Amestec de rațiune și simțire

În căușul minții
Se învârte cu lingura
O bună bucată
De inimă.
De ieri îi spun
Să-și facă ordine
În cămăruțe
Dar orele o iau
La sănătoasa
Și uită să se mai întoarcă
Întregi.
Lenevesc și torc
Pe același pulover
Făcând și desfăcând
Ochiuri
De trecut
De viitor
Într-un carusel
Cam vesel
Și amețitor.

Reclame

Nebuloase

Hai să aruncăm un ochi liber
către nebuloasele universului
Poate că ele au să ne spună
noutăți
mult mai profunde
de la Sursă
despre propriile
nebuloase
dospind între coaste.

Pe ale noastre
ni le-am zărit
deja
până în adâncuri
dintr-o căutătură

Ne mai rămâne o veșnicie
pământeană
să le dăm de capăt
stâmpărându-le
reciproc.

Paradox

Mai acută
singurătate
decât
dispariția tuturor
e să lipsească
unul singur.

van gogh

Cosmos

interpretare după NGC 6357

Curent

Ai stat cu coastele
Deschise
Toată noaptea
S-a făcut curent
Și au crăpat câteva uși
Inclusiv niște tâmple

Mi-ai spus că tot curentul
Dureros
E de fapt fereastră spre cer
Și nu te vei fărâmița
Dar eu căutam vitraliile
Ochilor mei
Să umplu golurile
Ce-ți intensifică furtuna.
Doar doar voi îndupleca
Și cerul
Să repare mai degrab
Câte o fereastră
Pe rugăciune.

• 

Tetris

Comuniunea ca un joc
De Tetris
Reciproc.
Ne așezăm la o masă,
Un separeu
Înmugurit,
Tu îmi construiești
Finețea adierii
Eu îți clădesc
Puterea zidurilor.

Undeva între noi
Există Cineva
Care ne vâră 
Pe după cuvinte
Câte o carte de joc
Pe furiș.
Câte un as 
Ca celălalt să ia scor
Mai mare.

• 

Expediții

Se făcea
Că undeva pe pământ
Într-un loc cu verdeață
Nesecată
Pe care îmi uitasem ochii
Se căscă o gaură neagră

Flămândă cum e,
Înghiți în foamea ei
Iriși, raze de soare din păr
Și multe zbateri de aripi
Dinăuntru și dinafara coastelor.

Mă voi teleporta
Într-o sahară
Să mă reconstruiesc din pustiu.
Chit că nu are viață,
Nu extrage seve străine..
Să-mi rămână și mie
Din mine
Măcar un castel de nisip.

Terapii

Stai așa
nemișcat
un sfert de timp
să îmi așez
o parte din liniști
peste grumazul tău
Să le plimb
în punctele cardinale
până identific
tensiunile existențiale
care îți țin ochii
deschiși
și larg închiși

În timp ce tu asculți
preferatele muzicale
de care încă
nu știu.

Sursa: https://www.makemymural.com/wp-content/uploads/2018/03/Lawn-Chairs-on-the-Beach.jpg

Cerul de deasupra noastră

Dacă îmi fixez ochii
Asupra cerului
Aș putea
La o adică
Vedea
În loc
Cerul de deasupra ta.

Cine și-ar da seama,
Privind doar spre
Creator,
Că ne desparte
Jumătate de lume
Nepăsătoare?
Cine și-ar da seama
în afară de sângele
Ce nu mai face față
Gravitației
Amețindu-mă de prea mult cer
Trăgând spre pământ?

Realități

Îți strigam numele
iar tu îmi trimiteai răspunsuri
ca sticlele aduse de ocean:
suflu de viață concentrat
într-o hârtie.
Dintr-odată m-am trezit
și era o caniculă pustie.

Urcuș

Scările imposibil de urcat
Duc în schimb
Spre gaura neagră
A sensului.

Înviere

Sute de ani de ziduri
Construite ca să ne ferească
Pe unii de alții.
Dacă am fi trăit în vremea
Vechiului,
Am fi dus cot la cot
Miei pentru păcatul
Ce ne sfredelea
Prin suflet.
Acum trebuie să ne simțim
Vinovați la gândul
De a ne întinde pâinea
În același vin?
Barierele ce ne deformează
Închinarea
Le-am ridicat
Pentru a dormi mai liniștiți,
Nu pentru a fi toți
Una în El.
Măcar în Înviere
Se aprinde în noi
Aceeași rugăciune pentru Celălalt,
Celălalt, care poate fi raiul
Împreună cu Cel înviat.

Limită

Diferența dintre
armonie și dor
pare a fi
o notă invizibilă
mai jos,
o singură clapă
mai la dreapta
pe care scapă
degetul
la o neatenție.

O secundă mai lungă
decât îți programaseși
sufletul
să reziste.

Greierii

greierii seara
cântă un miros de acasă
de tine
de un nevăzut familiar
Și tocmai atunci
îmi găsesc
să deschid ochii
să văd nevăzutul
și tu ești deloc.

Unele bătălii

O mulțime
de capete se îndreaptă
împotriva mea.
Mai puțin de o mulțime,
o mână de oameni
poate.
O mână decisivă
însă.

Chiar și eu mă alătur
împotriva mea.
Au dreptate.
Ce să fac în locurile
pentru care nu am fost,
se pare,
menită?

Să te încăpățânezi
într-o luptă
împotriva semenilor –
un egoism inutil.
Ne-am unit împotrivă.
Să nu vă uitați
armele la ieșire.

background:

Delir

Mă legănam într-o barcă
Precum naufragiatul
În mijlocul oceanului
Și mi se făcea rău
De la mișcarea lumii cu mine
În mare
Deliram că vii să mă salvezi
Însă lucrai de zor
La un vapor de expediții
Esențiale.
Delirul era însă atât de profund
Încât la un moment dat
Am simțit cum sărutul tău
M-ar fi trezit
Din amețeală
Și zâmbeam
A mal.

Comuniune

Aproape că am străbătut
În întregime
Cărăruia ce începe
Cu ochii tăi
Și se termină undeva
Spre Narnia.
Doar că dincolo
De ușa șifonierului
Nu e iarnă,
Stau în tricou
Și îmi plimb picioarele pe nisip.
Dincolo de privirea ta
În care pătrund cu totul,
Mă afund într-o scorbură
Luminoasă, culmea,
Și fără sfârșit, din fericire.
Acum că m-am detensionat
Pentru o sută de ani,
Îmi pot și eu începe
Serviciul liniștit.

Obsesie poetică

Marin Sorescu, Arcadă

azi am văzut un ochi
care mă iubea.
vedeam bine că m-ar fi primit
sub sprânceana lui.

dar a venit un nor
Şi ochiul s-a-nchis
ori s-a speriat
Şi-a fugit în chipul tău
lângă celălalt ochi,
lângă fruntea şi lângă gura
care nu mă iubesc.

Cerul meu

Ai lăsat ușa
Încuiată
De partea astalaltă
A globului.
Ai zărit
O cometă,
Mi se spune.
Pe cerul acesta
N-a ajuns
Nici până azi.
Probabil undeva
Pe la o paralelă
S-a rupt pământul
În două.

Amnezie selectivă

Cum se scutura
Cerul
Peste zi
Atunci când
Nu te ştiam?

Cutremur

Cât am închis un ochi,
solul pe care odihneau
degetele mele lungi
se despărți
ca la un cutremur

ne făcurăm
din continent
insule mici
tot mai
îndepărtate
și mai rupte
fără să ne mai putem
zări

Îmi deschid ochiul
constant
și oricât îl deschid
un cutremur pare
acum să cuprindă
și planetele
vecine.

sursa: https://www.nationalgeographic.org/encyclopedia/island/

Transfigurare

Mă uitam pe fereastră
și te-am zărit
în culori
Afară era
monocrom
un vânt
îmi întorcea gândurile
de pe o parte
pe alta
fără să le rezolve.

Te-ai așezat
și ai sorbit
din cafeaua mea
neîndulcită

Trebuie să fi fost
un deliciu
căci imaginea
mi s-a colorat subit.

Banal

Banal

nu e nevoie
să îmi caști ochii
de impresionare
nu-mi lăsa
gura mască
de raționamente
perfecte

așază-te
la o ceașcă de
indiferentce
și hai să ne plictisim
unul de banalitățile
celuilalt

spune-mi
lucruri obișnuite
care se vor întâmpla
cum îmi va fi bine
până la urmă
cum te gândești la mine
peste zi

spune-mi banalități
de care să râdem
zgomotos
cu un picior
peste altul
într-o pauză
de prânz
însorit.

conversație

o frântură de ocean
dacă se poate concepe
cum arată
o frântură
dintr-o imensitate

o durată limitată
dintr-un nesfârșit.

un ochean prin care
disting detaliile
unui anumit sens,
imperiul unei frumuseți
ce nu se grăbește
să treacă
concentrat în
câteva cuvinte.

așa e apropierea ta.

un ocean privind alt ocean
printr-un orificiu
minuscul
numit
timp.

 

Maree

Așa
o maree ce se
întinde
până la punctul
maxim
iar apoi se face nevăzută
își retrage
tentaculele
să nu rănească
nisipul
pe care-l îmbrățișase
în zori.

lăsând nisipul
gol
fără brațele ei
în dor.

Dual duel

Timp
inamicul ce mă alungă
cât mai curând
de la locul faptei
să mă ascund
să îmi caut scutul
să îmi găsesc sabia

Tot timp
inamicul ce mă ține legată
într-un ceas nesfârșit
negrăbit
la locul faptei
să mă observ
să-mi arunc scuturile
să îmi dezvălui
măștile
și să mă împrietenesc
din nou
cu timpul.

Auzit

Iertările intuite
se mai pot împiedica
la poarta sufletului
ajungând într-un picior
puțin șchiop.

De-abia iertările auzite
par să calce sub tălpi
frunzele de toamnă
din care mâine
vor ieși fire de iarbă
de verde auriu.

Urechea
un culoar
fără întreruperi.

Cuvinte 2

Cuvinte umflate
Rasuflate de bune intentii
Stau gramadite peste
Alte cuvinte diplomate
Amestecate cu deontologie
Fiarta in supa falsa.

Pe canicula asta
Nu aveau cum sa scape
Niciunele
Prea vii.

Di-alog

dialogul e o întrecere,
un concurs viteză.

cine poate spune
mai multe cuvinte
pe minut
capătă premiul
cel valoros.

de discurs notabil.

din calea lui
își feresc picioarele
dar mai ales
privirea
cei care nu sunt la fel
de vitezomani.

scrisul devine
sau rămâne
o pistă laterală
de viteză redusă
pentru cei care
nu reușesc să dea din coate
pentru a se exprima
până la capăt
fără să fie
întrerupți.

cine să aibă răbdare
după mașinile
cu treizeci la oră?!

timpul costă.
costă mai ales
mândria
grăbitului.

Răbdări în funcție de

un regat pentru un cal?
un regat pentru o oră
de atenție
ar fi mult mai
la modă.

mă rog,
măcar a penny
pentru o oră.
cei care au regat
își cumpără
mai multe ore
de ascultare.

avem mai multă
răbdare
la teatru
la cinema
decât la sentimentele
unui prieten.

cât de subiectivă
răbdarea aceasta…
are personalitate puternică.
și-l alege pe cel care merită
să aibă parte
de ea.
în funcție de.

Fare, faruri

Peste un ocean jumătate
Îți deschideai un ochi
În căutarea unei lumi
Cu suflete.
Lumi fără suflete
Găsiseși cu vârf.

La ce bun oameni
Care vorbesc
Genial
Dar nu plâng odată
Cu lacrima din fereastră
Și nu surâd dimineața…

Celălalt ochi
L-ai uitat închis,
Își păstrează visul secret
Intact,
Visul de a trăi toți
Sub același soare.

Un ochi deschis
Care m-a luminat
De la depărtare
Ca un far.

Dialoguri intimidante

Mă măsori greu
Începând de la rugăciune
Până la îngustarea ochiului
După-masa
Știi că mă tem
De măsurătorile Tale
Niciodată n-aș ieși
La înălțimea potrivită.
Dreptatea Ta se îmbină
Cu atâta dragoste,
Încât nu mai spun
Nimic
Și
Continui
Să
Tac.

Nume

Am clipit o secundă
De un anotimp
Şi a trecut şi celălalt val
Pe lângă somnul
Meu liniştit.
Doar puțin te-ai schimbat
Din episodul trecut,
Dar nu cât să fii străin
Pe pământ.
Ce naționalitate
Ți-ar putea altera numele
Într-atât
Cât să nu te recunosc
Eu?

Absența paravanului

În fața Ta
Planetele nu au
Veșmânt
Noaptea nu se descurcă
Să le acopere
De ochiul Tău
Supra-galactic.

Cum s-ar putea ascunde
Mândria bine înghesuită
Sub covorul din baie
De irisul Tău sfredelitor
Și blând…?

Nu scotocește nimeni acolo
Iar Tu nu e nevoie să cauți
Aștepți doar să îndrăznesc
Să trag covorul
La o parte
În prezența Ta.

Imperfecțiune

La un capăt de zbor,
iată un ciob de pahar
imperfect
iată o mână imperfectă
care-l ridică
refăcând imperfecțiunea

într-un întreg
nici defect
nici fără cusur.

și întregul
respiră adânc
cu brațele înfășurate
în jurul unor mâini
imperfecte.

Dincolo de fortărețe

Spun că m-am lovit
De o creangă
Într-o seară
Colțuroasă.
Aiurea, așa-i.

Dar mult mai aiurea
Să te știu cu gândul
Învăluit
Tot asupra ta,
Surd la mine
adică.
Spui că ești saturat
De sinele tău
Și totuși în jur îi zidești
Fortăreață
Să nu vadă pe altcineva
Cum râde
Cum suspină
Cum visează
Cum dormitează
Cu un zâmbet discret
Pe față.
Astea le vezi
Doar dacă ieși
Dintre zidurile
Costale.

Banalități nevindecătoare

Ne așezăm la masă
Și ne servim reciproc
Banalitățile zilei
Tăiem cu grijă
Câte o felie,
Nu cumva să ne atingem
De suflete.

Ele trebuie să rămână
Neprivite, nemestecate,
Cumva să supraviețuim
Iureșului de adâncimi
Plutind frumușel
Deasupra apei.

Atât.

Important e să nu ne întâlnim
Cumva
Nici cu noi,
Nici cu celălalt.

Pustietate luminoasă

Și se făcu lumină
de la atâta pustietate
Ultima dată când
întrebasem
era o grădină
de piese muzicale
supraetajate
Îți repetau numele
frenetic
așa cum fac păsările
la crăpatul zorilor
când ești trezit
doar la colțul ochilor
și nu-ți dai seama
dacă vezi un vis
sau un Vis.

Un afterglow

Întâlnirea mai adâncă
se refugiază în timpul
de după.

Își construiește ea
propria melodie
din unduirea glasului
ce apasă numai
anumite silabe
ca un refren
ca un cântec neascultat
suficient la radio.

Intonații
ciudate, mărunte
pe care memoria
sau imaginația
mi le recită
sau înflorește
puțin
atât cât
să-mi facă visul geamăn
cu sinele
ca să nu se mai deosebească
departele de aproape,
pânza de pictură,
știutul de bănuit.

Gustul ce rămâne în urmă
e afterglow-ul tău.
you know?

altă dilemă

nu mă căuta
pentru frânturile
acestea
de bibelou
neted la suprafață

eu sunt mai mult
decât cochilia
unei primăveri.

dacă mă vezi

mai atent decât o clipeală
de vânt.