Archive for the ‘Perspective’ Category

h1

Perfecțiunea neumană

Mai 25, 2017

Farmecul unui om e dat (și) de sinceritatea cu care își poartă nu doar calitățile, ci mai ales sinceritatea cu care își observă și recunoaște scăderile. Cu cât masca de om perfect e construită mai insistent, cu atât crăpăturile și fisurile apar mai evident… și mai contradictorii cu masca creată.
Nu există omul perfect. Cu atât mai dezagreabil e momentul în care încercăm să mimăm perfecțiunea, uitând că frumusețea omului stă chiar în scăderile lui asumate, ele îl fac uman. Și real.

h1

Tabere

Aprilie 4, 2017

Generalizăm după experiențele personale.

Cu cât suntem mai surzi la experiențele altora, cu atât suntem mai siguri (adică și mai ficși/ încăpățânați în) de propria generalizare. Care e o creare de tabere adverse de obicei, iar noi suntem întotdeauna în tabăra victimă, iar celălalt ne este inamic.

E mai comod să incriminăm categorii decât indivizi. Cuprindem mai mulți, cât mai mulți și cât mai nereprezentativ.

E și generalizarea o formă de egoism și de ură, din care noi trebuie să ieșim mereu personajul bun, iar ceilalți… dacă mai au loc, trăiască și ei undeva, cât mai departe de noi.

h1

Un lucru trist

Mai 6, 2016

Unul dintre lucrurile triste e să rămâi la fel de-a lungul timpului. ”La fel” în sensul de ”la fel de înțepenit” în anumite idei și atitudini cum erai atunci când viața nu trecuse prin tine. Sunt anumite idei și atitudini care trebuie să rămână aceleași. Altele au nevoie să se maturizeze, să devină mai înțelepte. Trist îmi pare să treacă Dumnezeu prin tine și zeci de ani prin tine și tu să rămâi neclintit și „fidel” gardurilor pe care le-ai trasat cândva, ca un fel de altar ridicat propriilor gânduri, propriului intelect sau propriei experiențe care ne devin foarte dragi pentru că sunt ale noastre, iar modificarea lor ar însemna o autodesființare.

Viața, însă, mi se pare atât de uriașă, oamenii de lângă noi atât de vaști, încât e aproape o insultă la adresa Creatorului care nu-ți mai poate revela nimic nou față de ce știi până acum, față de ce ai simțit până acum; le-ai văzut și le-ai auzit pe toate; de aici încolo poți și muri, că nimic nu te mai poate surprinde și nimic nu te mai poate schimba. E ca o moarte care vine prea devreme, când încă trăiești. Să vorbești cu cei de lângă tine fără să te îmbogățești deloc trebuie să fie tare plictisitor; nu informațional zic. Să asiști la atâtea evenimente în viața ta care să te contrazică și să nu-ți observi micimile pe care le-ai putea remedia pe viitor trebuie să fie tare dureros. Trebuie să fie cam sec să funcționezi în lume cu iluzia că toți trebuie să ia lecții de la tine, muntele, stâlpul, iar ei își învață lecțiile din altă parte. Să fie lumea atât de mică și de proastă în jurul nostru încât să nu mai avem nimic de învățat de la ea și de la oamenii din ea? Mă întreb și eu.

h1

Puțin despre sine

Decembrie 23, 2015

La ce m-am gândit azi:

*

4. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,
5. nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,
(1 Cor 13)

*
18. Caci unde este multa intelepciune este si mult necaz, si cine stie multe are si multa durere.
(Eclesiastul 1)

*
48b. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere.
(Luca 12)

*

Nu ar trebui să fie o pricină de prea mare bucurie și de mândrie să avem înțelepciune, cunoștințe multe. Ni se va cere cu atât mai mult pentru că am știut și nu am făcut; am promis și nu am înfăptuit; ni s-a spus și nu am vrut să ducem la îndeplinire; am luat la cunoștință și am crezut că merge și altfel.
Dumnezeu să ne dea puterea să facem voia Lui, nu doar să căutăm să o aflăm.

h1

It’s not about charlie

Ianuarie 9, 2015

Ce se intampla acum in Franta nu e doar problema Frantei. E si va fi problema intregii Europe. Nu stiu situatia si numarul islamicilor turbulenti din SUA, dar Europa sta rau la capitolul acesta. N-o spun eu, o spun unii istorici contemporani. A nu vedea asta mi se pare periculos in primul rand pentru un element ce ar trebui sa ne fie esential: iubirea si empatia cu celalalt, aici – cu francezii.

A reduce toate discutiile la charlie, la moralitatea de a fi sau a nu fi charlie pentru a expedia problema din două cuvinte ca să nu mai empatizezi cu drama Frantei imi pare trist si superficial… Problema e mult mai complexă, mai veche și cu urmări mai mari de atât.

Nu cred că imoralitatea caricaturilor ziaristilor poate justifica indiferența față de anormalitatea terorismului.

h1

Sincerități la scară mare

Septembrie 21, 2014

Arhiepiscopul de Canterbury a îndrăznit să declare într-un interviu că a avut momente în viața sa în care a simțit îndoieli cu privire la existența lui Dumnezeu. A menționat Psalmii, cu precădere Psalmul 88, care e plin de îndoieli. A pomenit de o dimineață în care Îl întreba pe Cel Atotputernic de ce nu intervenise într-o anumită situație pentru a preveni o nedreptate.
Aici este întreg articolul.
Rumoare în tribune. Într-o discuție pe o rețea de socializare, au fost reacții de critică virulentă. Cum de își permite să declare așa ceva? Funcția sa nu îi permite asemenea sincerități, acestea trebuie făcute cunoscute duhovnicului.

Mi se pare o temă interesantă, așa că am ales să redau aici comentariul meu de acolo, cu unele adăugiri necesare. Mai mult decât interesant, cred că e și important felul în care ne raportăm la deschiderile de sinceritate ale oamenilor care conduc închinarea în biserici.

*
Nu v-ați pus problema că onestitatea preotului – dacă tot vorbim despre funcția sa – a fost intenționată pentru a crea consolare pentru enoriașii care au și ei asemenea momente, dar nu le spun nimănui pentru că nu îndrăznesc să o facă pentru a nu fi judecați, puși la canoane, poate chiar excomunicați? La spovedanie nu o pot mărturisi nici acolo pentru că funcția celui care îi ascultă spovada nu-l va lăsa pe preot(ul tradiționalist) să empatizeze cu el. Așa că enoriașul rămâne cu sentimentul extrem de apăsător al vinei că a ”putut gândi” și așa ceva, condamnându-se singuri (iar noi suntem cei mai mari judecători ai noștri), păstrând tăcerea și ajungând, astfel, un fel de ipocrit fără voia sa ori considerându-se un creștin ”anormal” sau un creștin insuficient sau poate chiar necreștin. Spun toate acestea nu doar dintr-un exercițiu de empatie, ci pentru că știu că se întâmplă aceste lucruri, pentru că știu oameni care au avut puterea să recunoască faptul că au avut asemenea momente și le-au făcut cunoscute la spovedanie și au fost întâmpinați în mod nefericit, în loc să fie ascultați deschis și sincer. S-a întâmplat la case mult mai mari în istorie și au recunoscut și aceia. Cei care au predat istoria creștinismului trebuie să știe și numele acelora.
*

Eu consider că asemenea sincerități ”periculoase” venite din partea celui care păstorește turma Domnului ar fi mai mult decât binevenite și pentru că suntem oameni, iar sentimentele omenești oscilează, iar un pastor, un preot, un episcop sigur cunoaște aceste trăiri foarte bine și și-ar putea liniști credincioșii, le-ar putea oferi un cadru în care să se simtă normali, în care să nu se teamă de propriile sentimente, întrebări. Dimpotrivă, cred că asemenea momente în care îți pui asemenea întrebări e esențial să ai cu cine le discuta sau măcar să ai pe cineva despre care să știi că a trecut pe acolo și a rămas creștin, a rămas încrezător în Dumnezeu, în Isus. Lupta cu noi înșine e cea mai grea luptă, nu-i așa? Dacă nu vedem că și cei mari le-au avut și le-au câștigat (au fost ajutați de harul lui Dumnezeu că le câștige), cum altfel ar putea creștinul de rând să aibă o speranță că este pe drumul cel bun?
Zic și eu.

h1

Un avatar

Septembrie 19, 2014

Doar creștinii care mor în Irak sunt deplânși în acest conflict dintre Israel și Palestina prin litera folosită avatarurile din rețelele de socializare? Măcar ei au o speranță într-un Salvator. Dar cum rămâne cu necreștinii care mor indiferent pe care dintre cele două teritorii? Cei care mor fără speranța unei Vieți după viață, cărora unii le fură timpul pentru a putea să-L cunoască pe Adevăratul Mântuitor.
Poate că nu ar trebui să ne rugăm numai pentru ”ai noștri”, ci pentru toți, mai ales pentru cei ce mor fără El.

Altfel, cui folosește creștinismul nostru dacă ne baricadăm dragostea între limite atât de strâmte?

semn crestin irak

semn crestin irak

h1

Un fel de inchiziție postmodernă

Iulie 26, 2014

Nu-i și asta o formă de inchiziție? Să iei un om, să furi o frază din el și s-o vâri în ciorba ta de ură, unde îi aplici o interpretare – dar obligatoriu negativă și obligatoriu superioară și obraznică – în așa fel încât toată viața lui, toate aspirațiile lui, toate trăirile lui să încapă într-o cutie mizerabilă ușor de identificat.

Dar nici măcar nu sunt sigură că, făcând astfel, ție în calitate de mare evaluator (ca să nu spun mare inchizitor) îți e clar cine este acel om pe care te grăbești să-l arunci la gunoi. Căci, dacă îți e clar cine și cum e acel om și nu merită judecata proastă pe care i-o trântești, știi că greșești și îți e bine așa. Dacă îți e clar cine și cum e acel om și ar merita toți pumnii pe care i-i dai, știi bine că astfel nu faci decât să-i înțepenești gâtul în ceea ce este. Nu te interesează să-l iubești, nu îți pasă că Dumnezeu asta așteaptă de la tine. Să fii un model pentru el. Ce model să-i fii cu spume la gură, cu bătut din picioare ca un copil răzgâiat căruia părinții nu i s-au supus, cumpărându-i tot ce își dorește din vitrină? Halal model.

Însă asta dacă omul chiar ar merita sarcasmul și noroiul pe care i le aplicăm. Până să ne asigurăm că l-am înțeles bine pe om, deja este gata evaluat, împachetat și trimis la groapa de gunoi, unde nu se știe clar dacă mai poate fi recuperat de Dumnezeu cu un restore.

La marele inchizitor al lui Dostoievski am mai văzut atitudini de acest fel. Omul are mintea pierdută și slabă, sufletul mic și sărac, are nevoie de îndrumarea mea (dar deja am uitat că și eu sunt un om dintre oamenii aceștia), Dumnezeu nu i-a dat suficiente resurse, e dus cu pluta, săracul, așa că trebuie luminat cu forța, dacă nu merge de bună voie.

– Nici eu nu Te iubesc, îi spunea lui Isus înainte să-și amintească (dacă știa vreodată) că Isus ne iubește oricând.

”Nici” nu există, dar e folosit drept apărare în fața unei posibile uri a celuilalt față de mine. E limpede că nu îi iubești pe toți acești oameni pe care te grăbești să-i condamni atât de ușor, dar ”nici tu” nu e limpede. Ura nu există decât în tine, care urăști. Pentru ura celuilalt nu pune mâna-n foc. S-ar putea ca rugăciunile lui să te salveze într-o zi.

Cine, cui, despre ce, despre cine? Nu mă întrebați, mai bine să ne uităm în oglindă fiecare.

h1

Un oraș. Broken City.

Mai 1, 2014

broken-city-trailer-wahlberg-russell-crowe-catherine-zeta-jonesUn polițist (Mark Wahlberg) omoară un infractor. Putea să evite omorul, însă acela era cel care a violat-o și ucis-o pe sora iubitei lui. Putea fi condamnat, dar scapă achitat. Este lăudat ca fiind erou de către primar (Russel Crowe), cu toate că știa foarte bine că nu avea pentru ce. I se recomandă, totuși, să își găsească altă meserie.

Se face detectiv particular. Nu-l dau banii afară din casă, mai ales că nu își primește onorariile la timp. După 7 ani de la acel incident, în perioada unei campanii electorale, primarul îl solicită. Vrea să-l angajeze pentru o treabă. Să afle cine este iubitul cu care îl înșală nevasta sa. Și o sumă mare de bani.

Detectivul îl găsește, îl fotografiază. Este directorul de campanie electorală a adversarului primarului de la alegeri. Hm, interesantă potriveală. Înmânează fotografiile primarului și își primește și restul de bani. A doua zi, fotografiatul director de campanie este omorât. Stupoare.

Mânat de remușcări și de nervi, detectivul cercetează problema în profunzime și află că, de fapt, omorâtul nu era niciun iubit. Era doar amic cu nevasta primarului și punea la cale o deconspirare a planurilor murdare ale primarului. Chiar înainte de alegeri. Nu putea să riște să piardă alegerile.

Așa că avem un detectiv nervos, care merge la primar și îi cere explicații, după care îl amenință că îl dă în vileag, toate documentele sunt pregătite să ajungă la presă dacă lui i se întâmplă ceva. Aici, însă, are parte de o surpriză. Primarul are un răspuns pentru care îți amintești de toți politicienii pe care i-ai văzut la viața ta, mai ales de cei mai actuali, și îți spui, păi… se putea, de fapt, altfel? Nu așa e și la noi? Nu așa e peste tot? Primarul îi răspunde:

– Crezi că degeaba te-am ales pe tine pentru contractul ăsta? Ce crezi tu că poți să faci? Nu tu erai ăsta?

Și îi scoate o înregistrare video pe care era surprins exact momentul în care detectivul, pe atunci polițist în funcție, îl omoară pe cel de care pomeniserăm la început. O înregistrare amatoare și bună de folosit într-un proces, din care se vedea limpede cum polițistul nu era în legitimă apărare.

Acum e acum. Vrei un Bine, dar riști să își faci ție rău. Ce primează? Vrei un bine, chiar dacă nu ești nici tu un bine. Te duci la închisoare de dragul unui oraș pe care îl poți salva de un om corupt? Vrei cu adevărat un Bine? Până la ce preț ești dispus să plătești?

Ei, uite, pentru acest moment din film merită să-l vedeți.

Broken City, 2013.

Vizion fain!

h1

Finally Noah

Aprilie 7, 2014

Am văzut mult doritul (de către mine) Noah. Îl recomand. Dacă mi-a plăcut? Deloc. Dar îl recomand ca să vă faceți singuri părerea despre el. Că este ficțiune pe un sâmbure din Biblie – asta știam deja din cronici. Însă nu mi-am imaginat că Russell Crowe și Anthony Hopkins pot juca într-un film atât de slab și ilogic.

Am înțeles că ajutoarele lui Noe au fost inventate să fie niște monstruleți din stâncă, îngeri căzuți, cică, ce jucau rolul de Străjeri. Dar n-am înțeles cum de în tot ținutul acela, pământul era arid, nu dădea roade, iar asta din cauza urmașilor lui Cain. Nimic nu se cultiva, nu ne arată ce mâncau Noe și ai lui, că animale nu aveau voie să ucidă, ele trebuiau protejate, precum plantele (Noe l-a mustrat pe unul dintre fiii săi că a rupt o floricică). Erau un fel de ecologiști, iar urmașii lui Cain erau răi și omorau animale pentru hrană. Intenționat am început să urmăresc ce mâncau atunci când am observat ferirea lor de uciderea animalelor.

Altă chestiune ciudată a fost faptul că Noe a înțeles mesajul lui Dumnezeu din vis (a visat la început un potop, apoi a visat soluția la problemă, o arcă imensă din lemn) că Dumnezeu vrea să distrugă populația din cauza păcatului – însă păcatul era identificat nu doar cu omorurile, căci și Noe va ucide mai târziu mulți dintre urmașii lui Cain, ci mai ales cu distrugerea pământului, prin lipsa de grijă față de el, animale, plante – vede că el este familia care duce la îndeplinire planul lui Dumnezeu, dar trage concluzia – n-am înțeles prin ce raționament extraordinar – cum că nici familia lor nu va trebui să se perpetueze de acolo încolo.

Așa că în acest fel îi liniștește pe cei doi fii ai săi fără soții: voi nu veți avea soții în lumea nouă pentru că oricum Dumnezeu vrea să distrugă rasa umană, iar noi vom fi ultimii oameni care vor mai trăi. Pe una dintre viitoarele nurori a lăsat-o să moară în confruntarea cu urmașii lui Cain (care voiau să dea năvală în arca lui Noe să se salveze de potop) cu aceeași justificare. Când nora lui Shem rămâne însărcinată, Noe își manifestă foarte ferm hotărârea de a-i ucide copilul dacă va naște fată, să nu mai procreeze. Va naște gemeni, însă gemenii vor fi fete, culmea ironiei. Noe pornește spre ele să le curme viața, dar se răgândește cu cuțitul deasupra capetelor lor, spunându-i lui Dumnezeu că ”nu poate” îndeplini porunca Lui. Dumnezeu e un fel de tiran ale cărui capricii Noe nu i le poate satisface, iar, după acest episod, cade într-un fel de deprimare și apatie generală atunci când vor ajunge pe pământul nou de după potop, rămânând singur, izolat de familie. Ca un fel de autopedepsire din cauză că nu a fost în stare să asculte de porunca lui Dumnezeu de a împiedica perpetuarea speciei umane. Finalul îl readuce la o oarecare normalitate, în sânul familiei, însă convins de nora sa, nu de vreun dialog cu Dumnezeu.

O altă chestiune ciudată a fost conduita vecinilor lui Noe, urmașii lui Cain, de care trebuia în permanență să se apere și să fugă. Ei sunt cei care vor dori cu disperare să vină în arcă, dar nu vor fi lăsați din cauză că pângăresc lumea nouă pe care Dumnezeu a pregătit-o. Așa că, la începerea potopului, oamenii se omoară între ei. Mă întreb cum de acesta nu era un păcat mai mare în concepția lui Noe decât uciderea animalelor pentru hrană și distrugerea plantelor.

O mulțime de inconsecvențe la nivel logic, nici nu îndrăzneam să am așteptări la nivel biblic. Deci, îl recomand, trebuie văzut și vă aștept impresiile.

h1

Linii vorbitoare

Martie 12, 2014
dan perjovski

dan perjovski

Cum ar arăta gândurile formulate cu oleacă de structură și creativitate?

Un alt fel de artă. Dan Perjovski.

creta5 creta8 helsinki6 helsinki8 japan3 japan6 japan9 japan10 kosovo1 kosovo3 tallin7

 

PS: le-am furat de la http://www.perjovschi.ro/

h1

Ai auzit de cutare? Cum nu?

Martie 9, 2014

Mie nu mi se pare că oamenii care își reclamă o poziție înaltă ar merita și admirație. Mie nu mi se pare că cei din față trebuie luați atât de mult în serios. Nu mi se pare că cei ale căror nume stau afișate peste tot ar trebui cunoscute și respectate. Asta este ceea ce cred ei despre ei înșiși. Nu cred că e potrivit să-i umfli unui om exagerata considerație față de sine însuși. Cred că cei numiți importanți e bine să fie tratați ca oameni normali. Și cei cu reclamă să pornească la start de la aceeași linie precum cei fără reclamă. Iar apoi să vedem unde ajungem. Ba mai mult, cred că aceste curse pentru importanță sunt… lipsite de importanță. Ceea ce contează e interiorul. Pe care îl ascundem cât putem de bine.

h1

Micii prinți

Februarie 6, 2014

Dacă tot ne place să fim copii – și e bine că ne place – poate n-ar strica să ne gândim la ce anume să fim copii. Mai puțin suspicioși, bunăoară, că ei nu riscă să vadă motivații întunecate în gesturi neutre sau frumoase. Riscă doar opusul, dar parcă poți fi cu toate în viața asta?

h1

molinism

Octombrie 28, 2013
așe

așe

foto

h1

passio

Octombrie 18, 2013

Ce spune wiki despre atributele lui Dumnezeu.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumnezeu

Atribute

Hmm, impasibilitate? Mă întreb pe ce se bazează, că văd că dau citate din Biblie, dar nu știu cum de n-au găsit și 1 Ioan 4:8. Sau poate nu se potrivește pe lista de atribute?

Un Dumnezeu impasibil… Cât de impasibil poate fi un tată care își dă fiul să  moară pentru niște creaturi mai mici decât ei? ciudat…

Mă bucur că Dumnezeul meu nu e impasibil și mă iubește și când eu nu iubesc destul…

h1

Standardizat conservat

Octombrie 13, 2013

Nu știu dacă ceea ce ni se cere – în materie de sfințenie – este să ajungem la un anumit și comun pentru toți standard. Mie îmi vine să spun – bineînțeles, după propriile bătălii, dezastre și succese – că ceea ce ar putea conta mai mult e să dăm tot ce avem mai bun din noi. Însă, vorba lu Taxi, ”încerc, dar nu prea reușesc, nu, cred că nu e specific” omenesc. Căci nimic bun nu locuiește în noi, nici pe asta n-am uitat-o.

Am auzit un vorbitor, spunea că Dumnezeu nu ne cere să fim perfecți, ci ne cere să fim sfinți. Este o diferență, eu o simt, o văd, pot pune mâna pe ea și pot respira ceva mai adânc. Perfecțiunea se poate mima până la un punct, dar mărește ipocrizia. Sfințenia o vede El acolo unde ne privește sfredelitor, iertător și regenerator și nu poate fi contrafăcută cu nimic.

h1

așa copil aș fi

Septembrie 17, 2013

Cică durerea stă în memorie. Dacă nu am avea memorie, ne-ar durea doar puțin. Apoi am uita. Așa cred că stau lucrurile. Cred că nu doar cu durerea, ci și cu celelalte emoții mai mult sau mai puțin plăcute. Însă, dacă nu am avea memorie, am avea o mulțime de alte probleme, de asemenea. E bine că avem memorie, nu mă plâng. Dar unele lucruri nu ne-ar mai durea aiurea dacă am uita câte ceva pe ici, pe colo; multe lucruri dor și aiurea, nu doar cu folos; corect, e important să te doară doar ceea ce trebuie, să-ți alegi bine durerile, dar aici fiecare trebuie să răspundă în dreptul lui. Dacă am mai uita, am fi precum copiii, care se ceartă și se joacă apoi iar împreună la fel de veseli. Asta nu poate fi printre cele pe care ar trebui să le împrumutăm de la copii? A lor este Împărăția Cerurilor, la urma urmei. Dar am putea?

h1

vagabondări

August 26, 2013

Am primit Evanghelia vagabonzilor și cred că ar trebui s-o citească mai mulți.

p. 14: Deși rostesc multe vorbe goale despre Evanghelia harului, mulți creștini trăiesc ca și cum numai disciplina personală și negarea de sine ne-ar putea transforma în ființe perfecte. Accentul cade pe ceea ce fac eu, mai degrabă decât pe ceea ce face Dumnezeu.

p.15. Ne descoperim incapacitatea de a adăuga chiar și un centimetru la statura noastră spirituală. De acolo începe lunga iarnă a vrajbei noastre, care în cele din urmă degenerează în posomorâre, în pesimism și într-o formă subtilă de disperare – subtilă întrucât trece neobservată, nerecunoscută și, prin urmare, nesupusă interogației. Disimulată în plictiseală și corvoadă. […] Viața devine searbădă și lipsită de bucurie.

[…] Dându-ne peste cap pentru a-l impresiona  pe Dumnezeu, chinuindu-ne să câștigăm buline roșii, căznindu-ne să devenim mai buni, dar ascunzându-ne, pe de altă parte, meschinăria și sentimentul permanent de vinovăție, nu facem decât să-i provocăm dezgust lui Dumnezeu și să tăgăduim în mod flagrant Evanghelia harului.

p.16. La fel ca mulți alți creștini din zilele noastre, și Luther s-a chinuit noaptea cu această întrebare fundamentală: cum am putea noi spune că Evanghelia lui Hristos e ”vestea bună”, dacă Dumnezeu este un judecător drept care răsplătește binele și pedepsește răul? Era oare necesar ca Isus să vină și să ne transmită acest mesaj înfiorător? Cum ar putea revelația lui Dumnezeu în Isus Hristos să fie numită pe drept cuvânt ”veste” de vreme ce Vechiul Testament abordează aceeași temă și cum, pe de altă parte, ar putea fi numită ”bună”, în contextul amenințării pedepsei care atârnă ca un nor negru asupra istoriei?

***

A avea bucurie în suflet nu e un păcat. Dimpotrivă!

galateni

galateni

h1

în calitate de ființă

August 23, 2013

Dacă avem doar atâta libertate cât ne lasă (sau ne-ar lăsa) ceilalți, se cheamă că nu avem deloc libertate. Că suntem subjugați de ei, că depindem de ei, chiar dacă nu vrem s-o recunoaștem.

Că suntem cu sufletul legat de respectul pe care nu ni-l dau cei care ne-am dori, că ne târâm suferinzi după laudele și aprobarea lor și strigăm să ni se recunoască meritele. Se cheamă că atitudinea altora față de noi e mai importantă decât atitudinea noastră față de noi înșine. Și, mai presus, mai importantă decât atitudinea lui Dumnezeu față de noi. Ce fel de libertate mai e aceea?

h1

a lu nelu

August 18, 2013

1. Cît despre mine, fraţilor, nu v’am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos.
2. V’am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi,
3. Pentrucă tot lumeşti sînteţi. În adevăr, cînd între voi sînt zavistii, certuri şi desbinări, nu sînteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
4. Cînd unul zice: ,,Eu sînt al lui Pavel!” Şi altul: ,,Eu sînt al lui Apolo”: nu sînteţi voi oameni de lume?
5. Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin cari aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul.
6. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească:
7. aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sînt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească.
8. Cel ce sădeşte şi cel ce udă, sînt tot una; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.
9. Căci noi sîntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sînteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.

(1 Corinteni 3:1-9)

Că nu suntem nici azi cu nimic mai buni decât atunci; atât că ne-am mai perfecționat metodele, dar tot zavistii, certuri și dezbinări avem. Că sunt alte nume în loc de Pavel și Apolo, da. Ba s-au mai înmulțit, ca să fie paleta de alegere mai largă. Iar dacă nu avem nume de oameni ca motiv de dezbinare, atunci avem etichetele religioase. Cum ar vrea Dumnezeu să fim, oare?

h1

legături

August 13, 2013

libertatea supremă între oameni: să nu mai ai pe nimeni de iertat (inclusiv pe tine), să nu mai ai pe nimeni de la care să trebuiască să primești iertarea și să îi iubești pe toți necondiționat (inclusiv pe tine).

h1

Un titlu țării

Iulie 14, 2013

Unii spun că avem o Românie de rahat. Sau de doi bani. Sau că e păcat că e locuită. Mă întreb câți din cei care fac România de rahat fac ceva pentru schimbarea ei în bine. Criticatul fără făcut nu ne împinge înainte, ba chiar ne trage înapoi, că nu reprezintă un model demn de urmat; nu putem decât deveni toți o mare de cârtitori leneși. Nu vi se pare că deja suntem și suntem cam mulți? O faptă – chiar fără propagandă, de dorit fără propagandă –, în schimb, ar putea reprezenta un model molipsitor. Mă mai întreb dacă mai ai timp să îți iubești țara și să îi iubești pe locuitorii ei – ăia din cauza cărora e păcat că țara e frumoasă – scoțând din ea numai ce e mai rău.

Mie mi se pare că cei care fac ceva pentru a schimba lucrurile în bine o fac pentru că iubesc, iar atunci când iubești nu-ți mai vine să împrăștii doi bani și invective cu atît de multă ușurință. Sau dacă da, atunci acela e un mod de a iubi pe care nu îmi doresc să-l trăiesc și pe care eu nu-l găsesc în Corinteni.

Nu vă faceți probleme, așa mi se pare mie.

h1

Pied-(m)ici colo

Martie 18, 2013

Eu nu cred că ceea ce ne împiedică să ne închinăm împreună – ca și creștini ale unor denominații diferite – e adevărul. Nu am ajuns niciunii la adevărul cu centimetrul sănătos; siguri de ceea ce știm până acum, însă, am ajuns. Așa eram și pe la cinci ani când credeam că țiganii ne bagă în sac și ne fură; după ce au mai trecut niște ani, am văzut că adevărul era altul. Dacă am fi ajuns într-adevăr la adevărul complet și absolut, nu i-am refuza pe alți creștini – cu același Dumnezeu – să vină să aibă comuniune cu noi, ci i-am invita. Nu-mi spuneți că nu există asemenea creștini care să ne dorească prezența; sunt, dar nu-i vedem pentru că nu dorim. Nu avem prieteni de alte culori din alte pricini decât așa-zisul adevăr; punem prea multe sentimente firești în cârca adevărului, nu credeți? Ni s-a spus să trăim în lume, dar nu ca lumea; pentru noi asta înseamnă să trăim numai în lumea noastră ca să nu mai avem nimic de dat altora și, mai ales, nimic de primit de la ei.

Eu cred că nu e nevoie să nu știi ce crezi pentru a vorbi frumos despre alți creștini. Cred că de altceva e nevoie pentru asta. Nu cred că e nevoie să fii credul pentru a vedea ceea ce are bun celălalt creștin și a te lăsa molipsit de bunul lui. Am fost chemați să cercetăm toate lucrurile și să păstrăm ceea ce e bun.

Da, știu, v-ar plăcea o demonstrație. Nu, deloc, nu mă tentează în seara asta. Dar vă las să răspundeți la întrebările transformate în neîntrebări și rămase intenționat fără vreun răspuns.

h1

ceea ce nu e al nostru

Martie 7, 2013

Cu cât scriu mai mult, cu atât îmi dau seama cât de greu e să împlinesc ceea ce scriu chiar eu.

Cuvintele nu au niciun preț dacă nu sunt de la El, oricât de corecte, de precise,  de adevărate.

”se vor hrăni cu roada căilor lor/ și se vor sătura de sfaturile lor.”

La ce bun fără înțelepciunea Lui? Se vor întoarce la un moment dat împotriva noastră ca să ne acuze că nici noi nu le știm împlini.

”Încrede-te în Domnul din toată inima ta/ și nu te sprijini pe înțelepciunea ta. Recunoaște-L în toate căile tale…”

 

h1

Atot-

Decembrie 2, 2012

”Căci mînia Lui ține numai o clipă,
dar bunăvoința Lui toată viața.
Seara vine plînsul,
Iar dimineața vine veselia.

[…]

Și mi-ai schimbat jalea în veselie,
mi-ai dezlegat sacul și m-ai încins cu bucurie,
pentru ca inima mea să-Ți cînte psalmi și să nu stea mută.
Doamne, Dumnezeul meu, eu pururea Te voi lăuda!
(din Ps. 30)
**
Domnul și Dumnezeul meu, Tu ne vindeci și ne ridici, Tu ne ierți și ne îmbrățișezi în bunătatea și iubirea Ta. Noi nu suntem vrednici, adu-ne Tu în voia Ta. Și pacea Ta. Îți mulțumim că ne iubești în fiecare zi la fel.

**

h1

blogocantități

Noiembrie 29, 2012

Dacă se adună multă lume în jurul tău, nu e neapărat un lucru bun. Cu cât sunt mai mulți, cu atât vei avea tot mai puțin timp și interes pentru fiecare dintre ei. Și cu atât vei fi mai superficial. E greu să fii consistent și fără mulțimea de oameni în spatele tău, dar apoi cu ei…

h1

Reblogare nereblogată

Octombrie 24, 2012

De reblogat nu-mi place – că la un moment dat mă trezesc că pierd șirul autorilor articolului reblogat și prefer să nu îmi creez mai multe confuzii decât cele pe care le am deja – dar asta nu înseamnă că nu îmi place să pasez mai departe alte scrieri.

Un prieten scrie asta:
”Write something short. You are competing for attention. Write about a personal experience. It is more interesting how the cute barista from The Beat Cup broke your heart than what they said at church last Sunday about dating.”

Hm?

h1

Some kind of Wind of change

Septembrie 12, 2012

Când am început învățământul (de parcă ar fi o carte), nu mi-am dorit învățământ. Ba chiar speram să fie ultimul pe lista opțiunilor între ocupații. Nu mă vedeam în fața unei clase, nu îmi imaginam cum m-aș adapta (deși tocmai mă ridicasem din bănci), nu mi se părea că e pentru mine.

Când am ajuns în fața clasei, am început să mă întreb cum i-aș putea eu învăța ceva pe copiii aceia. Știam că știu mai mult decât ei, dar a le chiar fi util însemna mai mult. Apoi, mă deranja un fapt important: nu mă puteam gândi la ale mele, nu puteam zbura cu ideile cât de departe mi-aș fi dorit. De parcă trebuiau gândite neapărat în orele de lucru. Așteptam pauzele și mă bucuram de ele.

Mă vedeam în acel loc, dar nu vedeam clar drumul care mi se înfățișa înainte. Ca atunci când privești prin binoclu și schimbi distanța brusc. Nu vezi nimic clar până rotești un cerculeț pe obiectiv. Cu trecerea timpului, însă, am început să observ cum un anume elev zâmbește frumos, un altul e deosebit de respectuos, un altul e foarte dedicat și ar face în plus zeci de exerciții, un altul se rușinează rapid dacă nu și-a făcut tema și eu îl privesc dezamăgită, un altul mă întreabă lucruri pe care nu le știu și pe care va trebui neapărat să le aflu pe data viitoare. Așa că începusem să îndrăgesc și ceea ce se întâmpla între pauze. Încât în al 8-lea an de învățământ, mă trezisem într-o școală despre ai cărei elevi ajunsesem să spun deja din primele săptămâni: ”Asta e școala în care m-am adaptat cel mai rapid, așa niște oameni, așa niște elevi, abia acum aflu ce înseamnă învățământul. Ăsta este adevăratul învățământ!”.

Aducându-mi acum aminte de toată această transformare, se pare că poți începe foarte împotrivitor ca apoi să ajungi – la vremea potrivită – să iubești ceea ce n-ai simpatizat deloc. Iar asta nu e o lucrare a mâinii omului. Da, într-adevăr, oamenii se schimbă, dar atunci când se schimbă în bine, trebuie să fie la mijloc o Mână Preaputernică.

Deci piatră de aducere aminte. Atunci când imaginea prin binoclu e neclară, eu/ tu ca privitor sunt/ ești tot acolo, binoclul e același, locul de destinație e tot prezent, doar că momentan nu se vede clar. Răbdare, se va vedea la momentul potrivit.

 

 

 

h1

3 for 1

Septembrie 10, 2012

Belief over misery
I’ve seen the enemy
And I won’t go back
Back to how it was
And I’ve got my heart set
On what happens next
I’ve got my eyes wide
And it’s not over yet
We are miracles
And we’re not alone

(Switchfoot – This Is Home)
***

Earth crushed me, fame brushed me
The streets hushed me as life touched me
Time placed me, events dazed me
Love saved me now and again

(A-HA – Time and Again)

***

And dreams of
Para-para-paradise
Para-para-paradise
Para-para-paradise
Oh oh oh oh oh oh-oh-oh
She’d dream of
Para-para-paradise
Para-para-paradise
Para-para-paradise
Oh oh oh oh oh oh-oh-oh-oh

La-la-la-la-la-la-la
La-la-la-la-la-la-la-la-la-la
And so lying underneath those stormy skies
She’d say, „oh, ohohohoh I know the sun must set to rise”
(Coldplay – Paradise)

h1

Ochiul și obiectivul

Septembrie 3, 2012

O jjmecherie de funie între ochi și obiectiv.

Așa că unii au descoperit așa ceva.

Problemă controversată, după câte se pare. Wiki spune așa. Câteva calde ca plăcintele, câteva reci ca marea toamna.

Merită încercat?

h1

în avans

August 15, 2012

Un posibil rezultat la testul spiritual făcut oricărui om.

 

De dorit să fie și dorința aceea dorința fiecăruia.

Noi nu avem pentru că nu dăm. Sigur că și pentru că nu cerem (Cui trebuie). Dar nemulțumirea noastră cu privire la alții vine de cele mai multe ori din zgârcenia noastră. Nu suntem iubiți pentru că nu iubim întâi sau nu iubim adevărat sau ceea ce trebuie. Nu suntem înțeleși pentru că nu îi înțelegem noi în primul rând pe ceilalți. Nu avem parte de milă pentru că nu ne îndurăm nici noi de alții. Nu ni se dă răgaz pentru că nu avem răbdare.

We have to Pay It Forward (dacă nu l-ați văzut, chiar merită timpul), precum copilul din film. Copiii înțeleg mai repede și mai corect decât adulții. ”Oamenii mari iubesc cifrele”, dacă vă mai amintiți.

Iar după ce devenim ceea ce trebuie, nu ne va mai supăra că nu primim, ne va bucura doar să dăm…

h1

Gulliver român de 2012

Iulie 27, 2012

copii fără culoare.

– Hai să ne jucăm, vrei?
– Cu cine, cu tine? Păi tu porți mov închis, cum să mă joc cu tine?
– Și n-am înțeles ce are dacă port închis.
– Măi, tu nu vezi că eu port mov deschis? Nu știi că e păcat să ne jucăm împreună?
– Dar mi-am adus și jucării, uite!
– E o încălcare a regulilor să fim văzuți că ne jucăm, nu pricepi?
– Doar pentru că tu ești cu mov deschis, iar eu cu mov închis?
– Nu ți se pare o diferență uriașă? Asta înseamnă că tu ești tâmpit, iar eu sunt deștept, asta-i tot.
– Asta înseamnă, deci.
– Da, măi. Atâta vreme cât nu devii și tu mov deschis, nu se poate.

h1

Separarea inimilor în stat

Iulie 13, 2012

La Liceul Don Orione (de fapt, Centrul), s-a făcut o mini zoo din câteva animăluțe. Nu plătești nimic, decât eventual dacă vrei tu să le duci ceva de ronțăit. Și stau împreună. Păuni cu rațe și căprioare, pui de găină cu iepuri, cu porumbei. Mielul și iedul nu sunt închiși pe timpul zilei, copiii vin să le dea mâncare și să-i mângâie. Și uite așa. Cum te învață/ înveți, așa știi să trăiești.

Noi ne separăm între noi. Și îi separăm pe alții. După acărce: după echipa de fotbal preferată, după liderii spirituali (impropriu spus, e drept), după partidele politice. Găsim, nu e problemă. Motive de separare găsim ușor.

Ne învățăm și noi?

h1

”politics”

Iunie 28, 2012

Se scrie prea mult despre ceva ce nu există: politică și politicieni. O fi în natura omului de a da importanță lucrurilor care nu au așa ceva?

h1

Un punct de smerenie

Iunie 5, 2012

Am dat peste un articol interesant, care încearcă o definire a umilinței în termenii Bibliei și o separare între umilință și masochism. Avem și aportul psihologiei; rămâne de văzut cum vă pare.

h1

Ascension

Mai 24, 2012

Image

h1

Zonă 1. Punctul aproape 0.

Mai 3, 2012

M-am luat după Sam şi am făcut un traseu pe roţi de-a lungul Crişului Repede (care nu e atât de repede, dar nu mai interesează pe prea multă lume, mai ales pe cei care ar trebui să-l cureţe). Începem călătoria fotografiată de pe Podul (nou construit) Sovata.

Image

de pe Podul Sovata.

Vederea e spre podul CFR (de curând îmbogăţit cu încă o bandă). În depărtare se zăreşte C.E.T.-ul 1. Uneori huruie puternic.

Image

Primăria

Urmează, la o bună depărtare, Centrul cu Primăria. Dincolo de ea, fosta Bibliotecă Judeţeană, acum retrocedată greco-catolicilor, renovată şi denumită Palat episcopal. Turnul din spate, în renovare, este Catedrala Greco-Catolică Sf. Nicolae.

Image

de pe podul Ferdinand

Din acelaşi punct, cu altă perspectivă (la stânga), avem Podul Ferdinand, iar dincolo de el, în depărtare pe partea dreaptă, Sinagoga Neologă Zion.

Image

Primărie

Lângă Primărie, Biserica Romano-Catolică Sf. Ladislau în Piaţa Unirii.Image

Dincolo de pod, Palatul Vulturul Negru (care nu e prea negru, trebuie să recunoaştem), în stil secession, de curând renovat.

Image

str. Libertăţii

Continuând pe malul drept al Crişului, ajungem pe Str. Piaţa Libertăţii. Acum aflu şi eu cum se numeşte această stradă care mă fascinează constant. Numele ei îi mărturiseşte pe deplin sentimentul pe care ţi-l dă când eşti acolo. Undeva în partea dreaptă, avem şi Podul Intelectualilor, la care voi reveni.

Image

podul Dacia

După Podul Intelectualilor, avem Podul Dacia, lângă Hotelul Dacia. La dreapta de el, în depărtare, se vede Catedrala Ortodoxă, în contrucţie de mulţi, mulţi ani.

Image

Hotel Dacia

Hotelul Dacia, iar în continuare mai noul Hotel Hilton, lângă care vom ajunge pe celălalt mal.

Image

Hotel Hilton

Hotel Hilton şi malul pus la punct destul de frumos, de ceva timp.

Image

Hotel Dacia

Drumul înapoi, care e întotdeauna mai scurt.

Image

Seminarul Greco-Catolic Iuliu Maniu

În colţ, am prins doar puţin din Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu.

Image

podul dacia

Pe sub Podul Dacia. Pe partea stângă, renumitul Liceu Gojdu, invizibil de data asta.

Image

podul Intelectualilor

Ceea ce se vede în depărtare e podul de al cărui nume se miră mulţi (chiar orădeni!). Podul Intelectuaillor. În stânga lui, restaurantul Bridge.

Image

Hotel Dacia

De la „poalele” Podului Intelectualilor, privire înapoi spre Hotel. O atmosferă la fel de relaxantă, aş zice, precum cea de pe Libertăţii.

Image

Centru

Reîntoarcerea la aproape origini, acum fiind vizibil şi Turnul Primăriei, deschis şi publicului de anul trecut. Din vârf, de la o înălţime de aproape 50 m, se vede oraşul altfel. Cred că doar Ciuperca e mai sus decât el (dacă ştie lumea altfel, sunt curioasă), care e la aproximativ 250 m.

Image

Mal drept

Din centru, spre Decebal, pe malul drept al Crişului. O altă porţiune frumoasă pentru mine.

Cam atât deocamdată.

h1

o vineri

Aprilie 13, 2012

Dacă ar fi să vă imaginați în Vinerea când a fost Isus răstignit, cine ați fi și ce ați face?

Eu cred că aș fi o fetiță de 15 ani (să nu care cumva să calculați), pierdută în spațiu, ascunsă prin spatele oamenilor înghesuiți să vadă ce se întâmplă, știind că urmează să moară un om bun și agitându-mă că nu pot face nimic și nu știu nici ce ca să împiedic. N-aș înțelege Cine e și ce a făcut, de fapt, decât mult mai târziu, după ce aș mai crește puțin, când mi-ar părea rău că nu L-am întrebat nimic, doar am ascultat ce spunea.

h1

Ascultare facultativă

Martie 21, 2012
Image

- Iar cauți viziuni adevărate? Nu ți-am spus că nu sunt acolo?
- Măcar mă aștept să le găsesc oriunde, niciodată nu știi unde le ascunde.

Image

- Ei, așa-i că n-ai găsit? Vezi dacă nu mă asculți?
- Nu știu dacă de tine trebuie eu să ascult; nu ești decât o altă lebădă pe râu.

h1

Heaven

Martie 16, 2012

Love without measure
Space without time
Life with no crying
Will one day be mine
Hearts never breaking
Hands that don’t fight
Days that don’t end with
The darkness of night

The lamb and the lion
Will walk side by side
In a world where freedom, abides

Windows of glory, swing open wide
Shower down blessings
And shine down a light
On my soul
I do believe
Oh, can’t you see
That’s what, heaven will be like
That’s what, heaven will be

Friends that don’t leave you
Smiles that don’t fade
Nobody’s hurtin’, no one’s afraid
No hungry children
Loved ones don’t die
No sad farewells
There’ll be no more goodbyes

Windows of glory, swing open wide
Shower down blessings
And shine down a light
On my soul
I do believe
Oh, can’t you see
That’s what, heaven will be like
That’s what, heaven will be

All the burdens and longings
We bring to this place
Disappear in the moment
We look at the love on His face

Oh-Oh
Oh I do believe
Oh, can’t you see
That’s what heaven will be like
That’s what, heaven will be

%d blogeri au apreciat asta: