Archive for the ‘Dia-logice’ Category

h1

Perfecțiunea neumană

Mai 25, 2017

Farmecul unui om e dat (și) de sinceritatea cu care își poartă nu doar calitățile, ci mai ales sinceritatea cu care își observă și recunoaște scăderile. Cu cât masca de om perfect e construită mai insistent, cu atât crăpăturile și fisurile apar mai evident… și mai contradictorii cu masca creată.
Nu există omul perfect. Cu atât mai dezagreabil e momentul în care încercăm să mimăm perfecțiunea, uitând că frumusețea omului stă chiar în scăderile lui asumate, ele îl fac uman. Și real.

h1

Tabere

Aprilie 4, 2017

Generalizăm după experiențele personale.

Cu cât suntem mai surzi la experiențele altora, cu atât suntem mai siguri (adică și mai ficși/ încăpățânați în) de propria generalizare. Care e o creare de tabere adverse de obicei, iar noi suntem întotdeauna în tabăra victimă, iar celălalt ne este inamic.

E mai comod să incriminăm categorii decât indivizi. Cuprindem mai mulți, cât mai mulți și cât mai nereprezentativ.

E și generalizarea o formă de egoism și de ură, din care noi trebuie să ieșim mereu personajul bun, iar ceilalți… dacă mai au loc, trăiască și ei undeva, cât mai departe de noi.

h1

Nemuritor

Iulie 26, 2016

Că mai apare un val
stai, nu mișca
ba mai bine mișcă-te,
suflă către oamenii
aceștia
un licăr
pentru cât a fi să fie,

dar totuși stai,
nu la o umbră
de curcubete,
ci la adăpostul unui
curcubeu,
să fii nemuritor
și alb,
eroule.

24_lightman_02

h1

Conlocuirea cu prostia

Iulie 5, 2016

Eu cred că orice om este (și) prost. Pe lângă alte lucruri care este. Indiferent cât de inteligent sau înțelept ar fi în majoritatea celorlalte aspecte. E prost în altele, doar că nu-și dă seama el (și atunci crede că e cunoscător omni-), ci alții care sunt mai inspirați în exact domeniile acelea.

Nu cred că trebuie să fugim cu orice preț de prostie, e ca și cum am fugi de noi înșine, de adevărații noi înșine care suntem; și poate de asta ne e teamă: să ne descoperim propria prostie și să ne vedem nevoiți să recunoaștem față de noi că nu suntem chiar atât de perfecți cum ne plăcea să ne închipuim că suntem; și e dificil să vezi că oglinda nu te arată perfect. Ne e teamă să ne descoperim ridicoli, dar nu cred că putem scăpa de asta. Însă tocmai asta este una dintre frumusețile omului: să iubească un alt prost și să fie iubit în ciuda prostiei lui.

Cred că trebuie să conlocuim cu prostia (să ne-o asumăm și pe a noastră, să o acceptăm și pe a altora), la fel cum conlocuim cu răutatea din noi – fiecare o avem – pentru că, dacă o negăm, s-ar putea să pățim la fel cum pățim cu răutatea. O ascundem sub preș ca și cum n-ar exista, dar ea nu dispare, ci se adună în tăcere tot mai mult până dă pe dinafară în proporții mult mai mari decât ne-am fi imaginat despre noi că am fi capabili să găzduim, transformându-ne în niște mici monștri. Mă gândesc..

h1

Pentru că ești deja fericit, dar ai uitat

Aprilie 21, 2016

Pentru că toți avem nevoie:

Lucruri care ne fac fericiți.

h1

Dicționare zilnice

Aprilie 1, 2016

Cuvintele tale se lovesc
de un dicționar
necumpărat
Nu le pot descifra
precum stelele
Le privesc cu luneta
totuși
Ceva luminos
trebuie să existe în ele.

Ce limbă mi-ai vorbi
dacă nu te-aș mai
desluși într-o zi?
te-ai ascunde
într-o scoică
în adâncimea oceanului?
ai trimite un ciclon
să-ți țină locul?

Trimite-mi lumea fără margini
într-un ochi de apă mic
s-o pot sorbi
dintr-o înghițitură.

h1

Pe tărâmul

Martie 13, 2016

Nu călca bucățile de cristal.
Au căzut din sufletul meu.
Nu le presa
să construiești
din ele
propriul castel.
Nu închide fereastra
peste ele
că își au respirația lor.
Nu le modela,
nu le lua în râs.
Ele însele sunt deja un castel
care stă deschis
numai pe tărâmul
liber.

h1

Vorbe în vânt

Februarie 28, 2016

Ne avântăm în multe schimburi de idei și de adjective pentru probleme pe care vedem că nu le vom rezolva; fie pentru că participanții sunt prea îngâmfați – unul din doi e de ajuns deja ca să fie pierdut dialogul – fie pentru că nu sunt bine informați, dar țin de pozițiile lor, fie pentru că s-au lăsat duși de val să discute un subiect de care nu le pasă, de fapt, prea mult în adâncul sufletului.

Cred că avem prea mulți nervi sănătoși pe care suntem dispuși (abia așteptăm, chiar) să-i aruncăm pe fereastră sau prea mult timp cu care nu știm ce ar fi mai bine să facem.

Vedem încotro se îndreaptă cuvintele, știm care ar trebui să fie atitudinea pe care ar fi bine s-o avem, știm și că nu avem generozitatea sufletească să discutăm calm despre ceea ce ne desparte, dar totuși continuăm războiul ca să nu fim primii care își iau jucăriile.

Suntem atât de ocupați să le arătăm altora unde greșesc ei, încât nu mai avem timp să vedem unde greșim noi și ce ne-ar prinde mai bine să facem cu timpul pe care (încă) îl mai avem. Vorba unui prieten. Nu toate bătăliile merită să fie duse, nu toate sunt ale noastre. Putem alege în care ne vârâm (sau pe care le continuăm dacă ne trezim în mijlocul lor).
Să ne vedem de sfințenia care se așteaptă de la noi..

h1

Generozitate inversă

Ianuarie 31, 2016

Cred că generozitatea de a oferi altora înțelegere ar trebui să vină la pachet cu generozitatea de a primi. Ar trebui să fie cu două sensuri deschiderea aceasta. Altfel pare a fi cumva o încrâncenare de a fi perfect. Și, cum nimeni nu e perfect, înseamnă că nu e nevoie nici să părem perfecți. Sau poate că nu ne propunem neapărat să fim mândri, dar, nedeschizând cutia sensibilă a sufletului, cu îndoielile, regretele, durerile lui, spunem de fapt că fie nu le simțim (ceea ce nu poate fi adevărat), fie nu găsim pe nimeni demn să le asculte (ceea ce iar nu poate fi adevărat, căci, dacă e, atunci suntem chiar fără cusur pe un pământ decăzut).

E uman să dai, și tot uman e și să primești. Nu e o rușine să ai nevoie, să te bucuri de afecțiunea și încurajarea altuia. E un semn că suntem oameni, că nu suntem mândri, că nu ne interesează să întruchipăm un personaj de basm.

Personajele de basm sunt între coperți. Cei pe care îi privim în ochi sunt vii, se mișcă și mai alunecă uneori.

h1

Toate au un preț

Mai 7, 2015

La clasa 0 (nu suport să spun „pregătitoare”, plus că îmi pierd răbdarea cu atâtea silabe pentru un nivel așa mic), învățăm câte ceva de mâncat. Printre altele, covrigel.
– This is aaa… pretzel! (pronuntat PREȚăl) Pretzel! What’s this?
Iar pruncalăii repetă. După ce trecem la altă bunăciune de mâncat (care de care mai nesănătoase), revin la covrig, să mă asigur că nu s-au sclerozat între timp.
– Mai țineți minte covrigelul? What’s this?
Iar o fetiță foarte pe fază, se repede:
-Etichetă!!!

h1

Exerciții de (ne)acceptat

Martie 4, 2015

Cred că ar fi un exercițiu interesant și util să urmărim cum se desfășoară dialogurile pe care le stârnim. Felul în care discută oamenii, felul în care se termină dezbaterea. Ce reacții atragem sau chiar încurajăm, cu ce rămân cititorii care ne urmăresc.
Iar apoi cum se desfășoară dialogurile stârnite de alții. Dar condiție: să ne comparăm cu cineva mai bun decât noi, cineva pe care îl stimăm, îl admirăm, poate. Sper să existe pentru fiecare cineva pe care să-l respecte.

Iar întrebarea cu care rămânem: avem ceva de învățat de la ei? Oare chiar nu învățăm nimic?

PS: We never change (do we?), Coldplay.

h1

Ceva rău. sau mai mult.

Martie 4, 2015

În orice lucru poate fi găsit ceva rău, nu-i așa? Am impresia – mai bine m-aș înșela, dar deocamdată nu am ce face – că există un fel de adicție sau drog a găsirii răului, a grabei de a judeca.

De unde impresia. De la o anume satisfacție care pare să se manifeste ori de câte ori găsim ceva rău de scos în evidență. De la satisfacția cu care, în jurul judecătorului, se adună deseori suporteri care abia așteaptă să sară la beregată.

Din păcate, îmi seamănă cu un meci în ringul cu noroi, nu cu ceva ziditor.

h1

Pour vous

Ianuarie 9, 2015

*

Vorba unui prieten, si crestinii au fost ofensati si au facut o petitie! Diferenta se face intre petitie si glont.

Eu nu pot spune acum “au primit ce au meritat”. S-o spuna cine poate.
*
Ar mai fi o chestiune. O fi Franta laicizata si nu spune nimeni ca nu e, insa Franta este in plin proces de islamizare in ultimii ani. Daca trebuie sa facem efort de empatie cu islamistii, ar trebui sa nu uitam de francezi. Reactia lor fata de islamisti este asa cum am vazut-o in caricaturi pentru ca islamistii se inmultesc pe teritoriul lor si capata tot mai multe drepturi. Este de inteles! Islamistii vor tot mai mult din ceea ce nu este INCA al lor si il primesc. Daca nu-l primesc, si-l iau cu forta indiferent de zona de pe glob in care ar fi. Ca in tarile lor oricum nu permit libertati cu care nu ar fi de acord. Or asta nu poate fi normal, insa va continua. Asa ca pe buna dreptate francezii se tem de ei si nu-i au la inima. Nu vreau sa-mi imaginez ce am spune daca am avea noi parte de situatia lor.

h1

Fapte bune

Noiembrie 2, 2014

Ce rost au faptele bune dacă oricum soarele răsare și peste unii, și peste alții? Poate că pentru a ne aminti că acele fapte bune ne-au fost date dinainte să umblăm în ele și să ne gândim că nici noi n-am fi putut umbla în ele dacă Dumnezeu nu ne-ar fi ajutat s-o facem. Că nu suntem mai puțin păcătoși față de cei față de care ne simțim superiori doar pentru că știm că noi am făcut niște fapte bune. Ei poate au făcut alte fapte bune când noi nu am fost de față, poate mai reale decât ale noastre pentru că nu au fost atât de conștienți de ele pentru a ne simți apoi bine că le-am făcut. Poate că ei le-au făcut din dragoste și nici nu au băgat de seamă că au făcut fapte bune. Mi se pare că aceasta ar fi o faptă bună, să nici nu realizezi că ai făcut-o pentru a contempla apoi auto-admirativ asupra ei.

h1

A nu te victimiza

Noiembrie 2, 2014

După mine, este profund uman să te victimizezi față de cineva; asta ca să putem supraviețui cât mai normal. Nu față de toată lumea, asta ar însemna că vrem atenție, importanță într-un fel exagerat, patologic dacă e dus la extrem. Dar față de cei aproape de sufletul tău, e omenește să te victimizezi și dacă e doar pentru faptul că acel ascultător care ține la tine ți-ar spune că nu e cazul și ți-ar arăta cum să privești situația dezastruoasă din punctul ”presupus-agresorului” de vedere. Așa, am putea muta atenția dinspre noi înșine spre celălalt. Poate am ajunge chiar să îl înțelegem. Mi s-a întâmplat chiar zilele trecute să stau de vorbă cu un prieten despre cineva care făcuse un gest urât, penibil. Mi-a spus că s-a gândit și la faptul că acea persoană trebuie să fi fost tare îndurerată, măcinată dacă a putut face așa ceva. Era o perspectivă la care nu mă așteptam, dar care a fost revelatorie.. Și cu privirea la ea, și cu privire la concluziile rapide pe care le tragem noi uneori.

h1

la o adica

Octombrie 12, 2014

Mda, s-ar putea, s-ar putea sa nu ajung niciodata sa te cunosc intr-adevar, sa ma pun in locul tau, sa simt prin ochii tai (nu se simte cu ochii? Poate unii nu simt). Dar niciodata nu vei sti, insa, nici tu cat m-am bucurat de apogeurile tale si cat am tremurat pentru albiile prin care ai avut de trecut. Cine sa stea sa le masoare? Si la urma urmei, nu le-am trecut pentru a fi masurate de altii. Nu de atatia, ci de mai putini. Le-am trecut pentru comuniune. Caci ce altceva sa conteze mai mult intre oameni decat comuniunea pe care o pot avea dincolo de adevaruri? Da, sigur, pot conta multe la o adica. Si credinta, si nadejdea, dar cea mai mare… e cea pe care n-o putem infaptui.

Daca te poate altcineva cunoaste? Depinde cat de mult te-ai lasat cunoscut. Greu poti astepta sa fii cunoscut prin gaura unei chei. Se poate vorbi despre lucruri mai putin importante, se poate tacea si sugestiv. Dar daca tot ne-au fost date cuvintele pentru a comunica, am putea sa ne ajutam cu ele mai mult decat sa ne incurcam.

Nu te poate cunoaste decat un eu-al-meu pe tine care esti un tu-al-tau. Poate. Dar asta poate fi o capcana. Sa raman atat de mult un eu-al-meu incat sa nu mai ies din mine insumi pentru a te cunoaste pe tine. Caci cum am putea sa ne cunoastem fara sa iesim din carapacea proprie? Da, sigur, sa nu renuntam la ceea ce suntem, la ceea ce ne este esential. Dar o fi cam greu – sau mi se pare doar mie – sa aduci laolalta un eu si un tu atat de bine delimitate, separate. Diferite sunt ele oricum, sinele acestea ale noastre. Dar fara o portita prin care sa intre si sa iasa din partea mea inspre tine si viceversa nu cred ca poate avea loc o cunoastere mai profunda decat una informationala.

Si e tare greu, imposibil as spune, doar sa fii inteles, cunoscut tu cu tot ce este al tau. Doar ceilalti sa empatizeze cu tine. Fara o constanta dorinta sa te pui in locul meu, sa traduci cuvintele tale prin intelegerea mea, sa iti pese de ceea ce sunt eu, de ceea ce iubesc, de ceea ce sufar, de mine ca cea care am fost, sunt si pot deveni.

h1

Notă de sus sol

Septembrie 7, 2014

Bine ai venit back, Sam. Să fie pe perioade (aș zice perioadă, totuși, ca să subliniez neîntreruperea) cât mai lungi (adică mai lungă). 🙂

Și, dacă dragostea e considerată mai presus decât credința și nădejdea, mi se pare că ceea ce citezi tu are un raison.

h1

Un fel de inchiziție postmodernă

Iulie 26, 2014

Nu-i și asta o formă de inchiziție? Să iei un om, să furi o frază din el și s-o vâri în ciorba ta de ură, unde îi aplici o interpretare – dar obligatoriu negativă și obligatoriu superioară și obraznică – în așa fel încât toată viața lui, toate aspirațiile lui, toate trăirile lui să încapă într-o cutie mizerabilă ușor de identificat.

Dar nici măcar nu sunt sigură că, făcând astfel, ție în calitate de mare evaluator (ca să nu spun mare inchizitor) îți e clar cine este acel om pe care te grăbești să-l arunci la gunoi. Căci, dacă îți e clar cine și cum e acel om și nu merită judecata proastă pe care i-o trântești, știi că greșești și îți e bine așa. Dacă îți e clar cine și cum e acel om și ar merita toți pumnii pe care i-i dai, știi bine că astfel nu faci decât să-i înțepenești gâtul în ceea ce este. Nu te interesează să-l iubești, nu îți pasă că Dumnezeu asta așteaptă de la tine. Să fii un model pentru el. Ce model să-i fii cu spume la gură, cu bătut din picioare ca un copil răzgâiat căruia părinții nu i s-au supus, cumpărându-i tot ce își dorește din vitrină? Halal model.

Însă asta dacă omul chiar ar merita sarcasmul și noroiul pe care i le aplicăm. Până să ne asigurăm că l-am înțeles bine pe om, deja este gata evaluat, împachetat și trimis la groapa de gunoi, unde nu se știe clar dacă mai poate fi recuperat de Dumnezeu cu un restore.

La marele inchizitor al lui Dostoievski am mai văzut atitudini de acest fel. Omul are mintea pierdută și slabă, sufletul mic și sărac, are nevoie de îndrumarea mea (dar deja am uitat că și eu sunt un om dintre oamenii aceștia), Dumnezeu nu i-a dat suficiente resurse, e dus cu pluta, săracul, așa că trebuie luminat cu forța, dacă nu merge de bună voie.

– Nici eu nu Te iubesc, îi spunea lui Isus înainte să-și amintească (dacă știa vreodată) că Isus ne iubește oricând.

”Nici” nu există, dar e folosit drept apărare în fața unei posibile uri a celuilalt față de mine. E limpede că nu îi iubești pe toți acești oameni pe care te grăbești să-i condamni atât de ușor, dar ”nici tu” nu e limpede. Ura nu există decât în tine, care urăști. Pentru ura celuilalt nu pune mâna-n foc. S-ar putea ca rugăciunile lui să te salveze într-o zi.

Cine, cui, despre ce, despre cine? Nu mă întrebați, mai bine să ne uităm în oglindă fiecare.

h1

Regii

Iulie 24, 2014

Bunăoară, mă minunam cum e posibil ca unele lucruri să fie în așa fel aranjate încât să aibă loc tocmai atunci când le poți suporta mai bine. Datorită unor oameni care cred în tine, în ceea ce ești, care văd punctele acelea bune, strălucitoare, poți îndura mult mai ușor eșecurile care survin în anumite zile. Doza lor de încredere, de energie, de iubire contrabalansează atât de frumos și surprinzător ratările, scăpările, încât îți dă impresia nu ție ți se întâmplă să cazi, ci unuia oarecare, departe.

Și uite așa îmi aduc aminte din nou cât de important e să-i prețuim pe cei de lângă noi. Nu știm când le va folosi vitamina noastră sufletească. Poate în ora următoare. Și așa, vor putea înfrunta mai ușor mizeria din lume, fără să se dezechilibreze. Doar să se îndoaie puțin. Nu degeaba ne ies în cale anumite suflete, nu degeaba le ieșim noi în cale. Cineva ne aranjează întâlnirile, dar noi punem textul…

Să vă fie interacțiunile binecuvântate!

h1

o constantă

Iunie 20, 2014

La ce bun atâtea cărți citite dacă nu știm să gândim și să ne raportăm la ceilalți?

h1

Un semn

Mai 11, 2014

Un semn de orgoliu e și să nu recunoști că ești supărat, jignit, insultat. E un fel de bravură în fața unei situații și a unei persoane de la care nu te mai aștepți să iasă nimic bun. E un fel de linie pe care o tragi zicându-ți că nici rău, nici bine nu mai dorești să primești de la jignitor.

h1

rosturi virtuale

Martie 6, 2014

La ce om fi chemați în epoca blogurilor rapide și gratuite? La dialoguri intelectuale pe detalii teologice care nasc ieșiri nervoase și crâmpeie de orgolii? La dezbateri de show tot mai asemănătoare cu cele politice de la teve? La întreceri de argumente și raționamente care de care mai sofisticate întru exhibarea capacităților? La formarea de tabere și clanuri? La tolerarea celor pe care nu-i iubim? La simularea iubirii inexistente? La stilizarea ironiilor pe care ni le lăudăm ca și cum ar fi mari dovezi de prietenie și de inteligență? La găsirea unor idei cât mai creative ca să fim cât mai diferiți de restul lumii într-un exces de autenticitate cu orice preț? La colectare de likeuri și oripilare de dislikeuri? Oare la ce om fi chemați?

h1

unleash!

Februarie 15, 2014

Nu înțeleg ce e cu amenințările de unfriendizare pe rețelele sociale. Am văzut mai multă lume – fiecare după criteriile lor (unele politice, altele de cultură, de nivel intelectual) – ”amenințând” cu divorțul amical pe cei care vor proceda într-un fel sau altul (care lor le pare intolerabil).

Ar trebui să sperie pe cineva chestia asta? Sau ar trebui să se ”execute” și să fie cuminte, să stea la locul lui, să se conformeze sau să se neconformeze precum amenințătorul? Ar trebui să renunțe la cine este el și să fie altcineva ca să nu fie desfriendizat? Uau. Cine vrea să se unfriend, să se unfriend liniștit, dar avertismentele că urmează – zici că-am fi în filmul lui Terminator care ne anunță că he va fi back! – eu nu le pot pricepe nicicum, ba mai mult, îmi par jalnice. Cine ar dori prietenia cuiva care se așteaptă ca toți să gândească ca el, împrăștiind în stânga și-n dreapta avertismente ”cutremurătoare” și ”înfiorătoare”?

h1

Mărturisiri (4) grâu și maci

Ianuarie 18, 2014

”Poporul român e popor-grâu. Germinează și mai târziu. În țară sunt oameni-maci, izolați prin câmpul de deșert, ei sunt strigătul de viață.” (dan puric)

h1

Mărturisiri (3) pământul

Ianuarie 18, 2014

”Pentru țărani, pământul nu e spațiu, e timp, el e transfigurat istoric, nu se poate vinde; țăranul e proprietar moral.” (dan puric)

h1

Mărturisiri (2) Rezumatu

Ianuarie 18, 2014

”Degeaba ați citit atât de mult dacă n-ați înțeles rezumatu’.” (dan puric)

h1

Mărturisiri (1) conferințe

Ianuarie 18, 2014

”Eu fac mărturisiri, nu conferențiez.” (dan puric)

h1

Un răspuns

Noiembrie 1, 2013

L-am întrebat într-un final pe profesor dacă e de părere că există vreun sistem politic care să fie superior altuia. Mi-a spus că nu. Și că unul superior ar însemna să aibă principiile cât mai aproape de Scriptură. Și e profesor într-o instituție laică.

h1

passio

Octombrie 18, 2013

Ce spune wiki despre atributele lui Dumnezeu.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumnezeu

Atribute

Hmm, impasibilitate? Mă întreb pe ce se bazează, că văd că dau citate din Biblie, dar nu știu cum de n-au găsit și 1 Ioan 4:8. Sau poate nu se potrivește pe lista de atribute?

Un Dumnezeu impasibil… Cât de impasibil poate fi un tată care își dă fiul să  moară pentru niște creaturi mai mici decât ei? ciudat…

Mă bucur că Dumnezeul meu nu e impasibil și mă iubește și când eu nu iubesc destul…

h1

vagabondări

August 26, 2013

Am primit Evanghelia vagabonzilor și cred că ar trebui s-o citească mai mulți.

p. 14: Deși rostesc multe vorbe goale despre Evanghelia harului, mulți creștini trăiesc ca și cum numai disciplina personală și negarea de sine ne-ar putea transforma în ființe perfecte. Accentul cade pe ceea ce fac eu, mai degrabă decât pe ceea ce face Dumnezeu.

p.15. Ne descoperim incapacitatea de a adăuga chiar și un centimetru la statura noastră spirituală. De acolo începe lunga iarnă a vrajbei noastre, care în cele din urmă degenerează în posomorâre, în pesimism și într-o formă subtilă de disperare – subtilă întrucât trece neobservată, nerecunoscută și, prin urmare, nesupusă interogației. Disimulată în plictiseală și corvoadă. […] Viața devine searbădă și lipsită de bucurie.

[…] Dându-ne peste cap pentru a-l impresiona  pe Dumnezeu, chinuindu-ne să câștigăm buline roșii, căznindu-ne să devenim mai buni, dar ascunzându-ne, pe de altă parte, meschinăria și sentimentul permanent de vinovăție, nu facem decât să-i provocăm dezgust lui Dumnezeu și să tăgăduim în mod flagrant Evanghelia harului.

p.16. La fel ca mulți alți creștini din zilele noastre, și Luther s-a chinuit noaptea cu această întrebare fundamentală: cum am putea noi spune că Evanghelia lui Hristos e ”vestea bună”, dacă Dumnezeu este un judecător drept care răsplătește binele și pedepsește răul? Era oare necesar ca Isus să vină și să ne transmită acest mesaj înfiorător? Cum ar putea revelația lui Dumnezeu în Isus Hristos să fie numită pe drept cuvânt ”veste” de vreme ce Vechiul Testament abordează aceeași temă și cum, pe de altă parte, ar putea fi numită ”bună”, în contextul amenințării pedepsei care atârnă ca un nor negru asupra istoriei?

***

A avea bucurie în suflet nu e un păcat. Dimpotrivă!

galateni

galateni

h1

voarbe

August 12, 2013

Cuvintele sunt, în mâinile unora, cadouri: abia așteaptă să ți le dea ca să te bucuri de ele. În mâinile altora, marfă de schimb: îi dai cuvântul, îți dă cuvântul; nimic mai mult. În mâinile altora, arme: îți dă cuvântul în cap de mai multe ori, fără să-l fi cerut sau dorit. În mâinile altora, comori ascunse: nu ți-l dă nici să-l pici cu ceară, nici să cadă grindina.

h1

Gulliver român de 2012

Iulie 27, 2012

copii fără culoare.

– Hai să ne jucăm, vrei?
– Cu cine, cu tine? Păi tu porți mov închis, cum să mă joc cu tine?
– Și n-am înțeles ce are dacă port închis.
– Măi, tu nu vezi că eu port mov deschis? Nu știi că e păcat să ne jucăm împreună?
– Dar mi-am adus și jucării, uite!
– E o încălcare a regulilor să fim văzuți că ne jucăm, nu pricepi?
– Doar pentru că tu ești cu mov deschis, iar eu cu mov închis?
– Nu ți se pare o diferență uriașă? Asta înseamnă că tu ești tâmpit, iar eu sunt deștept, asta-i tot.
– Asta înseamnă, deci.
– Da, măi. Atâta vreme cât nu devii și tu mov deschis, nu se poate.

h1

Ciupim, măria ta

Iulie 16, 2012

– Domnule Ciuparu, ce specializare aveți?

– Păi, doamnă dacă pe dumneavoastră vă interesează ce specializare am eu ca să văd că zeci de pagini au fost

– Domnule Ciuparu, v-am pus o întrebare simplă.

– Și ca să mă pronunț într-o chestiune atât de simplă

– Domnule Ciuparu, nu am înțeles ce specializare aveți, că restul știu. Asta nu știu.

– Ca să pot fi solicitat de către Comisia

– Domnule Ciuparu, câți ani aveți?

– Păi… stați să mă caut prin buzunare, după buletin.

– Domnule Ciuparu, nu e nicio rușine să recunoașteți că sunteți inginer chimist.

**

Lucrările de la Bacalaureat ar putea fi corectate și de niște țărani, n-ar putea? Că doar și ei își pot da seama dacă au copiat sau nu.

**

Noi cu drag muncim.

**

La cine se aplică propoziția de mai sus?
La toaaaată lumea.

**

 

h1

Take a break

Iulie 4, 2012

Mi-am făcut un test psihologic (altul, da!), rezultatul mi se pare interesant, oarecum funny și totuși destul de apropiat în multe aspecte.

Printre altele – că descrierea e destul de detaliată – mi s-au recomandat următoarele slujbe:

Avocaţi

Psihologi

Antreprenori

Ingineri

Oameni de ştiinţă

Actori

Marketing

Fotografi

Consultanţi

Programatori, experţi în calculatoare

Vă încurajez să luați o pauză de la lucru, testul e scurt și răspunsurile gradate pe intensitate. Și chiar să-mi și spuneți ce rezultat v-a ieșit. Răspund și la întrebări.

h1

CTP despre Bruxelles

Iunie 29, 2012

Cristian Tudor Popescu la Gândul LIVE, despre scandalul Ponta-Băsescu. O apariție de Bono (care îl prinde foarte bine, după moi) și un punct de vedere echilibrat, aș zice.

Diferențe de opinii?

h1

”politics”

Iunie 28, 2012

Se scrie prea mult despre ceva ce nu există: politică și politicieni. O fi în natura omului de a da importanță lucrurilor care nu au așa ceva?

h1

Respect, dom’le, dar pe cine.

Iunie 25, 2012

Dacă tăt să inflamează tătă blogosfera dă politică – că altă ceva pare să nu mai cunoască – ar fi cazul să ne molipsim. Doar nu vrem să facem notă discordantă dă tăt. Numa olecuță. Așe, dă echilibrare a greutățâlor:

””Vă asigur că atâta timp cât există respect pentru instituţia prezidenţială din partea mea va exista total respect pentru toţi la un loc şi pentru fiecare dintre dumneavoastră, pentru că…” Restul articolului aici. (Cotidianul)

Nu vă simțiți deja mai respectați? Dar are dreptate, instituția prezidențială e cu totul altceva, bag seama că el ne pune să admirăm ideea de măr, mărul lui Platon. Absolut! E ceva de combătut?

h1

Un punct de smerenie

Iunie 5, 2012

Am dat peste un articol interesant, care încearcă o definire a umilinței în termenii Bibliei și o separare între umilință și masochism. Avem și aportul psihologiei; rămâne de văzut cum vă pare.

h1

O iubire cerească

Aprilie 19, 2012

Acum știu ce vrei de la mine. Vrei să iubesc. Dar eu nu pot iubi, nu știu iubi ca Tine. Și, mai ales, știu că vrei să nu iubesc fals. Aceea nu e iubire, e o rostire a unei iubiri care nu se află în mine, dar vrea să se afișeze în exterior. La ce bun? Tu mă vrei adevărată, iar eu nu pot iubi adevărat, ca Tine, orice om. N-am nicio șansă, nu vrei să iubești Tu în locul meu? Nu se poate asta, ai dreptate. Atunci îmi dai Tu iubirea aceasta divină? Eu nu am decât ce vezi, iar alta nu știu de unde să scot, nici cumpăra, decât de la Tine. Vrei? Te rog…

h1

Ascultare facultativă

Martie 21, 2012
Image

- Iar cauți viziuni adevărate? Nu ți-am spus că nu sunt acolo?
- Măcar mă aștept să le găsesc oriunde, niciodată nu știi unde le ascunde.

Image

- Ei, așa-i că n-ai găsit? Vezi dacă nu mă asculți?
- Nu știu dacă de tine trebuie eu să ascult; nu ești decât o altă lebădă pe râu.

%d blogeri au apreciat asta: