Archive for the ‘întâmplate’ Category

h1

uniformizare

septembrie 29, 2018

Coca Cola e în campanie. Au afișat imaginea aceasta cu următorul mesaj: „Noi nu vedem nicio diferență”.

42769432_2184260494940843_6776575287682400256_n

Normal că nu vedeți nicio diferență, Coca-Cola. Banii au aceeași valoare, indiferent cine îi dă, nu? :))) Dacă ar aduce atingere Banului, Stăpânul, ați tăcea. :))
Cam disperați după vânzări, totuși. Grețos de disperați. Și voi, și alții.
Un comentator mai răsărit le-a dat o mică explicație. Ca să vadă diferența.

42664129_2053318661400443_6134846747765112832_n

Cristian Daniel Marica

Plus niște American Cola, poate o vedeau și mai bine.

 

 

Reclame
h1

Toropeală

septembrie 27, 2018

între argumente
și împotrivă-argumente
pesausub sticlă,
agitația pălește
în toropeala
unei dureri
ce învinge
polemica.

răceala
ca factor
de relaxare
forțată.

h1

Lupta

septembrie 25, 2018

Într-o clasă mică am doi copii bolnavi de autism. Azi a fost mai dificil ca data trecută.
Unul se juca cu cifre. Celălalt, aproape de el, îi mai lua câte una să se joace și el. Așa începea distracția:
– Îi a mea!
– Ba a mea!
– A mea!
– A mea!
Și amândoi în cor:
– Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
Aproape că părea să le facă plăcere să spună în cor „Aaaaaaa!”.

După vreun minut, secvența se reia identic, identic. Indiferent cu ce cântecel încercam să-i iau, ce le povesteam, secvența se relua iar și iar.

Totuși, spre finalul orei, unul dintre ei a început să fredoneze – pe ici, pe colo chiar cu ceva versuri – cântecul pe care îl pusesem clasei, „Îmi place Biblia”. Am rămas mască. L-am lăudat degrab, bineînțeles, dar uimirea nu mi-a trecut cu una, cu două. Copiii sunt niște universuri mereu surprinzătoare, bune de descoperit la nesfârșit. Adulții la fel.

E clar că faze de acest fel se vor mai repeta, posibil și mai complicat. Vom vedea…

h1

De ce merită să predai. Jocul.

septembrie 20, 2018

În clasa a 3-a, am o fetiță cu niște probleme mai delicate. Învățătoarea m-a anunțat dinainte că nu va prea vorbi, nu va prea interacționa, să n-o forțez, să o înțeleg etc.

Din când în când, la activități, îi mai adresam și ei câte o întrebare, să văd dacă îndrăznește. La câte una, mai răspundea așa, ca pentru ea, ezitant și încet.

Joc făcut azi: un elev venea în fața clasei, unde alegea un obiect din penar (dintre cele puse special) și întreba clasa ce este. Cel care răspundea corect, venea în față și lua locul anteriorului. dacă răspundea corect un elev care mai fusese în față, el alegea pe altcineva să meargă în locul lui. La un moment dat, fetița noastră e aleasă astfel de cineva să meargă să aleagă și ea obiect pe care să-l arate clasei.

Am văzut că ezită, mai mult trage înapoi, dar cumva în privire mi se părea că întrezăresc o dorință. I-am propus rapid să vină împreună cu colega ei de bancă dacă dorește: ea alege obiectul și-l arată clasei, iar colega o să adreseze întrebarea; și tot ea va putea alege pe cel care răspunde.

După o scurtă ezitare, am văzut că se ridică și vine cu colega ei de bancă la treabă.
După toate orele de azi, cred că de chestiunea asta m-am bucurat cel mai mult. Plus că mi s-a părut că e și ea încântată că venise.

Un alt motiv pentru care merită să predai.

h1

Prezență

septembrie 18, 2018

Perioadă tulbure aceasta în care toată lumea trebuie să se pronunțe, iar, dacă alege una din două, comite oricum o greșeală. Dacă se pronunță, greșește: fie e tâmpit, înapoiat, progresist, urăște, generalizează, are argumente proaste. Dacă nu se pronunță, e și mai tâmpit că nu știe ce crede și de ce crede ceea ce crede, că nu vede deși se află în fața ochilor lui, că se lasă manipulat (asta e de obicei marea grijă a interlocutorilor).

Mai este o variantă. Dacă nu se pronunță, nu există. Tocmai scria o cunoștință pe undeva prin lumea intergalactică următorul fapt: boicotează pentru ăilalți sunt plini de ură.

Serios? Deci pe cei care tac nu-i observă nimeni. Mi se pare corect. Unde să-i observe dacă nu strigă în urechile nimănui, cum să știi de ei dacă nu se revoltă puțin, unde să-i audă dacă nu sunt vocali? Sunt absenți. Dacă tac, nu există. Nu contează la numărătoare. Există doar cei care fac spume la gură, că pe ei pot da vina pentru propriile decizii. Există doar modelele negative pentru că așa se pot sustrage unei decizii asumate. Ceea ce mă face să mă întreb cât de asumate.

Însă e dreptul lor.
Dar tot dreptul lor e să știe și că cei pe care nu i-au numărat sunt, de fapt, acolo. (Și nu tac pentru că nu știu ce opinie sau poziție să aibă, nu tac pentru că sunt slabi, nu tac pentru că nu au argumente. Au chiar prea multe. Tac pentru a nu adăuga războiului încă o luptă inutilă din care toată lumea va ieși iar înfrântă, tac pentru a nu face rău vorbind.) În rest, urmăresc cu dezamăgire tot acest spectacol în anul centenarului. E drept, în orice an ar fi la fel. Ne găsim noi cu ușurință motive pentru care să fim dezbinați. Mai ales motive care nu pot justifica dezbinarea.

h1

Neagră

septembrie 15, 2018

O buna dispozitie.

A treia incercare de chocolate cake la microunde. Mult mai pufoasa. E drept ca am mai schimbat pe ici, pe colo cateva elemente: pe langa faina, am inghesuit si putin pesmet. Iar pe langa ulei, am inghesuit putin ulei de cocos. Iar, de data asta, ca dulcegarie, am pus o lingurita de gem de prune in „varf”.

h1

Vulcani

septembrie 9, 2018

O chestie care mă trezește de fiecare dată (nu dimineața, vorbesc așa.. din alte puncte de vedere), mă animă și energizează e treaba de mai jos. Fără zahăr deasupra, fără frișcă, fără înghețată (stomacurile se revoltă, tre să le facem și lor pe plac). Bine… e drept că abia pot mânca una întreagă odată; cea mai bună variantă e să o îndes în congelator și să scot câte două guri, uneori direct înghețate.

Făcut și eu niște încercări, nu curge, dar… mă rog, nici nu trebuie să îndeplinească prea multe reguli ca să mă dea gata. Voi ce… delectări aveți..?

ia:

(furate de pe net, of course; ale mele au fost la bol, varianta microunde după reteța asta)maxresdefault.jpg

 

chocolate-lava-molten-cake-mykitchen101en-feature.jpg

h1

vediamo

septembrie 7, 2018

Vediamo in quanto tempo posso scrivere un articolo. 🙂

h1

Învățarea continuă

septembrie 6, 2018

h1

Infuzie de relaxare

septembrie 1, 2018

Cum vă simțiți?

h1

Pierdere

august 26, 2018

Sunt alături de prietenii mei greco-catolici în momentul acesta extrem de trist din cauza pierderii clădirii Episcopiei Greco-Catolice, monument frumos și simbol important al orașului.

Nu doar pentru arhitectura superbă, nu doar pentru valorile picturale și livrești (am înțeles totuși că nu au fost atinse cărțile), ci și pentru durerea pe care o resimt ei și pentru ceea ce reprezintă clădirea aceasta în creștinism.

Câteva imagini ale clădirii din arhiva personală. Postare în curs de actualizare:

 

005e1 2012

2012

013 2013

2013

014 2013

2013

025 2014

2014

DSC_0124 2015

2015

DSC_0126 2015

2015, la trecerea unui tramvai

IMG_2286 2016

2016, din turnul Catedralei

IMG_2247 2016

2016, vedere din turnul Catedralei

20160412_200837 2016

2016

20180609_173423 2018

2018, interior, de Ziua Art Nouveau

 

UPDATE: Ieri și Azi, Palatul Episcopal, în realizarea lui Ovi D Pop.

UPDATE, foto Dronshop vedere de sus

UPDATE: foto Ovi D. Pop pompieri

UPDATE: vimeo al lui Darius Cornean

UPDATE: Comunicatul EGCO

40198894_235767240440853_7508564906082304000_n

26 aug, 2018

40108940_498601773900656_1364720708638212096_n

40158048_514463748967750_9041943053379567616_n

40143591_232736017391398_1482782972988882944_n

40141230_242632299777379_4858291388317433856_n

40121333_196245244463531_4732896644129882112_n

40075769_642775149449066_7251900671245418496_n

 

 

 

 

h1

Distra-cții(/-geri) telefonice

august 17, 2018

Primesc la 10 fără un sfert seara niște sms-uri de la 3 numere de telefon diferite (dintre care unul figurează ca FACEBOOK), ce mă înștiințează că nișe cifre anume reprezintă codul meu de facebook etc., după care urmează niște litere.

0312295466 începe să sune aproape instantaneu. Mă mir de oră și de număr, dar răspund. Începe să-mi recite un robot ceva de genul: „Your verification number is…”. Și închid rapid. Fishy business. Dar același număr sună încă de vreo 3 ori fără pauză. Timp în care eu deja caut numărul pe site-urile de verificare număr telefon. Again, fishy business. Îmi zic: dacă continuă, îl blochez. Interesant că s-a oprit. Deocamdată (?).

Dacă ați pățit chestiuni similare, puteți povesti. Iar sunt unii care se plictisesc sau implică și cost distracția asta?

h1

Sărbătorim ceva?

iulie 5, 2018

De anul trecut văd puse în vânzare tot felul de produse cu motive populare ce sugerează sărbătoarea anului 2018, unirea noastră. Însă, pe măsură ce am intrat în marele an al unirii (deși nu doar acum și nu doar de acum), îmi pare tot mai stranie sărbătoarea unirii într-un ambient tot mai încărcat conflictual. Ce sărbătorim noi de fapt?

Că locuim în aceeași țară, dar că avem de fapt vieți atât de diferite încât ne împărțim în categorii care ne fac inamici? Că avem aceiași strămoși, dar că ne tragem de fapt din tradițiile acelea sau celelalte? Că vorbim aceeași limbă, dar că nu avem același înțeles, că nu ascultăm ce ne spune celălalt și nu ne interesează de ce crede așa? La ce bun că vorbim aceeași limbă dacă nu o folosim pentru a ne înlesni comunicarea, ci pentru a o îngreuna? Când ești înconjurat de străini, ți-ai dori să îi înțelegi și să te faci înțeles. Când ești înconjurat de ai tăi, vrei să ai dreptate. De fapt, ce sărbătorim?

h1

Tedoo

iunie 17, 2018

Finally, un om care gândește în muuulte aspecte după mintea mea. Brad Florescu, ăla cu Tedoo, da. Merită citit tot, mi-e greu să aleg un fragment, sunt prea multe lucruri importante pe care le spune:

aici.

h1

Te sfătuiesc

iunie 16, 2018

Un prieten (de fapt, poate chiar doi) mi-a spus în câteva rânduri că el încearcă să se dezobișnuiască să mai dea oamenilor sfaturi necerute. Că nu prea iese bine de regulă. Mai bine să hotărască fiecare cum crede de cuviință.

Îmi spuneam de fiecare dată că, poate, dar că totuși unele lucruri merită spuse, iar omul n-are decât să le ignore dacă nu-i par rezonabile, utile, potrivite. Că nu mi se pare o variantă de luat în calcul asta de a-ți face o promisiune pe care să te constrângi s-o respecți și dacă simți că nu merge în orice situație. Că oricum cine știe, poate chiar ar ajuta. Sau, chiar dacă n-ar ajuta, poate îi dă alte idei care să îi fie mai potrivite. Nu mi se părea, pe scurt, un dezavantaj de a sfătui pe cineva pentru niciuna dintre părți.

Însă, în ultima vreme, m-am gândit mai mult. M-am gândit pentru că am avut niște situații. Neplăcute, să zicem. Mie, ca ascultător al problemei (sau situației) celuilalt, mi se pare că văd o anume hibă și o anume (sau câteva) soluție. Și întâlnesc indiferența, sfidarea, superioritatea celuilalt, lucru care nu mă poate lăsa rece, ci dimpotrivă duce la fervență, insistență, implicare excesivă, altă superioritate etc. pentru ca rezultatul să fie același în privința celuilalt.
Poate că acum aș spune că merită „a se încerca asta acasă” numai cu unii. Sigur că nu e ușor să afli care sunt acei unii și mai poți gafa de câteva ori.

De altă parte, … Și de altă parte, ce știm noi cum e mai bine pentru alții. Dar, mă rog, spuneți și voi cum preferați să procedați.

h1

Deznodământ

iunie 15, 2018

Dialog auzit azi în tramvai. Între doi elevi. Unul avea un buchet de flori, probabil în drum spre premiere.

– Cum de ai venit cu tramvaiul ăsta? Tu nu cu ăsta circuli de obicei, nu?
– Nuu, de obicei îl iau pe ăla de și 40′ sau și 42′. Uneori chiar de și 48′, ce să zic… (și râde relaxat).
(După care continuă, spre amuzamentul meu)
– Uneori întârziam așa de mult, că ajungeam să iau 4. Tramvaiul 4.  :)))

h1

De ce merită să ai elevi. Poveste.

iunie 14, 2018

Le-am citit celor mici povestea (cu imagini) cu Pancinello (iată povestea întreagă), volumul 1 și vă spun pe scurt care era ideea pentru a înțelege apoi reacția care m-a dat gata.

Le-am povestit cum omuleții din lemn făcuți de tâmplarul Eli în orășelul Wemmick erau ocupați toată ziulica să își lipească etichete unii pe alții. Steluțe aurii sau buline negre, după caz. Dacă știai să faci multe lucruri frumoase, dacă știai să cânți, să joci, să faci tumbe, bunăoară, primeai steluțe. Dacă erai mai împiedicat de felul tău și mai neîndemânatic, te trezeai cu buline.

Pancinello era unul dintre nefericiții care primise doar buline negre, ce stăteau lipite pe el așa, ca la panoul de dezonoare și umblai cu ele la vedere. Iar el era din cale afară de trist; uneori nici nu mai ieșea din casă, iar, dacă ieșea, se însoțea cu cei ca el.

Lucia, însă, se afișa în public fără nicio stea, fără nicio bulină, lucru care îi trezi curiozitatea lui Pancinello și începu să-i pună întrebări. Așa că Lucia îi descoperi faptul că de ea nu se lipesc stelele și bulinele primite pentru că nu-i mai pasă de ele; nu-i mai pasă cum o cataloghează ceilalți oameni și că ajunsese la această stare pentru că merge în fiecare zi la Eli sus pe deal să vorbească cu el. Așa că îl încurajează și pe Pancinello să facă la fel.

Când Pancinello își face curaj într-o seară să urce la Eli, află uimit că Eli știe cum îl cheamă, că îl încurajează să rămână de vorbă cu el, că bulinele sale negre rămân lipite de el pentru că pune prea mare preț pe reacțiile celorlalți la persoana lui și că pe el nu ar trebui să îl intereseze atât de mult părerile lor, cât părerea Lui. Eli îl asigură că îl iubește, că în ochii Lui el e valoros pentru că El l-a construit așa și că nu face greșeli în construirea omuleților.

Acesta e momentul în care Pancinello începe să privească lucrurile și dintr-o altă perspectivă, începe să pună în balanță cele auzite, să se gândească că poate Eli are dreptate, se înseninează și dă iasă pe ușă pentru a încheia dialogul pe ziua aceea, când fâșș, se dezlipește de pe el o bulină.

Așa se încheie. După ce am analizat cu copiii de-a fir a păr evenimentele și ne-am tras concluziile, i-am lăsat să deseneze ceva legat de povestioară. Fie pe Pancinello, fie mai mulți omuleți împărțindu-și etichete, fie dialogul cu Eli etc.

Aici, mă întreabă L. din pregătitoare:
– Doamna? Cum să-l fac pe Pancinello, vesel sau trist?

Rămăsei cu gura căscată. Copiii spun lucruri (nu trăznite sau nu doar trăznite, ci chiar) mai profunde decât adulții de multe ori. Fata observase că Pancinello nu era doar trist sau doar vesel, ci că trecuse prin ambele stări de-a lungul povestirii, evoluase, se schimbase și că ambele stări îl caracterizau, doar că în perioade diferite. Nici nu ne putem da seama cât de nuanțat sunt în stare să gândească și să rețină copiii și ce legături pot face între evenimente de-a lungul timpului. Poate că sunt chiar mai atenți la asemenea lucruri decât adulții.

h1

Rostiri

iunie 8, 2018

„When you are not well, or not feeling so, speak. Speak even if it is to the wind.” ~ St Gregory the Theologian

Frecvența pe care comunici așază cuvintele într-o ordine pe care n-o știam să fie a ta. Mă auzi fără să mă înțelegi, mă asculți pentru că se întâmplă să fiu acolo când apari. Nu pentru că ai avea disponibilitatea de a vedea lucrul pe care îl văd, ci doar pentru a spune ceea ce spui mereu, ca un refren bun, sănătos, aplicabil în orice situație s-ar nimeri să se ivească. Dacă se potrivește cu persoana căreia i se adresează contează deja mai puțin. Contează chiar prea puțin dacă colțul ochiului se arcuiește într-o rânjeală condescendentă, încântată că a găsit momentul să scoată o ironie inteligentă, fără să realizeze că ceea ce i se pare că critică nu se află în cuvintele mele, ci în fostele tale obișnuințe.
Dar proiecția e o chestiune delicată, dinăuntru se observă mai greu.

Ceea ce rămâne, însă, după oratoria furtunoasă este o climă atât de diferită, încât mi se face frig…

 

h1

Consecvență

martie 28, 2018

Fiecare e destul de orb la argumentele celeilalte opțiuni încât să nu dorească să cerceteze pe bune dacă nu cumva se înșală.

h1

Prezență

martie 19, 2018

Pășește nestingherită alături de mine pe drum. Răsuflă ușurată când nu-i acord atenție și o las să viețuiască liniștită. Îi arunc câte o privire lungă uneori după care mă fac iar că n-o observ. Însă e tot acolo. Ura.

Cum se face să o părăsesc de fiecare dată când se apropie?

Cum se face să nu Te mai îndurerez?

h1

Ce mai fac babanii. Bibanii.

martie 17, 2018

Iahu îmi modifică lookul emailului în mod automat și vor să îmi convină chestia asta.

Îmi deschide o fereastră cu opțiunile de format disponibile pentru email, eu dau X, iar el îmi confirmă că „you saved the theme”. Extraordinar de perspicace.

Merg la setări și aleg din nou versiunea Classic mail, la care – bineînțeles – îmi deschid o ferestruică în care vor să le scriu de ce ”plec”. Iată de ce plec, pentru că versiunea voastră e de toată jena. Le dau detalii, după care le trimit textul.

Și ce îmi scriu dragii de ei ca text automat? We hope we’ll see you soon on the new mail etc. Asta e tot ce vor să audă: că speră să ne vadă înapoi cu varianta lor. Aplaudând, probabil. Adică să ne răzgândim noi, „clenții”, nu ei, producătorii. Dar ne întreabă de ochii lumii să nu zicem că îs „băeți” răi.

Și cam atât. 😀

h1

Privirea în oglindă

februarie 19, 2018

Mi se întâmplă să-mi recitesc comentarii mai vechi sau diferite luări de poziție din trecut și să nu mă mai identific cu ele. Cu altele da.

Însă la un moment dat scriam că de obicei mi-am cam păstrat opiniile de-a lungul timpului. Meh, depinde. Depinde mult. Depinde mai ales despre cine e vorba. Sau despre cine era vorba. Depinde de cât de multe ai apucat să trăiești sau să înțelegi până atunci. De cât de complet cunoști problema sau de cât de mult ai reușit să empatizezi și să fii dispus să descoperi.

Acum prefer să mă gândesc la opiniile pe care mi le-am modificat de-a lungul timpului. Schimbare de care mă bucur. Chestia asta mi se mai întâmplă când recitesc porțiuni de jurnal. Când mă întâlnesc cu mine cea de atunci.

Vi s-a întâmplat să vă găsiți altul peste vremuri? În concepții, nu ne interesează barba. 😀 Care a fost reacția?

h1

Justificarea prin cauza nobilă

ianuarie 27, 2018

Dacă sunt pentru o cauză nobilă (în societate), insultele și suspiciunile neîntemeiate (față de apropiații care nu se înregimentează fix în felul propriu) sunt armă acceptabilă chiar și în gura celor care militează pentru deontologie, echilibru și moralitate.

Cât de subiective devin lucrurile până și pentru cei mai obiectivi pământeni… Și cât de dezgustătoare, dezamăgitoare.

h1

Dez-umanizare

ianuarie 20, 2018

Oamenii se dezumanizează sub patimile politicii. Când apropiații nu mai binevoiesc să-și răspundă întrebărilor, când devin invizibili dacă nu se înregimentează exact în același fel, atunci nu mai e vorba doar despre o convingere care se manifestă pasional sau despre o disperare ce iese la suprafață, despre o revoltă cu privire la nedreptate, ci e vorba deja ȘI de aroganță, infatuare, îngâmfare, superioritate. Nu cred că aici ar trebui să ajungem relațional în aceste condiții.

h1

Murphy pă străzi :)

ianuarie 17, 2018

Când nu tre să iasă nu iese adică. Sau legile lui Murphy trăiesc.

În supermarket. După ce numărai oile în gând în fața vitrinei cu măsline, așteptând să vină odată singura angajată pe toată secția aia la frigider și ajunsei la concluzia că e foarte probabil să ratez busul de întoarcere, am reușit într-un final să extrag caserola câștigătoare și să o tulesc spre cozile de la casă.

După o scurtă ochiografie, aleg unul dintre rândurile ce păreau mai puțin amenințătoare, sperând să meargă cronometrul în favoarea mea. Totuși, nu ne mișcam din loc. Fac un gât lung de girafă, să inspectez situaționul. Adică cucoana la rând uitase să cântărească ceva produs și acu dăduse fuga (vorba vine, fuga) la un cântar să-și rezolve treaba nerezolvată la timp. Cu noi, vreo 3-4 așteptând după ea.

Mă repliez și fac o mișcare de mijlocaș spre rândul paralel. Tot atâția candidați, dar fără cucoane la cântar. Doar, doar. Când ne apropiem de casă, cineva „varsă” pe jos broșurile magazinului. Că de ce era o idee bună să stea broșurile într-un loc atât de circulat de marfă care se perindă pe la scanner.. nu-mi pot da seama. Număr minutele în gând, nu îndrăznesc să mă mai uit la ceas. :))

Domnul din fața mea ajunge la rând, își așază marfa scanată în cărucior. În partea aceea de sus a căruciorului, pe care părinții își mai pun uneori copiii să vadă mai bine dulciurile după care să strige. Știți porțiunea aceea de la căruț? Domnul are și o sticlă de vin. O așază frumușel acolo, iar dumneaei nu se oprește până jos. Zdrang, țăndări se făcu! Domnul se uita năuc să înțeleagă ce se întâmplase. Acolo, căruțul nu are prea multe grilaje, marfa nu e protejată de mai nimic. Ce pui pe sus iese pe jos. Așa-i când nu te uiți, îmi zic. Dar număr iar minutele și îmi amintesc de Murphy.

Din când în când, arunc câte o privire la rândul abandonat să verific cât de valabil e Murphy. Voi la fel? :))

PS: Dintre toate fazele, cea mai tare fusese aia cu domnul. Și de câte ori o povesteam, aveam un sentiment scindat: pe de o parte, săracu uom. Pe de cealaltă parte, săracu uom!

h1

Subiectivități lipicioase

ianuarie 15, 2018

Ideile de care ne-am îndrăgostit greu mai pot fi combătute (și abandonate) de argumente oricât de raționale, oricât de multe.

h1

Alt tip de selfie

ianuarie 2, 2018

Parcă citatele personalităților erau până acu afișate de admiratorii lor care le împrăștiau și altora să mai tragă învățăminte. Cum ar veni… erau făcute și distribuite de alții (că autorii erau trecuți dincolo).

Acum văd că se schimbă moda. 😀 Scrii o frază, o lipești pe imaginea ta și te dăruiești în toată modestia publicului larg ca să te aduleze. Citezi din tine și urmărești cu nesaț și tu impactul cât ești încă în viață! (Ba chiar vezi și cine dă laic. Ba nu, asta e secundar, vezi câți!) Nu mai aștepți girul altora până când treci în neființă, că s-ar putea să te uite lumea până atunci și să rateze astfel ideile tale memorabile! Dar, așa, sigur rămâi în istorie. E și asta o chestie, nu? 😀

h1

Pentru sperietura dvs.

decembrie 6, 2017

Ați văzut tarantulele cu telecomandă din Lidl? Nu? Așa… mărime naturală, cred, dacă nu mai mari, că îs de vreo 2-3 ori mai mari decât palma.
Cică sunt recomandate copiilor de la 6 ani în sus. Serios? Mă foarte întreb cine o fi recomandat așa ceva. Arată ca scos din mediul lui natural, nu știu cum să vă spun… Mie mi s-a zbârlit părul văzându-l în cutie. Cum s-or fi bucurând ceilalți să-l vadă mergând?

O luăm razna. Oare câți rămân întregi la cap după ce văd un asemenea exemplar venind spre ei?

Stați că n-am terminat. Știți cât face? 70 lei.

h1

Răspuns

noiembrie 20, 2017

Am intrat în casa Ta să-mi potolesc dezordinea, răscoala. Ce este bun în inima mea? Și totuși mi-ai trimis o rază de soare prin sticlele ușii fix în locul în care mă așezasem; fix peste locul în care mi se odihnea fața înaintea Ta. Mi-am întors privirea să văd o frântură caldă din Tine. Era acolo puternică și continuă și am rămas până dispăru în apus.
Parcă aș fi câștigat-o eu cu vreo dibăcie a mea? Parcă mi-ar fi revenit în mod corect la vreo împărțeală cinstită? Parcă mi s-ar fi cuvenit în urma neprihănirii pe care n-o pot atinge? Atât că ai vrut să mă mângâi într-o îmbrățișare în locul în care Te-am căutat și Te-am găsit..

h1

Fuga

noiembrie 18, 2017

Nefericirea e fuga din tine. În alt timp, în alt loc, în viitor, în trecut, în realitatea imaginară, într-un prezent cosmetizat, într-un basm aproape real.

Nefericirea e nerămânerea în tine la taifas. E veșnica alergătură altundeva. Altundeva trebuie să ajungi, altceva trebuie să faci, altcineva trebuie să fii.

 

h1

Coordonate

noiembrie 11, 2017

Când am ajuns în locul acesta din nou, am călătorit dintr-odată în trecut. Coordonatele vechi s-au trezit la viață. Un moment uitasem că nu mai fac parte din același context, era să mă îndrept înspre acolo ca până acum. Ba chiar mi se păruse că aud o voce cunoscută. Însă următoarea fracțiune de secundă mă readuse înapoi, între claxoanele cotidiene, între mulțimile ce așteptau să urce în autobuze.

Dorul e o chestiune ciudată. Organică. Și se lipește inclusiv de străzi, de pietre, de necunoscuții care așteaptă, de aerul din stație, de memorie pe care o asediază brusc, o invadează total.

Dorul e partea din tine de care uitaseși. Pardon. De care credeai că uitaseși, dar care e reînviat subit. Iar viteza cu care te izbește peste prezentul în care încă te adaptezi e uneori prea mare pentru a nu te simți tras înapoi ca un magnet.

h1

Empatia

octombrie 23, 2017

De ce merită din nou să ai elevi (Empatia)

Din partea celor mai mari, de 13-14 ani, te aștepți mai degrabă la contre sau replici în răspăr. Provocarea de zi cu zi e să-ți păstrezi calmul în ciuda tuturor surprizelor. Dar și să nu uiți ce explicai. Dar de asemenea să ai o anumită bunătate amestecată cu fermitate în acel calm. Și de asemenea să ții la ei, iar ei să simtă asta cumva.

De cele mai multe ori, ți se pare că impactul pe care îl ai asupra lor e minim.

Azi am avut parte de o secvență care m-a contrazis în câteva puncte dintr-un singur șut. Le dusesem test și le explicasem înainte pe scurt ce au de făcut la fiecare punct. Apoi unii mai aveau întrebări suplimentare. Totuși, una dintre întrebări se repeta regulat, poate cu mici modificări de formulare. Cred că mă întrebaseră deja de vreo 4 ori cum notează răspunsul la exercițiul X, fiecare fiind concentrat la propriile spații de completat.

Răspund și acestei întrebări. La care vine replica memorabilă a unuia dintre cei mai activi elevi (aflat chiar lângă mine în acel moment), pe un ton așa, empatic cumva și mai scăzut, să aud doar eu:
– Ioi, doamna, nu vă săturați să răspundeți la aceeași întrebare de atâtea ori?

🙂

h1

Sentiment de libertate

septembrie 9, 2017

Visul care te mângâie peste față când ieși din casă, când inspiri aerul singur, când îți faci infuzie de verdele de deasupra și de jos, de pretutindeni. Pestetotul este verde și nimic nu-l mai poate învinge, indiferent de anotimp. Înăuntrul este verde ever, precum bradul. Aici e momentul, acum este locul în care pot fi și sunt. În comuniune la orice distanță cu ceilalți, cu mine, cu El, Cel dintâi.

h1

AltCeva

august 5, 2017

Ați mâncat asemenea combinație?

h1

Limita dintre două stări

august 5, 2017

Există o temperatură la care începi să cedezi nervos. Sau cedezi brusc și total.
Write carefully. Or just slow down anything you do. Oricum e rău și să stai, și să faci.

h1

Let it go de vacanță

iunie 2, 2017

o altă variantă. proprie. 🙂

h1

din lumea celor care nu cuvântă

aprilie 28, 2017

h1

Sperietură

aprilie 8, 2017

Te-ai speriat
de căderea lumii
peste mine
și ai întins brațul
să mă aperi
cu tine.
Atunci veni
vara
într-o secundă.

gettyimages.com

h1

Tabere

aprilie 4, 2017

Generalizăm după experiențele personale.

Cu cât suntem mai surzi la experiențele altora, cu atât suntem mai siguri (adică și mai ficși/ încăpățânați în) de propria generalizare. Care e o creare de tabere adverse de obicei, iar noi suntem întotdeauna în tabăra victimă, iar celălalt ne este inamic.

E mai comod să incriminăm categorii decât indivizi. Cuprindem mai mulți, cât mai mulți și cât mai nereprezentativ.

E și generalizarea o formă de egoism și de ură, din care noi trebuie să ieșim mereu personajul bun, iar ceilalți… dacă mai au loc, trăiască și ei undeva, cât mai departe de noi.

h1

Azi la Lidl

martie 11, 2017

Pățanie azi la Lidl. La fel ca ceilalți sunt și ei.. După, le-am trimis următoarea plângere. Și cred că am fost prea indulgentă. Între timp, mi-au răspuns cei care administrează pagina lor de fb. Aștept măsuri concrete. Până atunci, îmi anunț toți cunoscuții și cititorii să fie vigilenți.
**
Stimată echipă Lidl,

Am avut o întâmplare cu totul dezamăgitoare astăzi într-unul dintre magazinele dumneavoastră din țară. Orașul nu contează pentru că situația este aceeași peste tot.

Este vorba de procedura dumneavoastră standard, de felul în care alegeți să afișați prețurile la unele produse, fel care induce în eroare cu bună știință, care manipulează în cunoștință de cauză și determină clientul dumneavoastră să verifice în fiecare minut dacă nu este înșelat.

Sunt sigură că știți la ce anume mă refer. Vă dau un exemplu, brânza Horezu care figurează pe raft (și pe site) ca fiind la ofertă, la prețul de 5,99 lei. La casă, observ că de fapt prețul produsului ales de mine este peste 21 lei. Adică 5,99 lei este prețul pe 100 de grame. Nu pe produs! (afișat de altfel și pe etichetă la raft, undeva mic de tot ca să nu fie observat; și pe produs – la fel, cât de mic posibil, în spate)!

Iaurtul italienesc de lângă ea era 2,19 lei. Spuneți-mi, vă rog, trebuia să VERIFIC și la iaurt dacă nu cumva e prețul pe suta de grame? Sau altfel: Suntem cumva la secțiunea de FRUCTE ȘI LEGUME, unde produsele se vând vrac și aleg eu, clientul, câte grame vreau să cumpăr?

Sau să vă adresez o altă întrebare, poate mai simplă, ca să fie pe înțeles: Eu, clientul, POT TĂIA 100gr sau 150 gr sau 50 gr din acel produs în vid, cu gramaj fix deja, pe care dumneavoastră l-ați etichetat cu prețul de x lei la suta de grame? Dacă nu pot eu tăia câte grame doresc să iau, atunci CUI FOLOSEȘTE prețul afișat la raft la suta de grame? Clientului NU.

Deci numai DUMNEAVOASTRĂ VĂ FOLOSEȘTE acest fel de afișare de preț, ca să puteți induce în eroare clientul pe care îl obișnuiți să caute în etichetă denumirea produsului + prețul ca să pună produsul în coș, iar apoi să creadă că dumneavoastră sunteți o firmă de bună credință care nu dorește să își înșele NICI VIZUAL clienții. Doar dumneavoastră vă folosește acel fel de afișare a prețului care mizează pe faptul că clientul nu consideră necesar să verifice gramajul ca la produsele vrac!

Ceea ce faceți dumneavoastră se numește manipulare vizuală și mizați pe faptul că clientul nu verifică dacă îl înșelați! Singura concluzie pe care o pot trage este că ne determinați pe noi, clienții în care spuneți că aveți încredere, să verificăm la fiecare pas petrecut în magazinul dumneavoastră dacă nu suntem înșelați de dumneavoastră!
Solicit cu dezamăgire și dezgust afișarea prețurilor REALE ale produselor care nu se vând vrac!
În ceea ce mă privește, voi atrage atenția tuturor (mass-media este user friendly de mulți ani deja) să fie atenți să nu se lase înșelați în acest fel.

Este o procedură MANIPULATORIE și lipsită de orice respect față de client. Ne luați de tâmpiți și ne explicați că aveți dreptate.

%d blogeri au apreciat asta: