dând sens activității mele, au întărit în mine sentimentul că drumul ales nu este întâmplător și că este cel bun.
Un muncitor de la o fabrică din Leningrad, student la seral, mi-a scris: „Motivul pentru care vă scriu este filmul Oglinda, film despre care nici nu pot să vorbesc, eu îl trăiesc.”
(Andrei Tarkovski, Sculptând în timp, p. 10-11)

h1

Something

iunie 14, 2016
http://t11.deviantart.net/fG15but5TTPuTx6aEDVST6nfwFQ=/300x200/filters:fixed_height(100,100):origin()/pre05/f614/th/pre/i/2008/007/f/c/izuru__s_self_reproach_by_aquapocalypse.jpg

http://t11.deviantart.net/fG15but5TTPuTx6aEDVST6nfwFQ=/300×200/filters:fixed_height(100,100):origin()/pre05/f614/th/pre/i/2008/007/f/c/izuru__s_self_reproach_by_aquapocalypse.jpg

h1

Banalul surprins

iunie 5, 2016

Nu eu l-am pictat pe ăsta, ci o anume Mary Shepard, dar mi-a plăcut. Ceva vechi, uitat de lume, reînviat prin acuarelă în acest mod.

Dedicație tuturor cărora le place măcar un element din tablou.

Am luat imaginea de aici.

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

h1

Lumină, lumini

iunie 1, 2016

Fâşia de lumină de care am parte seara la apusul soarelui în cameră, chiar lângă fereastră. Şi dimineața, la foarte răsărit. This is all I get pe nord. Și asta se întâmplă doar atunci când se măreşte ziua, iar soarele îşi lărgeşte raza de acțiune. În rest, mai rău.
Iar acum luminează instrumentele care îmi aduc şi ele un fel de lumină. Un alt fel de lumină.

13320600_10208170720939314_2816796063601920421_o

h1

Un om

mai 10, 2016

Am avut ocazia să lucrez cu d-l Eugen Țugulea la radio de două ori (și sper să mai am ocazia) și mă bucur i-au fost apreciate talentul și experiența unei vieți dedicate artei. Un om plin de bun simț, răbdare, spirit pedagogic, simț artistic, care știe încuraja și dezvolta punctele pozitive din om, știe să aibă încredere în fondul bun al celuilalt. Să trăiți mult și frumos, sir!

(premiile de anul ăsta în frumoasa Oradea)

13131187_882255775217668_1971651480655489481_o

13131331_882256461884266_443490547856024692_o

13173328_882256485217597_5161858749743918301_o

Fotografii realizate de fotograf Remus Toderici.

h1

Paști (1)

martie 27, 2016

Până anul viitor, când vom sărbători deodată, Paști fericite celor care sărbătoriți acum!!

 

și

h1

a Black man

februarie 12, 2016

Mi-a plăcut Black. Am ”crescut” cu el. Nu m-am gândit, totuși, ascultând It’s a Wonderful Life care era contextul scrierii piesei.

”By the end of 1985 I had been in a couple of car crashes, my mother had a serious illness, I had been dropped by a record company, my first marriage went belly-up and I was homeless. Then I sat down and wrote this song called ‘Wonderful Life’. I was being sarcastic.”

Și, ca un remembering, vă propun două piese:

Sweetest Smile

Feel like Change

 

h1

miercurea cenușii

februarie 10, 2016

Carl Spitzweg, Ash Wednesday (1855-1860)
(the end of carnival)

Carl_Spitzweg_-_Aschermittwoch

h1

Ieșiri

aprilie 17, 2015

Dintre tablourile expuse, au fost trei care mi-au atras atenția. Abstracte toate, dar acestea au vorbit mai mult decât altele. Toate trei îmi par interioare de închisoare, care ascund (sau dezvăluie) o ieșire, o scăpare, o evadare. Nu se știe dacă posibilă sau imposibilă, dar pare să existe o evadare. În prima, o fereastră în dreapta și un orificiu de ieșire în mijloc. În a doua și a treia au câte o fereastră foarte viu colorată în verde deasupra. Ieșirile oferite se disting coloristic, atrag atenția prin discrepanța între culorile moarte ce reprezintă interiorul și culoarea vie a ieșirilor.

 Prin ferestrele din tablourile 2 și 3 pare să se vadă ceva la orizont. Nu-mi dau seama ce, dar pare a fi mare. Dacă e mare, e escapada perfectă ca relaxare.

Nu atrag ochiul din punct de vedere estetic, doar ca mesaj și… realizare. La primul, aș avea de comentat că bara aceea verticală albastră împarte imaginea în mod nefericit în două scene. Nu face legătura dintre ele, ci le separă, deși cele două scene au multe în comun. Dar se poate să mă înșel sau se poate să fie mai multe păreri. Dacă aveți altă vedere asupra lucrurilor, sunt chiar interesată.

 Enjoy ”the view”.

tablou 3

tablou 3

tablou 2

tablou 2

tablou 1

tablou 1

h1

Pagina poeziei

noiembrie 15, 2014

Pagină nouă pe blog.

Nu că nu s-ar fi găsit poeziile și până acum. Dar, așa, căutătorii de versuri pot intra fix pe ușa de care au nevoie atunci când apare momentul.

Asta e: https://camix.wordpress.com/poeticaraie/

h1

Un oraș. Broken City.

mai 1, 2014

broken-city-trailer-wahlberg-russell-crowe-catherine-zeta-jonesUn polițist (Mark Wahlberg) omoară un infractor. Putea să evite omorul, însă acela era cel care a violat-o și ucis-o pe sora iubitei lui. Putea fi condamnat, dar scapă achitat. Este lăudat ca fiind erou de către primar (Russel Crowe), cu toate că știa foarte bine că nu avea pentru ce. I se recomandă, totuși, să își găsească altă meserie.

Se face detectiv particular. Nu-l dau banii afară din casă, mai ales că nu își primește onorariile la timp. După 7 ani de la acel incident, în perioada unei campanii electorale, primarul îl solicită. Vrea să-l angajeze pentru o treabă. Să afle cine este iubitul cu care îl înșală nevasta sa. Și o sumă mare de bani.

Detectivul îl găsește, îl fotografiază. Este directorul de campanie electorală a adversarului primarului de la alegeri. Hm, interesantă potriveală. Înmânează fotografiile primarului și își primește și restul de bani. A doua zi, fotografiatul director de campanie este omorât. Stupoare.

Mânat de remușcări și de nervi, detectivul cercetează problema în profunzime și află că, de fapt, omorâtul nu era niciun iubit. Era doar amic cu nevasta primarului și punea la cale o deconspirare a planurilor murdare ale primarului. Chiar înainte de alegeri. Nu putea să riște să piardă alegerile.

Așa că avem un detectiv nervos, care merge la primar și îi cere explicații, după care îl amenință că îl dă în vileag, toate documentele sunt pregătite să ajungă la presă dacă lui i se întâmplă ceva. Aici, însă, are parte de o surpriză. Primarul are un răspuns pentru care îți amintești de toți politicienii pe care i-ai văzut la viața ta, mai ales de cei mai actuali, și îți spui, păi… se putea, de fapt, altfel? Nu așa e și la noi? Nu așa e peste tot? Primarul îi răspunde:

– Crezi că degeaba te-am ales pe tine pentru contractul ăsta? Ce crezi tu că poți să faci? Nu tu erai ăsta?

Și îi scoate o înregistrare video pe care era surprins exact momentul în care detectivul, pe atunci polițist în funcție, îl omoară pe cel de care pomeniserăm la început. O înregistrare amatoare și bună de folosit într-un proces, din care se vedea limpede cum polițistul nu era în legitimă apărare.

Acum e acum. Vrei un Bine, dar riști să își faci ție rău. Ce primează? Vrei un bine, chiar dacă nu ești nici tu un bine. Te duci la închisoare de dragul unui oraș pe care îl poți salva de un om corupt? Vrei cu adevărat un Bine? Până la ce preț ești dispus să plătești?

Ei, uite, pentru acest moment din film merită să-l vedeți.

Broken City, 2013.

Vizion fain!

h1

Ghețimani. O dramă.

aprilie 21, 2014
h1

Alright.

aprilie 21, 2014

 

h1

how to love Him

aprilie 21, 2014
h1

Noli me tangere

aprilie 20, 2014
Noli me Tangere – Antonio da Correggio, 1534

Noli me Tangere – Antonio da Correggio, 1534

Fra Angelico

Fra Angelico, Sec. XV

Martin Schongauer

Martin Schongauer, 14__

Titian – Cristos și Maria Magdalena, 1512

Titian – Cristos și Maria Magdalena, 1512

Fra Bartolomeo, 1506

Fra Bartolomeo, 1506

Hans Holbein cel tânăr, 1524

Hans Holbein cel tânăr, 1524

James Tissot, 1886-1894

James Tissot, 1886-1894

Isus se arată Mariei Magdalenta după înviere, Alexander Ivanov, 1835

Isus se arată Mariei Magdalenta după înviere, Alexander Ivanov, 1835

 

h1

Duminica. Dar iată zorii

aprilie 20, 2014
Raising Adam and Eve, with Satan is bound in Hell – Chora Church, Istanbul, 1315

Evangheliile Rabula, Meister des Rabula, 586

Raising Adam and Eve, with Satan is bound in Hell – Chora Church, Istanbul, 1315

Raising Adam and Eve, with Satan bound in Hell – Chora Church, Istanbul, 1315

Frescă, Andrea da Firenze, Santa Maria Novella, Florența, 1366

Frescă, Andrea da Firenze, Santa Maria Novella, Florența, 1366

Ambrogio di Stefano Borgognone, Christ Risen from the Tomb - 1490

Ambrogio di Stefano Borgognone, Christ Risen from the Tomb – 1490

Tripticul Învierii, Hans  Memling - 1490

Tripticul Învierii, Hans Memling – 1490

Hosios Loukas, Grecia, Harrowing_of_Hell, sec XI

Hosios Loukas, Grecia, Harrowing_of_Hell, sec XI

 

Icoană rusească, sec XV

Icoană rusească, sec XV

Școala Yaroslav, sec XVII

Școala Yaroslav, sec XVII

Icoană cu 5 părți, Mănăstirea Solovetsky sec XVII

Icoană cu 5 părți, Mănăstirea Solovetsky sec XVII

The Ottonian Bamberg Apocalypse, sec XI

The Ottonian Bamberg Apocalypse, sec XI

Piero della Francesca, Resurrection, sec XV

Piero della Francesca, Resurrection, sec XV

Andrea Mantegna, 1457-1459

Andrea Mantegna, 1457-1459

Raphael, 1499-1502

Raphael, 1499-1502

 

Lucas Cranach, 1558

Lucas Cranach, 1558

 

Rubens, 1611

Rubens, 1611

 

James Tissot – 1890

James Tissot – 1890

 

h1

Sâmbăta

aprilie 19, 2014
MANTEGNA, Andrea - The Lamentation over the Dead Christ (1490)

MANTEGNA, Andrea – The Lamentation over the Dead Christ (1490)

Tintorello - The Descent Into Hell by (1568)

Tintorello – The Descent Into Hell by (1568)

Guercino - Sfântul Petru plângând în fața Mariei (1647)

Guercino – Sfântul Petru plângând în fața Mariei (1647)

 

 

h1

Stabat Mater.

aprilie 18, 2014
Gentile da Fabriano, 1400-1410

Gentile da Fabriano, 1400-1410

Rogier van der Weyden, 1460

Rogier van der Weyden, 1460

Pietro Perugino, 1482

Pietro Perugino, 1482

Noël Quillerier, Oratorio della Nunziatella, Foligno 1625-1626

Noël Quillerier, Oratorio della Nunziatella, Foligno 1625-1626

Gabriel Wuger, 1868

Gabriel Wuger, 1868

Evgraf Semenovich Sorokin, 1873

Evgraf Semenovich Sorokin, 1873

Stabat Mater, Porto Alegre, Brazilia, sec XIX.

Stabat Mater, Porto Alegre, Brazilia, sec XIX.

 

 

 

 

h1

Și a fost o vineri. Crucificarea

aprilie 18, 2014
Cea mai timpurie pictură înfățișând crucificarea, Meister des Rabula, anul 586

Cea mai timpurie pictură înfățișând crucificarea, Meister des Rabula, anul 586

 

Meister der Schule von Nowgorod, aprox. 1360

Meister der Schule von Nowgorod, aprox. 1360

 

Christ-on-the-cross- Fra Carnevale, 1445-1467

Christ-on-the-cross- Fra Carnevale, 1445-1467

Albrecht Altdorfer, Crucifixion, 1514-1516

Albrecht Altdorfer, Crucifixion, 1514-1516

 

Cristo Crucificado, Diego Velazquez, 1632

Cristo Crucificado, Diego Velazquez, 1632

Cea mai impresionantă, datorită perspectivei, mi s-a părut ultima. Tot ce se întâmplă ”jos” e atât de dramatic și, totuși, atât de îndepărtat; ca și cum S-ar întreba: ”Toți oamenii aceștia pe Mine mă jelesc? De ce? Să se jelească pe ei înșiși…”.

Crucificarea văzută de pe cruce, James Tissot, 1886-1894

Crucificarea văzută de pe cruce, James Tissot, 1886-1894

 

UPDATE:

 

Tissot – ridicarea crucii, 1886-1894 (watercolour over graphite on gray wove paper)

Tissot – ridicarea crucii, 1886-1894 (watercolour over graphite on gray wove paper)

Tissot – moartea lui Isus – 1884-1896

Tissot – moartea lui Isus – 1884-1896

 

 

 

 

 

 

 

 

 

h1

Cina

aprilie 17, 2014

 

Farewell Discourse (Maesta) - Duccio, 1308-1311

Farewell Discourse (Maesta) – Duccio, 1308-1311

Spălarea picioarelor și Cina din Maesta, Duccio

Spălarea picioarelor și Cina din Maesta, Duccio

Ultima cină, Ugolino da Siena (Ugolino di Nerio), 1325-30

Ultima cină, Ugolino da Siena (Ugolino di Nerio), 1325-30

Communion of the Apostles, Fra Angelico (1440-1441)

Communion of the Apostles, Fra Angelico (1440-1441)

Domenico Ghirlandaio, 1480

Domenico Ghirlandaio, 1480

Frescă ortodoxă – Kremikovtsi – sec XVI

Frescă ortodoxă – Kremikovtsi – sec XVI

Cina mistică – icoană – Simon Ushakov (1626-1686)

Cina mistică – icoană – Simon Ushakov (1626-1686)

 

 

h1

Linii vorbitoare

martie 12, 2014
dan perjovski

dan perjovski

Cum ar arăta gândurile formulate cu oleacă de structură și creativitate?

Un alt fel de artă. Dan Perjovski.

creta5 creta8 helsinki6 helsinki8 japan3 japan6 japan9 japan10 kosovo1 kosovo3 tallin7

 

PS: le-am furat de la http://www.perjovschi.ro/

h1

micul artist

februarie 13, 2014

«Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiți despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat însemnate. Nu vă întreabă niciodată: ”Ce sunet are glasul lui? Ce jocuri îi plac mai mult? Face el colecție de fluturi?”. Ci întreabă: Câți ani are? Câți frați are? Câte kilograme cântărește? Cât câștigă tatăl lui?”. Numai atunci cred ei că îl cunosc. Dacă le spuneți oamenilor mari: ”Am văzut o casă frumoasă, din cărămizi trandafirii, cu mușcate la ferestre și cu porumbel pe acoperiș”…, ei nu sunt în stare să-și închipuie cum arată o asemenea casă.»

(Antoine de Saint-ExuperyMicul prinț)

**

«Cred că aş face totul la fel, pentru că structura mea de mare naivitate, care de multe ori a fost lovită pe nedrept, nu se poate schimba. E firea mea.

Nu mă văd prudent. Nu mă văd calculând meschin. Am fost întotdeauna un om echilibrat şi tot pe drumul ăsta aş merge.»

(Dan Puric)

h1

istoria redusă la inimă

ianuarie 27, 2014

Dacă e azi ziua de azi, atunci merită să citească și alții un poem pe care l-am cules cândva în timpul studenției pentru că n-am putut trece pe lângă el; nu-mi amintesc unde l-am citit, pe atunci nu era internet la noi și mă foloseam din plin de caiete ca să le ”fotografiez”. Caietele țin și după ce toate cd-urile dau erori de vechime.

Și uneori îmi aminteam de poemul ăsta, de cât de sfredelitor mi s-a părut și atunci, și ori de câte ori îl reciteam. E scris de Solo Juster, din volumul ”Lacrimă interioară”. E poet de limbă română din Israel, supraviețuitor din lagărele de muncă obligatorie.

Restul veți înțelege.

Cai verzi

când am fost ars
de șase milioane de ori
când urletul meu
era
cu fumul rotocoale
când lumea și-a ieșit din minți
codrii n-au vuit
nici Dunărea
nu s-a-nturnat din cale

nu-ți vine să crezi
cum lumea se minte
șase milioane de crime să uite
visând cai verzi

nu
nu-ți vine să crezi

h1

În pictură 2/3

aprilie 13, 2012
Image

Balage Balogh - Jesus crucified on the Mount of Olives (2005)

Image

Jan Brueghel the Younger - The Crucifixion on Mount Calvary

Image

Philips Wouwerman - A View of Mount Calvary with the Crucifixion, 1652

h1

În pictură 1/3

aprilie 12, 2012
Image

The Last Supper - Cornell Barnes

Image

The Last Supper - Joos van Gent

h1

În sculptură 3/3

aprilie 8, 2012
Image

Jacob Epstein - Hand of the Risen Christ

Image

Jesus Sculpture - Familia Sagrada, Barcelona

h1

În sculptură 1/3

aprilie 5, 2012
Image

1. Cina cea de taină - detaliu, Biserica Familia Sagrada

Image

3. Lepădarea lui Petru, Biserica Familia Sagrada

Image

2. Sărutul lui Iuda, Biserica Familia Sagrada

h1

Clas’or

decembrie 2, 2011

Când eram mică (nu sunt foarte mare nici acum), am început o colecţie de timbre. Pasiunea fratelui meu de atunci. Iar eu, bineînţeles, descopeream frumos cam tot ce făceau cei mari de lângă mine. Am aflat aşa că seriile erau mai valoroase decât timbrele singulare (unde-s mulţi puterea creşte), că cele neştampilate erau mai valoroase decât cele ştampilate etc. N-am continuat, ba chiar mai am unele timbre pentru care n-am mai avut loc în clasor. Nu că erau ele prea multe, ci era clasorul prea mic.

Am avut şi câteva care mi-au fost mai simpatice decât altele.

unele iubiri mici şi neînsufleţite

Pe primul l-am ales abia acum ca interesant. O portretizare – cu care unii nu ar fi de acord, dar poate tot ar lua-o în considerare – a unui Dumnezeu tânăr. Poate ideea de atotputernicie nu se potrivea în unele minţi decât cu tinereţea. Oricum, minunea invizibilă are un chip, chiar dacă noi nu îl vedem încă.

Cele din dreapta sunt puţinele fără ştampilă, de care m-am ataşat rapid, cea de jos plăcându-mi în mod special pentru culori, scenă, ideea de out of this world.

Cel din stânga jos e, poate, cel mai ieşit din comun pentru că e ca un mic basorelief. Desenul iese din hârtie, îl simţi cu degetele şi cu ochii închişi.

h1

Exerciţiu instru-mental

iunie 27, 2011

Unele piese sunt vară, altele iarnă (care nu e ca vara, se înţelege! niciodată). Unele merg pe picioarele lor, altele trebuie duse de suflet mai departe. Unele sunt o adiere vagă a unor sonorităţi familiare pe care nu le poţi descrie; altele… Sau mai bine vedeţi ce impresii sunt următoarele:

1.

2.

h1

Croială cu efect

mai 17, 2011

După lucrul la un text legat de sinagogi şi construcţia acestora, mi-am spus că ştiu prea puţine şi am început să caut planuri de construcţie pentru biserici din diferite confesiuni. Fascinant. Târziu, dar mai bine mai târziu. Din nou fascinant. Şi, inevitabil, mi-am scăldat ochii la exterioare şi interioare.

Am rămas cu o imagine care nu s-a mai dezlipit de mine.

Asta (click pe ea):

 

Dacă nu e vorba prea mult şi de contribuţia obiectivului ales (dacă da, sper că doar puţin) în fotografiere, atunci biserica aceasta cred că te poate face să te simţi aşa cum ar trebui să te simţi într-o biserică: tu mic, mic, mic; ea mare, mare, mare; ca Cel pe care Îl reprezintă.

h1

Joc poetix

aprilie 25, 2011

Să ne jucăm. Mă rog, cei care simt nevoia. Eu ofer începutul unui pseudopoem – îi spunem aşa – iar voi continuaţi după dispoziţie, umor, melancolie, ironie, inspiraţie, absenţă totală de inspiraţie, apatie, după cum se nimereşte. Deci puteţi şi veţi stabili tonul poemului. Dacă nu vin pe fus versuri, puteţi încerca şi alt gen.

Că acum se poartă, de când cu modernismul şi apoi post, cititorul participă şi el la strădaniile scrierii, devine un fel de coautor, i se pun întrebări, i se permite să strige că obiectează şi nici nu e nevoie să adauge „onorată instanţă” pentru că la pupitru nu mai e, de fapt, o instanţă. Locurile se pot schimba oricând, you never know. Aşa că…

Obiectivul e datul drumului la creativitate liberă, îngrădită doar de începutul care se dă. Nu dau note, nu fac clasamente, nu mă interesează ierarhiile, nu dau premii că n-am, dau în schimb primire şi voie bună. Cam asta ar trebui să fie un joc, plăcerea de a participa fără vreun stres cu streaşină la ochi de genul: „dacă nu iese bine?”.

Aşadar:

aproape un univers
şi ceva
aproape o ploaie de marte
cât lumina de august
strecurată prin noapte
şi-un sfert de Cer adus aproape

atât am crescut
în iubire
de când...

PS: dacă doriţi să modificaţi câte ceva din ce este „dat”, feel free.

h1

El este

aprilie 21, 2011

De când am văzut imaginea aceasta, şi anume la Pătrăţosu pe blog acum nu ştiu cât timp, nu mi-am mai scos-o din memorie. Chiar dacă n-am mai privit-o. A rămas ca o imagine preferată a crucificării, deşi sună oarecum ciudat să asociez „preferat” cu „crucificare”. Dali a făcut o treabă ieşită din comun.

Abia acest unghi te face să conştientizezi prezenţa Tatălui deasupra şi în mijlocul a ceea ce se întâmplă; şi durerea Lui nespusă. Aici nu mai ai scăpare de prezenţa Tatălui care, într-o pictură clasică cu unghiul de vedere la nivelul pământului sau la nivelul crucii, puţin deasupra pământului, poate trece neobservat. Aici aproape că auzi cuvintele Lui care par să spună:

„Ce am eu mai de preţ, mai drag, mai scump, mai iubit dau pentru voi. Mda… chiar atât de mult vă iubesc. Şi voi tot nu pricepeţi. Nici acum. Dacă nici El, Fiul Meu, nu e de ajuns pentru voi…”

Vouă ce vă inspiră?

Şi apoi, dacă aveţi o imagine a crucificării (sau care să protretizeze vreun episod al acestor zile), aştept; cu motivaţia.

h1

Trial and!

martie 26, 2011

Şi uite aşa îi vin omului idei când rămâne singur prin home. Şi mai ales când se întorc cei ai casei, îi mai tună câte o invenţie să le facă surpriză. Bunăoară culinară. Nu sunt mare pasionată de bucătărie, din câte mă ştiu, dar de data asta dorinţa de a face surpriză a bătut restul preocupărilor şi-am început să-mi frământ neuronii. Am mai gătit, nu noutăţi!, dar mai mult atunci când era nevoie. Aveam în cap nişte elemente fixe (nu spun care încă) ce trebuiau neapărat să fie folosite, am răsfoit, mi-am holbat ochii la poze, am început să imaginez oarece şi a doua zi au ieşit astea două:

 

**

**

Am observat că nu mă prea supun cantităţilor şi maltratez ingredientele din reţete; îmi cerea bain-marie 30’, am pus la cuptor în yena 20’. Adaptez, schimb, dar am întotdeauna reţeta în faţă, de siguranţă. Să ştiu cât sar calul dacă tot vreau să-l sar. Însă asta e mai bine s-o facă experimentaţii, nu novicii ca mine.

 

Cea mai mare temere: să nu fie mâncabile.

Cea mai mare încântare: că le-am făcut (indiferent de rezultat).

 

Cum gătiţi atunci când gătiţi? Cât de fidel respectaţi indicaţiile de scenă (în cazul noutăţilor)?

Şi apoi: ce ziceţi că sunt produsele din imagini?

 

 

h1

Întrebarea din 25th Hour

martie 19, 2011

Închisoare pe şapte ani pentru trafic de droguri. Îţi mai rămâne o zi să te aduni, să îţi aduni lucrurile, să îţi aduni prietenii şi familia, colegii de trafic, să respiri ultimele guri de aer cu marca „liber”, să îţi laşi câinele în grija cuiva care l-ar iubi, să îţi dai seama cine eşti, ce eşti şi mai ales… ce ai ajuns.

Acesta e Monty Brogan (Edward Norton) în 25th Hour (2002). Ani de zile, a avut răspunsuri la toate problemele pe care credea că le are, dar nu avea o întrebare destul de importantă: „încotro mă îndrept?”. Acum, după ce poliţia i-a percheziţionat locuinţa şi s-a dus glonţ către locul unde era ascunsă marfa, după ce s-a dat sentinţa de 7 ani lipsit de libertate, e târziu.

Furia şi disperarea care îl cuprinseră se descătuşează într-un moment în care, aflându-se în toaleta unui mic local unde lua masa cu tatăl său, se priveşte în oglindă. Cel de dincolo de sticlă resimte ura faţă de toate organizaţiile care mişcă în New York, toate grupurile sociale, economice, blestemă pe toţi pentru că trăiesc şi nu trăiesc cum ar trebui. Înjurăturile merg până la Fiu, căruia Îi reproşează că a suferit prea puţin cei 7 ani pe care trebuie să-i îndure el. Dar încheie cu o pauză după descărcarea nervoasă şi, uitându-se bine în ochi, recunoaşte că nu, el singur este de vină, doar el e cel care trebuie înjurat pentru că avea totul şi a sfeclit-o. Regretul, însă, pare să nu ţintească gravitatea faptelor proprii, cât mai mult că nu s-a oprit la timp pentru a nu fi prins.

Puţin cam târziu pentru schimbarea deznodământului. „Târziu” îşi spun şi prietenii când se gândesc la el, pe de o parte reproşându-i în gând că ştia care e riscul ocupaţiei lui şi totuşi a continuat, pe de alta reproşându-şi fiecare că nu l-au tras de mânecă atunci când au văzut că merge în jos. De-a lungul timpului, fiecare şi-a văzut de propriile gânduri şi afaceri; dacă treaba a mers bine şi aşa, în ciuda, atunci va merge oarecum şi de aici încolo. Complicăţenia apare doar atunci când se trage linia şi se scad punctele. E bine că se trage în timpul vieţii, îi dă timp lui Monty să se privească în oglindă şi să se mai privească şi pe viitor.

În dimineaţa următoare, când trebuie să lase tot şi să se prezinte la închisoare, tatăl lui insistă să-l ia cu maşina. Pe drum, tatăl îi propune un scenariu: el e gata să schimbe traseul maşinii.

Să urmărim:

**

**
Am preferat să vă las să vedeţi decât să citiţi. Un punct bun pentru regie (Spike Lee), mai ales în acest moment al filmului şi un alt punct bun că nu încearcă să îşi aleagă singur consecinţa greşelii lui. Un alt punct bun pentru întrebarea (nepusă) sugerată: quo vadis. O întrebare care merită pusă cât mai des, care merită şi răspunsuri cât mai în oglindă în timp ce urechile stau pâlnie către Vocea care poate răspunde până nu e târziu.

h1

Operaţie empatică

februarie 15, 2011

Credeţi că e posibil să desprindem atmosfera, starea, ideea principală a unei piese într-o altă limbă după ritm, succesiunea notelor, accentuarea cuvintelor…?

Să vedem. Aici piesa, spuneţi ce vă inspiră, ce vă transmite, ce stare, ce idei? Apoi vă voi da versurile împreună cu impresiile mele iniţiale. Da, şi eu am participat la testare, vorba lui E. Ionescu în Cântăreaţa cheală: un doctor adevărat face operaţia pe el înainte de a o face pe pacient. Ca să vadă dacă reuşeşte! Păi cum altfel?!

h1

Diabet de frumos?

ianuarie 30, 2011

 

Admiram azi un candelabru. Îmi plac sticlăriile, cristalele, nuanţele de culori reflectate de ele… M-am gândit dacă ar fi recomandabil să ne învăluim în lucruri foarte frumoase sau nu.

Unii spun că, trăind într-un mediu estetic, te simţi mai bine, funcţionezi mai normal, eşti mai senin. Sună plauzibil (nu intru în problema îmbuibării cu lucruri scumpe când ar fi mai creştinesc să dai altora – legitimă, de altfel, dar cred că nu ar ieşi tocmai o polemică prea interesantă, pentru că aş fi de acord -, ci vreau să direcţionez ideile pe reacţia psihologică, dacă aşa i-o fi zicând). Întrebarea mea: te face frumosul (sau excesul de frumos, frumosul plus infinit) din jur la un moment dat imun la frumuseţe, sictirit de frumuseţe? Sau altfel: infuzia mare de frumos are reacţii adverse sau efecte secundare?

Nu fac vreo apologie urâtului, asta ar fi minusul infinit, care nici el nu m-ar interesa prea mult.

h1

Prioritate de vedere

decembrie 12, 2010

să ascultăm cum cresc firele albe de păr
ca şi cum după ele ar veni dimineaţa
unii sunt bogaţi în fire albe,
vrei să-i întrebăm dacă mai cântă şi acum?

spune adierii mirifice de azi
să nu mă ispitească s-o iubesc
dacă nu te pot auzi între foşnetele
pe care le inventează.
cât o inspiraţie

joc baba oarba până ajungi.
să îţi apeşi uşor degetele
peste ochii mei când vii!
să fii primul pe care-l zăresc!


h1

Gulliver în Bloggingland

august 26, 2010

Nu mai voia să călătorească. Îi fusese greu digerabilă ultima călătorie, i se întoarse stomacul cu susul în jos. N-avea de gând nici să-şi facă operaţie de schimbare de gen proxim într-un veritabil houyhnhnm, deşi i se părea singura soluţie suportabilă. Însă nu se inventaseră pe atunci asemenea operaţii. Nici vederea oamenilor nu îi era prea simpatică, yahoo-ii i-au reprezentat atât de bine… De ce acceptase?

Vaporul lor, se strică pe drum şi, în loc să ajungă în RealLand, se opri brusc în dreptul unei insule străine şi se încăpăţână să nu mai pornească. Aceleaşi defecţiuni din trecut. Deci, de ce acceptase? Deja e o obsesie sonoră, însă acum.. tot un şoarece. Vor locui câteva zile pe această insulă primitoare şi pustie, parcă, ce bine!

Ajunşi la mal, fură întâmpinaţi de casa impunătoare a unui scriitor. Multe flori de toate culorile la geamuri, o sumedenie de mărunţişuri drăguţe, dar orbitoare care făceau casa o amestecătură de frumuseţe cu oboseală instant, al cărei rezultat nu mai vrei să ştii ce e. Pe terasă, pesemne proprietarul, la o limonadă de unul singur, însă consumat constant de câte o cifră, o dată, strigându-i-le foii, pare-se. Fiecare casă avea câte un nume. Aceasta nu avea. Adică era doar denumirea insulei. Sau poate se confundau, nu e prea clară treaba. Bloggingland se numeşte. Casa şi insula, poate. O fi împăratul.

– Nu, nu şi nu! I-am repetat de 16,6 ori că nu admit ca terenul să fie construit decât cu 5 cm la stânga, pentru că, la apusul soarelui, razele vor bate exact pe locul postului meu de fundaş timp de exact 10 minute şi nu voi vedea nimic! Fatal pentru scor. Altfel, înseamnă că asta şi urmăresc, să pierd! Iar mă obligă să îi dau în judecată pentru memorie scurtă şi rea intenţie!

– Ce-i, măi blogging, iar vorbeşti singur? Iar n-ai mâncat lapte? Nu te prinzi sau nici nu ai liană de care să te prinzi?

– Ţăranule, laptele nu se mănâncă, ci se bea! La vârsta asta nu ştii încă? Nici nu ştiu de ce îmi pierd vremea cu ăştia care nu ştiu că laptele se bea! Mai ales când am atâtea plângeri de făcut!

– Lasă, blogging, că la tine laptele trebuie mâncat cu biscuiţi, încet, ca să nu te îneci şi să-şi facă digestia, că altfel nu procesezi informaţia. Ştii, graba strică plângerea.

– Mă, ţăranule, la câte plângeri am eu de scris, o să fac o excepţie şi o să-ţi acord şi ţie 5 minute, nu mai  mult că nu meriţi. O să mă sacrific pentru binele aşezării, dar stai la rând acum.

Un localnic tinerel, un copilandru, veni către Gulliver, văzându-l nedumerit între scriitori şi îl întrebă de unde vine. Ahaaa, şi acolo tot aşa comunică prin scrisori?

– Nu tocmai, îi răspunde Gulliver, nu atât de des. Noi preferăm să folosim gura mai mult. Economie de timp.

Copilul se ţinu scai de străin, găsind amuzantă mirarea constantă a lui Gulliver. Se auzi dintr-odată răsuflarea obosită a bloggingului cu peniţa pe hârtie:

– Mai am 112 plângeri, din care 75 fix sunt cele mai stupide: numai pentru meseriaşu deştept, ce plăcere!

Copilul îi arătă lui Gulliver unde era meseriaşu. Meseriaşu juca tenis cu un prieten în faţa casei, iar, între serve, scria câte o scrisoare de curtoazie amicilor.

Copilul:

– Ăsta e tare. Nu stă o clipă locului, e aşa rapid, că abia îl zăreşti când scrie câte o scrisoare. Uneori îi mai scapă câte o literă neimportantă. Deliciul bloggingului cu alte plângeri. Read the rest of this entry ?

h1

Patinând între impus şi ales

februarie 5, 2008
figure-skating.jpg
Îmi place patinajul artistic. E o delectare. Acum e vremea campionatelor de patinaj. Am văzut nişte programe bune ale unui francez, Brian Joubert. Poate e simplist să spun asta, dar am observat la patinatorii francezi în special – de-a lungul timpului – un anume simţ al originalităţii şi creativităţii. Un simţ mai dezvoltat decât la alţii. Sau mai dezvoltat în sens „naţional” decât la alţii. Sau poate fi o chestiune de gust. Sigur că am admirat şi ruşii pe gheaţă şi italienii… Cu cea mai mare plăcere îl urmăream pe Philip Candeloro. Nu era cel mai exact tehnician, nu avea cele mai perfecte sărituri. Însă o trăire şi o creativitate care nu lăsa audienţa rece la final. Programul care m-a impresionat cel mai mult este cel liber ales, lung, din 1998, din Nagano. Acesta. Urmăriţi, apoi un alt program de-al lui, din 1992, însă acum unul scurt. Sau impus – cum este denumit oficial – aici.

Fiind vorba de Candeloro, rar i se întâmplă să aibă programe fără condimente. Totuşi, este o diferenţă între cele două stiluri de programe? Şi pe care îl preferaţi? Care e mai original? Revin.

Am discutat cu mai mulţi şi m-am gândit de ce în Biblie nu sunt lucrurile clare, de ce poruncile lasă loc de paranteze sau de dubiu. De ce nu ni s-a spus clar, de exemplu, cum e cu minciuna spusă pentru salvarea unor vieţi, minciuna pentru o cauză bună. De ce trebuie să existe o serie de interpretări atât de diverse şi argumente şi de o parte şi de cealaltă, care să creeze tot felul de teologii diferite, reacţii personale diferite, confuzie, la urma urmei. Sunt o sumedenie de alte exemple de acest fel.

Răspunsul pe care l-am găsit eu – şi care poate nu e acelaşi ca al vostru – e că, dacă ni s-ar fi spus negru pe alb, am fi fost iar frustraţi că ni se ia puterea de decizie, că nu suntem lăsaţi să judecăm şi să acţionăm în conformitate cu voinţa cu care am fost înzestraţi de către însuşi Dumnezeu. Mă înşel? Nu am fi spus că e dictator că ne-a trasat nişte reguli atât de exacte şi precise, încât am devenit simple marionete sau simpli executanţi ai lor?

option.jpgAm ales cele două programe ale lui Candeloro pentru a sublinia libertatea de mişcare, de judecată şi alegere. Aşa cred că ne vrea şi Dumnezeu: liberi a face alegeri în El şi asumându-ne alegerile făcute.

%d blogeri au apreciat asta: