Archive for the ‘memorabile’ Category

h1

Tedoo

iunie 17, 2018

Finally, un om care gândește în muuulte aspecte după mintea mea. Brad Florescu, ăla cu Tedoo, da. Merită citit tot, mi-e greu să aleg un fragment, sunt prea multe lucruri importante pe care le spune:

aici.

Reclame
h1

De ce merită să ai elevi. Poveste.

iunie 14, 2018

Le-am citit celor mici povestea (cu imagini) cu Pancinello (iată povestea întreagă), volumul 1 și vă spun pe scurt care era ideea pentru a înțelege apoi reacția care m-a dat gata.

Le-am povestit cum omuleții din lemn făcuți de tâmplarul Eli în orășelul Wemmick erau ocupați toată ziulica să își lipească etichete unii pe alții. Steluțe aurii sau buline negre, după caz. Dacă știai să faci multe lucruri frumoase, dacă știai să cânți, să joci, să faci tumbe, bunăoară, primeai steluțe. Dacă erai mai împiedicat de felul tău și mai neîndemânatic, te trezeai cu buline.

Pancinello era unul dintre nefericiții care primise doar buline negre, ce stăteau lipite pe el așa, ca la panoul de dezonoare și umblai cu ele la vedere. Iar el era din cale afară de trist; uneori nici nu mai ieșea din casă, iar, dacă ieșea, se însoțea cu cei ca el.

Lucia, însă, se afișa în public fără nicio stea, fără nicio bulină, lucru care îi trezi curiozitatea lui Pancinello și începu să-i pună întrebări. Așa că Lucia îi descoperi faptul că de ea nu se lipesc stelele și bulinele primite pentru că nu-i mai pasă de ele; nu-i mai pasă cum o cataloghează ceilalți oameni și că ajunsese la această stare pentru că merge în fiecare zi la Eli sus pe deal să vorbească cu el. Așa că îl încurajează și pe Pancinello să facă la fel.

Când Pancinello își face curaj într-o seară să urce la Eli, află uimit că Eli știe cum îl cheamă, că îl încurajează să rămână de vorbă cu el, că bulinele sale negre rămân lipite de el pentru că pune prea mare preț pe reacțiile celorlalți la persoana lui și că pe el nu ar trebui să îl intereseze atât de mult părerile lor, cât părerea Lui. Eli îl asigură că îl iubește, că în ochii Lui el e valoros pentru că El l-a construit așa și că nu face greșeli în construirea omuleților.

Acesta e momentul în care Pancinello începe să privească lucrurile și dintr-o altă perspectivă, începe să pună în balanță cele auzite, să se gândească că poate Eli are dreptate, se înseninează și dă iasă pe ușă pentru a încheia dialogul pe ziua aceea, când fâșș, se dezlipește de pe el o bulină.

Așa se încheie. După ce am analizat cu copiii de-a fir a păr evenimentele și ne-am tras concluziile, i-am lăsat să deseneze ceva legat de povestioară. Fie pe Pancinello, fie mai mulți omuleți împărțindu-și etichete, fie dialogul cu Eli etc.

Aici, mă întreabă L. din pregătitoare:
– Doamna? Cum să-l fac pe Pancinello, vesel sau trist?

Rămăsei cu gura căscată. Copiii spun lucruri (nu trăznite sau nu doar trăznite, ci chiar) mai profunde decât adulții de multe ori. Fata observase că Pancinello nu era doar trist sau doar vesel, ci că trecuse prin ambele stări de-a lungul povestirii, evoluase, se schimbase și că ambele stări îl caracterizau, doar că în perioade diferite. Nici nu ne putem da seama cât de nuanțat sunt în stare să gândească și să rețină copiii și ce legături pot face între evenimente de-a lungul timpului. Poate că sunt chiar mai atenți la asemenea lucruri decât adulții.

h1

Contact cu solul

aprilie 16, 2018

M-am uitat la piesă așa cum nu m-am uitat decât la Zbor deasupra unui cuib de cuci, poate. Era despre Alzheimer, un personaj care află destul de devreme că are gena care va declanșa boala, evoluția bolii, transformările din familie, suferința fiecăruia, degradarea…

Însă era de o tristețe teribilă. Și reală, la urma urmei. Poate că e o ficțiune, însă unele ficțiuni sunt atât de mult parte din ceea ce ni se întâmplă, ceea ce li se întâmplă oamenilor, încât poate fi calculată drept radiografie a vieții. Din primele minute mă întrebam dacă voi rezista până la capăt. Sunt atâtea realități pe care preferi să nu le cunoști, pe care le suporți mai bine doar sugerate. Măcar finalul. Însă la capitolul realizare, regie, nu cred că poate fi reproșat ceva.

Într-o parte, îl aveam vecin pe un fost profesor. La final, l-am întrebat cu sufletul încărcat cum i s-a părut. Mi-a răspuns rapid și afectat:
– Been there, done that… așa că știu…
Am rămas mască. Știa bine ce urma să vadă. Abia atunci mi-au dat lacrimile și n-am mai putut spune mai nimic decât să încuviințez din cap. N-am îndrăznit nici să-l întreb dacă a fost din familie sau dintre prieteni.. deși aș fi vrut să știu.

– Au fost două replici memorabile, spuse el mai departe: „Nu știu când să-mi iau rămas bun.” și „Nu-mi amintesc cine ești, dar știu că te-am iubit.”

Într-adevăr, acestea cred că au fost cele mai puternice momente, iar dacă unii au și trecut prin așa ceva, stai năuc în fața lor în astfel de situații și îți dai seama cât de mult suferă alții… lângă tine, aproape de tine, mai departe de tine…

 

h1

A fi om.

martie 9, 2018
Ești în sistem. Foarte bine. Fiecare trebuie să funcționeze undeva. În câte un sistem. Cu bune, cu rele, cumva trebuie să supra-viețuim în așa fel încât să rămânem conformi cu noi înșine cât de cât în timp ce suntem în sistem, și n doar să viețuim.
 
Ești în sistem, dar nu lăsa sistemul să intre în tine. Nu te transforma într-un buton care execută fără să mai discearnă cu mintea ce i-a fost dată. Asta nu e obligatoriu. Asta nu e nici măcar drept față de tine însuți. Cu atât mai puțin e drept față de ceilalți, care beneficiază de munca ta.
 
Nu-i faci nici sistemului o favoare (nu poate exista îmbunătățire, progres dacă nu îi sunt identificate carențele măcar pentru a pune frână dacă nu pentru a le opri), nici ție (închizând ochii într-o schizofrenie tăcută, lăudând ce e bun, acoperind ce e rău, justificând răul ce e perpetuat).
h1

Murphy pă străzi :)

ianuarie 17, 2018

Când nu tre să iasă nu iese adică. Sau legile lui Murphy trăiesc.

În supermarket. După ce numărai oile în gând în fața vitrinei cu măsline, așteptând să vină odată singura angajată pe toată secția aia la frigider și ajunsei la concluzia că e foarte probabil să ratez busul de întoarcere, am reușit într-un final să extrag caserola câștigătoare și să o tulesc spre cozile de la casă.

După o scurtă ochiografie, aleg unul dintre rândurile ce păreau mai puțin amenințătoare, sperând să meargă cronometrul în favoarea mea. Totuși, nu ne mișcam din loc. Fac un gât lung de girafă, să inspectez situaționul. Adică cucoana la rând uitase să cântărească ceva produs și acu dăduse fuga (vorba vine, fuga) la un cântar să-și rezolve treaba nerezolvată la timp. Cu noi, vreo 3-4 așteptând după ea.

Mă repliez și fac o mișcare de mijlocaș spre rândul paralel. Tot atâția candidați, dar fără cucoane la cântar. Doar, doar. Când ne apropiem de casă, cineva „varsă” pe jos broșurile magazinului. Că de ce era o idee bună să stea broșurile într-un loc atât de circulat de marfă care se perindă pe la scanner.. nu-mi pot da seama. Număr minutele în gând, nu îndrăznesc să mă mai uit la ceas. :))

Domnul din fața mea ajunge la rând, își așază marfa scanată în cărucior. În partea aceea de sus a căruciorului, pe care părinții își mai pun uneori copiii să vadă mai bine dulciurile după care să strige. Știți porțiunea aceea de la căruț? Domnul are și o sticlă de vin. O așază frumușel acolo, iar dumneaei nu se oprește până jos. Zdrang, țăndări se făcu! Domnul se uita năuc să înțeleagă ce se întâmplase. Acolo, căruțul nu are prea multe grilaje, marfa nu e protejată de mai nimic. Ce pui pe sus iese pe jos. Așa-i când nu te uiți, îmi zic. Dar număr iar minutele și îmi amintesc de Murphy.

Din când în când, arunc câte o privire la rândul abandonat să verific cât de valabil e Murphy. Voi la fel? :))

PS: Dintre toate fazele, cea mai tare fusese aia cu domnul. Și de câte ori o povesteam, aveam un sentiment scindat: pe de o parte, săracu uom. Pe de cealaltă parte, săracu uom!

h1

Răspuns

noiembrie 20, 2017

Am intrat în casa Ta să-mi potolesc dezordinea, răscoala. Ce este bun în inima mea? Și totuși mi-ai trimis o rază de soare prin sticlele ușii fix în locul în care mă așezasem; fix peste locul în care mi se odihnea fața înaintea Ta. Mi-am întors privirea să văd o frântură caldă din Tine. Era acolo puternică și continuă și am rămas până dispăru în apus.
Parcă aș fi câștigat-o eu cu vreo dibăcie a mea? Parcă mi-ar fi revenit în mod corect la vreo împărțeală cinstită? Parcă mi s-ar fi cuvenit în urma neprihănirii pe care n-o pot atinge? Atât că ai vrut să mă mângâi într-o îmbrățișare în locul în care Te-am căutat și Te-am găsit..

h1

Empatia

octombrie 23, 2017

De ce merită din nou să ai elevi (Empatia)

Din partea celor mai mari, de 13-14 ani, te aștepți mai degrabă la contre sau replici în răspăr. Provocarea de zi cu zi e să-ți păstrezi calmul în ciuda tuturor surprizelor. Dar și să nu uiți ce explicai. Dar de asemenea să ai o anumită bunătate amestecată cu fermitate în acel calm. Și de asemenea să ții la ei, iar ei să simtă asta cumva.

De cele mai multe ori, ți se pare că impactul pe care îl ai asupra lor e minim.

Azi am avut parte de o secvență care m-a contrazis în câteva puncte dintr-un singur șut. Le dusesem test și le explicasem înainte pe scurt ce au de făcut la fiecare punct. Apoi unii mai aveau întrebări suplimentare. Totuși, una dintre întrebări se repeta regulat, poate cu mici modificări de formulare. Cred că mă întrebaseră deja de vreo 4 ori cum notează răspunsul la exercițiul X, fiecare fiind concentrat la propriile spații de completat.

Răspund și acestei întrebări. La care vine replica memorabilă a unuia dintre cei mai activi elevi (aflat chiar lângă mine în acel moment), pe un ton așa, empatic cumva și mai scăzut, să aud doar eu:
– Ioi, doamna, nu vă săturați să răspundeți la aceeași întrebare de atâtea ori?

🙂

h1

AltCeva

august 5, 2017

Ați mâncat asemenea combinație?

h1

Eliade – Jung

aprilie 25, 2017

Întâlnirile dintre Eliade și Jung redate în Jurnalele I și II ale lui Mircea Eliade. Îmi par interesante și pentru că îi apreciez pe amândoi, și pentru că întâlnirile lor au ceva revelatoriu în ele.

Confruntate cu fragmente din cartea lui Jung, Amintiri, vise, reflecții, găsesc idei identice, comportamente similare, unitare..

h1

Any colour you like, they’re all blue

februarie 7, 2017

‘You can ‘ave ‘em, ten bob to you, love. Any colour you like, they’re all blue.’

**

Roger Waters may have settled this question, in an interview with musicologist and author Phil Rose, for Rose’s collection of analytical essays, Which One’s Pink?:

„In Cambridge where I lived, people would come from London in a van – a truck – open the back and stand on the tailboard of the truck, and the truck’s full of stuff that they’re trying to sell. And they have a very quick and slick patter, and they’re selling things like crockery, china, sets of knives and forks. All kinds of different things, and they sell it very cheap with a patter. They tell you what it is, and they say ‘It’s ten plates, lady, and it’s this, that, and the other, and eight cups and saucers, and for the lot I’m asking NOT ten pounds, NOT five pounds, NOT three pounds… fifty bob to you!’, and they get rid of this stuff like this. If they had sets of china, and they were all the same colour, they would say, ‘You can ‘ave ‘em, ten bob to you, love. Any colour you like, they’re all blue.’ And that was just part of that patter. So, metaphorically, ‘Any Colour You Like’ is interesting, in that sense, because it denotes offering a choice where there is none. And it’s also interesting that in the phrase, ‘Any colour you like, they’re all blue’, I don’t know why, but in my mind it’s always ‘they’re all blue’, which, if you think about it, relates very much to the light and dark, sun and moon, good and evil. You make your choice but it’s always blue.”

h1

Lebădă

august 19, 2016

Erau frumoase toate, erau atât de multe. Lumea le arunca mâncare, așa că se apropiau cu îndrăzneală de vaporașul nostru. Apucau rapid tot ce primeau pe apă. Una dintre ele veni atât de aproape de noi, încât mai că ne atingea. O clipă ne-am deplasat împreună cu aceeași viteză, una lângă cealaltă, după care am văzut-o rămânând în urmă. Tot mai în urmă, tot mai departe. Dintr-odată mi se părea că mă despărțeam, de fapt, de tine, nu de lebădă. Se făcea că te lăsam pe tine în urmă, nu pe ea, și am simțit brusc un nod în gât. Ciudat. Însă în clipa următoare trebuia să-mi ascund ochii ca să nu trebuiască apoi să dau explicații cum de o lebădă mă emoționează atât.

stratford upon avon, august

stratford upon avon, august

 

 

h1

Nemuritor

iulie 26, 2016

Că mai apare un val
stai, nu mișca
ba mai bine mișcă-te,
suflă către oamenii
aceștia
un licăr
pentru cât a fi să fie,

dar totuși stai,
nu la o umbră
de curcubete,
ci la adăpostul unui
curcubeu,
să fii nemuritor
și alb,
eroule.

24_lightman_02

h1

A fi vatman.

iunie 24, 2016

Fază drăguță în tramvai.
Pe traseul ultimei stații de tramvai spre casă, vatmanul oprește la semafor și iese din tramvai. Rumoare. Unde dă fuga omul ista, în mijlocul drumului..
Și se îndreaptă spre o doamnă mai în vârstă, strigând:
– Szia, mama!!!
Se îmbrățișează și vorbesc. Trece culoarea verde a tramvaiului, vine roșu. Se întoarce pe următorul verde înapoi în tramvai, dar încă îi face cu mâna doamnei, ea la fel, până dispare din câmpul vizual.
O întârziere deloc deranjantă, dimpotrivă energizantă.

h1

Lumină, lumini

iunie 1, 2016

Fâşia de lumină de care am parte seara la apusul soarelui în cameră, chiar lângă fereastră. Şi dimineața, la foarte răsărit. This is all I get pe nord. Și asta se întâmplă doar atunci când se măreşte ziua, iar soarele îşi lărgeşte raza de acțiune. În rest, mai rău.
Iar acum luminează instrumentele care îmi aduc şi ele un fel de lumină. Un alt fel de lumină.

13320600_10208170720939314_2816796063601920421_o

h1

1 iunie, nu te-am uitat

iunie 1, 2016

James Rhodes interpretând Etude Pour La Main Gauche, Blumenfeld F.
*
Un copil mare pentru copii mici și mari. Adică pentru toți aceia dintre voi care sunt și cred că rămânem și copii pe lângă adulții ce devenim, că păstrăm și ne face bine să păstrăm în noi și frânturi din copilul care am fost, că în copii se află multe frumuseți pe care ar fi bine să le avem toată viața!
Pentru voi toți, la mulți ani!

(sper că am cu cine sărbători! 🙂 )

h1

un test de personalitate

aprilie 4, 2016

L-am încercat, cred că merită. Nu durează mult, iar rezultatele sunt foarte detaliate. Îmi pare că sunt destul de accurate. Vi le trimite și prin email, for free, dacă bifați la final o căsuță.

Iată testul, spor.

h1

Paști (1)

martie 27, 2016

Până anul viitor, când vom sărbători deodată, Paști fericite celor care sărbătoriți acum!!

 

și

h1

ziua internațională

martie 20, 2016

Untitled

h1

Seara memorială Ferenc Visky

mai 28, 2015

 

PS: preluat de pe romaniaevanghelica.wordpress.com

h1

Toate au un preț

mai 7, 2015

La clasa 0 (nu suport să spun „pregătitoare”, plus că îmi pierd răbdarea cu atâtea silabe pentru un nivel așa mic), învățăm câte ceva de mâncat. Printre altele, covrigel.
– This is aaa… pretzel! (pronuntat PREȚăl) Pretzel! What’s this?
Iar pruncalăii repetă. După ce trecem la altă bunăciune de mâncat (care de care mai nesănătoase), revin la covrig, să mă asigur că nu s-au sclerozat între timp.
– Mai țineți minte covrigelul? What’s this?
Iar o fetiță foarte pe fază, se repede:
-Etichetă!!!

h1

Ceva rău. sau mai mult.

martie 4, 2015

În orice lucru poate fi găsit ceva rău, nu-i așa? Am impresia – mai bine m-aș înșela, dar deocamdată nu am ce face – că există un fel de adicție sau drog a găsirii răului, a grabei de a judeca.

De unde impresia. De la o anume satisfacție care pare să se manifeste ori de câte ori găsim ceva rău de scos în evidență. De la satisfacția cu care, în jurul judecătorului, se adună deseori suporteri care abia așteaptă să sară la beregată.

Din păcate, îmi seamănă cu un meci în ringul cu noroi, nu cu ceva ziditor.

h1

Mihail Sebastian comemorat la TVR

februarie 15, 2015

De Ziua Comemorării victimelor Holocaustului, a fost difuzată pe TVR (2, inițial) și o emisiune despre Mihail Sebastian. Aici este înregistrarea pentru cei cărora le-ar face plăcere să afle mai multe despre suferințele și totodată farmecul lui.

Ce a fost nou pentru mine: fotografiile pe care nu le mai văzusem, interviurile luate foștilor lui elevi de pe vremea când predase la Liceul Evreiesc, existența corespondenței cu Nadia.

http://www.tvrplus.ro/editie-ziua-internationala-a-holocaustului-304790

h1

It’s not about charlie

ianuarie 9, 2015

Ce se intampla acum in Franta nu e doar problema Frantei. E si va fi problema intregii Europe. Nu stiu situatia si numarul islamicilor turbulenti din SUA, dar Europa sta rau la capitolul acesta. N-o spun eu, o spun unii istorici contemporani. A nu vedea asta mi se pare periculos in primul rand pentru un element ce ar trebui sa ne fie esential: iubirea si empatia cu celalalt, aici – cu francezii.

A reduce toate discutiile la charlie, la moralitatea de a fi sau a nu fi charlie pentru a expedia problema din două cuvinte ca să nu mai empatizezi cu drama Frantei imi pare trist si superficial… Problema e mult mai complexă, mai veche și cu urmări mai mari de atât.

Nu cred că imoralitatea caricaturilor ziaristilor poate justifica indiferența față de anormalitatea terorismului.

h1

Condiție

octombrie 25, 2014

Unele realități ne sunt date ca să vedem că toată teologia noastră nu face 2 bani dacă nu o putem trăi. Și n-o putem trăi. N-o putem trăi decât dacă primim Har…

h1

Puncte sensibile

octombrie 4, 2014

Cred totuși că, în momentele potrivite, ne sunt date niște revelații. Foarte realiste, de altfel, foarte comune poate. Dar privite de omul potrivit cu problemele potrivite, momentele alea devin revelatorii. Bunăoară, în contextul măcinării cu privire la cum mă voi descurca, dacă va ieși bine, dacă experiența x e pe măsura mea sau dacă nu cumva e prea mult, îmi luasem bicicleta la traseu prin oraș. Și, într-o viteză măricică, ochii mi s-au oprit asupra unui băiat în scaunul cu rotile (pe la 18 ani posibil), dus de mama sau sora sa. Am apucat să-i văd privirea pierdută, părea să aibă deficiențe și la alt nivel. Mi s-au părut cutremurătoare gândurile care au urmat. Băiatul ăla are la ce să viseze? Eu pot merge cu bicicleta, pot umbla, sări. El nu poate nimic din toate astea. Eu îmi pot propune să fac ceva și să și încerc. El ce poate face? Eu mă stresez dacă o să mă adaptez într-un cadru nou, dar am atâtea posibilități de acțiune, pot renunța, mă pot reorienta, pot lucra pe mai multe planuri, pot spera; el nici nu poate spera la un mai bine; dacă își imaginează cum ar fi un mai bine pentru el.

Asta nu anulează brusc măcinarea mea, desigur, dar se adună cu celelalte momente revelatorii și mi se arată că nu sunt singură, că mi se va da ceea ce voi avea nevoie, că am primit până acum atât de mult, că uit binele pe care îl am, că am primit atât de multă iubire pe care n-o știu dărui mai departe.

Cred că la momentul potrivit, avem un nor de fum sau de foc care să ne ghideze și care să ne dovedească micimea preocupărilor noastre față de promisiunile care ne-au fost făcute. Nici eu nu văd capătul. Nici alții poate că nu-l văd. Îmi spun că n-o pot face. Dar poate aici trebuie să fim acum pentru a ajunge mai târziu într-un loc mai departe.

h1

Un fel de inchiziție postmodernă

iulie 26, 2014

Nu-i și asta o formă de inchiziție? Să iei un om, să furi o frază din el și s-o vâri în ciorba ta de ură, unde îi aplici o interpretare – dar obligatoriu negativă și obligatoriu superioară și obraznică – în așa fel încât toată viața lui, toate aspirațiile lui, toate trăirile lui să încapă într-o cutie mizerabilă ușor de identificat.

Dar nici măcar nu sunt sigură că, făcând astfel, ție în calitate de mare evaluator (ca să nu spun mare inchizitor) îți e clar cine este acel om pe care te grăbești să-l arunci la gunoi. Căci, dacă îți e clar cine și cum e acel om și nu merită judecata proastă pe care i-o trântești, știi că greșești și îți e bine așa. Dacă îți e clar cine și cum e acel om și ar merita toți pumnii pe care i-i dai, știi bine că astfel nu faci decât să-i înțepenești gâtul în ceea ce este. Nu te interesează să-l iubești, nu îți pasă că Dumnezeu asta așteaptă de la tine. Să fii un model pentru el. Ce model să-i fii cu spume la gură, cu bătut din picioare ca un copil răzgâiat căruia părinții nu i s-au supus, cumpărându-i tot ce își dorește din vitrină? Halal model.

Însă asta dacă omul chiar ar merita sarcasmul și noroiul pe care i le aplicăm. Până să ne asigurăm că l-am înțeles bine pe om, deja este gata evaluat, împachetat și trimis la groapa de gunoi, unde nu se știe clar dacă mai poate fi recuperat de Dumnezeu cu un restore.

La marele inchizitor al lui Dostoievski am mai văzut atitudini de acest fel. Omul are mintea pierdută și slabă, sufletul mic și sărac, are nevoie de îndrumarea mea (dar deja am uitat că și eu sunt un om dintre oamenii aceștia), Dumnezeu nu i-a dat suficiente resurse, e dus cu pluta, săracul, așa că trebuie luminat cu forța, dacă nu merge de bună voie.

– Nici eu nu Te iubesc, îi spunea lui Isus înainte să-și amintească (dacă știa vreodată) că Isus ne iubește oricând.

”Nici” nu există, dar e folosit drept apărare în fața unei posibile uri a celuilalt față de mine. E limpede că nu îi iubești pe toți acești oameni pe care te grăbești să-i condamni atât de ușor, dar ”nici tu” nu e limpede. Ura nu există decât în tine, care urăști. Pentru ura celuilalt nu pune mâna-n foc. S-ar putea ca rugăciunile lui să te salveze într-o zi.

Cine, cui, despre ce, despre cine? Nu mă întrebați, mai bine să ne uităm în oglindă fiecare.

h1

Regii

iulie 24, 2014

Bunăoară, mă minunam cum e posibil ca unele lucruri să fie în așa fel aranjate încât să aibă loc tocmai atunci când le poți suporta mai bine. Datorită unor oameni care cred în tine, în ceea ce ești, care văd punctele acelea bune, strălucitoare, poți îndura mult mai ușor eșecurile care survin în anumite zile. Doza lor de încredere, de energie, de iubire contrabalansează atât de frumos și surprinzător ratările, scăpările, încât îți dă impresia nu ție ți se întâmplă să cazi, ci unuia oarecare, departe.

Și uite așa îmi aduc aminte din nou cât de important e să-i prețuim pe cei de lângă noi. Nu știm când le va folosi vitamina noastră sufletească. Poate în ora următoare. Și așa, vor putea înfrunta mai ușor mizeria din lume, fără să se dezechilibreze. Doar să se îndoaie puțin. Nu degeaba ne ies în cale anumite suflete, nu degeaba le ieșim noi în cale. Cineva ne aranjează întâlnirile, dar noi punem textul…

Să vă fie interacțiunile binecuvântate!

h1

Sâmbăta

aprilie 19, 2014
MANTEGNA, Andrea - The Lamentation over the Dead Christ (1490)

MANTEGNA, Andrea – The Lamentation over the Dead Christ (1490)

Tintorello - The Descent Into Hell by (1568)

Tintorello – The Descent Into Hell by (1568)

Guercino - Sfântul Petru plângând în fața Mariei (1647)

Guercino – Sfântul Petru plângând în fața Mariei (1647)

 

 

h1

Stabat Mater.

aprilie 18, 2014
Gentile da Fabriano, 1400-1410

Gentile da Fabriano, 1400-1410

Rogier van der Weyden, 1460

Rogier van der Weyden, 1460

Pietro Perugino, 1482

Pietro Perugino, 1482

Noël Quillerier, Oratorio della Nunziatella, Foligno 1625-1626

Noël Quillerier, Oratorio della Nunziatella, Foligno 1625-1626

Gabriel Wuger, 1868

Gabriel Wuger, 1868

Evgraf Semenovich Sorokin, 1873

Evgraf Semenovich Sorokin, 1873

Stabat Mater, Porto Alegre, Brazilia, sec XIX.

Stabat Mater, Porto Alegre, Brazilia, sec XIX.

 

 

 

 

h1

Și a fost o vineri. Crucificarea

aprilie 18, 2014
Cea mai timpurie pictură înfățișând crucificarea, Meister des Rabula, anul 586

Cea mai timpurie pictură înfățișând crucificarea, Meister des Rabula, anul 586

 

Meister der Schule von Nowgorod, aprox. 1360

Meister der Schule von Nowgorod, aprox. 1360

 

Christ-on-the-cross- Fra Carnevale, 1445-1467

Christ-on-the-cross- Fra Carnevale, 1445-1467

Albrecht Altdorfer, Crucifixion, 1514-1516

Albrecht Altdorfer, Crucifixion, 1514-1516

 

Cristo Crucificado, Diego Velazquez, 1632

Cristo Crucificado, Diego Velazquez, 1632

Cea mai impresionantă, datorită perspectivei, mi s-a părut ultima. Tot ce se întâmplă ”jos” e atât de dramatic și, totuși, atât de îndepărtat; ca și cum S-ar întreba: ”Toți oamenii aceștia pe Mine mă jelesc? De ce? Să se jelească pe ei înșiși…”.

Crucificarea văzută de pe cruce, James Tissot, 1886-1894

Crucificarea văzută de pe cruce, James Tissot, 1886-1894

 

UPDATE:

 

Tissot – ridicarea crucii, 1886-1894 (watercolour over graphite on gray wove paper)

Tissot – ridicarea crucii, 1886-1894 (watercolour over graphite on gray wove paper)

Tissot – moartea lui Isus – 1884-1896

Tissot – moartea lui Isus – 1884-1896

 

 

 

 

 

 

 

 

 

h1

istoria redusă la inimă

ianuarie 27, 2014

Dacă e azi ziua de azi, atunci merită să citească și alții un poem pe care l-am cules cândva în timpul studenției pentru că n-am putut trece pe lângă el; nu-mi amintesc unde l-am citit, pe atunci nu era internet la noi și mă foloseam din plin de caiete ca să le ”fotografiez”. Caietele țin și după ce toate cd-urile dau erori de vechime.

Și uneori îmi aminteam de poemul ăsta, de cât de sfredelitor mi s-a părut și atunci, și ori de câte ori îl reciteam. E scris de Solo Juster, din volumul ”Lacrimă interioară”. E poet de limbă română din Israel, supraviețuitor din lagărele de muncă obligatorie.

Restul veți înțelege.

Cai verzi

când am fost ars
de șase milioane de ori
când urletul meu
era
cu fumul rotocoale
când lumea și-a ieșit din minți
codrii n-au vuit
nici Dunărea
nu s-a-nturnat din cale

nu-ți vine să crezi
cum lumea se minte
șase milioane de crime să uite
visând cai verzi

nu
nu-ți vine să crezi

h1

no, rien de rien

ianuarie 22, 2014

Provocarea pe care o aduce părerea de rău, regretul, o văd a se afla în autovictimizarea în care ne lăsăm atît de uşor să cădem. Şi, în loc să ne concentrăm atenţia spre durerea celuilalt pe care vrem s-o alinăm, dăm astfel în egoism şi egocentrism. Cu alte cuvinte, nu iubire de celălalt, ci iubire de noi înşine. O provocare, într-adevăr.

h1

Mărturisiri (4) grâu și maci

ianuarie 18, 2014

”Poporul român e popor-grâu. Germinează și mai târziu. În țară sunt oameni-maci, izolați prin câmpul de deșert, ei sunt strigătul de viață.” (dan puric)

h1

Mărturisiri (3) pământul

ianuarie 18, 2014

”Pentru țărani, pământul nu e spațiu, e timp, el e transfigurat istoric, nu se poate vinde; țăranul e proprietar moral.” (dan puric)

h1

soare prin nori

noiembrie 12, 2013
seară cu nori și soare

seară cu nori și soare

h1

vagabondări

august 26, 2013

Am primit Evanghelia vagabonzilor și cred că ar trebui s-o citească mai mulți.

p. 14: Deși rostesc multe vorbe goale despre Evanghelia harului, mulți creștini trăiesc ca și cum numai disciplina personală și negarea de sine ne-ar putea transforma în ființe perfecte. Accentul cade pe ceea ce fac eu, mai degrabă decât pe ceea ce face Dumnezeu.

p.15. Ne descoperim incapacitatea de a adăuga chiar și un centimetru la statura noastră spirituală. De acolo începe lunga iarnă a vrajbei noastre, care în cele din urmă degenerează în posomorâre, în pesimism și într-o formă subtilă de disperare – subtilă întrucât trece neobservată, nerecunoscută și, prin urmare, nesupusă interogației. Disimulată în plictiseală și corvoadă. […] Viața devine searbădă și lipsită de bucurie.

[…] Dându-ne peste cap pentru a-l impresiona  pe Dumnezeu, chinuindu-ne să câștigăm buline roșii, căznindu-ne să devenim mai buni, dar ascunzându-ne, pe de altă parte, meschinăria și sentimentul permanent de vinovăție, nu facem decât să-i provocăm dezgust lui Dumnezeu și să tăgăduim în mod flagrant Evanghelia harului.

p.16. La fel ca mulți alți creștini din zilele noastre, și Luther s-a chinuit noaptea cu această întrebare fundamentală: cum am putea noi spune că Evanghelia lui Hristos e ”vestea bună”, dacă Dumnezeu este un judecător drept care răsplătește binele și pedepsește răul? Era oare necesar ca Isus să vină și să ne transmită acest mesaj înfiorător? Cum ar putea revelația lui Dumnezeu în Isus Hristos să fie numită pe drept cuvânt ”veste” de vreme ce Vechiul Testament abordează aceeași temă și cum, pe de altă parte, ar putea fi numită ”bună”, în contextul amenințării pedepsei care atârnă ca un nor negru asupra istoriei?

***

A avea bucurie în suflet nu e un păcat. Dimpotrivă!

galateni

galateni

h1

legături

august 13, 2013

libertatea supremă între oameni: să nu mai ai pe nimeni de iertat (inclusiv pe tine), să nu mai ai pe nimeni de la care să trebuiască să primești iertarea și să îi iubești pe toți necondiționat (inclusiv pe tine).

h1

revelație jenerală

august 9, 2013

Străzile nu sunt betoane și ierburi educate. Copacii se înalță deasupra capetelor trecătorilor și se îmbrățișează ca într-o rugăciune. Ca într-o catedrală gotică verde ce îți amintește că tot orașul e un locaș de rugă doar să fie văzut. Că tot orașul e aici, iar tu ești în mijlocul naosului și te îndrepți încet și sfios spre altar. Un altar care e tot departe și îți mai îngăduie să te rogi încă puțin.

o biserică verde

o biserică verde

h1

Călătorie plăcută în lumea hârtiei!

iunie 28, 2013

He did it! Rubenule, mă bucur pentru inimă în dinți, pentru inimă așezată pe hârtie, pentru hârtia mai eternă decât cuvintele rostite! Îți doresc cuvinte într-o veșnică și frumoasă schimbare spre tot mai Bine sub lumina Cuvântului și oameni în jurul acestor cuvinte!

Popor, este lansare, mergeți!

1015461_10151993034393272_1898373265_o

h1

mizer-abilii

iunie 17, 2013

Les Miserables 2012. Cu mici excepții de secvențe, cred că ar fi bun de arătat elevilor sau studenților. Ca să vadă ce poate ieși atunci când bunătatea unui om se întâlnește cu ura altui om. Sau harul lui Dumnezeu se lasă peste om. Am văzut și varianta cu Gerard Depardieu. Cred că îl prefer pe cel din 2012 cu niște amendamente.

E prea întunecat. Puține scene cu lumină, personajele se disting cu greutate uneori. Altul ar fi că ține cam mult. 160 minute.

Dar ca sensibilitate atinsă, nu știu alt film care să mă fi cutremurat așa. Cu toate că știam povestea. Este un remake care, după mine, își depășește predecesorii.

Vocile foarte bune, n-am avut nimic de reproșat. Plus că l-am auzit pe Crowe cântând din nou. Nu știu să spun care personaj mi-a plăcut mai mult, în afară de tutorii lui Cosette, de care nu te poți îndrăgosti nicicum, fiecare are ceva atrăgător, ceva sensibil, ceva uluitor, ceva nemaipomenit de omenesc și frumos, chiar dacă e o slăbiciune, un neajuns.

Două clipuri.

One day more, unde apar toți:

 

I Dreamed a Dream (Anne Hathaway – mama lui Cosette):

 

%d blogeri au apreciat asta: