Archive for the ‘întâmplate’ Category

h1

Empatia

Octombrie 23, 2017

De ce merită din nou să ai elevi (Empatia)

Din partea celor mai mari, de 13-14 ani, te aștepți mai degrabă la contre sau replici în răspăr. Provocarea de zi cu zi e să-ți păstrezi calmul în ciuda tuturor surprizelor. Dar și să nu uiți ce explicai. Dar de asemenea să ai o anumită bunătate amestecată cu fermitate în acel calm. Și de asemenea să ții la ei, iar ei să simtă asta cumva.

De cele mai multe ori, ți se pare că impactul pe care îl ai asupra lor e minim.

Azi am avut parte de o secvență care m-a contrazis în câteva puncte dintr-un singur șut. Le dusesem test și le explicasem înainte pe scurt ce au de făcut la fiecare punct. Apoi unii mai aveau întrebări suplimentare. Totuși, una dintre întrebări se repeta regulat, poate cu mici modificări de formulare. Cred că mă întrebaseră deja de vreo 4 ori cum notează răspunsul la exercițiul X, fiecare fiind concentrat la propriile spații de completat.

Răspund și acestei întrebări. La care vine replica memorabilă a unuia dintre cei mai activi elevi (aflat chiar lângă mine în acel moment), pe un ton așa, empatic cumva și mai scăzut, să aud doar eu:
– Ioi, doamna, nu vă săturați să răspundeți la aceeași întrebare de atâtea ori?

🙂

Anunțuri
h1

Sentiment de libertate

Septembrie 9, 2017

Visul care te mângâie peste față când ieși din casă, când inspiri aerul singur, când îți faci infuzie de verdele de deasupra și de jos, de pretutindeni. Pestetotul este verde și nimic nu-l mai poate învinge, indiferent de anotimp. Înăuntrul este verde ever, precum bradul. Aici e momentul, acum este locul în care pot fi și sunt. În comuniune la orice distanță cu ceilalți, cu mine, cu El, Cel dintâi.

h1

AltCeva

August 5, 2017

Ați mâncat asemenea combinație?

h1

Limita dintre două stări

August 5, 2017

Există o temperatură la care începi să cedezi nervos. Sau cedezi brusc și total.
Write carefully. Or just slow down anything you do. Oricum e rău și să stai, și să faci.

h1

Let it go de vacanță

Iunie 2, 2017

o altă variantă. proprie. 🙂

h1

din lumea celor care nu cuvântă

Aprilie 28, 2017

h1

Sperietură

Aprilie 8, 2017

Te-ai speriat
de căderea lumii
peste mine
și ai întins brațul
să mă aperi
cu tine.
Atunci veni
vara
într-o secundă.

gettyimages.com

h1

Tabere

Aprilie 4, 2017

Generalizăm după experiențele personale.

Cu cât suntem mai surzi la experiențele altora, cu atât suntem mai siguri (adică și mai ficși/ încăpățânați în) de propria generalizare. Care e o creare de tabere adverse de obicei, iar noi suntem întotdeauna în tabăra victimă, iar celălalt ne este inamic.

E mai comod să incriminăm categorii decât indivizi. Cuprindem mai mulți, cât mai mulți și cât mai nereprezentativ.

E și generalizarea o formă de egoism și de ură, din care noi trebuie să ieșim mereu personajul bun, iar ceilalți… dacă mai au loc, trăiască și ei undeva, cât mai departe de noi.

h1

Azi la Lidl

Martie 11, 2017

Pățanie azi la Lidl. La fel ca ceilalți sunt și ei.. După, le-am trimis următoarea plângere. Și cred că am fost prea indulgentă. Între timp, mi-au răspuns cei care administrează pagina lor de fb. Aștept măsuri concrete. Până atunci, îmi anunț toți cunoscuții și cititorii să fie vigilenți.
**
Stimată echipă Lidl,

Am avut o întâmplare cu totul dezamăgitoare astăzi într-unul dintre magazinele dumneavoastră din țară. Orașul nu contează pentru că situația este aceeași peste tot.

Este vorba de procedura dumneavoastră standard, de felul în care alegeți să afișați prețurile la unele produse, fel care induce în eroare cu bună știință, care manipulează în cunoștință de cauză și determină clientul dumneavoastră să verifice în fiecare minut dacă nu este înșelat.

Sunt sigură că știți la ce anume mă refer. Vă dau un exemplu, brânza Horezu care figurează pe raft (și pe site) ca fiind la ofertă, la prețul de 5,99 lei. La casă, observ că de fapt prețul produsului ales de mine este peste 21 lei. Adică 5,99 lei este prețul pe 100 de grame. Nu pe produs! (afișat de altfel și pe etichetă la raft, undeva mic de tot ca să nu fie observat; și pe produs – la fel, cât de mic posibil, în spate)!

Iaurtul italienesc de lângă ea era 2,19 lei. Spuneți-mi, vă rog, trebuia să VERIFIC și la iaurt dacă nu cumva e prețul pe suta de grame? Sau altfel: Suntem cumva la secțiunea de FRUCTE ȘI LEGUME, unde produsele se vând vrac și aleg eu, clientul, câte grame vreau să cumpăr?

Sau să vă adresez o altă întrebare, poate mai simplă, ca să fie pe înțeles: Eu, clientul, POT TĂIA 100gr sau 150 gr sau 50 gr din acel produs în vid, cu gramaj fix deja, pe care dumneavoastră l-ați etichetat cu prețul de x lei la suta de grame? Dacă nu pot eu tăia câte grame doresc să iau, atunci CUI FOLOSEȘTE prețul afișat la raft la suta de grame? Clientului NU.

Deci numai DUMNEAVOASTRĂ VĂ FOLOSEȘTE acest fel de afișare de preț, ca să puteți induce în eroare clientul pe care îl obișnuiți să caute în etichetă denumirea produsului + prețul ca să pună produsul în coș, iar apoi să creadă că dumneavoastră sunteți o firmă de bună credință care nu dorește să își înșele NICI VIZUAL clienții. Doar dumneavoastră vă folosește acel fel de afișare a prețului care mizează pe faptul că clientul nu consideră necesar să verifice gramajul ca la produsele vrac!

Ceea ce faceți dumneavoastră se numește manipulare vizuală și mizați pe faptul că clientul nu verifică dacă îl înșelați! Singura concluzie pe care o pot trage este că ne determinați pe noi, clienții în care spuneți că aveți încredere, să verificăm la fiecare pas petrecut în magazinul dumneavoastră dacă nu suntem înșelați de dumneavoastră!
Solicit cu dezamăgire și dezgust afișarea prețurilor REALE ale produselor care nu se vând vrac!
În ceea ce mă privește, voi atrage atenția tuturor (mass-media este user friendly de mulți ani deja) să fie atenți să nu se lase înșelați în acest fel.

Este o procedură MANIPULATORIE și lipsită de orice respect față de client. Ne luați de tâmpiți și ne explicați că aveți dreptate.

h1

Mai scrieți?

Ianuarie 23, 2017

23 ianuarie, Ziua internațională a scrisului de mână.

Și, pentru că și scrisul de mână trădează, 😀 :

16179685_10210213684732132_2018421570288911052_o

h1

Roof

Octombrie 19, 2016

La clasa pregătitoare.
– This is the roof!
Pruncii repetă după mine.
– Cine vrea să spună separat?
Ridică mânuțele unul câte unul.
Un prunc:
– This is the roof!
– Good! exclam eu unduitor.
Altul:
– This is the.. good!
Prea multe cuvinte în limbi străine. 😀

h1

Amprente

Octombrie 11, 2016

O inventariere a schimbării fețelor și expresiilor unor soldați britanici în trei momente: înainte, în timpul și după război. Pe parcursul a 7 luni.

Ce observ e că, în fotografia din timpul războiului privirile lor par să arunce săgeți, se vede o hotărâre accentuată, o pornire spre acțiune, o atitudine care arată că sunt gata în orice moment să spulbere.

În ultima am observat mai multe feluri de expresii. Unii au o resemnare îndurerată, alții au o figură de cvasi-infractor ce poartă o furie latentă în interior, o nemulțumire profundă, alții par cumva treziți la realitate, transmit o atitudine de răspundere, de maturitate, de cunoaștere, de iluminare chiar.
Ziceți și voi păreri.

Articolul aici.

h1

Lebădă

August 19, 2016

Erau frumoase toate, erau atât de multe. Lumea le arunca mâncare, așa că se apropiau cu îndrăzneală de vaporașul nostru. Apucau rapid tot ce primeau pe apă. Una dintre ele veni atât de aproape de noi, încât mai că ne atingea. O clipă ne-am deplasat împreună cu aceeași viteză, una lângă cealaltă, după care am văzut-o rămânând în urmă. Tot mai în urmă, tot mai departe. Dintr-odată mi se părea că mă despărțeam, de fapt, de tine, nu de lebădă. Se făcea că te lăsam pe tine în urmă, nu pe ea, și am simțit brusc un nod în gât. Ciudat. Însă în clipa următoare trebuia să-mi ascund ochii ca să nu trebuiască apoi să dau explicații cum de o lebădă mă emoționează atât.

stratford upon avon, august

stratford upon avon, august

 

 

h1

Perle medicale

August 1, 2016

Medicul meu de familie când i se plânge cineva că e stresat și îi descrie ce simte:

  • Măi, înseamnă că nu ești nesimțit, de-aia simți așa.

Tendința e să crezi că nu ești normal, să îți dorești să fii și tu normal ca toți ceilalți. Nu știu de unde impresia că ceilalți ar fi. Toți par normali până ajungi să-i cunoști. Și atunci te relaxezi total.

h1

tragedii

Iulie 28, 2016

nu, tragediile nu-i fac pe oameni să sufere. îi fac să strige în gura mare după ipocriții care spun că suferă și nu suferă, de fapt. așa se reacționează la o tragedie, ar trebui să ne intre bine la cap…

h1

:(

Iulie 26, 2016

4916608priesthood-300x300

h1

Undeva în lume

Iulie 15, 2016

13708408_1774441259457453_8392089617689152041_o

h1

Jung. o autoanaliză

Iulie 12, 2016

Tot din Jung – Amintiri, vise, reflecții. Am început să citesc Jung la recomandarea unui prieten care îmi spunea că aici voi găsi detalii despre animusul femeii și anima bărbatului, asta după o scurtă pomenire cu privire la ce înseamnă. Și, începând să citesc, am văzut că sunt atâtea pasaje interesante din viața acestui om, că merită ”difuzate” pentru că ele nu vin doar ca frânturi de viață, ci vin cu bagajul interior, cu ”explicația” gesturilor exterioare, explicație care ne arată ce e în sufletul lui. Cred că nu poți iubi un om decât dacă te lasă (sau reușești tu) să-i vezi interiorul. Exteriorul e ca un tablou. Poate fi frumos sau urât sau șters la nivelul suprafeței. Poate fi îmbunătățit cu straturi deasupra. Dar interiorul e o altă treabă, cunoscându-i interiorul înțelegi de ce exteriorul este așa cum este și nu altfel. Dacă am avea resursele necesare, timpul (inuman de mult) și interesul să cunoaștem în felul acesta fiecare om de pe pământ, nu i-am mai putea condamna pentru prostiile pe care le fac. Nici pe ei, nici pe noi dacă am reuși să ne cunoaștem în felul acesta. Și cât de mult ne-ar folosi să ne vedem pe noi radiografiați astfel și să ne înțelegem. În pasajul care urmează, Jung este copil (povestit la o vârstă de peste 60 de ani, când avea deja o altă perspectivă asupra trecutului):

”Tot ce mi se reproșa mă supăra, însă în sinea mea nu puteam contesta învinuirile care mi se aduceau. Știam atât de puțin despre mine, iar puținul acela era așa de contradictoriu, încât nu puteam respinge, cu mâna pe conștiință, nici o acuzație. Aveam de fapt întotdeauna conștiința încărcată, fiind conștient atât de vina mea reală cât și de cea potențială. Motiv pentru care eram deosebit de sensibil la reproșuri: ele nimereau toate drept la țintă, atingând, mai mult sau mai puțin, un punct vulnerabil. Chiar dacă în realitate nu făcusem un lucru, s-ar fi putut foarte bine să-l fi făcut. Uneori îmi ticluiam notițe cu alibiuri pentru cazul că aș fi fost acuzat. Mă simțeam de-a dreptul ușurat, atunci când făceam într-adevăr ceva rău; măcar știam de ce să am mustrări de conștiință.”

h1

Un caz de convertire involuntară

Iulie 11, 2016

Tocmai am dat peste un pasaj din Jung – Amintiri, vise, reflecții și cred că merită să-l vadă și alții. Sunt multe, s-ar putea să mai postez și altele. Câte memorabile…

**

Nu încerc niciodată să convertesc un bolnav la ceva și nu exercit asupra lui nici un fel de presiuni. Ceea ce mă interesează înainte de toate este ca pacientul să ajungă să aibă propria sa concepție. Un păgîn devine la mine un păgîn, un creștin un creștin, iar un evreu un evreu dacă asta corespunde destinului său.

Îmi amintesc bine de cazul unei evreice care-și pierduse credința. Totul începu cu un vis de-al meu, în care o fată tînără, pe care n-o cunoșteam, veni la mine în calitate de pacientp. Îmi înfățișă cazul ei și, în timp ce povestea, mă gîndeam: ”N-o înțeleg deloc. Nu pricep despre ce e vorba!”. Dar deodată îmi trecu prin minte că ar fi putut avea un complex patern neobișnuit. Acesta fu visul.

A doua zi, în agenda mea era trecut: consultație, ora patru. Apăru o fată tînără. O evreică, fiica unui bancher bogat, nostimă, elegantă și foarte inteligentă. Făcuse deja o analiză, dar medicul suferise un transfer asupra ei și o imploră în cele din urmă să nu mai vină la el, de teamă ca ea să nu-i distrugă căsnicia.

Fata avea de ani de zile o serioasă nevroză anxioasă, care bineînțeles că se agravă în urma acestei experiențe. Am început cu anamneza, fără a descoperi însă ceva deosebit. Era o evreică occidentală adaptată, iluminată până în măduva oaselor. Mai întâi, nu i-am putut înțelege cazul. Brusc, mi-a trecut prin gând visul și am reflectat: ”Doamne Dumnezeule, e fata aceea din vis!”. Cum n-am putut depista la ea nici urmă de complex patern, am întrebat-o, așa cum obișnuiesc să procedez în astfel de cazuri, despre bunicul ei. Am văzut cum a închis ochii preț de o clipă și am știut pe loc: aici e buba! Am rugat-o deci să-mi povestească despre bunicul ei și am aflat că fusese rabin și aparținuse unei secte evreiești.

– Vă referiți la hasidici? am întrebat-o.
Mi-a răspuns că da. Am întrebat-o mai departe:
– Dacă a fost rabin, o fi fost poate chiar țadic?
Ea:
– Da, se spune că ar fi fost un fel de sfânt și că ar fi avut darul previziunii. Dar toate astea sunt prostii! Doar nu există așa ceva!
Încheiasem astfel anamneza și înțelesesem povestea nevrozei ei, pe care i-am și explicat-o:
– Acum o să vă spun ceva ce s-ar putea să nu fiți îns tare să acceptați: Bunicul dumneavoastră a fost un țadic. Tatăl dumneavoastră a renegat credința iudaică. A trădat secretul și l-a uitat pe Dumnezeu. Iar dumnevoastră aveți această nevroză pentru că suferiți de frica de Dumnezeu!
Asta o lovi ca un trăsnet!

În noaptea următoare am avut din nou un vis: în casa mea se dădea o recepție, și iată, fata era și ea prezentă. Se îndreptă spre mine și mă întrebă: ”N-aveți o umbrelă? Plouă atât de tare.”. Am găsit într-adevăr o umbrelă, am tot moșmondit cu degetele ca s-o deschid și am vrut să i-o dau. Dar ce s-a întâmplat atunci? În loc să i-o întind pur și simplu, i-am înmânat-o ca unei zeități, stând în genunchi în fața ei!

I-am povestit acest vis, și în opt zile nevroza ei a dispărut. Visul mi-a arătat că nu era exclusiv o perspană superficială, ci că sub această suprafață zăcea o sfântă. Dar n-avea nici un fel de reprezentări mitologice și de aceea esențialul în ea nu izbutea să se exprime. Toate intențiile ei se orientau în direcția flirtului, a toaletelor și a sexualității pentru că altceva nu știa. Cunoștea doar intelectul și trăia o viață lipsită de sens. În realitate era un copil al Domnului care ar fi trebuit să împlinească voința Sa taincă. A trebuit să trezesc în ea idei mitologice și religioase, căci făcea parte din categoria acelor oameni de la care se cere activitate spirituală. Astfel, viața ei căpătă sens – și nici urmă de nevroză!

[..]
Am constatat adesea că oamenii se îmbolnăvesc de nervi atunci când se mulțumesc cu răspunsuri insuficiente sau false la întrebările vieții. Ei caută poziție, căsătorie, reputație, succes exterior și bani și rămân nefericiți și nevrotici, chiar dacă au obținut ce căutau. Asemenea oameni sunt încleștați de obicei într-o prea mare îngustime spirituală. Viața lor n-are destul conținut, n-are sens. Dacă pot evolua către o personalitate mai cuprinzătoare, de cele mai multe ori le încetează și nevroza. De aceea, ideea de dezvoltare a avut pentru mine de la bun început cea mai mare însemnătate.

h1

A fi vatman.

Iunie 24, 2016

Fază drăguță în tramvai.
Pe traseul ultimei stații de tramvai spre casă, vatmanul oprește la semafor și iese din tramvai. Rumoare. Unde dă fuga omul ista, în mijlocul drumului..
Și se îndreaptă spre o doamnă mai în vârstă, strigând:
– Szia, mama!!!
Se îmbrățișează și vorbesc. Trece culoarea verde a tramvaiului, vine roșu. Se întoarce pe următorul verde înapoi în tramvai, dar încă îi face cu mâna doamnei, ea la fel, până dispare din câmpul vizual.
O întârziere deloc deranjantă, dimpotrivă energizantă.

h1

Menghină

Iunie 13, 2016

Azi nu mă interesează mândria ta. Numai orgoliul meu. Care se așază înaintea mea cât e de mare – și e destul de mare – apăsându-mi stomacul, presându-mi capul. E ușor de observat orgoliile vecinilor. Ele sunt întotdeauna mari și enervante. Cu cât mai mari, cu atât mai enervante. Vor să iasă în evidență, vor să fie deștepți, pardon vor să pară deștepți, vor să fie admirați, apreciați, aplaudați. Bun, ei da. Eu nu. Niciodată eu nu. Vi se pare. Vi s-a părut. Nu v-ați uitat prin obiectivul potrivit. De fapt nu am dat eu de oglinda potrivită. Nu suntem cu nimic mai diferiți de cei asupra cărora turnăm toate vinile. S-ar putea ca ei să nici nu aibă toate acele vini. Nicio problemă, ne rămân nouă vinovățiile. Dacă nu vinile, vinovățiile. Mai sănătos ar fi invers. Ne-am vindeca mai lesne. M-aș vindeca mai lesne. Măcar de-aș putea plânge. Și nu-mi reușește.

h1

Bizar

Iunie 12, 2016

ce străzi ciudate
ce aer bizar
ce oameni normali
Ce oameni aproape

ochii minții
sunt ocupați
să te închipuie
acolo unde
nu ești
și nu ești.

ies râd aud
teribil și interminabil
enervant și enervabil
acest oraș
câh!

h1

”Stimabilii”

Iunie 2, 2016

CTP a scris asta.

La scurt timp, i-am răspuns asta:

Ati buctat-o cu articolul acesta.

In primul rand, definirea conceptului de familie nu are nimic de a face cu indragosteala, cu iubirea. Poti iubi fara sa incluzi in familie tot ce iubesti. Dreptul de a iubi nu ti-l poate interzice nimeni pentru simplul fapt ca nu are cu ce. Prin ce lege sa interzica simtitul in timus, plimbatul pe strada? La fel si cu iubitul. Faptul ca dvs descalificati propunerea unui numar de tz persoane cu privire la definirea familiei cu argumentul interzicerii dreptului de a iubi comiteti o manipulare. Si treceti cu vederea ca cititorii dvs nu sunt chiar atat de prosti sa nu-si dea seama.
Nu „DREPTUL” de a se iubi reciproc e ceea ce cautati dvs. (ca acesta exista deja) cu acest text, ci o VALIDARE in ochii societatii, o ACCEPTARE de NORMALITATE, ceea ce e cu totul altceva!

Mai apoi, daca se doreste atat de mult o oficializare – pentru a considera normal ceva ce nu e – exista varianta unui act civil de alta natura: parteneriatul civil. Bunaoara, celalalt poate fi partener civil – ceea ce ar si reprezenta de fapt – si nu sot. Familia este altceva.

Apoi, faptul ca un numar de tz persoane au strans semnaturi pentru asa ceva nu inseamna ca cineva INTERZICE altora vreun drept in epoca noastra libera si postrevolutionara. Ci beneficiaza de un drept. Dreptul de a PROPUNE schimbarea unui articol din constitutie. Nu schimba, ci propune! Adica ce inseamna asta: referendumul invita populatia sa spuna daca este sau nu de acord. Considerati ca exercitarea unui drept democratic este o masura comunistoida de interzicere, de furt al vreunui drept? Inseamna ca manipulati din nou, mai mult: contestati dreptul altor cetateni sa isi exercite drepturile democratice, deci va faceti chiar dvs vinovat de ceea ce ii acuzati pe ei! Atentie.
Toti au posibilitatea sa se exprime.

Va invit sa cititi Romani 1:27, 28 macar – v-am dat din NT, sa nu ziceti ca VT e expirat – sa vedeti cam ce zice despre astfel de relatii. Asta pentru ca ati adus in discutie principiile biblice. Pot reveni si cu altele daca e cazul.

Dar deocamdata cred ca aveti suficiente lacune de argumentare ca sa va mai ganditi.
Pacat, va admir in majoritatea articolelor.

A, inca ceva, regretabil ca au devenit doar un numar pentru dvs acesti „stimati 3 milioane”, cred ca asa a inceput si Holocaustul..

h1

Lumină, lumini

Iunie 1, 2016

Fâşia de lumină de care am parte seara la apusul soarelui în cameră, chiar lângă fereastră. Şi dimineața, la foarte răsărit. This is all I get pe nord. Și asta se întâmplă doar atunci când se măreşte ziua, iar soarele îşi lărgeşte raza de acțiune. În rest, mai rău.
Iar acum luminează instrumentele care îmi aduc şi ele un fel de lumină. Un alt fel de lumină.

13320600_10208170720939314_2816796063601920421_o

h1

De ce e bine să predai. Tigaia.

Mai 17, 2016

Cinci ani. Eram la subiectul „tigaie”.
– Ce este asta?
– Tigaaaaaie!
– Buun. Ce facem cu tigaia?
– Facem mâncaare.
– Foarte bine. Ce mâncare?
Ridică mâna C. foarte nerăbdătoare să-mi dea răspunsul. Și cu apăsarea aceea entuziastă a omului care știe varianta corectă spune răspicat:
– Amuleetă!
Într-o fracțiune de secundă, îmi trece prin gând un râs sănătos, numai prin gând că l-am oprit la timp înainte să-mi iasă pe gură, sortez rapid cuvinte și litere – ca în faza aia tare din A Beautiful Mind în care Russell Crowe stă în fața panoului imens de cifre – și la finalul fracțiunii de secundă:
– Foaaarte bine, omletă! Foarte bine!

h1

Un om

Mai 10, 2016

Am avut ocazia să lucrez cu d-l Eugen Țugulea la radio de două ori (și sper să mai am ocazia) și mă bucur i-au fost apreciate talentul și experiența unei vieți dedicate artei. Un om plin de bun simț, răbdare, spirit pedagogic, simț artistic, care știe încuraja și dezvolta punctele pozitive din om, știe să aibă încredere în fondul bun al celuilalt. Să trăiți mult și frumos, sir!

(premiile de anul ăsta în frumoasa Oradea)

13131187_882255775217668_1971651480655489481_o

13131331_882256461884266_443490547856024692_o

13173328_882256485217597_5161858749743918301_o

Fotografii realizate de fotograf Remus Toderici.

h1

Oglinzi grele

Decembrie 7, 2015

Ce e de făcut cu memoria când alege să îți amintească repetat momentele în care n-ai știut vorbi cu ei sau ai știut dar nu ai vrut, n-ai putut, nu te-au ținut nervii? Te străduiești să ”fii mai bun” (dar nu ”de Crăciun”, asta nu ar ajuta pe nimeni, ar ajuta doar să ne mințim), uneori de pomană. E ușor să fim buni cu cei buni, mult prea ușor; îți poate da iluzia că ești tare priceput, competent, aproape de sfințenie. Numai atunci vezi cât ești de rău când te străduiești din răsputeri să fii bun (sau să nu fii prea rău) și.. nu-ți iese.

Faci pe răul ca să îndrepți situația rea și ajungi să fii rău. Nici rezultatul asupra celorlalți nu e bun, nici tu nu te simți bine când te uiți în oglindă. Și te uiți în oglindă mereu, că te porți în fiecare zi, cu tine stai minut de minut și trebuie să faci cumva să te suporți, să găsești alte căi, să nu te expui eventual – dacă poți – situațiilor care merg dincolo de limitele tale, să te rogi..

And then what? Forgive yourself?

h1

o țară

Decembrie 2, 2015

La inaugurarea sinagogii, a venit lume multă. A fost și paza adunată afară și înăuntru. Cândva în mijlocul programului de inaugurare, m-am trezit că mă trec gânduri: lume multă, hărmălaie, poliție, eveniment, evrei.. Suntem o țară liberă, nu? Suntem încă o țară liberă, nu? Revino-ți, nu se întâmplă nimic. Dacă ar sări în aer clădirea asta acum, nici nu ne-am da seama. Dacă ar trage careva cu pușca, unde aș fugi? Suntem o țară liberă, nu?

h1

Problemă existențială

Noiembrie 23, 2015

Azi, o fetiță prea drăguță de 5 ani a venit la mine plângând și spunându-mi ceva. N-am înțeles nimic. O pun să repete, mângâind-o. Era atâta de frumoasă și, văzând-o plângând, frumusețea ei mi se părea și mai sensibilă. De ce poate plânge minunea asta mică..? Îmi spune încă o dată fără succes. Într-un final înțeleg:
– N-o venit maaaami.
Mă uit repede la ceas, deși știam că nu aveam cum să vină încă. Mai erau 20 de minute. Îi explic că e prea repede să fi venit încă, dar că va veni. Ăi arăt unde trebuie să ajungă arătătorul ceasului ca să vină mami.
După ce se liniștește, mă întreabă:
– Pot să vin să stau lângă tine?
Aoleo, minune mică.. aș fi luat-o și în brațe, dar i-am spus să-i ceară voie educatoarei pentru asta.

De ce au copiii asemenea frici de abandon, de ce se tem că uită părinții de ei și nu mai vin să-i ia? Ca și cum li s-ar mai fi întâmplat cândva asta. De ce au asemenea imaginație care – la o adică – este posibilă? Astea sunt adevărate probleme existențiale. De ce le au? De ce trebuie să sufere din imaginație încă de pe acum?

h1

De ce numa pă ăștia…

Noiembrie 16, 2015

Deja au început și criticile cum că de ce unii devin solidari doar cu Franța, nu și cu ceilalți. Se putea să lipsească aceste reproșuri? Chiar mă întrebam în cât timp vor apărea.. Deși nu le înțeleg. Nu înțeleg cum reproșezi cuiva că nu simte mai mult decât simte, nu înțeleg de ce se văd obligați să corecteze trăirea celorlalți, că nu se ridică la nivelul ideal, că nu e perfect.

Eu nu cred că poți ”simți corect, echivalent, matematic”, chiar dacă tragediile sunt aceleași, durerea e aceeași; nu sunt diferențe între rase la asemenea tragedii; sunt doar reacții afective. Simți mai mult într-o parte decât în alta pentru că acolo ai prieteni, rude, oameni aproape de suflet, te lovește fix în perimetrul tău. Asta nu reduce cu nimic durerea și tragedia celorlalți, dar nu cred că poți empatiza cu toți la fel, e dincolo de puterile omului.

Nu, nu mi se pare ciudat că simt subiectiv, asta înseamnă să simți: să fii subiectiv și să ai libertatea de a fi subiectiv. Asta înseamnă să fii om, nu robot. Nu știu dacă aceste reproșuri nu au de a face cu dragostea pentru că dragostea nu cred că are timp și dispoziție să măsoare dragostea celuilalt față de oameni, ci e prea ocupată să își arate afecțiunea față de cei dragi.

Dacă e prea puțină dragostea noastră, fie așa. În ce mă privește, eu mă bucur că acea dragoste există în mine, atât cât e. Nu intru în competiție cu nimeni. La ce mi-ar folosi, oare…? Nu pot pricepe.

h1

De ce e Greu să ai elevi (1)

Noiembrie 11, 2015

 

Elevul E. cu deficiențe din a 4-a – despre care v-am povestit deja – trase scaunul de sub R. zilele trecute. R. e un elev foarte deștept, toate temele îi sunt gândite, făcute cu conștiinciozitate, prinde corecturile rapid, nu deranjează pe nimeni, dar îi și vine greu să interacționeze, mai ales cu temperamentele debordante care îmi pare că îl sperie, copleșesc. Acum când E. trase scaunul de sub el pe neașteptate, R. nu căzu de tot, că se redresă repede, dar începu să plângă. M-am prins că nu e prima dată când se întâmplă ceva asemănător și elevii mi-au confirmat.

Dincolo de consolările și încurajările pe care i le-am dat – că e băiat deștept, să nu uite niciodată și să nu se lase copleșit de nebuniile ăstuilalt, care are și așa probleme – îmi era teribil de ciudă că există asemenea sensibilități care provoacă atâta durere. Care nu-mi sunt străine, dar pe care – văzându-le la alții, mai ales copii – aș vrea să le șterg de pe fața pământului.

Aș vrea să-l ajut să fie mai imun, mai sigur de el și atunci când nu suntem noi, adulții, în zonă..

h1

Liniștea unui loc

Noiembrie 6, 2015

Este un loc special – deși foarte banal totodată – în satul bunicilor mei în care simțeam că dispare toată zarva. În spatele sinului, chiar înainte de a începe grădina, e un spațiu pe care creștea ce voia: iarbă, buruieni, flori sălbatice… Când mă plimbam pe acolo, mi se părea că toată gălăgia înghițită în timpul săptămânii și aflată la valori maxime scade. Ca graficele alea care arată cutremurul. Toate liniile încrețite pe foaie undeva la înălțime scad brusc aproape de sol. Vorba prietenei mele C., trăim într-o veșnică gălăgie fără să ne dăm seama; nu ne dăm seama ce amplificată e decât când ajungem într-un asemenea loc.

Acolo simțeam că pot respira mai adânc decât altundeva și sta așa în nesimțire ca la o recompunere proprie, ca la un ”defragment” după care te ridici o singură bucată de om după ce ți-ai strâns cioburile.

În oraș nu se prea poate face treaba asta, în afară de unele biserici atunci când nu au program. Când merg doar ca să mă rog, știind că nu mă tulbură nimeni, că nu trebuie să mă concentrez la nimic exterior, că nu trebuie să primesc alte și alte informații. Iar eu mă consider o persoană citadină, îmi plac orașele cu mișcarea lor, îmi place existența oamenilor în jur și promisiunea interacțiunii din existența lor acolo, mă atrag clădirile cu forme și luminile seara. Dar cred că e foarte bun un loc ca ăsta – pe care nu l-am mai văzut de mult timp – în sat, unde nu ne bombardează nici chiar muzica – fără de care spun că mi-ar fi greu să trăiesc – și unde nu deschidem televizoarele; într-un asemenea loc, simt că m-aș putea ruga mai ușor..

h1

Seara memorială Ferenc Visky

Mai 28, 2015

 

PS: preluat de pe romaniaevanghelica.wordpress.com

h1

Toate au un preț

Mai 7, 2015

La clasa 0 (nu suport să spun „pregătitoare”, plus că îmi pierd răbdarea cu atâtea silabe pentru un nivel așa mic), învățăm câte ceva de mâncat. Printre altele, covrigel.
– This is aaa… pretzel! (pronuntat PREȚăl) Pretzel! What’s this?
Iar pruncalăii repetă. După ce trecem la altă bunăciune de mâncat (care de care mai nesănătoase), revin la covrig, să mă asigur că nu s-au sclerozat între timp.
– Mai țineți minte covrigelul? What’s this?
Iar o fetiță foarte pe fază, se repede:
-Etichetă!!!

h1

Scrisoarea deschisă

Aprilie 1, 2015

Cu tristețe..

Cred că e nevoie de niște poziții venite și din partea celor în domeniu, din partea unor teologi cu o atitudine de înțelegere-compasiune-fermitate-fără superioritate-lipsă de ironie -competență-bunătate.

Poziția aceasta este pe de o parte de apreciat, dar bănuiesc că doar îl va înverșuna mai tare, nu îl va pune pe gânduri pe cât ar fi de dorit. Și cred că punerea pe gânduri ar trebui să bată undeva mai departe decât ieșirea din domeniul competenței sale sau pregătirea hermeneutică (care este și ea o punere pe gânduri suficient de serioasă, dar insuficientă), undeva mai departe spre regretul că ar putea rata Întâlnirea cea mai importantă din viața asta (care nu ține doar de pregătire hermeneutică)…

http://activenews.ro/scrisoare-deschisa-domnului-cristian-tudor-popescu_1893845.html

h1

Exerciții de (ne)acceptat

Martie 4, 2015

Cred că ar fi un exercițiu interesant și util să urmărim cum se desfășoară dialogurile pe care le stârnim. Felul în care discută oamenii, felul în care se termină dezbaterea. Ce reacții atragem sau chiar încurajăm, cu ce rămân cititorii care ne urmăresc.
Iar apoi cum se desfășoară dialogurile stârnite de alții. Dar condiție: să ne comparăm cu cineva mai bun decât noi, cineva pe care îl stimăm, îl admirăm, poate. Sper să existe pentru fiecare cineva pe care să-l respecte.

Iar întrebarea cu care rămânem: avem ceva de învățat de la ei? Oare chiar nu învățăm nimic?

PS: We never change (do we?), Coldplay.

h1

Mihail Sebastian comemorat la TVR

Februarie 15, 2015

De Ziua Comemorării victimelor Holocaustului, a fost difuzată pe TVR (2, inițial) și o emisiune despre Mihail Sebastian. Aici este înregistrarea pentru cei cărora le-ar face plăcere să afle mai multe despre suferințele și totodată farmecul lui.

Ce a fost nou pentru mine: fotografiile pe care nu le mai văzusem, interviurile luate foștilor lui elevi de pe vremea când predase la Liceul Evreiesc, existența corespondenței cu Nadia.

http://www.tvrplus.ro/editie-ziua-internationala-a-holocaustului-304790

h1

Cauză-și-

Ianuarie 16, 2015
Mie de la începutul scandalului de la Paris mi s-a părut că deontologia presei nu ar trebui discutată forțat și legat de masacrul din Franța, iar că masacrul din Franța nu are legătură cu ceea ce publică presa în mod legal (nu putem spune moral, că asta nu e condamnabil decât de la un punct încolo, în rest principiile creștine nu pot fi impuse altora care nu sunt creștini). 
Deși în mod faptic cele două chestiuni apar în fața noastră drept cauză-și-efect, ele nu ar trebui considerate așa. Eventual cauză-și-afect.
h1

Pour vous

Ianuarie 9, 2015

*

Vorba unui prieten, si crestinii au fost ofensati si au facut o petitie! Diferenta se face intre petitie si glont.

Eu nu pot spune acum “au primit ce au meritat”. S-o spuna cine poate.
*
Ar mai fi o chestiune. O fi Franta laicizata si nu spune nimeni ca nu e, insa Franta este in plin proces de islamizare in ultimii ani. Daca trebuie sa facem efort de empatie cu islamistii, ar trebui sa nu uitam de francezi. Reactia lor fata de islamisti este asa cum am vazut-o in caricaturi pentru ca islamistii se inmultesc pe teritoriul lor si capata tot mai multe drepturi. Este de inteles! Islamistii vor tot mai mult din ceea ce nu este INCA al lor si il primesc. Daca nu-l primesc, si-l iau cu forta indiferent de zona de pe glob in care ar fi. Ca in tarile lor oricum nu permit libertati cu care nu ar fi de acord. Or asta nu poate fi normal, insa va continua. Asa ca pe buna dreptate francezii se tem de ei si nu-i au la inima. Nu vreau sa-mi imaginez ce am spune daca am avea noi parte de situatia lor.

h1

A nu te victimiza

Noiembrie 2, 2014

După mine, este profund uman să te victimizezi față de cineva; asta ca să putem supraviețui cât mai normal. Nu față de toată lumea, asta ar însemna că vrem atenție, importanță într-un fel exagerat, patologic dacă e dus la extrem. Dar față de cei aproape de sufletul tău, e omenește să te victimizezi și dacă e doar pentru faptul că acel ascultător care ține la tine ți-ar spune că nu e cazul și ți-ar arăta cum să privești situația dezastruoasă din punctul ”presupus-agresorului” de vedere. Așa, am putea muta atenția dinspre noi înșine spre celălalt. Poate am ajunge chiar să îl înțelegem. Mi s-a întâmplat chiar zilele trecute să stau de vorbă cu un prieten despre cineva care făcuse un gest urât, penibil. Mi-a spus că s-a gândit și la faptul că acea persoană trebuie să fi fost tare îndurerată, măcinată dacă a putut face așa ceva. Era o perspectivă la care nu mă așteptam, dar care a fost revelatorie.. Și cu privirea la ea, și cu privire la concluziile rapide pe care le tragem noi uneori.

%d blogeri au apreciat asta: