Îmbrățișare

Ia-mă în brațele
Coastelor
Și alungă-mi
Frigul cu căldura
Tâmplelor,
Acele albii
Luminoase de lângă ochi
Care se cer luate
Între palme
Ca să mă liniștesc.
Ia-mă de tâmple
Și spune-mi
Că voi răsări din cenușă
Curând
Mâine
Chiar acum.

Zgârcenie

Zgârcenia
nu e o frică
de pierdere.
E un vid
oferit
celuilalt
și o pasiune
interminabilă
pentru
MINE.

Împrumut

Iubirea
nu e
de dat
cu împrumut
ca o carte
de pe raft.

Odată gol,
Nu mai poți
umple raftul
cu alt titlu.

Eventual
îl mai uiți
din când în când,
între adormire
și trezire.

Perfectul care ne trădează

Mozaicul capătă formă
Din bucăți perfecte
În locuri milimetric alese.

Nu te mai clădi mozaíc
Pentru a te înfățișa lumii
Davidul michelangelionian.

Știm că fisurile respiră în noi
La fel ca pietrele prețioase pure
Laolaltă.
Nu se așază impecabil
Într-un fals frumos.

Să fim iubiți, urlăm,
Cu tot cu schelete și frici
De care nu ne putem dezbăra,
Dar le păstrăm într-un colț
Invizibil
Bine păzite sub cheie.

Mozaicul nu e din carne și oase,
Aceasta e lipsa
Și forța lui.
Masca executată cu precizie
E un david contrafăcut
Respingător.
Respiră doar imperfectul
Vulnerabil
Transparent
Și viu.

Ești

Să fii erou
se spune de când
a început istoria
să devii
să te frămânți
să ești

Dacă-ți întorci
privirea
spre mine,
ți-am făcut ceai
de ierburi mov
în sfârșit
să stai locului
cu gândul

Ești deja erou.

Eroul nu luptă cu sabia
nu vânează argumentul
suprem
Eroul supraviețuiește
propriului coșmar
și deschide ochii
ținându-mă de mână
Eroul se împrietenește
cu nefericirile
și se fericește
într-o îmbrățișare
pe care i-o dau
pentru că
există
așa.

O forță invizibilă
ascunsă într-o creație
casantă.

Efect

Dacă o să vrei
vreodată
să fii liber
chiar și de
frumusețea
din mine,

apa din mare
o să roadă
câte puțin
din fiecare piatră
așezată stâlp
de susținere
pentru vise.

Adierea ta
ca o energie tăcută
și intensă
deschide
pleoapele
invizibile
una
câte
una
câte
una
câte
alta
și
alta,
toate.

Tuneluri supraterane

Distincți
Și asemenea
Față în față
Peste capetele
Oamenilor,
Sfredelitori
Și pacifiști
Ca farul
Îndrumător
Peste ocean,
Una
Și separați
În mijlocul gălăgiei
Iscate de firele de iarbă –
Ochii noștri,
Tuneluri supraterane
De scăpare
Din haosul existenței.

Deschizi
O mână
Și ne ajungem.

Semi-amnezie

Să mă așez o clipă
ca să închid
o tâmplă.
Să mă afund
într-o semi-amnezie
până când mă voi
fi trezit
cu alte amintiri
șezând pe pervaz.

Manole postmodern

Cuvintele
Ca niște cărămizi
Manoliene.
Azi se surpă
Castelul ce dădea
Ieri
Să se ridice.

Dacă nici cuvintele
Atât de invizibile
Intangibile
Nu pot naște
Tării sufletești..

Frânturi de lumină

Vorbești cu bucăți de lumină
Întrezărită în spațiile dintre
Cuvinte.
Un vitraliu pus laolaltă
Răbdător
Cu frânturi de soare.

Cuvintele tale se termină
În unduiri ramificate
Spre interior
Ca un val hokusain
Ce se ridică peste mulți
Fuji ca să protejeze
În albia lui
De indiferent ce erupții.

Amestec de rațiune și simțire

În căușul minții
Se învârte cu lingura
O bună bucată
De inimă.
De ieri îi spun
Să-și facă ordine
În cămăruțe
Dar orele o iau
La sănătoasa
Și uită să se mai întoarcă
Întregi.
Lenevesc și torc
Pe același pulover
Făcând și desfăcând
Ochiuri
De trecut
De viitor
Într-un carusel
Cam vesel
Și amețitor.

Nebuloase

Hai să aruncăm un ochi liber
către nebuloasele universului
Poate că ele au să ne spună
noutăți
mult mai profunde
de la Sursă
despre propriile
nebuloase
dospind între coaste.

Pe ale noastre
ni le-am zărit
deja
până în adâncuri
dintr-o căutătură

Ne mai rămâne o veșnicie
pământeană
să le dăm de capăt
stâmpărându-le
reciproc.

Paradox

Mai acută
singurătate
decât
dispariția tuturor
e să lipsească
unul singur.

van gogh

Cosmos

interpretare după NGC 6357

Curent

Ai stat cu coastele
Deschise
Toată noaptea
S-a făcut curent
Și au crăpat câteva uși
Inclusiv niște tâmple

Mi-ai spus că tot curentul
Dureros
E de fapt fereastră spre cer
Și nu te vei fărâmița
Dar eu căutam vitraliile
Ochilor mei
Să umplu golurile
Ce-ți intensifică furtuna.
Doar doar voi îndupleca
Și cerul
Să repare mai degrab
Câte o fereastră
Pe rugăciune.

• 

Tetris

Comuniunea ca un joc
De Tetris
Reciproc.
Ne așezăm la o masă,
Un separeu
Înmugurit,
Tu îmi construiești
Finețea adierii
Eu îți clădesc
Puterea zidurilor.

Undeva între noi
Există Cineva
Care ne vâră 
Pe după cuvinte
Câte o carte de joc
Pe furiș.
Câte un as 
Ca celălalt să ia scor
Mai mare.

• 

Expediții

Se făcea
Că undeva pe pământ
Într-un loc cu verdeață
Nesecată
Pe care îmi uitasem ochii
Se căscă o gaură neagră

Flămândă cum e,
Înghiți în foamea ei
Iriși, raze de soare din păr
Și multe zbateri de aripi
Dinăuntru și dinafara coastelor.

Mă voi teleporta
Într-o sahară
Să mă reconstruiesc din pustiu.
Chit că nu are viață,
Nu extrage seve străine..
Să-mi rămână și mie
Din mine
Măcar un castel de nisip.

Terapii

Stai așa
nemișcat
un sfert de timp
să îmi așez
o parte din liniști
peste grumazul tău
Să le plimb
în punctele cardinale
până identific
tensiunile existențiale
care îți țin ochii
deschiși
și larg închiși

În timp ce tu asculți
preferatele muzicale
de care încă
nu știu.

Sursa: https://www.makemymural.com/wp-content/uploads/2018/03/Lawn-Chairs-on-the-Beach.jpg

Cerul de deasupra noastră

Dacă îmi fixez ochii
Asupra cerului
Aș putea
La o adică
Vedea
În loc
Cerul de deasupra ta.

Cine și-ar da seama,
Privind doar spre
Creator,
Că ne desparte
Jumătate de lume
Nepăsătoare?
Cine și-ar da seama
în afară de sângele
Ce nu mai face față
Gravitației
Amețindu-mă de prea mult cer
Trăgând spre pământ?

Realități

Îți strigam numele
iar tu îmi trimiteai răspunsuri
ca sticlele aduse de ocean:
suflu de viață concentrat
într-o hârtie.
Dintr-odată m-am trezit
și era o caniculă pustie.

Urcuș

Scările imposibil de urcat
Duc în schimb
Spre gaura neagră
A sensului.

Înviere

Sute de ani de ziduri
Construite ca să ne ferească
Pe unii de alții.
Dacă am fi trăit în vremea
Vechiului,
Am fi dus cot la cot
Miei pentru păcatul
Ce ne sfredelea
Prin suflet.
Acum trebuie să ne simțim
Vinovați la gândul
De a ne întinde pâinea
În același vin?
Barierele ce ne deformează
Închinarea
Le-am ridicat
Pentru a dormi mai liniștiți,
Nu pentru a fi toți
Una în El.
Măcar în Înviere
Se aprinde în noi
Aceeași rugăciune pentru Celălalt,
Celălalt, care poate fi raiul
Împreună cu Cel înviat.

Limită

Diferența dintre
armonie și dor
pare a fi
o notă invizibilă
mai jos,
o singură clapă
mai la dreapta
pe care scapă
degetul
la o neatenție.

O secundă mai lungă
decât îți programaseși
sufletul
să reziste.

Greierii

greierii seara
cântă un miros de acasă
de tine
de un nevăzut familiar
Și tocmai atunci
îmi găsesc
să deschid ochii
să văd nevăzutul
și tu ești deloc.

Unele bătălii

O mulțime
de capete se îndreaptă
împotriva mea.
Mai puțin de o mulțime,
o mână de oameni
poate.
O mână decisivă
însă.

Chiar și eu mă alătur
împotriva mea.
Au dreptate.
Ce să fac în locurile
pentru care nu am fost,
se pare,
menită?

Să te încăpățânezi
într-o luptă
împotriva semenilor –
un egoism inutil.
Ne-am unit împotrivă.
Să nu vă uitați
armele la ieșire.

background:

Delir

Mă legănam într-o barcă
Precum naufragiatul
În mijlocul oceanului
Și mi se făcea rău
De la mișcarea lumii cu mine
În mare
Deliram că vii să mă salvezi
Însă lucrai de zor
La un vapor de expediții
Esențiale.
Delirul era însă atât de profund
Încât la un moment dat
Am simțit cum sărutul tău
M-ar fi trezit
Din amețeală
Și zâmbeam
A mal.

Comuniune

Aproape că am străbătut
În întregime
Cărăruia ce începe
Cu ochii tăi
Și se termină undeva
Spre Narnia.
Doar că dincolo
De ușa șifonierului
Nu e iarnă,
Stau în tricou
Și îmi plimb picioarele pe nisip.
Dincolo de privirea ta
În care pătrund cu totul,
Mă afund într-o scorbură
Luminoasă, culmea,
Și fără sfârșit, din fericire.
Acum că m-am detensionat
Pentru o sută de ani,
Îmi pot și eu începe
Serviciul liniștit.

Obsesie poetică

Marin Sorescu, Arcadă

azi am văzut un ochi
care mă iubea.
vedeam bine că m-ar fi primit
sub sprânceana lui.

dar a venit un nor
Şi ochiul s-a-nchis
ori s-a speriat
Şi-a fugit în chipul tău
lângă celălalt ochi,
lângă fruntea şi lângă gura
care nu mă iubesc.

Cerul meu

Ai lăsat ușa
Încuiată
De partea astalaltă
A globului.
Ai zărit
O cometă,
Mi se spune.
Pe cerul acesta
N-a ajuns
Nici până azi.
Probabil undeva
Pe la o paralelă
S-a rupt pământul
În două.

Amnezie selectivă

Cum se scutura
Cerul
Peste zi
Atunci când
Nu te ştiam?

Cutremur

Cât am închis un ochi,
solul pe care odihneau
degetele mele lungi
se despărți
ca la un cutremur

ne făcurăm
din continent
insule mici
tot mai
îndepărtate
și mai rupte
fără să ne mai putem
zări

Îmi deschid ochiul
constant
și oricât îl deschid
un cutremur pare
acum să cuprindă
și planetele
vecine.

sursa: https://www.nationalgeographic.org/encyclopedia/island/

Transfigurare

Mă uitam pe fereastră
și te-am zărit
în culori
Afară era
monocrom
un vânt
îmi întorcea gândurile
de pe o parte
pe alta
fără să le rezolve.

Te-ai așezat
și ai sorbit
din cafeaua mea
neîndulcită

Trebuie să fi fost
un deliciu
căci imaginea
mi s-a colorat subit.

Banal

Banal

nu e nevoie
să îmi caști ochii
de impresionare
nu-mi lăsa
gura mască
de raționamente
perfecte

așază-te
la o ceașcă de
indiferentce
și hai să ne plictisim
unul de banalitățile
celuilalt

spune-mi
lucruri obișnuite
care se vor întâmpla
cum îmi va fi bine
până la urmă
cum te gândești la mine
peste zi

spune-mi banalități
de care să râdem
zgomotos
cu un picior
peste altul
într-o pauză
de prânz
însorit.

conversație

o frântură de ocean
dacă se poate concepe
cum arată
o frântură
dintr-o imensitate

o durată limitată
dintr-un nesfârșit.

un ochean prin care
disting detaliile
unui anumit sens,
imperiul unei frumuseți
ce nu se grăbește
să treacă
concentrat în
câteva cuvinte.

așa e apropierea ta.

un ocean privind alt ocean
printr-un orificiu
minuscul
numit
timp.

 

Maree

Așa
o maree ce se
întinde
până la punctul
maxim
iar apoi se face nevăzută
își retrage
tentaculele
să nu rănească
nisipul
pe care-l îmbrățișase
în zori.

lăsând nisipul
gol
fără brațele ei
în dor.

Dual duel

Timp
inamicul ce mă alungă
cât mai curând
de la locul faptei
să mă ascund
să îmi caut scutul
să îmi găsesc sabia

Tot timp
inamicul ce mă ține legată
într-un ceas nesfârșit
negrăbit
la locul faptei
să mă observ
să-mi arunc scuturile
să îmi dezvălui
măștile
și să mă împrietenesc
din nou
cu timpul.

Auzit

Iertările intuite
se mai pot împiedica
la poarta sufletului
ajungând într-un picior
puțin șchiop.

De-abia iertările auzite
par să calce sub tălpi
frunzele de toamnă
din care mâine
vor ieși fire de iarbă
de verde auriu.

Urechea
un culoar
fără întreruperi.

Cuvinte 2

Cuvinte umflate
Rasuflate de bune intentii
Stau gramadite peste
Alte cuvinte diplomate
Amestecate cu deontologie
Fiarta in supa falsa.

Pe canicula asta
Nu aveau cum sa scape
Niciunele
Prea vii.

Di-alog

dialogul e o întrecere,
un concurs viteză.

cine poate spune
mai multe cuvinte
pe minut
capătă premiul
cel valoros.

de discurs notabil.

din calea lui
își feresc picioarele
dar mai ales
privirea
cei care nu sunt la fel
de vitezomani.

scrisul devine
sau rămâne
o pistă laterală
de viteză redusă
pentru cei care
nu reușesc să dea din coate
pentru a se exprima
până la capăt
fără să fie
întrerupți.

cine să aibă răbdare
după mașinile
cu treizeci la oră?!

timpul costă.
costă mai ales
mândria
grăbitului.

Răbdări în funcție de

un regat pentru un cal?
un regat pentru o oră
de atenție
ar fi mult mai
la modă.

mă rog,
măcar a penny
pentru o oră.
cei care au regat
își cumpără
mai multe ore
de ascultare.

avem mai multă
răbdare
la teatru
la cinema
decât la sentimentele
unui prieten.

cât de subiectivă
răbdarea aceasta…
are personalitate puternică.
și-l alege pe cel care merită
să aibă parte
de ea.
în funcție de.