Archive for the ‘întâmplate’ Category

h1

Distra-cții(/-geri) telefonice

august 17, 2018

Primesc la 10 fără un sfert seara niște sms-uri de la 3 numere de telefon diferite (dintre care unul figurează ca FACEBOOK), ce mă înștiințează că nișe cifre anume reprezintă codul meu de facebook etc., după care urmează niște litere.

0312295466 începe să sune aproape instantaneu. Mă mir de oră și de număr, dar răspund. Începe să-mi recite un robot ceva de genul: „Your verification number is…”. Și închid rapid. Fishy business. Dar același număr sună încă de vreo 3 ori fără pauză. Timp în care eu deja caut numărul pe site-urile de verificare număr telefon. Again, fishy business. Îmi zic: dacă continuă, îl blochez. Interesant că s-a oprit. Deocamdată (?).

Dacă ați pățit chestiuni similare, puteți povesti. Iar sunt unii care se plictisesc sau implică și cost distracția asta?

Reclame
h1

Sărbătorim ceva?

iulie 5, 2018

De anul trecut văd puse în vânzare tot felul de produse cu motive populare ce sugerează sărbătoarea anului 2018, unirea noastră. Însă, pe măsură ce am intrat în marele an al unirii (deși nu doar acum și nu doar de acum), îmi pare tot mai stranie sărbătoarea unirii într-un ambient tot mai încărcat conflictual. Ce sărbătorim noi de fapt?

Că locuim în aceeași țară, dar că avem de fapt vieți atât de diferite încât ne împărțim în categorii care ne fac inamici? Că avem aceiași strămoși, dar că ne tragem de fapt din tradițiile acelea sau celelalte? Că vorbim aceeași limbă, dar că nu avem același înțeles, că nu ascultăm ce ne spune celălalt și nu ne interesează de ce crede așa? La ce bun că vorbim aceeași limbă dacă nu o folosim pentru a ne înlesni comunicarea, ci pentru a o îngreuna? Când ești înconjurat de străini, ți-ai dori să îi înțelegi și să te faci înțeles. Când ești înconjurat de ai tăi, vrei să ai dreptate. De fapt, ce sărbătorim?

h1

Tedoo

iunie 17, 2018

Finally, un om care gândește în muuulte aspecte după mintea mea. Brad Florescu, ăla cu Tedoo, da. Merită citit tot, mi-e greu să aleg un fragment, sunt prea multe lucruri importante pe care le spune:

aici.

h1

Te sfătuiesc

iunie 16, 2018

Un prieten (de fapt, poate chiar doi) mi-a spus în câteva rânduri că el încearcă să se dezobișnuiască să mai dea oamenilor sfaturi necerute. Că nu prea iese bine de regulă. Mai bine să hotărască fiecare cum crede de cuviință.

Îmi spuneam de fiecare dată că, poate, dar că totuși unele lucruri merită spuse, iar omul n-are decât să le ignore dacă nu-i par rezonabile, utile, potrivite. Că nu mi se pare o variantă de luat în calcul asta de a-ți face o promisiune pe care să te constrângi s-o respecți și dacă simți că nu merge în orice situație. Că oricum cine știe, poate chiar ar ajuta. Sau, chiar dacă n-ar ajuta, poate îi dă alte idei care să îi fie mai potrivite. Nu mi se părea, pe scurt, un dezavantaj de a sfătui pe cineva pentru niciuna dintre părți.

Însă, în ultima vreme, m-am gândit mai mult. M-am gândit pentru că am avut niște situații. Neplăcute, să zicem. Mie, ca ascultător al problemei (sau situației) celuilalt, mi se pare că văd o anume hibă și o anume (sau câteva) soluție. Și întâlnesc indiferența, sfidarea, superioritatea celuilalt, lucru care nu mă poate lăsa rece, ci dimpotrivă duce la fervență, insistență, implicare excesivă, altă superioritate etc. pentru ca rezultatul să fie același în privința celuilalt.
Poate că acum aș spune că merită „a se încerca asta acasă” numai cu unii. Sigur că nu e ușor să afli care sunt acei unii și mai poți gafa de câteva ori.

De altă parte, … Și de altă parte, ce știm noi cum e mai bine pentru alții. Dar, mă rog, spuneți și voi cum preferați să procedați.

h1

Deznodământ

iunie 15, 2018

Dialog auzit azi în tramvai. Între doi elevi. Unul avea un buchet de flori, probabil în drum spre premiere.

– Cum de ai venit cu tramvaiul ăsta? Tu nu cu ăsta circuli de obicei, nu?
– Nuu, de obicei îl iau pe ăla de și 40′ sau și 42′. Uneori chiar de și 48′, ce să zic… (și râde relaxat).
(După care continuă, spre amuzamentul meu)
– Uneori întârziam așa de mult, că ajungeam să iau 4. Tramvaiul 4.  :)))

h1

De ce merită să ai elevi. Poveste.

iunie 14, 2018

Le-am citit celor mici povestea (cu imagini) cu Pancinello (iată povestea întreagă), volumul 1 și vă spun pe scurt care era ideea pentru a înțelege apoi reacția care m-a dat gata.

Le-am povestit cum omuleții din lemn făcuți de tâmplarul Eli în orășelul Wemmick erau ocupați toată ziulica să își lipească etichete unii pe alții. Steluțe aurii sau buline negre, după caz. Dacă știai să faci multe lucruri frumoase, dacă știai să cânți, să joci, să faci tumbe, bunăoară, primeai steluțe. Dacă erai mai împiedicat de felul tău și mai neîndemânatic, te trezeai cu buline.

Pancinello era unul dintre nefericiții care primise doar buline negre, ce stăteau lipite pe el așa, ca la panoul de dezonoare și umblai cu ele la vedere. Iar el era din cale afară de trist; uneori nici nu mai ieșea din casă, iar, dacă ieșea, se însoțea cu cei ca el.

Lucia, însă, se afișa în public fără nicio stea, fără nicio bulină, lucru care îi trezi curiozitatea lui Pancinello și începu să-i pună întrebări. Așa că Lucia îi descoperi faptul că de ea nu se lipesc stelele și bulinele primite pentru că nu-i mai pasă de ele; nu-i mai pasă cum o cataloghează ceilalți oameni și că ajunsese la această stare pentru că merge în fiecare zi la Eli sus pe deal să vorbească cu el. Așa că îl încurajează și pe Pancinello să facă la fel.

Când Pancinello își face curaj într-o seară să urce la Eli, află uimit că Eli știe cum îl cheamă, că îl încurajează să rămână de vorbă cu el, că bulinele sale negre rămân lipite de el pentru că pune prea mare preț pe reacțiile celorlalți la persoana lui și că pe el nu ar trebui să îl intereseze atât de mult părerile lor, cât părerea Lui. Eli îl asigură că îl iubește, că în ochii Lui el e valoros pentru că El l-a construit așa și că nu face greșeli în construirea omuleților.

Acesta e momentul în care Pancinello începe să privească lucrurile și dintr-o altă perspectivă, începe să pună în balanță cele auzite, să se gândească că poate Eli are dreptate, se înseninează și dă iasă pe ușă pentru a încheia dialogul pe ziua aceea, când fâșș, se dezlipește de pe el o bulină.

Așa se încheie. După ce am analizat cu copiii de-a fir a păr evenimentele și ne-am tras concluziile, i-am lăsat să deseneze ceva legat de povestioară. Fie pe Pancinello, fie mai mulți omuleți împărțindu-și etichete, fie dialogul cu Eli etc.

Aici, mă întreabă L. din pregătitoare:
– Doamna? Cum să-l fac pe Pancinello, vesel sau trist?

Rămăsei cu gura căscată. Copiii spun lucruri (nu trăznite sau nu doar trăznite, ci chiar) mai profunde decât adulții de multe ori. Fata observase că Pancinello nu era doar trist sau doar vesel, ci că trecuse prin ambele stări de-a lungul povestirii, evoluase, se schimbase și că ambele stări îl caracterizau, doar că în perioade diferite. Nici nu ne putem da seama cât de nuanțat sunt în stare să gândească și să rețină copiii și ce legături pot face între evenimente de-a lungul timpului. Poate că sunt chiar mai atenți la asemenea lucruri decât adulții.

h1

Rostiri

iunie 8, 2018

„When you are not well, or not feeling so, speak. Speak even if it is to the wind.” ~ St Gregory the Theologian

Frecvența pe care comunici așază cuvintele într-o ordine pe care n-o știam să fie a ta. Mă auzi fără să mă înțelegi, mă asculți pentru că se întâmplă să fiu acolo când apari. Nu pentru că ai avea disponibilitatea de a vedea lucrul pe care îl văd, ci doar pentru a spune ceea ce spui mereu, ca un refren bun, sănătos, aplicabil în orice situație s-ar nimeri să se ivească. Dacă se potrivește cu persoana căreia i se adresează contează deja mai puțin. Contează chiar prea puțin dacă colțul ochiului se arcuiește într-o rânjeală condescendentă, încântată că a găsit momentul să scoată o ironie inteligentă, fără să realizeze că ceea ce i se pare că critică nu se află în cuvintele mele, ci în fostele tale obișnuințe.
Dar proiecția e o chestiune delicată, dinăuntru se observă mai greu.

Ceea ce rămâne, însă, după oratoria furtunoasă este o climă atât de diferită, încât mi se face frig…

 

h1

Consecvență

martie 28, 2018

Fiecare e destul de orb la argumentele celeilalte opțiuni încât să nu dorească să cerceteze pe bune dacă nu cumva se înșală.

h1

Prezență

martie 19, 2018

Pășește nestingherită alături de mine pe drum. Răsuflă ușurată când nu-i acord atenție și o las să viețuiască liniștită. Îi arunc câte o privire lungă uneori după care mă fac iar că n-o observ. Însă e tot acolo. Ura.

Cum se face să o părăsesc de fiecare dată când se apropie?

Cum se face să nu Te mai îndurerez?

h1

Ce mai fac babanii. Bibanii.

martie 17, 2018

Iahu îmi modifică lookul emailului în mod automat și vor să îmi convină chestia asta.

Îmi deschide o fereastră cu opțiunile de format disponibile pentru email, eu dau X, iar el îmi confirmă că „you saved the theme”. Extraordinar de perspicace.

Merg la setări și aleg din nou versiunea Classic mail, la care – bineînțeles – îmi deschid o ferestruică în care vor să le scriu de ce ”plec”. Iată de ce plec, pentru că versiunea voastră e de toată jena. Le dau detalii, după care le trimit textul.

Și ce îmi scriu dragii de ei ca text automat? We hope we’ll see you soon on the new mail etc. Asta e tot ce vor să audă: că speră să ne vadă înapoi cu varianta lor. Aplaudând, probabil. Adică să ne răzgândim noi, „clenții”, nu ei, producătorii. Dar ne întreabă de ochii lumii să nu zicem că îs „băeți” răi.

Și cam atât. 😀

h1

Privirea în oglindă

februarie 19, 2018

Mi se întâmplă să-mi recitesc comentarii mai vechi sau diferite luări de poziție din trecut și să nu mă mai identific cu ele. Cu altele da.

Însă la un moment dat scriam că de obicei mi-am cam păstrat opiniile de-a lungul timpului. Meh, depinde. Depinde mult. Depinde mai ales despre cine e vorba. Sau despre cine era vorba. Depinde de cât de multe ai apucat să trăiești sau să înțelegi până atunci. De cât de complet cunoști problema sau de cât de mult ai reușit să empatizezi și să fii dispus să descoperi.

Acum prefer să mă gândesc la opiniile pe care mi le-am modificat de-a lungul timpului. Schimbare de care mă bucur. Chestia asta mi se mai întâmplă când recitesc porțiuni de jurnal. Când mă întâlnesc cu mine cea de atunci.

Vi s-a întâmplat să vă găsiți altul peste vremuri? În concepții, nu ne interesează barba. 😀 Care a fost reacția?

h1

Justificarea prin cauza nobilă

ianuarie 27, 2018

Dacă sunt pentru o cauză nobilă (în societate), insultele și suspiciunile neîntemeiate (față de apropiații care nu se înregimentează fix în felul propriu) sunt armă acceptabilă chiar și în gura celor care militează pentru deontologie, echilibru și moralitate.

Cât de subiective devin lucrurile până și pentru cei mai obiectivi pământeni… Și cât de dezgustătoare, dezamăgitoare.

h1

Dez-umanizare

ianuarie 20, 2018

Oamenii se dezumanizează sub patimile politicii. Când apropiații nu mai binevoiesc să-și răspundă întrebărilor, când devin invizibili dacă nu se înregimentează exact în același fel, atunci nu mai e vorba doar despre o convingere care se manifestă pasional sau despre o disperare ce iese la suprafață, despre o revoltă cu privire la nedreptate, ci e vorba deja ȘI de aroganță, infatuare, îngâmfare, superioritate. Nu cred că aici ar trebui să ajungem relațional în aceste condiții.

h1

Murphy pă străzi :)

ianuarie 17, 2018

Când nu tre să iasă nu iese adică. Sau legile lui Murphy trăiesc.

În supermarket. După ce numărai oile în gând în fața vitrinei cu măsline, așteptând să vină odată singura angajată pe toată secția aia la frigider și ajunsei la concluzia că e foarte probabil să ratez busul de întoarcere, am reușit într-un final să extrag caserola câștigătoare și să o tulesc spre cozile de la casă.

După o scurtă ochiografie, aleg unul dintre rândurile ce păreau mai puțin amenințătoare, sperând să meargă cronometrul în favoarea mea. Totuși, nu ne mișcam din loc. Fac un gât lung de girafă, să inspectez situaționul. Adică cucoana la rând uitase să cântărească ceva produs și acu dăduse fuga (vorba vine, fuga) la un cântar să-și rezolve treaba nerezolvată la timp. Cu noi, vreo 3-4 așteptând după ea.

Mă repliez și fac o mișcare de mijlocaș spre rândul paralel. Tot atâția candidați, dar fără cucoane la cântar. Doar, doar. Când ne apropiem de casă, cineva „varsă” pe jos broșurile magazinului. Că de ce era o idee bună să stea broșurile într-un loc atât de circulat de marfă care se perindă pe la scanner.. nu-mi pot da seama. Număr minutele în gând, nu îndrăznesc să mă mai uit la ceas. :))

Domnul din fața mea ajunge la rând, își așază marfa scanată în cărucior. În partea aceea de sus a căruciorului, pe care părinții își mai pun uneori copiii să vadă mai bine dulciurile după care să strige. Știți porțiunea aceea de la căruț? Domnul are și o sticlă de vin. O așază frumușel acolo, iar dumneaei nu se oprește până jos. Zdrang, țăndări se făcu! Domnul se uita năuc să înțeleagă ce se întâmplase. Acolo, căruțul nu are prea multe grilaje, marfa nu e protejată de mai nimic. Ce pui pe sus iese pe jos. Așa-i când nu te uiți, îmi zic. Dar număr iar minutele și îmi amintesc de Murphy.

Din când în când, arunc câte o privire la rândul abandonat să verific cât de valabil e Murphy. Voi la fel? :))

PS: Dintre toate fazele, cea mai tare fusese aia cu domnul. Și de câte ori o povesteam, aveam un sentiment scindat: pe de o parte, săracu uom. Pe de cealaltă parte, săracu uom!

h1

Subiectivități lipicioase

ianuarie 15, 2018

Ideile de care ne-am îndrăgostit greu mai pot fi combătute (și abandonate) de argumente oricât de raționale, oricât de multe.

h1

Alt tip de selfie

ianuarie 2, 2018

Parcă citatele personalităților erau până acu afișate de admiratorii lor care le împrăștiau și altora să mai tragă învățăminte. Cum ar veni… erau făcute și distribuite de alții (că autorii erau trecuți dincolo).

Acum văd că se schimbă moda. 😀 Scrii o frază, o lipești pe imaginea ta și te dăruiești în toată modestia publicului larg ca să te aduleze. Citezi din tine și urmărești cu nesaț și tu impactul cât ești încă în viață! (Ba chiar vezi și cine dă laic. Ba nu, asta e secundar, vezi câți!) Nu mai aștepți girul altora până când treci în neființă, că s-ar putea să te uite lumea până atunci și să rateze astfel ideile tale memorabile! Dar, așa, sigur rămâi în istorie. E și asta o chestie, nu? 😀

h1

Pentru sperietura dvs.

decembrie 6, 2017

Ați văzut tarantulele cu telecomandă din Lidl? Nu? Așa… mărime naturală, cred, dacă nu mai mari, că îs de vreo 2-3 ori mai mari decât palma.
Cică sunt recomandate copiilor de la 6 ani în sus. Serios? Mă foarte întreb cine o fi recomandat așa ceva. Arată ca scos din mediul lui natural, nu știu cum să vă spun… Mie mi s-a zbârlit părul văzându-l în cutie. Cum s-or fi bucurând ceilalți să-l vadă mergând?

O luăm razna. Oare câți rămân întregi la cap după ce văd un asemenea exemplar venind spre ei?

Stați că n-am terminat. Știți cât face? 70 lei.

h1

Răspuns

noiembrie 20, 2017

Am intrat în casa Ta să-mi potolesc dezordinea, răscoala. Ce este bun în inima mea? Și totuși mi-ai trimis o rază de soare prin sticlele ușii fix în locul în care mă așezasem; fix peste locul în care mi se odihnea fața înaintea Ta. Mi-am întors privirea să văd o frântură caldă din Tine. Era acolo puternică și continuă și am rămas până dispăru în apus.
Parcă aș fi câștigat-o eu cu vreo dibăcie a mea? Parcă mi-ar fi revenit în mod corect la vreo împărțeală cinstită? Parcă mi s-ar fi cuvenit în urma neprihănirii pe care n-o pot atinge? Atât că ai vrut să mă mângâi într-o îmbrățișare în locul în care Te-am căutat și Te-am găsit..

h1

Fuga

noiembrie 18, 2017

Nefericirea e fuga din tine. În alt timp, în alt loc, în viitor, în trecut, în realitatea imaginară, într-un prezent cosmetizat, într-un basm aproape real.

Nefericirea e nerămânerea în tine la taifas. E veșnica alergătură altundeva. Altundeva trebuie să ajungi, altceva trebuie să faci, altcineva trebuie să fii.

 

h1

Coordonate

noiembrie 11, 2017

Când am ajuns în locul acesta din nou, am călătorit dintr-odată în trecut. Coordonatele vechi s-au trezit la viață. Un moment uitasem că nu mai fac parte din același context, era să mă îndrept înspre acolo ca până acum. Ba chiar mi se păruse că aud o voce cunoscută. Însă următoarea fracțiune de secundă mă readuse înapoi, între claxoanele cotidiene, între mulțimile ce așteptau să urce în autobuze.

Dorul e o chestiune ciudată. Organică. Și se lipește inclusiv de străzi, de pietre, de necunoscuții care așteaptă, de aerul din stație, de memorie pe care o asediază brusc, o invadează total.

Dorul e partea din tine de care uitaseși. Pardon. De care credeai că uitaseși, dar care e reînviat subit. Iar viteza cu care te izbește peste prezentul în care încă te adaptezi e uneori prea mare pentru a nu te simți tras înapoi ca un magnet.

h1

Empatia

octombrie 23, 2017

De ce merită din nou să ai elevi (Empatia)

Din partea celor mai mari, de 13-14 ani, te aștepți mai degrabă la contre sau replici în răspăr. Provocarea de zi cu zi e să-ți păstrezi calmul în ciuda tuturor surprizelor. Dar și să nu uiți ce explicai. Dar de asemenea să ai o anumită bunătate amestecată cu fermitate în acel calm. Și de asemenea să ții la ei, iar ei să simtă asta cumva.

De cele mai multe ori, ți se pare că impactul pe care îl ai asupra lor e minim.

Azi am avut parte de o secvență care m-a contrazis în câteva puncte dintr-un singur șut. Le dusesem test și le explicasem înainte pe scurt ce au de făcut la fiecare punct. Apoi unii mai aveau întrebări suplimentare. Totuși, una dintre întrebări se repeta regulat, poate cu mici modificări de formulare. Cred că mă întrebaseră deja de vreo 4 ori cum notează răspunsul la exercițiul X, fiecare fiind concentrat la propriile spații de completat.

Răspund și acestei întrebări. La care vine replica memorabilă a unuia dintre cei mai activi elevi (aflat chiar lângă mine în acel moment), pe un ton așa, empatic cumva și mai scăzut, să aud doar eu:
– Ioi, doamna, nu vă săturați să răspundeți la aceeași întrebare de atâtea ori?

🙂

h1

Sentiment de libertate

septembrie 9, 2017

Visul care te mângâie peste față când ieși din casă, când inspiri aerul singur, când îți faci infuzie de verdele de deasupra și de jos, de pretutindeni. Pestetotul este verde și nimic nu-l mai poate învinge, indiferent de anotimp. Înăuntrul este verde ever, precum bradul. Aici e momentul, acum este locul în care pot fi și sunt. În comuniune la orice distanță cu ceilalți, cu mine, cu El, Cel dintâi.

h1

AltCeva

august 5, 2017

Ați mâncat asemenea combinație?

h1

Limita dintre două stări

august 5, 2017

Există o temperatură la care începi să cedezi nervos. Sau cedezi brusc și total.
Write carefully. Or just slow down anything you do. Oricum e rău și să stai, și să faci.

h1

Let it go de vacanță

iunie 2, 2017

o altă variantă. proprie. 🙂

h1

din lumea celor care nu cuvântă

aprilie 28, 2017

h1

Sperietură

aprilie 8, 2017

Te-ai speriat
de căderea lumii
peste mine
și ai întins brațul
să mă aperi
cu tine.
Atunci veni
vara
într-o secundă.

gettyimages.com

h1

Tabere

aprilie 4, 2017

Generalizăm după experiențele personale.

Cu cât suntem mai surzi la experiențele altora, cu atât suntem mai siguri (adică și mai ficși/ încăpățânați în) de propria generalizare. Care e o creare de tabere adverse de obicei, iar noi suntem întotdeauna în tabăra victimă, iar celălalt ne este inamic.

E mai comod să incriminăm categorii decât indivizi. Cuprindem mai mulți, cât mai mulți și cât mai nereprezentativ.

E și generalizarea o formă de egoism și de ură, din care noi trebuie să ieșim mereu personajul bun, iar ceilalți… dacă mai au loc, trăiască și ei undeva, cât mai departe de noi.

h1

Azi la Lidl

martie 11, 2017

Pățanie azi la Lidl. La fel ca ceilalți sunt și ei.. După, le-am trimis următoarea plângere. Și cred că am fost prea indulgentă. Între timp, mi-au răspuns cei care administrează pagina lor de fb. Aștept măsuri concrete. Până atunci, îmi anunț toți cunoscuții și cititorii să fie vigilenți.
**
Stimată echipă Lidl,

Am avut o întâmplare cu totul dezamăgitoare astăzi într-unul dintre magazinele dumneavoastră din țară. Orașul nu contează pentru că situația este aceeași peste tot.

Este vorba de procedura dumneavoastră standard, de felul în care alegeți să afișați prețurile la unele produse, fel care induce în eroare cu bună știință, care manipulează în cunoștință de cauză și determină clientul dumneavoastră să verifice în fiecare minut dacă nu este înșelat.

Sunt sigură că știți la ce anume mă refer. Vă dau un exemplu, brânza Horezu care figurează pe raft (și pe site) ca fiind la ofertă, la prețul de 5,99 lei. La casă, observ că de fapt prețul produsului ales de mine este peste 21 lei. Adică 5,99 lei este prețul pe 100 de grame. Nu pe produs! (afișat de altfel și pe etichetă la raft, undeva mic de tot ca să nu fie observat; și pe produs – la fel, cât de mic posibil, în spate)!

Iaurtul italienesc de lângă ea era 2,19 lei. Spuneți-mi, vă rog, trebuia să VERIFIC și la iaurt dacă nu cumva e prețul pe suta de grame? Sau altfel: Suntem cumva la secțiunea de FRUCTE ȘI LEGUME, unde produsele se vând vrac și aleg eu, clientul, câte grame vreau să cumpăr?

Sau să vă adresez o altă întrebare, poate mai simplă, ca să fie pe înțeles: Eu, clientul, POT TĂIA 100gr sau 150 gr sau 50 gr din acel produs în vid, cu gramaj fix deja, pe care dumneavoastră l-ați etichetat cu prețul de x lei la suta de grame? Dacă nu pot eu tăia câte grame doresc să iau, atunci CUI FOLOSEȘTE prețul afișat la raft la suta de grame? Clientului NU.

Deci numai DUMNEAVOASTRĂ VĂ FOLOSEȘTE acest fel de afișare de preț, ca să puteți induce în eroare clientul pe care îl obișnuiți să caute în etichetă denumirea produsului + prețul ca să pună produsul în coș, iar apoi să creadă că dumneavoastră sunteți o firmă de bună credință care nu dorește să își înșele NICI VIZUAL clienții. Doar dumneavoastră vă folosește acel fel de afișare a prețului care mizează pe faptul că clientul nu consideră necesar să verifice gramajul ca la produsele vrac!

Ceea ce faceți dumneavoastră se numește manipulare vizuală și mizați pe faptul că clientul nu verifică dacă îl înșelați! Singura concluzie pe care o pot trage este că ne determinați pe noi, clienții în care spuneți că aveți încredere, să verificăm la fiecare pas petrecut în magazinul dumneavoastră dacă nu suntem înșelați de dumneavoastră!
Solicit cu dezamăgire și dezgust afișarea prețurilor REALE ale produselor care nu se vând vrac!
În ceea ce mă privește, voi atrage atenția tuturor (mass-media este user friendly de mulți ani deja) să fie atenți să nu se lase înșelați în acest fel.

Este o procedură MANIPULATORIE și lipsită de orice respect față de client. Ne luați de tâmpiți și ne explicați că aveți dreptate.

h1

Mai scrieți?

ianuarie 23, 2017

23 ianuarie, Ziua internațională a scrisului de mână.

Și, pentru că și scrisul de mână trădează, 😀 :

16179685_10210213684732132_2018421570288911052_o

h1

Roof

octombrie 19, 2016

La clasa pregătitoare.
– This is the roof!
Pruncii repetă după mine.
– Cine vrea să spună separat?
Ridică mânuțele unul câte unul.
Un prunc:
– This is the roof!
– Good! exclam eu unduitor.
Altul:
– This is the.. good!
Prea multe cuvinte în limbi străine. 😀

h1

Amprente

octombrie 11, 2016

O inventariere a schimbării fețelor și expresiilor unor soldați britanici în trei momente: înainte, în timpul și după război. Pe parcursul a 7 luni.

Ce observ e că, în fotografia din timpul războiului privirile lor par să arunce săgeți, se vede o hotărâre accentuată, o pornire spre acțiune, o atitudine care arată că sunt gata în orice moment să spulbere.

În ultima am observat mai multe feluri de expresii. Unii au o resemnare îndurerată, alții au o figură de cvasi-infractor ce poartă o furie latentă în interior, o nemulțumire profundă, alții par cumva treziți la realitate, transmit o atitudine de răspundere, de maturitate, de cunoaștere, de iluminare chiar.
Ziceți și voi păreri.

Articolul aici.

h1

Lebădă

august 19, 2016

Erau frumoase toate, erau atât de multe. Lumea le arunca mâncare, așa că se apropiau cu îndrăzneală de vaporașul nostru. Apucau rapid tot ce primeau pe apă. Una dintre ele veni atât de aproape de noi, încât mai că ne atingea. O clipă ne-am deplasat împreună cu aceeași viteză, una lângă cealaltă, după care am văzut-o rămânând în urmă. Tot mai în urmă, tot mai departe. Dintr-odată mi se părea că mă despărțeam, de fapt, de tine, nu de lebădă. Se făcea că te lăsam pe tine în urmă, nu pe ea, și am simțit brusc un nod în gât. Ciudat. Însă în clipa următoare trebuia să-mi ascund ochii ca să nu trebuiască apoi să dau explicații cum de o lebădă mă emoționează atât.

stratford upon avon, august

stratford upon avon, august

 

 

h1

Perle medicale

august 1, 2016

Medicul meu de familie când i se plânge cineva că e stresat și îi descrie ce simte:

  • Măi, înseamnă că nu ești nesimțit, de-aia simți așa.

Tendința e să crezi că nu ești normal, să îți dorești să fii și tu normal ca toți ceilalți. Nu știu de unde impresia că ceilalți ar fi. Toți par normali până ajungi să-i cunoști. Și atunci te relaxezi total.

h1

tragedii

iulie 28, 2016

nu, tragediile nu-i fac pe oameni să sufere. îi fac să strige în gura mare după ipocriții care spun că suferă și nu suferă, de fapt. așa se reacționează la o tragedie, ar trebui să ne intre bine la cap…

h1

:(

iulie 26, 2016

4916608priesthood-300x300

h1

Undeva în lume

iulie 15, 2016

13708408_1774441259457453_8392089617689152041_o

h1

Jung. o autoanaliză

iulie 12, 2016

Tot din Jung – Amintiri, vise, reflecții. Am început să citesc Jung la recomandarea unui prieten care îmi spunea că aici voi găsi detalii despre animusul femeii și anima bărbatului, asta după o scurtă pomenire cu privire la ce înseamnă. Și, începând să citesc, am văzut că sunt atâtea pasaje interesante din viața acestui om, că merită ”difuzate” pentru că ele nu vin doar ca frânturi de viață, ci vin cu bagajul interior, cu ”explicația” gesturilor exterioare, explicație care ne arată ce e în sufletul lui. Cred că nu poți iubi un om decât dacă te lasă (sau reușești tu) să-i vezi interiorul. Exteriorul e ca un tablou. Poate fi frumos sau urât sau șters la nivelul suprafeței. Poate fi îmbunătățit cu straturi deasupra. Dar interiorul e o altă treabă, cunoscându-i interiorul înțelegi de ce exteriorul este așa cum este și nu altfel. Dacă am avea resursele necesare, timpul (inuman de mult) și interesul să cunoaștem în felul acesta fiecare om de pe pământ, nu i-am mai putea condamna pentru prostiile pe care le fac. Nici pe ei, nici pe noi dacă am reuși să ne cunoaștem în felul acesta. Și cât de mult ne-ar folosi să ne vedem pe noi radiografiați astfel și să ne înțelegem. În pasajul care urmează, Jung este copil (povestit la o vârstă de peste 60 de ani, când avea deja o altă perspectivă asupra trecutului):

”Tot ce mi se reproșa mă supăra, însă în sinea mea nu puteam contesta învinuirile care mi se aduceau. Știam atât de puțin despre mine, iar puținul acela era așa de contradictoriu, încât nu puteam respinge, cu mâna pe conștiință, nici o acuzație. Aveam de fapt întotdeauna conștiința încărcată, fiind conștient atât de vina mea reală cât și de cea potențială. Motiv pentru care eram deosebit de sensibil la reproșuri: ele nimereau toate drept la țintă, atingând, mai mult sau mai puțin, un punct vulnerabil. Chiar dacă în realitate nu făcusem un lucru, s-ar fi putut foarte bine să-l fi făcut. Uneori îmi ticluiam notițe cu alibiuri pentru cazul că aș fi fost acuzat. Mă simțeam de-a dreptul ușurat, atunci când făceam într-adevăr ceva rău; măcar știam de ce să am mustrări de conștiință.”

h1

Un caz de convertire involuntară

iulie 11, 2016

Tocmai am dat peste un pasaj din Jung – Amintiri, vise, reflecții și cred că merită să-l vadă și alții. Sunt multe, s-ar putea să mai postez și altele. Câte memorabile…

**

Nu încerc niciodată să convertesc un bolnav la ceva și nu exercit asupra lui nici un fel de presiuni. Ceea ce mă interesează înainte de toate este ca pacientul să ajungă să aibă propria sa concepție. Un păgîn devine la mine un păgîn, un creștin un creștin, iar un evreu un evreu dacă asta corespunde destinului său.

Îmi amintesc bine de cazul unei evreice care-și pierduse credința. Totul începu cu un vis de-al meu, în care o fată tînără, pe care n-o cunoșteam, veni la mine în calitate de pacientp. Îmi înfățișă cazul ei și, în timp ce povestea, mă gîndeam: ”N-o înțeleg deloc. Nu pricep despre ce e vorba!”. Dar deodată îmi trecu prin minte că ar fi putut avea un complex patern neobișnuit. Acesta fu visul.

A doua zi, în agenda mea era trecut: consultație, ora patru. Apăru o fată tînără. O evreică, fiica unui bancher bogat, nostimă, elegantă și foarte inteligentă. Făcuse deja o analiză, dar medicul suferise un transfer asupra ei și o imploră în cele din urmă să nu mai vină la el, de teamă ca ea să nu-i distrugă căsnicia.

Fata avea de ani de zile o serioasă nevroză anxioasă, care bineînțeles că se agravă în urma acestei experiențe. Am început cu anamneza, fără a descoperi însă ceva deosebit. Era o evreică occidentală adaptată, iluminată până în măduva oaselor. Mai întâi, nu i-am putut înțelege cazul. Brusc, mi-a trecut prin gând visul și am reflectat: ”Doamne Dumnezeule, e fata aceea din vis!”. Cum n-am putut depista la ea nici urmă de complex patern, am întrebat-o, așa cum obișnuiesc să procedez în astfel de cazuri, despre bunicul ei. Am văzut cum a închis ochii preț de o clipă și am știut pe loc: aici e buba! Am rugat-o deci să-mi povestească despre bunicul ei și am aflat că fusese rabin și aparținuse unei secte evreiești.

– Vă referiți la hasidici? am întrebat-o.
Mi-a răspuns că da. Am întrebat-o mai departe:
– Dacă a fost rabin, o fi fost poate chiar țadic?
Ea:
– Da, se spune că ar fi fost un fel de sfânt și că ar fi avut darul previziunii. Dar toate astea sunt prostii! Doar nu există așa ceva!
Încheiasem astfel anamneza și înțelesesem povestea nevrozei ei, pe care i-am și explicat-o:
– Acum o să vă spun ceva ce s-ar putea să nu fiți îns tare să acceptați: Bunicul dumneavoastră a fost un țadic. Tatăl dumneavoastră a renegat credința iudaică. A trădat secretul și l-a uitat pe Dumnezeu. Iar dumnevoastră aveți această nevroză pentru că suferiți de frica de Dumnezeu!
Asta o lovi ca un trăsnet!

În noaptea următoare am avut din nou un vis: în casa mea se dădea o recepție, și iată, fata era și ea prezentă. Se îndreptă spre mine și mă întrebă: ”N-aveți o umbrelă? Plouă atât de tare.”. Am găsit într-adevăr o umbrelă, am tot moșmondit cu degetele ca s-o deschid și am vrut să i-o dau. Dar ce s-a întâmplat atunci? În loc să i-o întind pur și simplu, i-am înmânat-o ca unei zeități, stând în genunchi în fața ei!

I-am povestit acest vis, și în opt zile nevroza ei a dispărut. Visul mi-a arătat că nu era exclusiv o perspană superficială, ci că sub această suprafață zăcea o sfântă. Dar n-avea nici un fel de reprezentări mitologice și de aceea esențialul în ea nu izbutea să se exprime. Toate intențiile ei se orientau în direcția flirtului, a toaletelor și a sexualității pentru că altceva nu știa. Cunoștea doar intelectul și trăia o viață lipsită de sens. În realitate era un copil al Domnului care ar fi trebuit să împlinească voința Sa taincă. A trebuit să trezesc în ea idei mitologice și religioase, căci făcea parte din categoria acelor oameni de la care se cere activitate spirituală. Astfel, viața ei căpătă sens – și nici urmă de nevroză!

[..]
Am constatat adesea că oamenii se îmbolnăvesc de nervi atunci când se mulțumesc cu răspunsuri insuficiente sau false la întrebările vieții. Ei caută poziție, căsătorie, reputație, succes exterior și bani și rămân nefericiți și nevrotici, chiar dacă au obținut ce căutau. Asemenea oameni sunt încleștați de obicei într-o prea mare îngustime spirituală. Viața lor n-are destul conținut, n-are sens. Dacă pot evolua către o personalitate mai cuprinzătoare, de cele mai multe ori le încetează și nevroza. De aceea, ideea de dezvoltare a avut pentru mine de la bun început cea mai mare însemnătate.

h1

A fi vatman.

iunie 24, 2016

Fază drăguță în tramvai.
Pe traseul ultimei stații de tramvai spre casă, vatmanul oprește la semafor și iese din tramvai. Rumoare. Unde dă fuga omul ista, în mijlocul drumului..
Și se îndreaptă spre o doamnă mai în vârstă, strigând:
– Szia, mama!!!
Se îmbrățișează și vorbesc. Trece culoarea verde a tramvaiului, vine roșu. Se întoarce pe următorul verde înapoi în tramvai, dar încă îi face cu mâna doamnei, ea la fel, până dispare din câmpul vizual.
O întârziere deloc deranjantă, dimpotrivă energizantă.

%d blogeri au apreciat asta: