Mă legănam într-o barcă
Precum naufragiatul
În mijlocul oceanului
Și mi se făcea rău
De la mișcarea lumii cu mine
În mare
Deliram că vii să mă salvezi
Însă lucrai de zor
La un vapor de expediții
Esențiale.
Delirul era însă atât de profund
Încât la un moment dat
Am simțit cum sărutul tău
M-ar fi trezit
Din amețeală
Și zâmbeam
A mal.
Aproape că am străbătut
În întregime
Cărăruia ce începe
Cu ochii tăi
Și se termină undeva
Spre Narnia.
Doar că dincolo
De ușa șifonierului
Nu e iarnă,
Stau în tricou
Și îmi plimb picioarele pe nisip.
Dincolo de privirea ta
În care pătrund cu totul,
Mă afund într-o scorbură
Luminoasă, culmea,
Și fără sfârșit, din fericire.
Acum că m-am detensionat
Pentru o sută de ani,
Îmi pot și eu începe
Serviciul liniștit.
Marin Sorescu, Arcadă
azi am văzut un ochi
care mă iubea.
vedeam bine că m-ar fi primit
sub sprânceana lui.
dar a venit un nor
Şi ochiul s-a-nchis
ori s-a speriat
Şi-a fugit în chipul tău
lângă celălalt ochi,
lângă fruntea şi lângă gura
care nu mă iubesc.
Ai lăsat ușa
Încuiată
De partea astalaltă
A globului.
Ai zărit
O cometă,
Mi se spune.
Pe cerul acesta
N-a ajuns
Nici până azi.
Probabil undeva
Pe la o paralelă
S-a rupt pământul
În două.
Cât am închis un ochi,
solul pe care odihneau
degetele mele lungi
se despărți
ca la un cutremur
ne făcurăm
din continent
insule mici
tot mai
îndepărtate
și mai rupte
fără să ne mai putem
zări
Îmi deschid ochiul
constant
și oricât îl deschid
un cutremur pare
acum să cuprindă
și planetele
vecine.
Mă uitam pe fereastră
și te-am zărit
în culori
Afară era
monocrom
un vânt
îmi întorcea gândurile
de pe o parte
pe alta
fără să le rezolve.
Te-ai așezat
și ai sorbit
din cafeaua mea
neîndulcită
Trebuie să fi fost
un deliciu
căci imaginea
mi s-a colorat subit.
Banal
nu e nevoie
să îmi caști ochii
de impresionare
nu-mi lăsa
gura mască
de raționamente
perfecte
așază-te
la o ceașcă de
indiferentce
și hai să ne plictisim
unul de banalitățile
celuilalt
spune-mi
lucruri obișnuite
care se vor întâmpla
cum îmi va fi bine
până la urmă
cum te gândești la mine
peste zi
spune-mi banalități
de care să râdem
zgomotos
cu un picior
peste altul
într-o pauză
de prânz
însorit.
o frântură de ocean
dacă se poate concepe
cum arată
o frântură
dintr-o imensitate
o durată limitată
dintr-un nesfârșit.
un ochean prin care
disting detaliile
unui anumit sens,
imperiul unei frumuseți
ce nu se grăbește
să treacă
concentrat în
câteva cuvinte.
așa e apropierea ta.
un ocean privind alt ocean
printr-un orificiu
minuscul
numit
timp.
Așa
o maree ce se
întinde
până la punctul
maxim
iar apoi se face nevăzută
își retrage
tentaculele
să nu rănească
nisipul
pe care-l îmbrățișase
în zori.
lăsând nisipul
gol
fără brațele ei
în dor.
Timp
inamicul ce mă alungă
cât mai curând
de la locul faptei
să mă ascund
să îmi caut scutul
să îmi găsesc sabia
Tot timp
inamicul ce mă ține legată
într-un ceas nesfârșit
negrăbit
la locul faptei
să mă observ
să-mi arunc scuturile
să îmi dezvălui
măștile
și să mă împrietenesc
din nou
cu timpul.
Iertările intuite
se mai pot împiedica
la poarta sufletului
ajungând într-un picior
puțin șchiop.
De-abia iertările auzite
par să calce sub tălpi
frunzele de toamnă
din care mâine
vor ieși fire de iarbă
de verde auriu.
Urechea
un culoar
fără întreruperi.
Cuvinte umflate
Rasuflate de bune intentii
Stau gramadite peste
Alte cuvinte diplomate
Amestecate cu deontologie
Fiarta in supa falsa.
Pe canicula asta
Nu aveau cum sa scape
Niciunele
Prea vii.
dialogul e o întrecere,
un concurs viteză.
cine poate spune
mai multe cuvinte
pe minut
capătă premiul
cel valoros.
de discurs notabil.
din calea lui
își feresc picioarele
dar mai ales
privirea
cei care nu sunt la fel
de vitezomani.
scrisul devine
sau rămâne
o pistă laterală
de viteză redusă
pentru cei care
nu reușesc să dea din coate
pentru a se exprima
până la capăt
fără să fie
întrerupți.
cine să aibă răbdare
după mașinile
cu treizeci la oră?!
timpul costă.
costă mai ales
mândria
grăbitului.
un regat pentru un cal?
un regat pentru o oră
de atenție
ar fi mult mai
la modă.
mă rog,
măcar a penny
pentru o oră.
cei care au regat
își cumpără
mai multe ore
de ascultare.
avem mai multă
răbdare
la teatru
la cinema
decât la sentimentele
unui prieten.
cât de subiectivă
răbdarea aceasta…
are personalitate puternică.
și-l alege pe cel care merită
să aibă parte
de ea.
în funcție de.
Peste un ocean jumătate
Îți deschideai un ochi
În căutarea unei lumi
Cu suflete.
Lumi fără suflete
Găsiseși cu vârf.
La ce bun oameni
Care vorbesc
Genial
Dar nu plâng odată
Cu lacrima din fereastră
Și nu surâd dimineața…
Celălalt ochi
L-ai uitat închis,
Își păstrează visul secret
Intact,
Visul de a trăi toți
Sub același soare.
Un ochi deschis
Care m-a luminat
De la depărtare
Ca un far.
Mă măsori greu
Începând de la rugăciune
Până la îngustarea ochiului
După-masa
Știi că mă tem
De măsurătorile Tale
Niciodată n-aș ieși
La înălțimea potrivită.
Dreptatea Ta se îmbină
Cu atâta dragoste,
Încât nu mai spun
Nimic
Și
Continui
Să
Tac.
Am clipit o secundă
De un anotimp
Şi a trecut şi celălalt val
Pe lângă somnul
Meu liniştit.
Doar puțin te-ai schimbat
Din episodul trecut,
Dar nu cât să fii străin
Pe pământ.
Ce naționalitate
Ți-ar putea altera numele
Într-atât
Cât să nu te recunosc
Eu?
În fața Ta
Planetele nu au
Veșmânt
Noaptea nu se descurcă
Să le acopere
De ochiul Tău
Supra-galactic.
Cum s-ar putea ascunde
Mândria bine înghesuită
Sub covorul din baie
De irisul Tău sfredelitor
Și blând…?
Nu scotocește nimeni acolo
Iar Tu nu e nevoie să cauți
Aștepți doar să îndrăznesc
Să trag covorul
La o parte
În prezența Ta.
La un capăt de zbor,
iată un ciob de pahar
imperfect
iată o mână imperfectă
care-l ridică
refăcând imperfecțiunea
într-un întreg
nici defect
nici fără cusur.
și întregul
respiră adânc
cu brațele înfășurate
în jurul unor mâini
imperfecte.
Spun că m-am lovit
De o creangă
Într-o seară
Colțuroasă.
Aiurea, așa-i.
Dar mult mai aiurea
Să te știu cu gândul
Învăluit
Tot asupra ta,
Surd la mine
adică.
Spui că ești saturat
De sinele tău
Și totuși în jur îi zidești
Fortăreață
Să nu vadă pe altcineva
Cum râde
Cum suspină
Cum visează
Cum dormitează
Cu un zâmbet discret
Pe față.
Astea le vezi
Doar dacă ieși
Dintre zidurile
Costale.
Ne așezăm la masă
Și ne servim reciproc
Banalitățile zilei
Tăiem cu grijă
Câte o felie,
Nu cumva să ne atingem
De suflete.
Ele trebuie să rămână
Neprivite, nemestecate,
Cumva să supraviețuim
Iureșului de adâncimi
Plutind frumușel
Deasupra apei.
Atât.
Important e să nu ne întâlnim
Cumva
Nici cu noi,
Nici cu celălalt.
Și se făcu lumină
de la atâta pustietate
Ultima dată când
întrebasem
era o grădină
de piese muzicale
supraetajate
Îți repetau numele
frenetic
așa cum fac păsările
la crăpatul zorilor
când ești trezit
doar la colțul ochilor
și nu-ți dai seama
dacă vezi un vis
sau un Vis.
Întâlnirea mai adâncă
se refugiază în timpul
de după.
Își construiește ea
propria melodie
din unduirea glasului
ce apasă numai
anumite silabe
ca un refren
ca un cântec neascultat
suficient la radio.
Intonații
ciudate, mărunte
pe care memoria
sau imaginația
mi le recită
sau înflorește
puțin
atât cât
să-mi facă visul geamăn
cu sinele
ca să nu se mai deosebească
departele de aproape,
pânza de pictură,
știutul de bănuit.
Gustul ce rămâne în urmă
e afterglow-ul tău.
you know?
nu mă căuta
pentru frânturile
acestea
de bibelou
neted la suprafață
eu sunt mai mult
decât cochilia
unei primăveri.
dacă mă vezi
mai atent decât o clipeală
de vânt.
Uite o stâncă
stă să-și deschidă
gura
rânjind
către mine,
colții
supra viețuind
peste orele
care mă traversează.
Uite-o
cum stă să
roadă din minutele mele
de răsărit
să sfâșie din curgerea
suavă
a timpului
pe lângă mine.
Timpul îmi e un tovarăș
blând
cu melodii în desagă
pe ritmul
în care se unduiește
vântul
fără săbii.
Mai puțin acum
lângă această rocă
grunjuoasă
cu apariție vag umană
cu mișcări aparent
bipede
goală pe dinăuntru
ca o carcasă
părăsită
de mult
care își cască
chitul
spre mine.
(foto: https://ro.pinterest.com/drumweaver/the-stone-people/)
Țintesc bine
De obicei
Dar bine țintesc?
Îmi tremură mâna
Pe trăgaci.
Tocmai în tine
Vreau să trag
Care mă scapi
De inamici
Interiori?
Iartă-mă
Am tras perdeaua
Peste zi
Și m-am supărat
Pe noapte.
Iartă-mi
Cuvintele
Prinse de picioare
Ca să nu poată
Alerga
Prea departe de mine.
Mâinile le dansează
Neobosit
Iartă tu graba
Gesturilor
Ce par să se războiască
Pentru o privire.
Ele nu sunt
Decât scăderea de muritor
Ce se străduiește
Să își găsească
Fotoliu etern
În celălalt piept.
Mă ierți
Că te dor?
Ți-ai sãdit o grãdinã
De flori
Sã fie frumoasã
Şi ele încãpãțânatele s-au vorbit
S-au rãzgândit sã mai iasã.
În ciuda ta.
Ceva îți scapã
Aproape esențial
Ba nu.
Nu îți scapã.
Ceva refuzi
Aproape total.
Nu stai la cafea cu tine
Când fugi la cafea.
Aşeazã-te fãrã timp
pe un pendul
Sã se opreascã secundele
În care te urãşti.
Stai la masã cu Ura
Sã vezi ce are de şoptit.
Acceptã odatã radiografia
Pe care ți-o propune
Imediat.
Şi nu clipi când dai
De vene şi artere.
Sunt ale tale.
Mergi înapoi pe firul urii
Şi pune degetul
Pe epoca în care ai încetat
Sã te mai priveşti.
Stai.
Stai la ceai cu tine
Şi înțelege-ți furtuna.
Ea a venit acolo
Chematã de istorii
Dar ți-o poți
În sfârşit ierta.
Ți-o iert şi eu
Ca sã te ierți
Mai degrab
Dacã îi înlãturi vãlul
De pe deceniile
Trase peste suflet.
dacă aș putea
aș aduce literă
lângă altă literă
aș zidi un cuvânt
din care să înțelegi
și zidul
și poarta
pe care le-ai fi putut
cunoaște deja.
dacă aș putea
aș frâna un spațiu
între cuvântul dinăuntru
și cuvântul tău
ca să te minunezi
ce mare poate exista
între două capete de cuvinte
ca între două suflete
care învață
să fie
sau uită
să admire.
am strâns între palme
dorul ca pe o perlă
în ureche
să-mi amintească
de lumina sufletului
în vreme
de noapte
era auriu
și plin
ca o formă
perfectă
dar se făcu nisip
între degete
se făcu nimic
între coaste
ca să-mi arate
cât de gol poate deveni
un dor după un dor pierdut
cum se numește
locul lăsat în urmă
de plecarea speranței.
Te-ai speriat
de căderea lumii
peste mine
și ai întins brațul
să mă aperi
cu tine.
Atunci veni
vara
într-o secundă.
gettyimages.com
nu mai pot.
respiră tu în locul meu
vrei?
este atâta aer
mai nou.
o să crească
mai înaltă
camelia
dintre coaste.
du-mă în lumea
cuvintelor
fără cinisme.
trage-mă
în dialoguri
de geneză.
lumea începe acum
odată cu
silabele noastre.
o construiești?
La marginea
Unei dimineți
Am stat
Să ascult
Cum bate din aripi
O tâmplă.
Poate că nu era
Cea mai molcomă
Zvâcnire
Dar ea era.
Era
În timp ce
O rază de soare
Se lipea de ochi.
O zvâcnire
Își trăia tragedia
În timp ce
O ureche
Dormea.
Poate că suntem
În lume
Dar mai nesimțitori
Decât ne-am visat.
Celălalt trebuie văzut
Nu doar constatat.
Creația o fi avut
Un rost mai
Altruist
Decât confortul
Propriu.
Cand mi-am intors
Sufletul pe dos
Si am asteptat
Un sfert
De anotimp
L-am gasit
Pe aceeasi
Veranda
Ascultand soarele
Cum se straduieste
Sa ne anime
Pe noi
Astia
Mereu suferinzi
De amurguri.
Si scria cu verva
Pe bucati
De calendare
Aceiasi oameni
Uneori mai trist
Alteori teribil de fericit
Poate ca si oamenii aceia
Zambeau telepatic
Ca intr-o comuniune
De note muzicale
Pardon
Sufletesti.
Fericirea
Nu este atunci
Când.
Ea vine
Cu
Intermitențe.
Ne dă mai multe
Ocazii
S-o întâlnim.
Dar tocmai atunci
Clipim
Din cauza
Unor false nefericiri,
Unor nefericiri
Induse
– Cum preferă
Omul
Să fie mai degrabă
Erou
Decât pământean
Pentru a primi
Mai mult –
Și n-o mai vedem
Când trece.
Fericirea
Gravitează
În jurul nostru
Și noi umblăm
Cu pleoapele
Trase.
Zici că durerea
Se poate tăia
În jumătate?
De câte ori
Iau cuțitul
Se înmulțește
Încă o dată
Încă o emisferă
Întunecată.
Nu știu cum faci.
Nu știu cum se face.
Se face.
Oare ți-am spus
Că răsare luna
În fiecare zi
De câteva suflete
Încoace?
Nu le-am mai numărat
Ca să nu
Înțepenesc
În timposibilitate.
Sau luna e și ea
O înghețare suficientă
Ca să mai spun
Că răsare?
Tristețea are patru
Picioare
Opt
Ba mai bine
Șaisprezece.
Se confundă
Cu fobia maronie
Ce umblă
Pe pereți.
Apare în locurile
Vesele
Și se plimbă
Prea repede
Ca s-o poți
Face
Una
Cu pământul.
Iar pământul nu e
Tocmai plat.
Nici ușor
Epuizabil.
Ciudat
De epuizant.
M-aș adăposti la umbra
Căldurii sufletești
Dar nu mă pot trage
În sus dintre pereții
Ce se așază pe plămâni
Prin gaura de deasupra capului
Se vede cerul
Dar drumul până la el
Nu are încă scări
Acum răsfoiești arhivele pentru categoria Poeticăraie.
Cuvinte la schimb
